în hrisoavele unui bătrân din Sfântul Munte, se găseste întâmplarea următoare:
"Un slăbănog venise în Kapsala. Era bolnav de mai multi ani de zile si-si pierduse răbdarea. Slăbise cu sufletul si, plângând, se ruga lui Dumnezeu să-i scurteze viata.
Un înger se arătă si-i zise bolnavului:
- Prea bine, frate, Domnul în milostivirea Sa nemărginită îti ascultă rugămintea: El scurtează viata ta pământească, dacă te învoiesti,ca pentru un an de suferinte ce-ai mai avea de răbdat pe pământ - ca să te curătesti printr-însele, ca aurul prin foc - să petreci trei ceasuri în muncile iadului. Păcatele tale cer curătirea ta prin suferintele propriului tău trup, ca tu să trăiesti slăbănog încă un an de zile, căci pentru tine,ca si pentru toti credinciosii, nu este altă cale spre Cer, decât calea Crucii, care a fost arătată de Dumnezeu-Omul, Cel fără de păcat. Calea
Crucii te face să suferi. încearcă deci ce sunt suferintele vesnice, unde merg toti păcătosii; dar tu nu vei suferi decât vreme de trei ceasuri,după care vei fi scăpat din munci, prin rugăciunile Bisericii.
Nenorocitul începu a cugeta:
- încă un an de suferinte pe pământ e o vreme tare lungă! Mai bine rabd trei ceasuri suferintele de dincolo; si zise îngerului: mă învoiesc să merg în iad.
îngerul îi luă sufletul si-1 închise în temnitele iadului.
- După trei ceasuri voi veni să te caut, îi spuse îngerul, cu mângâietoare grăire.
După plecarea îngerului totul se întunecă, un întunerec de smoală, o strâmtoare cumplită, un vuiet sfâsietor de suspine ale sufletelor păcătoase, duhuri rele cu ochii de văpaie si cu urâciunea lor, îl împrejmuiau, si-i înghetau făptura, iar el nu se putea apăra cu nimic; toate acestea îl cuprinseră ca niște gheare de groază si-1 cufundară într-o spaimă nespusă. Nu vedea nimic, desi suferinta si plânsul strigau de pretutindeni. Ochii arzători ai demonilor luceau în întunerec si se vedeau deasupra umbrele lor pocite, care se repezeau la dânsul, gata să-l sfărâme si să-l înghită într-o sorbitură de fiară.
Nenorocitul suflet începu a striga de spaimă, însă nu răspundea nimeni la strigătele sale, decât răsunetul hăului, prăpăstuit de dihănii.
Ceasurile i se făcură ani. Ba chiar i se păru că are sute de ani în muncile acelea, si îngerul tot nu mai venea. Asa-1 înclesta deznădejdea că îngerul nu se va mai întoarce, si scrâsni deodată din dinti. Nu-1 auzi nimeni, căci toti păcătosii din temnită nu se ocupau decât de ei însisi si de propria lor muncă; iar sălbaticii demoni luau în bătaie de joc suferintele lor.
Tocmai când scrâsni a doua oară, dulcea lumină a slavei îngeresti coborî deasupra chinuitilor si cu zâmbet ceresc îl întrebă:
- Cum te afli, frate?
- N-as fi crezut vreodată ca si îngerii să mintă! mormăi nenorocitul, cu glasul frânt de durere.
- Ce voiesti să zici? întrebă îngerul cu linistea de cer.
- Vreau să zic că mi-ai făgăduit să mă scoti de-aici după trei ceasuri si iată c-au trecut sute de ani de când mă chinuiesc aici!
- Ce zici tu? Sute de ani? zise îngerul, cu zâmbetul lin. Un ceas a trecut de când te-am părăsit si mai ai încă două de rămas aici.
- A trecut un ceas si mai am două! Oare-i cu putintă să nu fi trecut decât un ceas? Nu mai pot îndura chinurile acestea, nu mai am putere. De cumva e cu putintă si ar vrea Dumnezeu, rogu-te scoate-mă de-aici. Vreau mai bine a răbda pe pământ ani si sute de ani, ba chiar până la ziua de apoi, numai scapă-mă de-aici: fie-ti milă de mine.
Asa se sfârsea de durere bietul suflet, întinzându-si mâinile spre îngerul luminii, care îi răspunse:
- Dumnezeu, fiind Tatăl îndurării, s-a milostivit de tine si te scoate de-aici; dar tu, frate, să-ti aduci aminte când te-i întoarce pe pământ cât de mari sunt muncile de-aici, fată de oricare dintre cele pământesti si că-i mai bine să-ti împlinesti pocăinta până esti în trup,decât după aceea.
Când îngerul isprăvi cuvântul, bietul slăbănog se trezi pe pământ, învăluit de soare, iar ceasul de alături arăta mai mult c-o oră..." Era fericit ca un izbăvit din iad.
CARAREA IMPARATIEI ..Arsenie Boca
|