[Florin-Ionut]

26. Era un monah in Tebaida care avea mare nevointa si petrecere. Si acesta se
indeletnicea neincetat cu privegheri si rugaciuni aratand neagoniseala in chip
desavarsit. El lua aminte la post, incat, o data pe saptamana, duminica spre
seara, se hranea, mangaindu-si neputinta firii cu legumele ce se intamplau, sau
cu verdeturi salbatice. Si multa vreme a petrecut asa.
Dar aflatorul rautatii, diavolul, zavistuindu-l pentru fapta lui cea buna, s-a
silit sa-l surpe cu pacatul mandriei in care si el a cazut. Deci, i-a pus in minte
gandurile puterii, zicandu-i ca face prea multa nevointa pe care nimeni altul nu
poate s-o faca. Trebuie sa faci si minuni - a zis diavolul - ca si spre nevointa mai
osarduitor sa te faci si pe oameni sa-i zidesti, ca vazand ei minunea lui
Dumnezeu sa slaveasca pe Tatal nostru cel din ceruri. Sa cerem lucrarea
minunilor, caci Insusi Mantuitorul a zis : cereti si vi se va da voua! Deci aceasta
rugaciune cu neincetata cerere trebuie sa o aduci lui Dumnezeu. Iubitorul de
oameni, Dumnezeu, insa Cel ce voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca, vazand
inselaciunea lui si aducandu-si aminte de osteneala si nevointa sa, nu l-a lasat sa
fie biruit de vrajmas. Asa i-a venit lui in minte si a socotit, ca zice apostolul: "Nu
suntem din destul a socoti ceva de la sine". Deci, daca unul ca acesta a zis: "nu
sunt din destul", cu cat mai vartos am eu trebuinta de invatatura! Ma voi duce
dar la cutare sihastru si ceea ce imi va zice si ma va sfatui, ca de la Dumnezeu
voi primi povatuire spre mantuire.
Si era parintele la care avea sa mearga, mare si vestit, sporit in privirea
mintii si mult i-a folosit pe cei ce mergeau la dansul. Deci, iesind din chilie a
venit la el. Cand a intrat fratele inauntru, a vazut parintele doua maimute sezand
pe umerii fratelui si cu lant de fier legandu-i gatul si la sine fiecare tragandu-l.
Batranul a cunoscut ea acestia sunt draci, cel al slavei desarte si cel al mandriei,
caci era batranul de Dumnezeu invatat. Deci, suspinand, a lacrimat in ascuns. Si
dupa rugaciune si dupa sarutarea frateasca, a sezut tacand un ceas, fiindca acesta
era obiceiul la parintii de acolo. Apoi a zis calugarul care mersese: parinte,
foloseste-ma si da-mi sfaturi ale caii de mantuire! Batranul i-a raspuns: nu ma
pricep, fiule, la aceasta, caci si eu am nevoie de indreptare. Iar el a zis: nu te feri
avvo, sa ma folosesti ca am incredere in tine si m-am hotarat sa primesc sfatut
tau! Iar el iarasi nu se pleca, zicand: nu ma vei asculta si pentru aceasta ma
opun. Celalalt sta si il incredinta, zicand: orice imi vei zice, te voi asculta ca pe
ingerul Domnului. Atunci i-a zis lui batranul: ia banul acesta si mergi in cetate si
cumpara zece paini, zece masuri de vin, zece ocale de carne si adu-le aici!
Fratele auzind, s-a intristat, insa primind, s-a dus. Pe cale multe ganduri ii
veneau si nedumeridu-se, isi zicea in sine: ce a socotit batranul cu aceasta? Si
cum voi cumpara bunurile? Ca se vor sminti mirenii, cand le voi lua. Deci,
plangand si rusinandu-se, s-a dus in cetate si prin altcineva a cumparat painea,
prin altcineva vinul, dar pentru carne nu se lamurea, zicand: vai mie ticalosul,
cum voi cumpara eu carnea, singur, sau prin altul? Insa, gasind un mirean i-a dat
acestuia un ban si cumparand, i-a adus carne calugarului. Acela luand carnea si
celelalte, le-a dus la batranul. Atunci, i-a zis batranul: stii ca mi-ai dat cuvant, ca
orice iti voi zice asculti! Ia, dar aceasta si dupa rugaciune, mananca o paine si
cate o oca de carne si bea cate o masura de vin in fiecare zi si, dupa zece zile,
vino iarasi la mine! Dar el auzind si neindraznind a se impotrivi, luandu-le, s-a
dus plangand si zicand intru sine: vai mie, din ce fel de post, la ce am ajuns!
