Eu raman la parerea ca mantuirea si iertarea depinde de mult mai multi factori si ca nici un caz nu se potriveste cu altul. Pacatul, indiferent de justificare, ramane pacat, dar din cate am inteles eu pe tot parcursul ultimilor ani cand Dumnezeu mi-a ingaduit sa imi schimb putin cate putin directia, am vazut ca smerenia si cainta sunt mult mai importante decat pacatul in sine. Sunt atatea cazuri cand oameni aparent pierduti, au primit cu smerenie Har de la Dumnezeu si au ajuns sfinti, in timp ce altii care au imbratisat din tinerete calea isihiei, s-au pierdut in capcanele intinse de vrajmasi.
Noi ne-am facut un obicei: sa condamnam oamenii mai mult decat pacatul. Daca Sf Ciprian, sau Serafim Rose, sau Maria Egipteanca sau nu mai stiu ce alti sfinti cu un trecut mai pestrit, ar mai fi inca in viata, ma intreb cine i-ar considera mai buni decat ei in fata lui Dumnezeu? Dimpotriva, pot sa jur ca ar fi aratati cu degetul, cat de pacatosi au fost si cate pacate au pe constiinta. Totusi, spre binele nostru, Dumnezeu este cu mult mai milostiv si vede lucrurile asa cum trebuiesc ele vazute.
Despre preoteasa virgina... poate ar trebui sa nici nu vorbim... Nu avem caderea. Dumnezeu stie si le oranduieste cum e mai bine. Sunt preoti care habar nu aveau cand s-au casatorit ca vor ajunge sa imbratiseze calea apostolatului. Sau... cate alte taine ascunse n-or mai fi? Iertarea este in noi la fel de mult cum este la Dumnezeu. Exigentele noastre se reflecta in exigentele pe care le cere Dumnezeu de la noi. Si... cu siguranta nu putem face fata, asa incat mantuirea pe care o asteptam cu mare pompa, sa se transforme intr-un esec total...
Adulterul? Nu stiu; cred ca cel mai bine este sa ne rugam sa nu fim niciodata victimele unei astfel de incercari: nici ca inselat, nici ca cel ce inseala. De obicei se spune: "Ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se implineasca!" Eu ma credeam "nenea" dar am alunecat si putin a lipsit sa nu-mi rup gatul. Multumesc lui Dumnezeu ca nu mi-a ingaduit sa alunec decat odata ca m-a zguduit chiar in acea dimineata din toate incheieturile, iar eu "am inteles mesajul". Ca puteam sa consider o simpla coincidenta... As fi putut sa dau vina pe orice si pe oricine. Dar nu: eu stiu bine ca sunt singurul vinovat si orice pedeapsa mi-ar fi dat Dumnezeu, as fi primit-o fara sa ma plang, fiindca o meritam... Daca aceasta intamplare a fost cea care mi-a schimbat directia, sau poate alta, eu habar nu am. Dar stiu ca am o mie de motive sa-I multumesc lui Dumnezeu ca nu m-a lasat in voia mea!