[Radu32]

Daca citim cu atentie si sinceritate, Noul Testament, nu putem sa nu remarcam,cele doua momente cruciale ale biografiei consemnate a mantuitorului,in care El este cuprins de indoiala si frica, adica de o mare deznadejde !

1). primul episod de acest gen, este consemnat a se fi petrecut in gradina Ghetsimani, cand ,spune marcu 14 cu 33-36 :"A luat cu el pe Petru si pe Iacov si pe ioan si a inceput sa se spaimante si sa se mahneasca foarte tare "
El le-a zis :Sufletul meu este cuprins de o intristare de moarte, ramaneti aici si veghiati !"

Apoi a mers putin mai inainte,s-a aruncat la pamant si se ruga,ca daca este cu putinta sa treaca de la el ceasul acela.

2) al doi-lea episod in ordine cronologica e cel al crucificarii ,cand se pare ca ultimele cuvinte ale lui Cristos ianinte de a muri,au fost cele ale deznadejdii supreme si ale diperarii maxime :

marcu 15, 34 "si in ceasul al noualea, Isus a strigat cu glas tare :- Eloi,Eloi, lama sabachtani !"

Ce putem sa invatam noi, fiinte fragile si supuse greselii, din aceste momente ale Mantuitorului ?
Noi cei care uneori in viata, ne confruntam ,la fel ca si el in acele clipe, cu momente-limita ale vietii (moarte,boala,accident,ura, lipsa de iubire,neimplinire,esec,deznadejde,lipsa de orizont ) ?

Daca insusi mantuitorul a fost cuprins de o fica terifianta, si de o deznadejde devastatoare, cum putem noi, niste slabanogi sa ne mentinem in paramertii normali ai credintei, inca odata, in cazul confruntarii cu momentele-limita (desigur, unii sunt scutiti aproape toata viata de ele, dar nu despre ei este vorba !)