Subiect: Rugaciunea
View Single Post
  #2  
Vechi 09.08.2016, 23:24:58
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.236
Implicit

Primul gând ce mi-a venit a fost: Cum se rugau oare, cei din închisori, unde erau îngrămădiți cu zecile într-o celulă? Cei care erau deja deprinși cu rugăciunea dinainte de a fi închiși, se rugau în orice moment în care nu trebuiau să vorbească: stând, șezând, mergând, culcați în pat, mâncând.

Cred că ar trebui să citești pur și simplu rugăciunile atunci când poți, în orice moment al zilei, chiar și dacă sunt colegii de față (nu trebuie să te rușinezi), până le înveți pe de rost. Apoi le vei putea spune în gând oricând vei găsi un moment prielnic: în pat seara sau dimineața, pe drum; în orice moment în care simți că poți să-ți înalți gândul către Dumnezeu.

De asemenea, e bine să te obișnuiești cu acea rugăciune scurtă, care poate fi spusă oricând și oriunde: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”.

Încă ceva: Însăși dorința de a te ruga este, deja, o jumătate de rugăciune. N-o lăsa să se stingă; hrănește-o cum poți și oricând poți.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)

Last edited by CristianR; 09.08.2016 at 23:31:48.
Reply With Quote