[Mihnea Dragomir]

Pe vremea când eram modernist şi progresist, adică în anii tinereţii mele de stânga, eram convins de ceea ce părea a fi un loc comun, o sententia certa a istoriei religiilor. Anume, acela că omenirea a "evoluat" de la politeism la monoteism. Era una dintre aiurelile emblematice ale "paradigmei progresului", care părea de nezdruncinat. Culmea este că citisem Biblia, dar îmi scăpase un lucru esenţial: acela că istoria omenirii, cuprinsă între Geneză şi Apocalips, nu cuprinde nici un progres. Ideea că "oamenii din Comuna Primitivă şi Antichitatea Timpurie au fost la început politeişti" era una dintre idioţiile de care am fost absolut convins ani la rândul.

Ei bine, exact contrariul este adevărat. Revelaţia începe în Geneză. De acolo aflăm că primii oameni erau monoteişti. Tot de acolo, aflăm că, nu după multă vreme, oamenii s-au stricat: stricăciunea, adică păcatul, a cuprins lumea. Şi nu o dată, ci în mod recurent. Şi tot de acolo aflăm că niciun păcat nu Îl enervează pe Dumnezeu mai tare decât idolatria. De asta a şi interzis-o prin porunca numărul unu.

Or, ce s-a întâmplat ? Într-o zi, Dumnezeu căta spre pământ, sperând să vadă şi El un drept. Şi a găsit unul. Unul singur, pe nume Abraham. Pe el l-a încercat, cu o teribilă încercare. Şi Abraham a dovedit credinţa. Lui i-a promis Dumnezeu că, din "coapsele lui" va apărea un popor numeros: poporul evreu. După o vreme, când chiar aşa s-a întâmplat, s-a stabilit că evreu nu era neapărat cineva care are os din osul lui Abraham. Oricine, de orice neam, putea fi evreu.

Chiar şi astăzi, când evreii nu mai sunt Popor Ales, ei păstrează această lege. Covârşitoarea majoritate a evreilor din România nu au nici cea mai mică legătură de sânge cu Abraham. Sunt arieni (ipoteză probabilă) şi se numesc "ashkenazi" sau galiţieni, fiindcă provin dintr-un rest al Imperiului Khazar, numit Galiţia. Sunt exact la fel de evrei cu evreii "naturali", semiţi, în al căror sânge este sângele lui Abraham. Ei se deosebesc între ei şi nu întotdeauna se au la inimă, cam aşa cum sunt oltenii cu ardelenii, sau muntenii cu moldovenii. Dar, tot aşa cum niciunui ardelean nu i-ar trece prin cap să susţină că oltenii nu sunt români, tot aşa nici unui evreu de neam sefardi nu i-ar trece prin cap să conteste evreitatea unui galiţian.