[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 148


Aliluia, aliluia.

Proorocul a îndoit poruncirea, ascuţind sufletele spre mai multă sîrguinţă. Şi aceasta este altă laudă care deşteaptă toată zidirea - şi cea gîndită, şi cea simţită, şi cea cuvîntătoare, şi cea necuvîntătoare, cea însufleţită şi cea neînsufleţită – spre împreună-glăsuirea cîntării de laudă. Porunceşte să-I aducă laudă şi cerul, şi pămîntul, şi adîncurile, şi luminătorii de pe cer, şi munţii, şi sadurile, şi celelalte ca acestea şi cîte sînt împărtăşite de suflet şi de cuvîntare, zicînd însă că cei cuvîntători trebuie să caute la acestea şi, deprinzînd înţelepciunea ce se arată întru dînsele, să laude pe Făcătorul.
Lăudaţi-L pe Domnul, din ceruri lăudaţi-L pe El întru cele înalte!
Marele Moisi ne-a învăţat că două ceruri s-au zidit de Dumnezeu: acesta făcut împreună cu pămîntul, şi cel după acesta, care s-a rînduit să fie mijlocitor între ape, pe care l-a numit şi „tărie”. Pentru aceasta a poruncit a lăuda pe Dumnezeu „din ceruri” şi „întru cele înalte”, în loc de: „cetele celor fără de trupuri, care şi întru acesta, şi întru acela petrec”. Şi, fiindcă dumnezeiescul Moisi nu ne-a învăţat nimic pentru zidirea firilor gîndite, de nevoie a făcut aici Proorocul pomenirea acestora. Pentru aceea şi porunceşte a aduce laudele Făcătorului, că aceasta este datoria făpturilor, şi toată făptura făcută de Dînsul şi cinstită cu cuvîntarea se cuvine a o plăti. Şi - dacă laudă cele ce au fire zidită, şi nici Fiul, nici Preasfîntul Duh nu S-au rînduit împreună cu cele ce laudă - arătat este că Ei nu sînt din firea cea zidită; că, altfel, L-ar fi lăudat pe Făcătorul mai-nainte de celelalte, ca nişte izvoare ale dreptăţii cinstind Dreptatea. Dar nici Fiul nu laudă, nici Sfîntul Duh, deci nici Fiul, nici Preasfîntul Duh nu are fire zidită. Apoi: cu adevărat Se laudă şi El, şi Sfîntul Duh, căci nu este nimic altceva între cei ce laudă şi Cei ce Se laudă, numai zidirea laudă, şi numai Ziditorul Se laudă. Şi, dacă cineva nu-L laudă pe Ziditorul, ca un nemulţumitor nu-L laudă. Ci acestea le-am vorbit mai pe larg în cuvintele pentru Sfîntul Duh. Drept aceea, să călătorim spre cele de aici înainte ale tălmăcirii:
2 Lăudaţi-L pe El, toţi Îngerii Lui, lăudaţi-L pe El, toate Puterile Lui!
„Îngeri” şi „Puteri” numeşte firile gîndite: „Îngeri”, ca pe cei ce trec către oameni dumnezeieştile graiuri[COLOR=#800080][1][/COLOR]; iar „Puteri”, ca cele ce sînt slobode de patimile trupeşti şi ca cele ce pot împlini poruncile, că zice: „cei puternici întru tărie, care faceţi cuvîntul Lui.” Însă prin numele acestea a cuprins toată firea celor gîndite, şi foarte potrivit a chemat spre cîntarea de laudă întîi cetele cereşti.
3 Lăudaţi-L pe El, soarele şi luna, lăudaţi-L pe El, toate stelele şi lumina!
Iar Simmah, aşa: „lăudaţi-L pe El, toate stelele luminii”; aşa încă şi ceilalţi. Iar după Cei 70, se cuvine a înţelege aşa: Dumnezeu a zidit lumina în ziua dintîi, iar întru a patra – luminătorii, şi pentru aceasta i-a pomenit deosebi de lumină, nu că ea ar sta singură prin sine-şi, ci pentru că s-a împărţit întru luminători. Iar pe acestea, după cum am zis şi mai sus, nu le cheamă ca pe nişte însufleţite şi cuvîntătoare, ci ne porunceşte a privi la ele, şi a deprinde înţelepciunea lui Dumnezeu şi prin toate a-I împleti Lui cîntare de laudă.
