[cristiboss56]

- Vorbind despre tânărul creştin, orice tânăr creştin îşi pune problema găsirii unui drum în viaţă şi se gândeşte şi la varianta călugăriei şi la cea a căsătoriei. Cum poţi şti care e chemarea?
- Asta e o întrebare pe care o puneţi foarte uşor şi o repetaţi mereu.
Nu poţi şti care e chemarea, decât ce gusturi şi ce porniri ai tu.
Mai întâi de toate, drumul spre mănăstire e cel mai mare posibil. Cuvintele Scripturii, care îndeamnă spre mănăstire, se află în vârful ei: „Vrei să fii desăvârşit?... Cine nu mă iubeşte pe Mine..., cine nu Mă urmează..., cine nu lasă tot pentru Mine...”
Nu se pleacă la mănăstire numai dintr-o înaltă raţiune, ci dintr-o chemare, adică o nebunie pentru Hristos. Atunci când „înnebuneşti” pentru Hristos, nu mai stai de vorbă cu nimeni, în legătură cu „stau sau nu stau”, ci „Plec!”
Deci, plecarea la mănăstire e o nebunie pentru Hristos, fără nici un fel de discuţie. Şi, ca orice nebun, nu stai acasă.
Şi nu te duci la mănăstire ca să găseşti mănăstire, ci ca să faci tu mănăstire, prin comportarea ta, prin tăierea voii, prin ascultări, care sunt de o mare frumuseţe.
Poate nu înţelegeţi lucrurile acestea, pentru că sunteţi în laicitate. Drumul la mănăstire e o intrare în cer. O ieşire din lume; căci de aceea se spune „cin îngeresc”, şi asemenea cu îngerii trebuie să asculţi.
Trebuie să ştiţi că există două posibilităţi: ori te duci, ori nu te duci. Ca să rămâi în lume duci viaţa de care am mai vorbit: cum să fiu eu creştin. (Părintele Arsenie Papacioc)