Crestinul, in mod firesc, ascunde faptele sale bune, nu le descopera celorlalti. Pentru ca nu urmareste sa obtina slava omeneasca, ci vrea sa fie slavit de Dumnezeu. El cauta sa devina plin de har si de putere dumnezeiasca, iar nu incununat de bietele laude omenesti.
Dar nici in fata lui Dumnezeu nu se lauda cu faptele sale, precum se marea fariseul din Evanghelie. Ci asemenea vamesului, Il implora pe Cel de Sus sa-i fie milostiv. Prin savarsirea celor bune, crestinul se apropie de Dumnezeu, inaintand in smerenie, nu cazand semetie.
Iar faptele bune ale celui smerit vor fi facute cunoscute prin lucrarea divina, la vremea potrivita. Are Dumnezeu grija ca "lumina" sa nu fie ascunsa sub obroc.
|