View Single Post
  #6  
Vechi 02.06.2010, 11:48:09
husand
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de geo.nektarios Vezi mesajul

NU degeaba se numeste naosul Bisericii SFANTA, iar Sfantul
Aceasta „perdea” astazi in Bisericile „Rasaritene” adica ORTODOXE, este sau o putem numi CATAPETEASMA, pe care sunt acum Icoanele Imparatesti - de-a dreapta si de-a stanga Usilor Imparatesti, Praznicele, Apostolii si Proorocii VT, si sus de tot Rastignirea Domnului!
Evrei 10:20
19. Drept aceea, fraților, având îndrăzneală, să intrăm în Sfânta Sfintelor, prin sângele lui Iisus,
20. Pe calea cea nouă și vie pe care pentru noi a înnoit-o, prin catapeteasmă, adică prin trupul Său,
21. Și având mare preot peste casa lui Dumnezeu,
22. Să ne apropiem cu inimă curată, întru plinătatea credinței, curățindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău, și spălându-ne trupul în apă curată,

23. Să ținem mărturisirea nădejdii cu neclintire, pentru că credincios este Cel ce a făgăduit,
24. Și să luăm seama unul altuia, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune,
25. Fără să părăsim Biserica noastră, precum le este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne, cu atât mai mult, cu cât vedeți că se apropie ziua aceea.



Imaginea biserici este trupul lui Hristos


Sf Ap Pavel

Coloseni 1:18
18. Și El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morți, ca să fie El cel dintâi întru toate.
19. Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălășluiască toată plinirea.
20. Și printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale.



Sf Ap Pavel

24. Acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica,
25. Al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui Dumnezeu, ce mi-a fost dată mie pentru voi, ca să aduc la îndeplinire cuvântul lui Dumnezeu,



Deci daca Hristos este biserica prin ispasirea Lui avem intrare libera la Tatal.
Reply With Quote