View Single Post
  #2  
Vechi 29.06.2012, 21:27:00
dumitrucelmare2000 dumitrucelmare2000 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 30.03.2007
Mesaje: 101
Implicit

Ascultați,creștini blagosloviți,cu frică și cu cutremur ;adevărat să știți că a căzut o piatră din cer; mică era la vedere,dar grea la ridicare,încât nu putea să o ridice nimenea Atunci Preasfințitul Patriarh al sfintei cetăți a Ierusalimului și a toată Palestina a adunat toți Mitropoliții și Vlădicii, și au făcut rugăciuni de denii cu cântări sfinte, trei zile și trei nopți. Atuncea a venit un glas din cer zicând "Luați piatra cu blagoslovitele voastre mâini și o desfaceți"; șl dacă o desfăcură aflară într-însa aceste dumnezeiești cuvinte scrise: lată că v-am dat epistolia Mea întâi și tot nu v-ați mai întors de la fărădelegile voastre, nici nu v-ați pocăit precum v-am poruncit, nici n-ați ascultat cuvintele Mele cele sfinte ; pentru aceea am trimis asupra voastră limbi păgânești de v-au robit fără milă și tot nu v-ați pocăit de faptele voastre cele rele și spurcate; și nu veniți la calea cea dreaptă,și cuvintele Sfintei Scripturi nu le ascultați; că v-am zis că cerul și pământul vor trece, iar cel ce va fi făcut bine, acela nu va pieri; așa și acum; că pentru păcatele voastre și pentru ziua Duminecii, ce nu o țineți și nu o cinstiți,trimis-am asupra voastră ierni grele, geruri iuți și geroase, și vânturi mari, trăsnete și ploaie groaznică și fără măsură, încât au ieșit apele din matca lor; afară și foametea și moartea in dobitoacele voastre și cutremur mare pe pământ; și multe semne v-am arătat ca să cunoașteți că este mânia Mea asupra voastră, pentru răutățile voastre și pentru a Mea sfântă Duminică, care voi nu o cinstiți cu curățenie și cu paza Bisericii; el vă îndeamnă, diavolul, de vă aflați în alte lucruri. O! răilor, o! împriloștiților și păgânilor ce sunteți ! voi nu recunoașteți că v-am dat pâine dospită și miere întru sațiul vostru, iar voi nu vă lăsați de faptele voastre cele rele și spurcate ; pentru aceea vrut-am să pierd pe toți oamenii de pe fața pământului; ci m-am întors pentru ruga Maicii Mele, care pururea stă și se roagă pentru lume și pentru săraci și pentru mișei ; pentru văduvele ce strigă în urma voastră să le miluiți, ca să vă miluiesc și Eu pe voi, și să vă iert de păcatele voastre;și,iată,că de nu vă veți pocăi, lua-voi roadele de pe pământ pentru păcatele voastre și pentru ziua Duminicii; că pământul nu va rodi și pomii voștrii se vor usca și viile nu vor da rod mult; apoi voi lua apele de pe fața pământului; după aceea să știți că în munca iadului vă veți munci în veci, că v-ați făcut răi, mincinoși, și nu vă iubiți unul pe altul și vecini pe vecini purtați pismă și ascultați pe la ferestrele altuia și de răul altuia vă pare bine; iară nu-l câștigați, nici nu-l miluiți, să faceți milostenie săracilor; și Biserica nu o păziți și nu ascultați poruncile Mele cele sfinte și nu cunoașteți, răilor și împrilostiților, că în sfânta Duminică a trimis Tatăl pe Arhanghelul Gavril, de a dat o veste bună Prea Curatei Maicii Mele, pentru Nașterea Mea; și Duminică M-am sculat din morți și l-am scăpat pe Adam din munca iadului; și Duminică voi să judec toată lumea, pe cei vii și pe cei morți, și voi da fiecăruia după faptele sale, iar cine va fi făcut bine și va fi păzit poruncile Mele, pe acel om îl voi pune la dreapta Mea întru împărăția Mea ; și îl voi trimite ,în rai de va moșteni acolo în veci.iar care va fi făcut rău, goni-I-voi de la Mine blestemaților, în focul cel de veci, cel nestins, în muncă și la viermii cei neadormiți, unde este gătit locul vostru cu diavolii, cu păgânii și cu făcătorii de rău.
Reply With Quote