SOCOTELILE ÎNTELEPCIUNII CU MOARTEA
Când nu mai răspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu, dau de asprimea dreptătii Sale, când, spre pedepsirea răutății, îngăduie războaiele. Atunci viata oricui se află în primejdie de moarte, si a celor de acasă si a celor de pe fronturi.
Să cercetăm, între marginile îngăduite, pricina aceasta, a războaielor, care pe multi îi spală de fărădelegi în siroaie de lacrimi. Luăm ca gând de ajutor în darea răspunsului vointa lui Dumnezeu, care urmăreste ca toti oamenii să se mântuiască si la cunostinta adevărului să vie. Drept aceea. Dumnezeu, cel milostiv întru dreptăti, pe cei nebăgători în seamă sau protivnici - dar totusi oameni cumsecade - abia cu ajutorul primejdiei îi înduplecă să vrea si ei ce vrea Dumnezeu, adică mântuirea, singurul lucru cu adevărat de trebuintă. Al doilea gând de ajutor e primirea de mai înainte ca bun, a ceea ce orânduieste si face Dumnezeu, si stiind că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu, să ne bucurăm de hotărârea Lui, chiar dacă nu pricepem aceasta. Iar gândul al treilea e că în suferinte fără de voie s-au mântuit mucenicii, în suferinte de bunăvoie s-au mântuit cuviosii; tot asa si cu suferintele războaielor, mult mai multi se mântuiesc pe front, decât s-ar fi mântuit acasă.
Obisnuit, lumea crede că mor în războaie cei răi ssi scapă cei buni. Este si nu este asa, pentru că numai singur Dumnezeu stie si tine socoteala fiecăruia. Unul din sfinti a zis: "Caprele eu sunt; iar oile Dumnezeu le stie". Pe urmă numai singur Dumnezeu stie - si precum stie si face - dacă pentru cineva e mai de folos viata, sau mai mult îi foloseste mutarea din viata aceasta. Apoi Dumnezeu, în atotputernicia Sa, foloseste si pe cei răi, pe necredinciosi, pe cei fără nici un Dumnezeu, ba chiar si pe draci, ca printr-însii să aducă la mântuire pe cei de mântuit.
Asa bunăoară cineva, încărcat de păcate, cum l-au povătuit cei trei "prieteni" ai săi, ajunge la strâmtoare si nevoie mare. Necazurile îi mai topesc trupul, îi mai subtiază mintea si asa găseste pe Dumnezeu, ca pe singura scăpare a sa din primejdie. Acum I se roagă pentru prima dată, si poate ca niciodată. Deci, cu prilejul târcoalelor mortii în jurul vietii sale, Dumnezeu în atotstiinta Sa, văzându-1 că s-a îndreptat pe calea bună pentru toate zilele lui pe care le-ar mai avea - dacă ar fi cuminte - în chip nevăzut si minunat îl scapă de moarte sigură. Dacă însă îl stie, că mai târziu va avea o pocăintă si mai bună, îl va mai îngădui printre mai multe si mai grele primejdii, scăpându-1 din fiecare, căci necazurile spală petele păcatelor de pe haina noastră nevăzută, - si mai târziu îl scoate din topitoarea suferintelor, fie spre viata cea fără de trup, fie întorcându-1 spre viata pământească, ca pe un înteleptit.
Pe cei ce însă n-au statornicie în bine, ci iarăsi s-ar întoarce la rele, uitând făgăduinta ce au făcut-o la strâmtoare, pe unii îi scoate din viata cea desartă, atunci când după stiinta lui Dumnezeu, au ajuns la cea mai bună pocăintă din viata lor, ca în aceea să se socotească în vecii fără de sfârsit. Acestia asa-s mai de câstig pentru mântuire, primindu-i Dumnezeu cu cât de câtă pocăintă.
Pe cei ce trecuti prin suferinte au câstigat întărire si statornicie spre bine si printr-însii stie Dumnezeu că ar dobândi mântuire si altii, pe acestia îi scapă si-i întoarce iar acasă. De cumva iarăsi se dedau stricăciunii si îngrămădirii de păcate, iarăsi îi cheamă la scoală. Si asa face de câte ori trebuie si cu toti câti trebuie.
Cu cei răi si, după stiinta lui Dumnezeu, fără întoarcere, printre alte nestiute taine, are si aceste două socoteli: sau îi pierde în grabă, în chip năprasnic, ca să nu-si mai înmultească relele si asa, mai usor să se osândească; sau că, prin răutatea lor, vrea să răsplătească, să ispăsească, să întoarcă, sau să mântuiască pe unii din cei de acasă, mai zăbavnici la pocăintă, sau îndărătnici la sfatul si rugămintea celor buni.
Iar pe al treilea fel de oameni, pe cei buni, prin darul lui Dumnezeu, îi scoate din viata cea desartă, fie stiindu-i că ar avea să cadă mai târziu, tinzându-si la fărădelegi mâinile lor, îngreunându-si astfel sau chiar pierzându-si mântuirea si chemându-i de aceea mai devreme, până nu se schimbă în răutate nerăutatea lor; fie că, plăcuti fiind lui Dumnezeu, i-a pus la încercare si i-a aflat Lui-Si vrednici, precum scrie:
întelepciune 3:
1. Sufletele dreptilor sunt în mâna lui Dumnezeu si nu se va atinge de dânsele munca.
2. Părutu-s-a în ochii celor nepriceputi că dreptii sunt morti cu desăvârsire si iesirea lor din lume e mare pedeapsă,
3. si mergerea lor de la noi sfărâmare, iar ei sunt în pace.
4. Chiar dacă în fata oamenilor au îndurat munci, nădejdea lor e plină de nemurire,
5. Si putin fiind pedepsiti, mare răsplată vor primi, că Dumnezeu i-a încercat pe dânsii si i-a aflat Lui-Si vrednici.
6. Ca aurul în topitoare, asa i-a lămurit, si ca pe o jertfă de ardere întreagă, asa i-a primit.
7. Străluci-vor în ziua răsplătirii...
Iar dacă sunt câte unii răi, fără leac si nu pătesc nimic din necazurile oamenilor, trebuie că i-a lepădat Dumnezeu si-i lasă să se desăvârsească în rele, ca să-si ia osândă vesnică, - precum s-a spus la cele pentru Saul.
|