Nu, in nici un caz sa nu cedezi, ar fi groaznic pentru toti. Totul s-ar narui. Asta vrei ? Nu cred. O lupta, o batalie nu se castiga peste noapte. Patima fratelui tau nu a inceput dintr o data , ci ea a evoluat, s-a accentuat in timp. Gresala este a tuturor din jurul lui, din familia lui, din anturajul lui. Daca se intervenea cu fermitate mai din timp, lucrurile nu evoluau asa departe si situatia era tinuta sub control. Nu vreau sa-ti reprosez ceva, dar ca sora trebuia sa intervi mai din timp. Acum cam toate dupa cate vad si simt, au scapat de sub control, dar nu este totul pierdut. Alina, tu il cunosti cel mai bine, ii sti partile lui bune, sensibilitatiile lui, pasiunile lui bune, ii cunosti din toate punctele de vedere. Aici trebui sa cauti, in particica aceea nealterata, neampatimita a lui, cum mai spun unii, coarda lui sensibila. Cu nervi si disperare nimic nu se face, totul se naruie. Schimba-ti tactica in priviinta lui, modul de abordare. Cu calm, caldura, intelegere. Apropiete mult mai mult de el. Vezi ce-i lipseste, ce-i provoaca intradevar patima. Intra in sufletul lui, dar nu brutal, ci ca o sora adevarata, fara crize de nervi, fara galagie, fara reprosuri, fara amenintari. Tactica celor din jur a fost cu siguranta gresita. Cat priveste rugaciunea, nu cred ca nicicand este prea mult. Mergi la SF.Maslu saptamanal. Stai de vorba si cu Duhovnicul. Lupta nu o poti da singura, trebuie sa intelegi lucru asta. Iar disperarea ta trebuie infranata, fiind complet daunatoare intregii situatii. Fi tare, fruntea sus si repet, schimba-ti tactica, abordarea. Nadejde si credinta !
|