View Single Post
  #2  
Vechi 13.12.2011, 22:20:07
Erethorn Erethorn is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.12.2009
Locație: Timisoara
Religia: Catolic
Mesaje: 2.079
Implicit

Tot în jurnalul ei, sora Faustina scrie despre nemărginirea îndurării lui Dumnezeu:

Conversație între Dumnezeul îndurător și un suflet păcătos

Iisus: Nu te teme de Mântuitorul tău, suflet păcătos. Eu mă îndrept primul către tine, deoarece știu că singur nu ești în stare să te înalți către Mine. Copile, nu fugi de Părintele tău, ci vorbește deschis cu Dumnezeul tău cel milostiv, care dorește să-ți spună vorbe de iertare și să-Și reverse harurile asupra ta. Cât de drag Îmi este sufletul tău ! Numele tău l-am scris pe mâna Mea; ești întipărit precum o rană în Inima Mea.

Sufletul: Doamne, Îți aud vocea ce mă cheamă să mă întorc de pe cărarea păcatului, dar n-am nici puterea, nici curajul să o fac.

Iisus: Eu sunt puterea ta, Eu te voi ajuta în strădania ta.

Sufletul: Doamne, Îți recunosc sfințenia și mă tem de Tine.

Iisus: Copile, te temi de Dumnezeul îndurării ? Sfințenia Mea nu Mă împiedică să fiu milostiv. Iată: pentru tine am întemeiat pe pământ un tron al îndurării – tabernacolul – și de pe acest tron îmi doresc să cobor și să intru în inima ta. Nu sunt înconjurat de străji. Poți să vi la Mine în orice clipă, la orice ceas; doresc să-ți vorbesc și să-ți dăruiesc har.

Sufletul: Doamne, mă îndoiesc că-mi vei ierta nenumăratele păcate; netrebnicia mea mă înspăimântă.

Iisus: Îndurarea mea este mai mare decât păcatele tale, mai mare decât păcatele întregii lumi. Cine poate măsura bunătatea mea ? Pentru tine am coborât din ceruri pe pământ; pentru tine M-am lăsat pironit pe Cruce, pentru tine am îngăduit ca Inima mea Preasfântă să fie stăpunsă de o lance, deschizând astfel izvorul îndurării Mele, pentru tine. Vino deci, cu încredere, să iei har din această fântână. Eu nu resping niciodată o inimă plină de căință. Chinul tău dispare în necuprinsul îndurării Mele. Nu-Mi mai spune nimic despre netrebnicia ta. Îmi vei face o bucurie dacă Îmi vei încredința Mie toate necazurile și durerile tale. Voi revărsa asupra ta comorile harului Meu.

Sufletul: Ai cucerit, Doamne, sufletul meu împietrit cu bunătatea Ta. Cu încredere și umilință mă apropii de judecata îndurării Tale, unde Tu însăți mă ierți prin mâna trimisului Tău. Doamne, simt cum harul și pacea Ta îmi umplu sufletul. Sunt copleșit de îndurarea Ta, Doamne. Tu mă ierți, și asta e mai presus decât am îndrăznit să nădăjduiesc și mai mult decât mi-am putut închipui. Bunătatea Ta depășește toate dorințele mele. Iar acum, plin de recunoștință pentru atâtea haruri, Te invit în inima mea. Am fost pierdut, precum un fiu risipitor și rătăcit, dar Tu n-ai încetat să-mi fii Tată. Sporește-Ți îndurarea către mine, căci Tu vezi ce slab sunt.

Iisus: Copile, nu mai vorbi despre nefericirile tale, sunt deja uitate. Ascultă, copile, ceea ce doresc să-ți spun. Aproprie-te de rănile Mele și soarbe din Izvorul vieții de câte ori îți dorește inima. Adapă-te din Izvorul Vieții și nu vei osteni în călătoria ta. Privește minunile îndurării mele și nu te teme de dușmanii mântuirii tale. Slăvește îndurarea Mea.
Reply With Quote