View Single Post
  #5  
Vechi 23.06.2012, 09:26:25
antiecumenism antiecumenism is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.08.2006
Locație: ROMANIA,jud. Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.218
Implicit

În zilele de 8 și 9 septembrie 1911 a avut loc la Frankfurt Congresul Ligii Internaționale împotriva Vaccinului, înființată cu un an înainte și reprezentată de A. Russel-Wallace și doctorul Carlo Ruala, profesor la universitatea din Perusa, Italia. Crearea acestei ligi, înființată in Germania, în chiar țara prezentată pretutindeni ca fiind exemplul perfect pentru ceea ce se poate obține prin vaccinări în masă contra variolei, îngăduie oricui să presupună că așa-zisa dispariție a acestei maladii nu era decât o înșelătorie și o iluzie colportată de către vaccinatori.
Concluziile acestui congres au fost următoarele:
1. vaccinarea nu constituie un remediu preventiv împotriva variolei;
2. multiplele pericole ale acestei operațiuni sunt imposibil de negat și sunt confirmate de către autorități medicale;
3. teoria lui Jenner este lipsită de orice fundament științific;
4. vaccinarea obligatorie constituie o impietate nemaiîntâlnită asupra conștiinței individului, în probleme sanitare;
5. credința în valoarea vaccinării, întreținută de doctrinele medicale, împiedică adevăratul progres sanitar, care este singurul capabil să înlăture definitiv vărsatul și alte boli infecțioase. De aceea, congresul invită guvernele tuturor țărilor la abolirea oricărei forme de vaccinare obligatorie.
Aceste concluzii apăreau la mai mult de 100 de ani după invenția lui Jenner, și după mai mult de 30 de ani de vaccinări intensive. Ele arătau tuturor că previziunile primilor vaccinatori nu fuseseră realizate, că variola care, după ei, trebuia să dispară rapid prin simplul fapt al recurgerii la practicile lor generalizate pretutindeni era încă prezentă și încă făcea ravagii.
Tot ce ne-au învățat manualele de istorie, de medicină, dicționarele și enciclopediile este fals. Spre deosebire de discursurile lor laudative, se poate afirma că Pasteur a cauzat un prejudiciu considerabil medicinii, făcând-o să piardă un secol întreg in planul înțelegerii originii afecțiunilor și terapiilor. Pe de altă parte, adoptarea principiilor pasteuriene de către medicina alopată, ca și punerea lor în practică de un secol încoace, a făcut-o să-și piardă orice credibilitate.
Respectarea și aplicarea principiilor pasteuriene, printre care cel al vaccinărilor sistematice, a provocat slăbirea sistemului imunitar al indivizilor, astfel încât se poate spune că deplorabila situație sanitară actuală de pe planetă se datorează bolilor generate de vaccinări. Într-adevăr, așa cum încerc să demonstrez într-una din recentele mele lucrări, „SIDA – tăvălugul”, această boală a fost provocată de vaccinarea antivariolică intempestivă a milioane de africani care suferă permanent de malnutriție și care trăiesc în condiții precare de igienă. Prin campaniile sale intensive de vaccinare, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) poartă o grea răspundere.
[COLOR=windowtext][/COLOR]În toate țările dezvoltate, fabricanții de vaccinuri au reușit să impună oamenilor vaccinările pe filiera conducătorilor lor politici. Pentru aceasta, ei exercită un fel de terorism asupra mass-media și a marelui public, cărora le impun credința că principiul vaccinărilor nu comportă nici un risc pentru cei vaccinați;se exagerează în schimb importanța epidemiilor, minimalizându-se accidentele și, mai ales, speriindu-i pe cei nevaccinați, prezicându-le cele mai rele calamități. Pentru fabricanții de vaccinuri, ceea ce este important nu e starea bună de sănătate a populațiilor și eradicarea bolilor, ci profitul.
A existat întotdeauna o înțelegere între mediul medical și laboratoare pe de o parte și oamenii politici pe de alta, ale căror campanii electorale sunt adesea plătite inclusiv la nivelul cel mai înalt al statului. Dacă mâine ar fi posibil să se publice situația conturilor bancare, existente în paradisurile fiscale, ale tuturor conducătorilor noștri politici de 50 de ani încoace, cetățenii francezi (și străini) ar afla fără îndoială, stupefiați — căci nu se poate vorbi despre „surpriză” — cine a finanțat aceste conturi.
Reply With Quote