Citat:
În prealabil postat de geo_olt
Am cautat toata viata mea inteligenta, am fost tot timpul prudent dar nu am stiu in fata cui legi sa ma supun, pana cand am inceput sa citesc din biblie si sa inteleg ca defapt prudenta este frica de Domnul, inceputul oricarui drum impreuna cu Domnul.
Dar acum dupa ce am aflat si am inceput un drum spre pocainta, am cazut iar in pacat si parca, acum ma simt mai intarit cand fac raul pentru ca stiu cat de mult ne iubeste Dumnezeu si totusi cred ca ma iarta.
Iar acum prudenta parca mi-a disparut si ma incred in mine mai mult, imi este foarte greu sa ma intorc la pocainta desi stiu ca nu fac bine ce fac...
Daca cineva a mai cazut asa din credinta va rog sa imi spuneti ce v-a facut sa va intoarceti ca sa imi doresc si eu din nou cu adevarat.
Multumesc
|
Draga geo_olt,
ceea ce descrii tu este o situatie foarte frecventa, asa ca nu e ceva foarte
grav. Omul nu este STATORNIC in ceea ce face sau in ceea ce crede. El
nu este statornic in BINE. Credem mai mult sau mai putin, cu intermitente,
cu perioade de cadere din credinta, mai facem si fapte bune din cand in
cand, printre cele rele, mai iubim si pe aproapele tot asa, cand mai tare,
cand deloc, etc. Nu e in puterea omului sa fie statornic in bine. De aceea
trebuie sa CEREM de la Sursa Binelui, Dumnezeu, singurul BUN cu adevarat,
credinta, iubire si puterea de a face binele. Exista si o rugaciune speciala
pentru a cere credinta: "Cred Doamne, ajuta necredintei mele!" Aici vrem
sa spunem ca noi credem in El, dar nu suntem statornici in aceasta stare.
Cat despre inteligenta, Sfintii Parinti o numesc intelepciune si ea intr-adevar
vine din frica de Dumnezeu, dar nu e teama de razbunare sau pedeapsa,
ci frica de a fi parasit de Dumnezeu si lasat in intunericul cel mai adanc
si in singuratatea cea a disperarii. Aceasta intelepciune iti descopera rostul
adanc al lucrurilor si fapturilor create de Dumnezeu si planul lui Dumnezeu
cu creatia, cu oamenii si cu ingerii. Trebuie sa stii, insa, ca primul pas
pentru a primii o credinta statornica si puternica consta in CHENOZA, in
desertarea de sine. Atata timp cat nu te deserti pe tine vei crede mai mult
in tine decat in Dumnezeu. Acesta este si pariul satanei care te lasa sa faci
ce vrei doar sa nu te deserti pe tine pentru ca egocentrismul din tine e de
fapt samanta lui, iar egoismul creste din aceasta samanta straina si devine
calul troian al celui rau in tine. Rupand aceasta buruiana din radacini faci
loc curat Duhului sa patrunda in tine si sa lucreze cu iubire si putere.
Har, smerenie si jertfa de sine.