4 Lăudaţi-L pe El, cerurile cerurilor!
5 Şi apa cea mai presus de ceruri
Dumnezeu a despărţit firea apelor cu cerul ce se numeşte „tărie”, prin negrăita Lui înţelepciune meşteşugindu-le lor statornicia cea în lungă vreme, şi a poruncit a călători peste apele închegate focul nemărginit al luminătorilor. Iar apa şi focul sînt împotrivnice una alteia, dar, cu toate acestea, nici focul nu se stinge de ape, nici apa cea închegată nu se topeşte de focul cel nemărginit, şi acestea arată negrăita putere a lui Dumnezeu. Şi a numit cerul cu număr de multe, nu că ar fi ştiut de mai multe, ci urmînd limbii evreieşti: că ei le numesc pe acestea cu număr de multe, precum noi zicem: „Atenele” şi „Tebele”. Deci, ce a numit aici „ceruri ale cerurilor”, într-alt loc l-a zis: „cerul cerului”, că zice: „cerul cerului Domnului”.
să laude numele Domnului, că El a zis, şi s-a făcut; El a poruncit, şi s-a zidit!
Că - zice - vrednic lucru este a lăuda pe Cel ce le-a lucrat cu cuvîntul pe toate acestea.
6 Pusu-le-a pe ele în veac şi în veacul veacului: poruncă a pus, şi nu va trece.
Şi nu numai că le-a zidit, ci le şi poartă de grijă. De aici au şi statornicia, după cum a voit El Însuşi, că nu vor putea să treacă hotarele aşezate de Dînsul. Deci cele neînsufleţite şi neamurile celorlalte necuvîntătoare se ruşinează de legile aşezate, şi numai singură firea oamenilor cea cinstită cu cuvîntarea calcă legile: marea ştie hotarele sale şi se ruşinează de nisip, noaptea şi ziua păzesc măsurile puse lor, iar oamenii defaimă dumnezeieştile legi.
Şi aşa, după ce le-a chemat spre împărtăşirea cîntării de laudă pe cele din cer şi pe cele cereşti, se mută spre pămînt, maica de obşte a oamenilor şi a celor necuvîntătoare:
7 Lăudaţi-L pe Domnul de pe pămînt:
Apoi, din parte:
balaurii şi toate adîncurile;
Marea este parte a pămîntului, şi întru aceasta sînt chiţii. Şi vrednică de minunare este şi această purtare de grijă a Ziditorului: că, după ce a zidit jivinele cele prea-mari şi prea-covîrşitoare, le-a închis întru noianurile cele neînotate, arătîndu-le oamenilor şi înfricoşîndu-i cu pomenirea lor, dar, propovăduind bunătatea, a oprit vătămarea pe care ar fi putut-o ele pricinui.
8 focul, grindina, zăpada, gheaţa, duhul cel de vifor,
Şi acestea îşi au pricina din apă. Şi în aer se face şi grindină, şi zăpadă, şi gheaţă, şi vînturile cele iuţi, că pe acestea le-a numit „vifore”. La fel, este cu putinţă a vedea focul arătîndu-se încă nu numai în pămînt, ci şi în aer, pentru că din aer se slobozesc şi fulgere, şi trăznete şi flăcări.
cele ce fac cuvîntul Lui;
Încă şi acestea – zice - se supun semnului Său, nu ca nişte însufleţite şi cuvîntătoare, ci urmînd voii Lui.
9 munţii şi toate dealurile, lemnele cele roditoare şi toţi cedri;
Şi acestea ne fac a porni limbile noastre spre mulţumire, căci nu numai mărimea lor este vrednică de minunare, ci şi trebuinţa ce răsare de aici, că prea-multă este şi de multe feluri.
10 fiarele, şi toate dobitoacele
Le-a despărţit şi pe acestea: că nu aşa prost a zis de cele cu cîte patru picioare, ci a deosebit pe cele sălbatice de cele domestice. Şi ne porunceşte să lăudăm pe Făcătorul şi prin unele, şi prin altele, că toate sînt de prisos şi nemulţumitoare dacă scapă de cunoştinţa noastră[COLOR=#800080][2][/COLOR].
cele tîrîtoare şi păsările zburătoare;
Cu pomenirea tîrîtoarelor s-a înjugat şi firea celor înotătoare, că acelea se tîrăsc în ape. Aşa le-a numit pe dînsele chiar Dumnezeu, că a zis: „Să scoată apele tîrîtoare cu suflete vii!”
După acestea toate, îl cheamă pe cel ce laudă prin toate pe Ziditor, că omul s-a învrednicit de dumnezeiasca zidire în urma tuturor. Şi îl adună după adunări, aducînd în lăuntru mai întîi ceata împăraţilor, apoi popoarele supuşilor. Şi zice: