Ce e iertarea?

[Marius22]

În prealabil postat de Marta

Intr-o duminica, cand se predicase despre iertare, veniti acasa, la un moment dat sotul meu ma intreaba ce e iertarea!! Hm, ar fi trebuit sa stiu!! Si stiu, teoretic!! practic, nu am stiut sa-i explic ce este. Cand consideram ca am iertat pe cineva?!

Nu de putine ori, se intampla sa reducem iertarea doar la relatia dintre mine si cel care mi-a gresit sau cel caruia i-am gresit, uitand ca gresim, mai intai de toate, inaintea lui Dumnezeu. In aceste cazuri, iertarea este ceva ce se petrece doar pe orizontala, intre mine si semen, fie ca nu ne putem cere iertare, fie ca asteptam sa ni se ceara iertare. Il excludem, chiar pe Cel cu care ar trebui sa incepem, pe Dumnezeu, si de aceea se intampla sa ne poticnim.

Cand gresim, sa cerem iertare mai intai de la Domnul, pentru a gasi putere spre o putea cere si semenului, iar cand ni se greseste, sa cerem de la El puterea de a ierta.

[George.m]

"Inainte de orice - spune Cuviosul Isaia Pustnicul - avem nevoie de smerita cugetare; sa fim totdeauna gata, la orice cuvant pe care il auzim, sau la orice lucru, sa spunem: iarta! Caci prin smerita cugetare se strica orice fapta a diavolului" (Cuvantul III, Filocalia XII)

[George.m]

"Cand se va arata in slava Sa, Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, si se va arata vazut de tot neamul omenesc in marea Lui slava, avand semnele pe care le-a patimit pentru noi, iar tu te vei arata neavand patimile Lui in trupul tau, iti va spune: Nu te stiu pe tine.

Si vazand pe toti sfintii care au murit pentru numele Lui, avand semnul Lui, te vei rusina sa apari in fata lor. Cerceteaza viata tuturor sfintilor si ii vei afla pe ei ca pe cei ce au rabdat raul si nu l-au rasplatit cu rau.

Iar eu care am iubit toata odihna, ce voi spune in ziua aceea, vazand pe Prooroci si pe Apostoli si pe mucenici si pe ceilalti sfinti care, suferind raul de la altii, s-au aratat indelung rabdatori, neraspunzand raului cu rau, nici maniindu-se, stiind ca nu este voia omului, ci nedreptatea diavolului care i-a silit pe ei sa le faca lor acestea" (Cuviosul Isaia Pustnicul, Cuvantul XXII, Filocalia XII).

[George.m]

Cand vederea celui ce mi-a gresit nu ma mai tulbura, ci-mi provoaca bucurie, inseamna ca l-am iertat cu adevarat.
Doar iertandu-mi fratele ma mai pot bucura de el cum se cuvine; dar nu-l voi putea ierta de nu-mi voi calca in picioare orgoliul care ma impiedica sa iubesc.

Se cade sa ne amintim ca in spatele raului savarsit de fratele nostru e de fapt demonul - adevaratul dusman. Daca nu-l vom ierta, vom cadea si noi in plasa draceasa, permitand ispititorului sa ne dezbine.

[costel]

Iertareaaduce asemanarea noastra cu Dumnezeu.

Daca ne este greu sa-l pomenim in rugaciune pe cel care ne-a gresit, inseamna ca nu l-am iertat. Iar daca ne mai bucuram de necazurile lui, e semn ca nu stim ce este iertarea.

[Ekaterina]

"In ce situatii trebuie sa iertam? Poate fi iertat chiar totul? Ne confruntam adeseori cu aceste intrebari, iar raspunsul este relativ simplu: putem ierta absolut orice. Cu toate acestea, exista multe idei preconcepute sau mituri despre iertare."

Am primit un material interesant pe care doresc sa il postez spre folos si lamurire.

[Ekaterina]

"Unii dintre noi cred ca iertarea inseamna a te preface ca nu s-a intamplat nimic, si a ingropa tot trecutul ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic deosebit. Dar daca totusi s-a intamplat ceva? De multe ori ne place sa ne justificam si sa numim alb ceea ce este in realitate negru, dar acest mod de a privi lucrurile nu are nimic de-a face cu iertarea. A ierta nu inseamna a sterge cu buretele pacatul sau a diminua ceea ce s-a intamplat. Iertarea nu depreciaza raul sau suferinta pe care cineva ne-a cauzat-o, intamplarea in sine. Noi iertam persoana care a cauzat raul. Sfantul Ioan Hrisostom spune: Iubeste pacatosul, dar uraste pacatul.

Nu trebuie sa inchidem ochii la pacatele, ofensele sau faptele rautacioase care sunt indreptate impotriva noastra dintr-un fel de servilism sau din simpla dorinta de a salva o relatie. Prin urmare, este important sa distingem intre iertare si mustrare. Atunci cand mustram pe cineva, e bine sa spunem lucrurilor pe nume. Si aceasta nu e o chestiune de subiectivism, ci mai degraba descrierea unei situatii obiective in care este evident ca am fost raniti, tradati, sau dezamagiti de catre cineva."