Oare voi face, sau nu? De nu voi face, voi fi calcator de fagaduinta catre
Dumnezeu. Ca mi-am dat cuvantul ca orice imi va cere batranul, am sa fac,
primind ca de la Dumnezeu si acum, Doamne, cauta spre ticalosia mea si ma
miluieste, iertandu-mi pacatele, ca iata, sunt silit sa fac peste voia si socoteala
pe care am avut-o pentru infranarea mea! Si asa plangand, a venit la chilie. Si
precum i-a poruncit batranul, asa a facut. Cand trebuia sa manance, uda bucatele
cu lacrimi, zicand catre Dumnezeu: pentru ce m-ai parasit? Si a petrecut asa cele
zece zile, plangand si tanguindu-se si socotindu-se pe sine nevrednic de
calugarie.
Dumnezeu luand aminte la smerenia lui, i-a dat mangaiere in inima si a
cunoscut pentru ce i s-a intamplat sa fie nebagat in seama, dupa cum se socotea.
Multumind Iubitorului de oameni Dumnezeu, a zis intru sine: cu adevarat,
toata dreptatea omului este ca o cârpã lepadata. Si iarasi: de nu va zidi Domnul
casa si nu va pazi cetatea, in zadar privegheaza cel ce o zideste, sau cel ce o
pazeste. Deci s-a intors la batranul, trudit cu trupul mai mult decat cand se
nevoia, nemancand in celelalte saptamani. Si vazandu-l batranul asa smerit si
maimutele facute nevazute s-a veselit si bucurandu-se, l-a primit si facand ei
rugaciune, au sezut tacand. Apoi a zis batranul: fiule, Iubitorul de oameni,
Dumnezeu, te-a certat si nu l-a lasat pe vrajmasul sa te stapaneasca. Caci
obisnuieste vicleanul, ca pe cei ce se nevoiesc, cand nu va putea sa-i impiedice
de la nevointa, sa-i indemne la cele peste masura, ca prin aceasta sa-i cufunde in
groapa mandriei. Si nu este un lucru mai urat de Dumnezeu decat patima
aceasta. Deci, tu calatoreste, precum zice Scriptura, pe calea imparateasca si nu
te abate in dreapta sau in stanga, ci masura cea din mijloc intrebuintand-o la
mancare, cu masura mananca in fiecare seara. Iar de-ti va veni tie nevoie, pentru
vreo patima, sau pentru alta pricina, sa strici ceasul cel randuit, sau iarasi peste o
zi sa mananci si sa nu te indoiesti. Ca nu suntem sub lege, ci sub dar. Insa cand
mananci, sa nu te saturi, ci tine-te in infranare, mai vartos pentru bucatele cele
poftitoare si indemnatoare spre lacomie. Cele proaste iubeste-le totdeauna si
inima ta pazeste-o in tot chipul, cautand la smerenie. Ca jertfa lui Dumnezeu,
precum zice proorocul, "duhul umilit, inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o
va urgisi". Si iarasi: "smeritu-m-am si m-a mantuit Domnul". Deci, toata
nadejdea ta, fiule, aruncand-o spre Dumnezeu, mergi cu pace pe calea ta! El va
scoate ca o lumina dreptatea ta si judecata ta ca miazazi.
Deci, asa folosindu-l pe frate si intarindu-l, l-a slobozit. Iar fratele se
bucura, multumea Domnului si zicea: "sa ma intoarca pe mine cei ce se tem pe
Tine si cei ce stiu marturiile Tale, Doamne". Si: "certandu-ma, m-a certat
Domnul dar mortii nu m-a dat". Si: "certa-ma-va Dreptul cu mila si ma va
mustra". Si catre sine: "intoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, ca Domnul ti-a
facut bine tie!", si celelalte. Si asa intrand in chilie, a vietuit dupa sfaturile
batranului si a ajuns monah iscusit.

27. Se spunea despre un batran, ca a facut cincizeci de ani, nici paine mancind,
nici vin band degrab si zicea ca a omorit curvia si iubirea de argint si slava
desarta. Si a venit la el avva Avraam, auzind ca a spus acest cuvant. Si i-a zis
lui: tu ai spus cuvantul acesta? A raspuns batranul: da. Si i-a zis Avraam: iata,
intra in chilia ta, si gasesti pe rogojina ta o femeie; poti sa socotesti ca nu este
femeie?
Raspuns-a batranul: nu, dar ma lupt cu gandul sa nu ma ating de ea. Atunci a zis
Avraam: iata n-ai omorit patima, ci este vie; dar este legata. Iarasi cand umbli pe
drum, vezi piatra si harburi, iar in mijlocul acestora, aur; poate mintea sa
socoteasca pe acesta ca pe acelea? Zis-a batranul: nu, dar ma lupt cu gandul sa
nu-l iau pe el. Si a zis Avraam: iata este vie patima, dar este legata. Mai departe,
zice iarasi avva Avraam: iata, auzi despre doi frati, ca unul te iubeste, iar altul te
uraste si te vorbeste de rau. De-or veni la tine, ii ai deopotriva pe amandoi ?
Raspuns-a batranul: nu, dar ma lupt cu gandul sa fac bine celui ce ma uraste ca
si celui ce ma iubeste. Zis-a avva Avraam lui: apoi iata ca sunt vii patimile, dar
sunt numai legate de sfinti.