Citat:
În prealabil postat de Marcel_Ionut
As vrea sa stiu care este voia lui Dumnezu cu viata mea, de multe ori ma intreb ce vrea Dumnezeu sa fac cum sa aflu?  |
Cu alte cuvinte, aveți o problemă de discernământ vocațional ? Nu identificați chemarea (vocația) lui Dumnezeu ?
Aici, este de discutat, mai întâi, problema vocației spre o stare de viață sau alta. În linii mari, Dumnezeu ne poate chema spre căsătorie sau spre călugărie. Pe urmă, prin "vocație" se mai poate înțelege și chemarea spre o îndeletnicire sau alta. Unele îndeletniciri sunt, evident, mai "vocaționale" decât altele: aici, ne gândim în primul rând la preoție. Dar și alte îndeletniciri au o componentă vocațională.
Principalele două semne după care știm că Dumnezeu ne cheamă într-o direcție sau în alta acestea sunt:
-mai întâi, o puternică dorință. Ori de câte ori Dumnezeu ne cheamă spre ceva, mai întâi sădește în inima noastră o dorință în acea direcție. Atenție, însă, ca dorința să fie
pură, adică să nu intre în calcul alte elemente decât ea însăși. Dacă vreau să mă fac doctor fiindcă îmi place ca oamenii să se vindece prin mine, dacă îmi doresc pur și simplu să îngrijesc bolnavi cât e ziua de lungă, atunci s-ar putea să am vocație spre medicină. Dar, dacă am o puternică dorință să fiu medic ca să câștig bani, ca să fiu mai independent, ori faimos, ori stimat, atunci aici nu e neapărat semn vocațional, fiindcă am în vedere alte elemente, nu medicina în sine.
-mai apoi, abilitățile necesare. Este de negândit că Dumnezeu ar putea avea un plan cu noi, fără să ne dea cele necesare spre a-l duce la bun sfârșit. Eu pot să am o vie dorință de a fi cântăreț de operă. Dar, dacă ceea ce îmi lipsește este o voce frumoasă, precis nu acesta este planul lui Dumnezeu pentru mine.
Alte semne ale unei vocații au importanță ceva mai mică, dar reală. Ele sunt mult cercetate de spiritualii/duhovnicii care se ocupă de îndrumare vocațională. Două exemple:
-atunci când vocația este reală, Dumnezeu aranjează lucrurile în așa fel încât să-mi scoată în cale niște modele. "Vocație" ar putea însemna, pur și simplu, că eu vreau să fiu ca ele.
-caracterul concret al contemplării vocaționale este mult mai sugestiv pentru vocație reală decât caracterul abstract al ei. În lumea catolică, unde sunt foarte multe feluri de călugări, dacă vine un tânăr și spune că "vrea să fie călugăr" e privit cu anumită suspiciune și vocația lui e sub semnul întrebării. Dacă, însă, vrea să fie "un călugăr care să predice cuvântul Domnului în mari aglomerări urbane" sau, dimpotrivă, care "să se adune cu frații săi la marginea orașelor mici și în natură" atunci asta e semn vocațional care trebuie luat în serios, iar tânărul va fi îndrumat spre un mic stagiu petrecut în comunități dominicane, respectiv franciscane.
Nu altfel stau lucrurile în cazul cuiva care "vrea să fie dansator" pur și simplu, față de cazul cuiva care "vrea, prin dans, să arate ceea ce nu se poate picta, nici spune în cuvinte". În al doilea caz avem "o contemplare mai concretă", mai înalt predictivă pentru vocație reală.
În speranța că folosește,
M.D.