Participarea crestinilor la razboi

[laurastifter]

Doamne ajută!
Ştiu că, prin acest topic, voi provoca o polemică... dar nădăjduiesc să fie o discuţie paşnică şi constructivă. :)
Astfel, aş dori să postez o întrebare foaarte complicată, la care - sunt sigură - vor apărea 10000 de răspunsuri diferite: în ce măsură creştinilor le este îngăduit să participe la război?
Din fericire, de câteva decenii, Dumnezeu a binevoit să dăruiască pace ţării noastre şi nădăjduiesc din toată inima că aşa va fi şi în continuare căci, fără îndoială, războiul constituie una dintre cele mai grave şi dramatice experienţe din istoria omenirii. De aceea, având în vedere faptul că putem discuta relaxaţi despre această temă (căci ştim că... nimeni nu ne va trimite mâine pe front), m-aş bucura să găsim idei şi opinii interesante şi să păstrăm, în discuţia noastră, o atitudine calmă, colegială, zidindu-ne unii pe alţii duhovniceşte, atât cât ne stă în putinţă.
Aşadar: faptul de a ucide în război constituie un păcat pentru militarii creştini? Un creştin, căruia Hristos i-a poruncit să-şi iubească adversarii şi chiar să-şi sacrifice viaţa pentru ei, ar avea dreptul de a ucide persoane care nu i-au făcut niciun rău, ci se află în tabăra adversă doar pentru că aşa au decis conducătorii politici?
De cine trebuie să asculte creştinul, în timpul unui eventual război: de Hristos, sau de comandanţii săi militari?
Cred că, din modul nu prea obiectiv în care am formulat întrebările, v-aţi dat seama deja care este poziţia mea în această privinţă. :) Cu riscul de a fi considerată excesiv de radicală şi "încremenită în proiect" în interpretarea Scripturii, îmi voi exprima opinia potrivit căreia noi, creştinii, avem datoria sfântă de a ne manifesta, în orice împrejurări, dragostea şi îngăduinţa faţă de semenii noştri, faţă de fraţii noştri de orice naţionalitate, rasă, vârstă, situaţie socială sau religie. Nu avem dreptul de a face rău nimănui, ne este cu desăvârşire interzisă încercarea de a răni pe cineva (fizic sau psihic), chiar dacă împrejurările istorice ne-ar fi potrivnice. Cum ar spune părintele Steinhardt, niciodată nu vom putea invoca drept pretext faptul că "împrejurările ne-au silit" să facem un rău, sau scuza copilărească a neştiinţei. Orice ar fi, trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni şi, din acest motiv, oricât de extremistă şi/sau naivă ar părea ideea mea, cred cu tărie că nouă, creştinilor, nu ne este îngăduit să ucidem pe nimeni, nici chiar pe timp de război. Este mai bine pentru un creştin să se lase ucis, decât să ia viaţa vreunui semen al său, pentru care S-a jertfit Hristos!

Dvs ce credeţi? Sunteţi de acord cu ideile pe care le-am exprimat?

Doamne ajută!

Pace şi bucurie întru Domnul!