Poate am mai spus-o si cu alte ocazii: nici nu stim de cate ori pe zi, Dumnezeu ne ocroteste. De cele mai multe ori nici nu observam sau ni se par lucruri firesti. Ne-am obisnuit sa primim ca si cum am merita si suntem tentati sa multumim oamenilor de obicei, lasandu-L pe Dumnezeu undeva mai la coada, pana cand Il facem uitat de tot.
Probabil daca ar fi sa multumesc lui Dumnezeu mi-ar trebui mult timp si tot n-as reusi sa amintesc toate motivele. Am trecut pe langa moarte de zeci de ori, nu fara sa-mi dau seama, ci vizibil constient de ce putea sa se intample si deja am inceput sa ma intreb de ce si care este Planul lui Dumnezeu, pentru ca nu cred ca meritam chiar de fiecare data aceste miracole, multe dintre ele surprinzatoare pentru cei din jur mai mult decat pentru mine insumi.
Desi nu am complexe, nu ma consider un om cu prea multe merite. Si totusi Dumnezeu mi-a dat cam tot ce-si poate dori un om normal in visele lui intime. Nu spun ca nu sunt greutati, dar le primesc fara sa ma menajez si stiu ca numai asa ne putem dobandi intelepciune si ceva mai multa credinta.
Acum de sarbatori, ca si anul trecut, Dumnezeu a creat niste imprejurari ciudate si fascinante in acelasi timp, facandu-l pe fiul cel mic de 12 ani ca creada ca mos Craciun exista. Si nu stiu cum se intampla ca nici noua nu ne vine sa credem cum se aranjeaza. Cel mare de 15 ani, dupa ce a fost ironizat de colegi, era derutat, poate si fiindca le-am spus ca nici in Dumnezeu nu cred toti, iar cei ce nu cred se inchina propriului dumnezeu, iar acelora daca nu li se intampla minuni, obisnuiesc sa si le creeze singuri. Dupa ce al' mic i-a povestit cu lux de amanunte miracolul vazut cu ochii lui, spunand ca daca mai aude pe cineva ca nu exista mos Craciun se ia cu el de gat, si-a reamintit cum si anii anteriori se intamplase lucruri ciudate pe care nu si le puteau explica, si parca voia sa "selecteze" toate acele dovezi, pentru a le arata si altora ca sa creada si ei, sau macar sa inteleaga de ce unii primesc cadouri de la parinti, iar altii de la "Moshu"...
Multi ne spun sa renuntam la "jocul" acesta, fiindca altfel copii risca sa devina tinta ironiilor altora. Totusi, noi n-am facut nimic, ci am lasat lucrurile in voia lor. Cand nu s-o mai putea, vom vedea atunci cum vom actiona.
Aseara, al' mic (care este un generator de energie atat pentru mine cat si pentru mama-sa), mi-a zis ca abia asteapta sa iau o pauza ca sa se joace cu mine... Si in timp ce il lasam sa se desfasoare cu toate giumbuslucurile din repertoriu, pentru ca este din fire un shugubatz, ma intrebam cu spaima de ce-mi da Dumnezeu atata fericire si oare ce-ar putea sa urmeze fiindca stiu ca nu merit sa primesc asa de mult!... E ciudata viata asta... Ne tot rugam sa avem pace si bunavoire intre oameni, iar daca o avem, ne inspaimantam fiindca nu credeam ca meritam sa primim si poate ca Dumnezeu ne incearca si ne plateste in avans pentru a avea mai multa putere in urcusul Golgotei!...