O perioadă de câțiva ani n-am mai avut deloc dureri de cap, dar apoi datoria necazurilor pe care le aveam în familie cu soțul meu, durerile de cap iarăși m-au luat în primire, însă nu la fel de puternic ca prima dată. Intr-o primăvară, zi de vineri am plecat la Fiăsinei la slujbă. Dar pe drum frumusețea peisajului m-a făcut să uit de scopul pentru care plecasem de acasă. Afară era așa frumos, râul curgea, păsărelele cântau, fragii erau copți. Pentru mine care stăteam la bloc, acestea aveau cu atât mai mult farmec. Toți oamenii se grăbeau la slujbă, iar eu am rămas în urmă să mănânc fragi. Am ajuns la mănăstire când maslul se terminase, iar părintele Lavrentie strângea miruitoarele ca să le ducă în altar.
Eu, când am intrat pe ușă și l-am văzut pe părintele că intră în altar, l-am strigat: „Părinte, miruiți-mă și pe mine!"
- Dar ce ai făcut, bă tată, până acum?
- Păi să vedeți părinte, păsările cântă, afară e frumos și eu am mâncat fragi. Părintele se uita la mine și râdea. Ce să-mi zică dacă atât mă ducea pe mine capul.
-Du-te, mă tată, și bate trei metanii la icoana Mântuitorului și trei la Maica Domnului și vino încoace.
- Nu, părinte, miruiți-mă, că mă doare capul.
- Bine, bate metaniile și vino.
Am bătut metaniile la Mântuitorul și la Maica Domnului și m-am dus. Și m-a miruit și nu mai m-a durut capul. Sunt de atunci aproape treizeci de ani iar pe mine, chiar dacă răcesc și am febră, capul nu mă mai doare.
|