Judecind dupa exemplul pe care l-ati ales, deduc ca probabil nu aveti deocamdata o experienta personala in cadrul unei relatii terapeutice. Poate asa ati auzit ca se intampla, poate ati citit pe undeva... In realitate, medicul si psihologul nu pierd vremea cu astfel de indemnuri. Pe acestea le poate da oricine, chiar si un copil... Nu e nevoie sa fii specialist in medicina sau psihoterapie pentru a spune unui om aflat in suferinta asemenea cuvinte binevoitoare. Care sunt de bun simt, desigur, si pe care orice om sufletist le adreseaza semenului aflat in necaz.
Dar medicina si consilierea psihologica inseamna altceva, cu totul altceva. Veti afla ce inseamna atunci cand veti intra in relatie terapeutica.

Eu nu vreau sa insist. Mi-am facut datoria morala fata de dvs. intrucat ati postat un text care va descrie situatia si care are legatura cu profesia mea. Daca nu eram din breasla, nu interveneam. (Chit ca altii au facut-o, treaba lor ca isi permit sa judece lucruri despre care nu au nici o competenta si sa faca, probabil, in acest fel, un posibil mare deserviciu persoanei suferinde.)

Insa va rog sa dati atentie opiniei mele, pentru sanatatea dumneavoastra: daca ati trait in mod real experientele despre care scrieti, consider ca lucrul cel mai bun pe care il puteti face in momentul de fata este sa solicitati o consultatie la un medic psihiatru. Fara intarziere! (Veti vedea dupa aceea cum e si cu farmecele alea si cu toate dracoveniile. Deocamdata prioritatea se pare ca este sa acceptati sprijin terapeutic. Pe care mai intai trebuie, desigur, sa il solicitati, asa cum ati facut aici pe forum.)
Veti afla acolo opinia specialistului, veti alege sa urmati un tratament sau nu, mai departe nu stiu. Dar bine ati face daca ati trece cateva minute prin cabinetul unui psihiatru.

Toate acestea vi le-am scris cu inima buna si cu deplina responsabilitate, ca psiholog crestin.
De-acum alegerea va apartine. Rolul meu se incheie aici.

Dumnezeu sa va ocroteasca totdeauna!