Am devenit destul de diferiti de parinti, pentru faptul ca educatia care a fost a lor ne apare in mare masura sub categoria Celuilalt. Adrian Lemeni spunea: "Pana in secolul XIX nu se poate vorbi de scoala ca de o institutie asa cum e cunoscuta in semnificatia ei actuala. Scoala era strans legata de casa parohiala, iar dascalul era o persoana carese bucura de increderea preotului si a comunitatii. Aprobarea pentru a deveni dascal era data de preot. Scoala nu era o cladire fixata anume pentru desfasurarea orelor, ea putand fi substituita de o dependinta a casei parohiale sau de casa dascalului.
Din perspectiva unui invatamant traditional cu puternice valente religioase, nu se doreste o separare a laicului de religios, ca in invatamantul modern. Dimpotriva, relationarea religiosului cu laicul este obligatorie. Adevarata invatatura il va ajuta pe invatacel sa-L laude pe Dumnezeu cum se cuvine. Invataturile nu se constituie in date informative ce urmaresc o simpla acumulare, ci urmaresc mai ales formarea unor caractere puternice, determinate de forta credintei crestine, invatatura cea buna va permite o buna asumare a functiei cultice. Astfel avem o dimensiune doxologica a invatamantului ce permite o simbioza desavarsita intre cultura si cult. In acest sens, un exemplu graitor il constituie scrierea invataturile Lui Neagoe Basarab Catre Fiul Sau Teodosie. Chiar din primele randuri aflam motivatia prioritara (de factura doxologica) a acestei scrieri educative de referinta: "Iubitu mieu fiu, mai nainte de toate se cade sa cinstesti si sa lauzi neincetat pre Dumnezeu cel mare si bun si milostiv si ziditorul nostru cel intelept, si ziua si noaptea si in tot ceasul si in tot locul. Si se cuvine sa-L slavesti si sa-L maresti neincetat cu glas necurmat si cu cantari neparasite".
|