[Ekaterina]

"Un alt mit este acela ca iertarea nu este posibila decat in cazul in care ne este ceruta. Dar nu e asa. Noi nu iertam de dragul celeilalte persoane – iertam pentru binele nostru, pentru a ne vindeca noi insine.

Ce reprezinta o ofensa? Este acea stare de antipatie fata de persoana care m-a ranit. Si acest sentiment traieste literalmente, fizic, in interiorul meu. In minte sau in inima – nu conteaza. Principalul fapt este ca port acest sentiment in interiorul meu.

Iertarea nu e conditionata de recunoasterea greselii de catre persoana care m-a ranit, nici de dorinta sa de a fi iertata. Iertarea depinde de mine, daca eu doresc sa port in continuare aceasta amaraciune in inima mea. Mai mult decat atat, aceasta aversiune nu este a sa, ci este ceva din mine; este furia, ura sau respingerea mea indreptata catre acea persoana.

Pentru inima si pentru sufletul meu, aceasta furie fata de celalalt este o povara grea. Atunci cand o persoana este incapabila sa ierte, practic se auto-distruge. Oamenii pot purta aceste resentimente ani si ani, crezand ca astfel sunt pedepsiti cei care le-au gresit, dar, in realitate, aceste resentimente sunt o arma indreptata impotriva lor insisi."

[Ekaterina]

"Se spune ca a ierta este un act de slabiciune iar cel care iarta este lipsit de verticalitate, de coloana vertebrala. Insa in fapt iertarea presupune o doza mare de curaj si tarie interioara. E nevoie de un efort interior pentru a elibera durerea pe care o alta persoana ne-a cauzat-o. Asa este, durerea persista deoarece uneori este imposibil de uitat. Bine, o mica urma a durerii poate ramane pentru toata viata, fara ca acest lucru sa anuleaze iertarea pe care am oferit-o, asa cum nu ne aducem aminte de cuiele pe care am calcat in copilarie, desi putem avea cicatricele toata viata.

Se poate sa nu mai simtim manie sau sa condamnam, se poate sa fi iertat de mult, dar o urma a acelui eveniment se poate sa mai existe si, ocazional, sa se faca simtita. Trebuie sa avem in vedere faptul ca iertarea nu inseamna intotdeauna stergerea durerii interioare. Daca exista inca o memorie a ceea ce s-a intamplat, sau unele dureri, acest lucru nu inseamna ca nu exista iertare. Iertarea – privita pur si simplu o decizie de genul gata, am iertat este imposibila. Fara sentimente si lucrare interioara, emotionala, iertarea nu este ceva real."

[Ekaterina]

"Perspectiva potrivit careia atunci cand durerea dispare, totul va fi iertat in mod organic, firesc, fara implicarea mea este neadevarata. Nimic nu poate fi iertat de la sine.

Iertarea este o combinatie de vointa si emotie. Iau decizia in forul meu interior si apoi o duc la implinire folosindu-ma de emotii. Vedem asadar ca iertarea este un proces gradual si nu o chestiune rapida de genul: am iertat si am uitat. In unele cazuri este un proces de lunga durata care depinde de cat de mult am fost raniti. Si inca ceva: ideal este ca cel care iarta sa nu se astepte la reciprocitate. Si nici la o reconciliere automata sau o imbunatatire a comunicarii cu cealalta persoana.

Daca am iertat, nu inseamna neaparat ca relatia noastra va redeveni ca inainte, ca si cum nimic nu s-a petrecut. Uneori relatia se schimba – si se schimba radical.

Iertarea este darul pe care eu pot sa il ofer altcuiva. Si il ofer fara a astepta nimic in schimb. Dar oare asta ne dorim? Noi ne-am astepta ca celalalt sa se schimbe, sa-si remedieze greselile, sa se caiasca. Dar nu, aceste aspecte nu sunt obligatorii – desi pot aparea. Acceptandu-l pe celalalt asa cum este, iertarea noastra il va ajuta poate putin. Dar nu avem garantia ca se va schimba. Iertarea este un act de generozitate, dar si un risc; generozitate, pentru ca intr-adevar vine din suflet, dar riscant, pentru ca nu ai o garantie ca se va ajunge undeva. Efectul iertarii este necunoscut – atat pentru mine cat si pentru celalalt.

Atunci cand vorbim despre ofense, este important sa ne amintim ca esenta suferintei noastre legate de ele sunt asteptarile noastre nejustificate. Primul lucru pe care ar trebui sa il facem atunci cand simtim vreo durere interioara este sa ne intrebam: au fost asteptarile mele conforme cu realitatea?
Daca au fost, atunci putem incerca sa vedem ce a mers prost. Daca nu au fost, atunci problema ofensei este una mult mai putin sustenabila."