"Si nu ne duce pe noi in ispita:
Acest cuvant al rugaciunii apare tulburator pentru multi credinciosi. Se intreaba ei: ne duce Dumnezeu in ispita? Poate fi El ispititorul? Dimpotriva, Psalmistul exclama: "Cu Tine ma voi izbavi de ispita, si cu Dumnezeul meu voi trece zidul" (Psalmul 17,32). Da, in ispita Dumnezeu este impreuna cu mine, dar nu ca ispititor, ci ca izbavitor. Este cu mine pentru ca El Insusi, Fiul lui Dumnezeu si Mantuitorul, a primit sa fie "ispitit", tocmai ca, prin aceasta, "celor ce sunt ispititi sa le ajute" (Evrei 2,18). Si cunoscand ca nimeni altul primejdia, riscul, tragedia ispitei, le spune ucenicilor in Ghetsimani: "Rugati-va, ca sa nu intrati in ispita" (Luca 22, 40).
Atunci, in duhul adanc al Sfintei Scripturi, nicidecum nu vom putea spune ca Dumnezeu ne duce in ispita, ca poate fi El pricinuitorul ispitei. Sfantul Apostol Iacov invata limpede si direct, in acest sens: "Nimeni sa nu zica, atunci cand este ispitit: de la Dumnezeu sunt ispitit; pentru ca Dumnezeu nu este ispitit de rele, si El Insusi nu ispiteste pe nimeni" (Iacov 1,13).
Cercetatori cu multa staruinta, studiind textele manuscrise in limba aramaica descoperite la Qumram, langa Marea Moarta, au aratat ca: in limba ebraica si aramaica exista o lege precisa de sintaxa, conform careia negatia plasata inaintea unei forme cauzative sau inaintea unui complex cu sens cauzativ, poate sa se refere numai la efect si nu la cauza, adica in cazu de fata sa insemne: "a face sa nu cadem in ispita". Atunci in textul: "nu ne duce pe noi inspita", negatia "nu", asezata inaintea verbului "ne duce", se refera la efect, adica la ispita, si nu la cauza, nu la cauzatorul ispitei. Prin urmare acest cuvant se talcuieste astfel: "Si fa sa nu cadem in ispita" sau, pastrand coloritul biblic al expresiei "a intra in ispita": "si fa sa nu intram in ispita".
La Sfintii Parinti, un inteles asemanator il aflam mai ales la Sfantul Ioan Gura de Aur, si el de origine siriana si cunoscand dialectul siro-aramaic. El traduce, talcuind astfel: "Si nu ne lasa deloc sa cadem in ispita".
Si Sfantul Ioan Gura de Aur adauga, explicand: "Nimic nu-i mai potrivit pentru a ne face sa ne vedem ticalosia noastra si pentru a smeri parerea noastra de sine, decat aceste cuvinte, care ne invata sa nu fugim de lupte, dar totodata nici sa nu ne aruncam singuri in fata lor. Astfel noua ni se va darui fericirea biruintei, iar demonului rusinea de a fi fost invins.
Dumnezeu, in virtutea libertatii, ingaduie ispita. In ispita insa, El e cu noi, nu ne paraseste. Nu ispita in sine e faptul tragic al existentei noastre: parasirea de catre Dumnezeu ar fi cel mai tragic. Dar "credincios este Dumnezeu; El nu va ingadui sa fiti ispititi mai mult decat puteti, ci, o data cu ispita, va aduce si scaparea din ea, ca sa puteti rabda" (I Corinteni 10,13). "
Parintele Galeriu - Talcuiri la rugaciunea "Tatal Nostru" si la Fericiri.
|