[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 150

Aliluia, aliluia.

De biruinţă este şi lauda aceasta, şi mai-nainte vesteşte cunoştinţa de Dumnezeu ce avea să fie la toţi oamenii.
Lăudaţi pe Dumnezeu întru Sfinţii Săi,
Puternică pricină spre cîntarea de laudă este aceasta: că - dacă ni s-a poruncit a lua pricină spre mulţumire de la saduri, şi de la fiare şi de la tîrîtoare - cu mult mai vîrtos este mai cu dreptate a privi la Sfinţi şi a-L lăuda pe Dumnezeul acestora. Că - învăţîndu-se cele pentru Fericitul Pavel, ori cele pentru dumnezeiescul Petru, ori cele pentru prea-dumnezeiescul Ioan, ori cele pentru ceilalţi Apostoli, ori cele pentru purtătorii de biruinţă Mucenici, ori cele pentru ceilalţi Sfinţi, ori cele pentru nevoitorii de acum ai faptei bune - cine nu-şi porneşte limba spre cîntarea de laudă a Celui ce a dăruit oamenilor atîta îndestulare de bunătăţi?
lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui!
Iar Simmah, aşa: „Lăudaţi-L pe El întru tăria cea nebiruită a Lui!” Că numai El singur are stăpînirea tare, şi nepieritoare şi veşnică.
2 Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui,
Că negrăite sînt cele săvîrşite totdeauna prin Sfinţii Lui.
lăudaţi-L pe El după mulţimea măririi Lui!
Acest stih se aseamănă cu cele tîlcuite de noi mai-nainte, că nu este sfîrşit măririi Lui. Că - zice - nemărginită este mărirea Lui, nemăsurată puterea, deci să petreceţi lăudîndu-L pe Dînsul pentru toate.
3 Lăudaţi-L pe El în glas de trîmbiţă,
Organul acesta era preoţesc, căci preoţii întrebuinţau trîmbiţele făcînd pomenire de trîmbiţele ce s-au auzit în muntele Sinai.
lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută!
4 Lăudaţi-L pe El în timpan şi în horă, lăudaţi-L pe el în strune şi în organe!
5 Lăudaţi-L pe El în chimvale bine-răsunătoare, lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare!
De demult, lăudîndu-L pe Dumnezeu în dumnezeiasca Biserică, leviţii întrebuinţau organele acestea nu pentru că Dumnezeu Se veselea de glasul lor, ci pentru că primea scopul celor făcute. Căci Îl auzim pe Dînsul zicînd Iudeilor că Dumnezeu nu Se veseleşte de cîntări şi de viersuiri: „Depărtează-ţi de la Mine glasul cîntărilor tale, şi glasul organelor tale nu-l voi auzi!” Deci a slobozit să se facă acestea vrînd să-i izbăvească pe dînşii de înşelăciunea idolilor: că - de vreme ce erau iubitori de jocuri şi de rîsuri, iar acestea toate se săvîrşeau în capiştile idolilor - i-a iertat să cînte din organe, prin acestea trăgîndu-i (către Sine), şi cu vătămarea mai mică oprind-o pe cea mare şi mai-nainte învăţîndu-i cele desăvîrşite prin cele nedesăvîrşite.
Toată suflarea să laude pe Domnul!
Nu Iudeii numai, ci toţi oamenii: că, după dumnezeiescul Apostol, Dumnezeu nu este numai al Iudeilor, ci şi al neamurilor. Deci, în Psalmul 144, a zis: „Bine să cuvînteze tot trupul numele cel sfînt al Lui!”, iar aici: „Toată suflarea să laude pe Domnul!”, dar nici acolo nu a numit trupul singur, nici aici suflarea singură, ci prin amîndouă stihurile ne porunceşte a lăuda pe Dumnezeul tuturor şi cu trupul, şi cu sufletul.
Sfîrşitul a toată neguţătoria Psalmilor este vrednic de minune şi potrivit scopului proorociei. Pentru că proorocia propovăduieşte mîntuirea neamurilor, şi sfîrşitul proorociei porunceşte celor ce au dobîndit-o pe aceasta a lăuda pe Făcătorul de bine, iar noi nu numai că auzim graiurile, ci vedem înseşi lucrurile: că Dumnezeul tuturor Se laudă în fiecare cetate, şi în oraşe, şi în sate, şi în pustietăţi, şi în munţi, şi în dealuri şi în locul nelocuit şi cu totul pustiu.
Iar eu îi rog pe cei ce vor citi în cartea aceasta să culeagă dintru acestea folosul ca pe un rod, dacă li se va părea că s-au tîlcuit bine şi drept; iar dacă undeva cumva nu am ajuns tainele cele ascunse ale Duhului, să nu ne prihănească prea-foarte, că fără de zavistie am pus tuturor înainte ceea ce am putut afla şi ne-am sîrguit a aduce celor ce vor fi după noi cele învăţate de la Părinţi. Şi noi am suferit osteneala, iar altora aducem folos fără de osteneală, pe care îi rog să ne răsplătească osteneala cu rugăciuni, pentru ca, întărindu-ne şi proptindu-ne cu ele, să adăugăm lîngă cuvinte şi lucrurile, şi să dobîndim fericirea ce se alcătuieşte dintru amîndouă. „Că cel ce va face – zice – şi va învăţa mare se va chema întru Împărăţia cerurilor!” - pe care să ne învrednicim a o dobîndi toţi, întru Hristos Iisus Domnul nostru, împreună cu Care se cuvine slavă şi Tatălui, împreună şi Sfîntului Duh, în vecii vecilor. Amin”

Sfîrşit,

şi lui Dumnezeu, slavă!