View Single Post
  #294  
Vechi 02.01.2009, 13:02:23
patinina34's Avatar
patinina34 patinina34 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.11.2008
Locație: peste oceane si peste mari
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.185
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru patinina34
Implicit Psalm 150

TÎLCUIREA PSALMULUI 150
Aliluia, aliluia.
De biruință este și lauda aceasta, și mai-nainte vestește cunoștința de Dumnezeu ce avea să fie la toți oamenii.
Lăudați pe Dumnezeu întru Sfinții Săi,
Puternică pricină spre cîntarea de laudă este aceasta: că - dacă ni s-a poruncit a lua pricină spre mulțumire de la saduri, și de la fiare și de la tîrîtoare - cu mult mai vîrtos este mai cu dreptate a privi la Sfinți și a-L lăuda pe Dumnezeul acestora. Că - învățîndu-se cele pentru Fericitul Pavel, ori cele pentru dumnezeiescul Petru, ori cele pentru prea-dumnezeiescul Ioan, ori cele pentru ceilalți Apostoli, ori cele pentru purtătorii de biruință Mucenici, ori cele pentru ceilalți Sfinți, ori cele pentru nevoitorii de acum ai faptei bune - cine nu-și pornește limba spre cîntarea de laudă a Celui ce a dăruit oamenilor atîta îndestulare de bunătăți?
lăudați-L pe El întru tăria puterii Lui!
Iar Simmah, așa: „Lăudați-L pe El întru tăria cea nebiruită a Lui!” Că numai El singur are stăpînirea tare, și nepieritoare și veșnică.
2 Lăudați-L pe El întru puterile Lui,
Că negrăite sînt cele săvîrșite totdeauna prin Sfinții Lui.
lăudați-L pe El după mulțimea măririi Lui!
Acest stih se aseamănă cu cele tîlcuite de noi mai-nainte, că nu este sfîrșit măririi Lui. Că - zice - nemărginită este mărirea Lui, nemăsurată puterea, deci să petreceți lăudîndu-L pe Dînsul pentru toate.
3 Lăudați-L pe El în glas de trîmbiță,
Organul acesta era preoțesc, căci preoții întrebuințau trîmbițele făcînd pomenire de trîmbițele ce s-au auzit în muntele Sinai.
lăudați-L pe El în psaltire și în alăută!
4 Lăudați-L pe El în timpan și în horă, lăudați-L pe el în strune și în organe!
5 Lăudați-L pe El în chimvale bine-răsunătoare, lăudați-L pe El în chimvale de strigare!
De demult, lăudîndu-L pe Dumnezeu în dumnezeiasca Biserică, leviții întrebuințau organele acestea nu pentru că Dumnezeu Se veselea de glasul lor, ci pentru că primea scopul celor făcute. Căci Îl auzim pe Dînsul zicînd Iudeilor că Dumnezeu nu Se veselește de cîntări și de viersuiri: „Depărtează-ți de la Mine glasul cîntărilor tale, și glasul organelor tale nu-l voi auzi!” Deci a slobozit să se facă acestea vrînd să-i izbăvească pe dînșii de înșelăciunea idolilor: că - de vreme ce erau iubitori de jocuri și de rîsuri, iar acestea toate se săvîrșeau în capiștile idolilor - i-a iertat să cînte din organe, prin acestea trăgîndu-i (către Sine), și cu vătămarea mai mică oprind-o pe cea mare și mai-nainte învățîndu-i cele desăvîrșite prin cele nedesăvîrșite.
Toată suflarea să laude pe Domnul!
Nu Iudeii numai, ci toți oamenii: că, după dumnezeiescul Apostol, Dumnezeu nu este numai al Iudeilor, ci și al neamurilor. Deci, în Psalmul 144, a zis: „Bine să cuvînteze tot trupul numele cel sfînt al Lui!”, iar aici: „Toată suflarea să laude pe Domnul!”, dar nici acolo nu a numit trupul singur, nici aici suflarea singură, ci prin amîndouă stihurile ne poruncește a lăuda pe Dumnezeul tuturor și cu trupul, și cu sufletul.
Sfîrșitul a toată neguțătoria Psalmilor este vrednic de minune și potrivit scopului proorociei. Pentru că proorocia propovăduiește mîntuirea neamurilor, și sfîrșitul proorociei poruncește celor ce au dobîndit-o pe aceasta a lăuda pe Făcătorul de bine, iar noi nu numai că auzim graiurile, ci vedem înseși lucrurile: că Dumnezeul tuturor Se laudă în fiecare cetate, și în orașe, și în sate, și în pustietăți, și în munți, și în dealuri și în locul nelocuit și cu totul pustiu.
Iar eu îi rog pe cei ce vor citi în cartea aceasta să culeagă dintru acestea folosul ca pe un rod, dacă li se va părea că s-au tîlcuit bine și drept; iar dacă undeva cumva nu am ajuns tainele cele ascunse ale Duhului, să nu ne prihănească prea-foarte, că fără de zavistie am pus tuturor înainte ceea ce am putut afla și ne-am sîrguit a aduce celor ce vor fi după noi cele învățate de la Părinți. Și noi am suferit osteneala, iar altora aducem folos fără de osteneală, pe care îi rog să ne răsplătească osteneala cu rugăciuni, pentru ca, întărindu-ne și proptindu-ne cu ele, să adăugăm lîngă cuvinte și lucrurile, și să dobîndim fericirea ce se alcătuiește dintru amîndouă. „Că cel ce va face – zice – și va învăța mare se va chema întru Împărăția cerurilor!” - pe care să ne învrednicim a o dobîndi toți, întru Hristos Iisus Domnul nostru, împreună cu Care se cuvine slavă și Tatălui, împreună și Sfîntului Duh, în vecii vecilor. Amin”


Sfîrșit,
și lui Dumnezeu, slavă!
__________________
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
http://sashaparagulla.blogspot.com/
Reply With Quote