Un sfat

[onemoment]

Buna,

Nu am intentia sa va plictisesc cu problemele mele, insa as dori un sfat de la oricine care vede mesajul meu si crede ca ma poate ajuta.

Mama sufera de anxietate/depresie de cateva luni. E foarte agitata, nu stiu ce sa fac.

Ma doare foarte mult, insa mi-am pierdut si cumpatul si am devenit chiar agresiv, desi dupa aceea ma simt mult mai pierdut. Pana sa vina aceasta afectiune m-am inteles foarte bine cu ea. Nu o am decat pe ea, dar nu stiu ce sa fac sa isi revina. Am fost la un psihiatru, chiar si pe la spital, insa a intrerupt tratamentul pt ca nu a simtit o imbunatatire. In plus, medicamentele ii dau mai multe reactii adverse.

Nu stiu cum sa fac sa se mai linisteasca si sa fie din nou cum era. Nu am la cine apela, decat doar la Dumnezeu, insa fara voia mea, trebuie sa va spun ca am de mai mult timp (inainte sa se imbolnaveasca) niste ganduri de hula. Ma impiedica mult la rugaciune si sunt tulburat si din cauza lor. Din cate am citit, ar putea fi din cauza mandriei pe care am avut-o, mai ales inainte, eu fiind o persoana foarte mandra. Ma gandesc si ca Dumnezeu nu a vrut sa ma pedepseasca pe mine pentru astfel de ganduri si i-a dat ei o asemenea problema, stiind ca eu sunt tanar, iar ea e mai puternica decat mine.

Marea problema este ca nici eu, nici mama nu am fost foarte credinciosi pana acum. Asa se explica faptul ca nu ne-am impartasit niciodata.

Nu stiu incotro sa o iau, ma simt foarte pacatos. Ma darama si mai mult cand o aud pe mama ca imi spune ca mai bine ar disparea. Ea a ramas oarecum fara loc de munca (mai inainte de a-i aparea afectiunea), lucru care a contribuit insa foarte mult si la starea in care se afla acum. Agitatia vine si din cauza faptului ca trebuia sa se apuce de munca acum cateva luni, insa aceasta afectiune a venit fix inainte de a porni in acest demers.

Nu mai stiu cum sa procedez. Stiu ca ar trebui sa merg la un parinte (acum ma aflu intr-un oras mare - Cluj, am vazut ca bisericile sunt pline, insa cred ca un preot si-ar face timp si de mine), sa vorbesc si macar eu sa ma impartasesc, dar ceva parca ma tine departe (diavolul, zic eu), poate si rusinea (data tot de el) ca nu m-am mai impartasit pana acum si faptul ca am atatea de spus. De fapt, imi propusesem sa merg regulat la biserica inainte sa-i apara mamei aceasta afectiune, dupa ce am fost initial de cateva ori inaintea unui examen si am vazut ca Dumnezeu m-a ajutat.

Un sfat?

Multumesc.