[Ekaterina]

Sfantul Ioan Scararul vorbeste despre deprimare ca urmare a simtamantului de vinovatie: "Exista deprimarea care izvoraste din ingreunarea constiintei, cauzata de multimea pacatelor; omul traieste intr-o mahnire de nesuportat, deoarece s-a umplut intru totul cu multimea relelor sufletesti. Mai ales din cauza acestei greutati are sentimentul ca se scufunda in adancul disperarii" (RG. 88,1032-l033).Insa nu numai sentimentul vinovatiei si mustrarile constiintei sunt cele care provoaca deprimarea. Exista si alte cauze. De cea mai mare importanta este egoismul omului, adica mandria lui si ingamfarea, precum spune Sfantul Ioan Scararul: "Exista si deprimarea care ni se intampla noua, oamenilor, din cauza mandriei si a egoismului".

O alta cauza foarte serioasa a deprimarii este viata comoda, viata traita pentru placeri. Oricat ar parea de exagerat la prima vedere, invatatura ortodoxa a Bisericii postitoare si nevoitoare staruie si spune prin gura de aur a Sfantului Ioan: "Viata traita in senzualitate si placeri il duce pe om la deprimare. Cu atat mai mult cu cat aceasta viata de placere naste deprimarea ca tristete, cu akedie, cu boli si, in afara de asta, de multe ori fara sa existe vreo cauza. (RG. 62, 604). Acelasi sfant ne vorbeste de o alta cauza a deprimarii: lipsa unei ocupatii, lipsa preocuparilor, lenea cu alte cuvinte, zicand: "Dar ce ? Crezi ca nu patimesc deprimarea aceia care traiesc o viata fara de lucrare? Gresesti. "Ca pilda sustine ca bogatia si puterea sunt si ele pricini ale deprimarii. În mod special frica pe care o au bogatii de a nu-si pierde bogatia, si puternicii de a nu-si pierde puterea si scaunul. Sfanta Scriptura face legatura intre bogatie si insomnie, care au ca o consecinta evidenta deprimarea, zicand: "Privegherea celui bogat topeste trupul lui si grija lui strica somnul. Grija privegherii goneste atipirea si ca o boala grea alunga somnul" (Isus Sirah 31,1,2).

O alta pricina care naste deprimarea este lacomia omului si nesatiul de a dobandi alte si alte bunuri. Si ori patimesc deprimare ca nu le pot strange, ori patimesc cand, odata stranse, apare indestularea sau saturarea si constatarea ca sufletul nu s-a saturat de vreme ce grabnic se obisnuieste cu bunatatile. Si sfarsesc in ceea ce am spus la inceput din Vechiul Testament: "Desertaciunea desertaciunilor, totul este desertaciune" (Ecclesiast 1, 2). Este graitoare intamplarea pe care am auzit-o intr-o cuvantare si pe care gasesc potrivit sa o adaug in acest loc.

Un luxos iaht a ancorat intr-o dupa-amiaza intr-un micut port din Grecia. Cei care sedeau la cafeneaua din port s-au minunat de bogatia lui. Pe prora lui statea scris: Melancolia. Oamenii au asteptat sa iasa calatorii, insa n-a iesit nimeni. A ramas cinci zile iahtul in port. Doar de doua ori a iesit un om trist, dupa cum isi tragea pasii, si a mers pana la primul magazin, a cumparat cina aproape nezicand nimic si s-a intors pe vasul sau cu acelasi mers deznadajduit. Frumosul si luxosul sau iaht de care poate se plictisise nu a putut sa-l scoata din deprimarea care-l chinuia.

Pilduitor, alte cauze ale deprimarii sunt invidia si gelozia. Omul care e gelos si invidios pe aproapele sau pentru bunurile materiale sau duhovnicesti ale acestuia este nefericit. Traieste mereu in tristete. Si nu va iesi niciodata din aceasta fara sa iasa mai intai din celelalte doua. Si chiar dupa aceasta poate cadea iarasi in invidie si gelozie. Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Nimic nu e mai rau decat invidia si gelozia". "Nimic nu e mai rau decat sa fie muscat, ars sau topit de invidie omul ca altul traieste in belsug" (RG. 59, 23). Si in alta parte zice: "O, invidie... care esti cui ascutit in inima. Caci ce cui se-nfige atat de mult si strapunge inima ca invidia ?". Zice si Marele Vasile: "De ce te mahnesti, omule, tu, cel ce ai invidia inlauntrul tau?"

O alta cauza a deprimarii pe care o cunoaste Ortodoxia sunt patimile omului, numite in mod curent vicii: alcoolismul, jocurile de noroc, neinfranarea sexuala, lacomia pantecelui, iubirea banilor, setea de glorie (iubirea de slava) si, in ultimii ani, drogurile. Aici inseram textul Cuviosului Nil, cel care frumos scrie: "Nu poate exista deprimare atunci cand patimile nu exista... Acela care izgoneste patimile izgoneste si deprimarea. Pe cel pe care nu l-a biruit placerea lumeasca, pe acesta nu-l biruieste nici deprimarea. Deoarece acela care scapa de placerea patimilor nu poate fi stapanit de deprimare" (RG. 79,1456).

In sfarsit, cad prada deprimarii din cauza impartirii, imprastierii sau a scindarii interioare oamenii neincetat extrovertiti, oamenii tulburati din exterior, de imagini, impresii, calatorii, cunostinte, privelisti, ocupatii etc. Despre acestia graieste Cuviosul Nil Ascetul ca "parasesc locul unde locuiesc, il schimba repede, nu si deprimarea inimii lor... Cu nimic nu o micsoreaza. Ba dimpotriva, o hranesc si o cresc, o intaresc si-i dau multe forme" (RG. 79, 189-l92). "Nu vor iesi spre bine cunoscand din toate si traind nestatornic... Si schimband si locuinta din loc in loc, din pat in pat, semanand cu iepurii" (RG. 79, 224). Intocmai cu cei care au patima flecarelii (barfirii) interioare si a gandurilor rele, despre care spune Sfantul Pimen: "Cred ca tac in timp ce inima lor ii osandeste pe ceilalti. Acestia nu tac, ci neincetat palavragesc in adancul lor" (Pateric, p. 88). Altfel spus, e vorba de cei care nu au comuniune cu ceilalti oameni si traiesc in singuratate, doar cu propriul sine si cu cele ale sinelui. Deci putem spune ca de deprimare sufera toti cei care nu au credinta si nadejde in Dumnezeu.