Citat:
În prealabil postat de Fani71
Hristos a înviat!
As vrea sa introduc un nou thread cu o intrebare pe care mi-o pun fara a avea un raspuns clar. Cum sunt noua pe forum, nu stiu daca nu a mai pus-o cineva, va rog sa ma iertati.
Va previn ca este o intrebare provocatoare.
De cateva zile ma tot uit la diverse teme de pe acest forum si vad mereu ca multa lume se tot refera la duhovnic ca ultima instanta. Si eu am invatat la inceput ca in Ortodoxie, trebuie sa asculti de duhovnic.
Insa alti ortodocsi pe care ii cunosc (cu studii si experienta) cred ca traditia noastra cu ascultarea de duhovnic poate duce si la abuzuri. La catolici este un papa care se spune ca este infailibil, la noi fiecare duhovnic este vazut de unii ca un mic papa. De fapt ascultarea de duhovnic este, spun ei, o consecinta a sobornicitatii bisericii: nu suntem singuri, nu ne mantuim singuri, avem nevoie de sfatul si sprijinul altor crestini, cu mai multa experienta duhovniceasca. Cu timpul acest principiu s-a institutionalizat si pentru mireni (la inceput era numai la calugari).
Am auzit si parerea ca duhovnicul ne da sfaturi, si nu suntem 'obligati' sa le urmam, in sensul ca daca nu le urmam facem un pacat.
(Duhovnicii pe care i-am avut eu de exemplu nici nu dau porunci, ci sfaturi. Trebuie sa recunosc ca atunci cand nu am ascultat un sfat, am facut un 'ocol' - am ajuns pana la urma sa le urmez, dupa un drum mai greu. Dar poate a fost mai bine sa fac acea experienta!)
Oare noi, in Biserica Ortodoxa, nu exageram importanta duhovnicului si nu minimalizam importanta constiintei proprii? Oare nu incercam sa ne purtam ca monahii?
S-ar mai putea zice multe.. dar ma opresc deocamdata.
|
Si eu mi-am pus aceasta intrebare...
Oare toti duhovnicii au avut duhovnic atunci cand au luat hotarararea de a deveni preoti si mai tarziu duhovnici...sau unii au fost de fapt apti sa hotarasca ce cale sa aleaga in viata?
Daca un crestin ortodox ( practic deja un statut care ar trebui sa ii ofere o coloana vertebrala anume) ii cere opinia duhovnicului in toate etapele importante din viata lui ( de fapt ale oamenilor in general) si il intreaba " Parinte, sa ma casatoresc sau sa intru in monahism? Parinte sa raman in tara sau sa plec in strainatate? Parinte sa ma casatoresc cu el/ea, sau sa ma despart? Sa devin profesor sau cosmonaut? si chiar si mai putin importante :)))" Parinte sa vand porcul sau vaca? Sa cumpar seminte de ardei sau de rosii?"....unde mai este decizia lui personala? Eu de fapt cred ca oamenii de genul asta nu vor sfaturi...ei vor raspunsuri la propriu, ei nu isi pot asuma responsabilitatea propriilor decizii.
Eu cred ca ar trebui sa fim apti sa decidem totusi si singuri...pentru ca asta e un dar de la Dumnezeu totusi.
Intrebarile mele se refera la capacitatea fiecaruia de a lua decizii..si nu la smerenia cu care primim sfaturile duhovnicului, atentie!
P.S.Eu privesc aceste situatii la o scara mult mai inferioara ca fiind asemanatoare cu calatoriile avand GPS. Odata ce cineva se obisnuieste cu GPS-ul, pur si simplu creierul i se atrofiaza ( daca permitem acest lucru evident :))))...el isi pierde practic abilitatea de orientare in spatiu si in concluzie nu mai gandeste....se lasa pur si simplu in baza traseului gasit de GPS.
Dumnezeu in cazurile astea pe cine incununeaza cu Mantuirea, pe omul care de fiecare data cand trebuia sa cumpere o pereche de sosete fuge la Duhovnic ( fiind deci un credincios smerit fara nici o indoiala) sau pe duhovnic? Eu nu cred ca Mantuirea o castigam doar pentru simplul fapt ca suntem smeriti...dar cu siguranta o castigam pentru faptul ca facem eforturi de a ne autodisciplina in vederea ei...eu aici vad diferenta, intre autodeterminare + sfatul duhovnicului si nicidecum numai datorita lui. Cererea " sfatului " la orice pas duhovnicului, nu e cumva calea cea mai usoara?