Pledoarie pentru nasterea naturala

"Ne-am rugat la Maica Domnului şi la toţi Sfinţii..."

- Ce a însemnat legătura cu Dumnezeu în aceastã experienţă?

Cleo: În primul trimestru de sarcină am avut mari probleme şi am fost nevoită să stau în pat. Atunci, părintele duhovnic mi-a spus că am ocazia să mă rog cât pot de mult - pentru că eu nu prea aveam timp pentru rugăciune, în timpul zilei, mai ales. Acatiste şi paraclise, ce vreau, să citesc – însă permanent să spun Rugăciunea inimii. Mi-a spus să iau cea mai lungă metanie din casă şi să spun tot timpul Rugăciunea, cât de mult pot. Am simţit că mi-a folosit mult mai ales că o făceam cu mâna pe burtică: mângâiam copilul, pe care-l simţeam. . .

Iulian: Relaţia cu Dumnezeu nu trebuie să fie numai în momentul nașterii. Mama trebuie să fie pregătită prin spovedanie, prin împărtăşanie... S-au rugat foarte mulţi prieteni pentru noi, preoţi, s-a rugat şi comunitatea...Ne-am simţit permanent în mijlocul acestor rugăciuni - şi lucrul acesta a contat enorm. Am avut şi un moment foarte delicat, când placenta nu mai ieşea, iar cei de la Salvare au zis că neapărat trebuie s-o ducă pe Cleo la spital. Noi chemasem Salvarea ca să-i taie cordonul ombilical, iar ei voiau să ia mama de-acasă şi s-o ducă la spital! Atunci am zis: ,,Gata, rolul vostru s-a încheiat aici, vă mulţumescl”.

Cleo: Evident că ei spun: „Acasă n-ai născut într-un mediu steril”, şi copilul este dus la spital şi injectat cu antibiotice - ceea ce mi se pare absolut stupid, pentru că dacă intervii cu antibiotice asupra unui copil atât de mic îi slăbeşti sistemul imunitar. În plus, se ştie că sunt foarte multe spitale şi maternităţi închise tocmai din cauza streptococilor. Toate lucrurile acestea duc la tratarea naşterii ca pe-un proces patologic...

Iulian: Eu nu vreau acum să fac o pledoarie pentru ca naşterea să fie neasistată, mai ales că am prieteni medici şi am un mare respect pentru cei care au acest mare dar de la Dumnezeu. Nu sunt împotriva actului medical atunci când este cazul - dar, repet, naşterea nu este o boală, este un act fiziologic, care trebuie să se întâmple în condiţii normale, fără intervenţie. În spitale, de exemplu, pentru a se grăbi procesul, se introduc hormoni artificiali. Tot felul de proceduri care nu-şi au nici un rost într-o naştere normală. Nu ştiu de ce hormonii naturali ai mamei trebuie să fie înlocuiţi cu oxitocina sinteticñ!?... Mie mi se pare un lucru care nu poate fi explicat decât prin faptul că naşterile trebuie să fie rapide. Totul e gândit în termeni de eficientizare, fără să ştim exact care este efectul acestor intervenţii asupra mamei şi a copilului.

Imaginaţi-vă că Irina, moaşa, a dormit pe canapea cu Cleo cu două seri înainte, când a avut mai multe contractii şi a crezut că naşte. Ne-a spus că ea nu crede că o să se întâmple în seara aceea, dar a stat cu Cleo ca să se simtă in siguranţă. Aşa ceva ar fi de neimaginat într-un spital!

- Şi placenta, cum a ieșit până la urmă?

Iulian: Am pus mâna pe un mir de la Sfântul Munte, am însemnat-o pe burtica cu Sfanta Cruce şi i-am rugat pe Maica Domnului şi pe toţi Sfinţii ca placenta să iasă - şi placenta a ieşit foarte bine! În spital, în acest moment, medicul nu ar mai fi avut răbdare şi ar fi intervenit mecanic ca sa scoată placenta. Este o intervenţie dezagreabilă, în cel mai bun caz. . .

De fapt, în aproape toate naşterile normale, medicii intervin şi prin faptul că foarte mulţi taie zona perineală din start, chiar dacă nu e necesar, pentru că aşa-i mai simplu pentru ei (copilul iese mai uşor), dar pentru mamă este mai dificil, pentru că tăietura trebuie cusuta, iar zona e sensibilă.... Ulterior am citit că, şi dacă se rupe puţin la naştere zona perineală, acele rupturi se vindecă mai uşor şi zona se poate reface fară nici un fel de probleme, fară intervenţia medicului.

Cleo: Şi mai e ceva: copilul luat de la mamă este hrănit artificial, ceea ce este o aberaţie! Copilul nostru, de data asta, a fost ţinut pe burtica mea şi el s-a dus singur, printr-un reflex natural, şi a supt din sân la mai puţin de o jumătate de oră de la naştere - lucru pe care n-o să-l vadă nimeni, niciodată, într-un spital de stat, ci doar in acele clinici unde există acest concept de „naştere cu blandețe”.

Iulian: Soţia mea era cu copilul în braţe dupã foarte puţin timp de la naştere şi se plimba prin casă, vorbea la telefon... Totul era normal.

- Dar cum a descirs naşterea, efectiv?

Cleo: S-a intamplat totul foarte repede, pentru că la prima oră a dimineţii s-a rupt apa, în somn, şi aproape instantaneu au început contractiile acelea uriaşe de naştere, din două în două minute. Nu mă mai puteam mişca. In primă fază, nu ne-am dat seama ce trebuie să facem: moaşa nu era, şi-am chemat Salvarea — ne-am zis: „Dacă nu este moaşa, aşa a fost să fie, o să mergem la spital. Dar, în panica aceea de alteva minute, pină am vorbit cu moaşa la telefon, mi-am dat seama nu mai pot să mă mişc și nu voi reuşi să mă urc în Salvare.
Apoi moaşa ne-a liniştit și ne-a zis să ne apucăm de treabă! După ce m-am linistit, am acţionat. Şi moaşă a fost, pană 1a urmă, Iulian

- Cum a fost?

Iulian: Păi, te întăreşte Dumnezeu în momentele alea, nu ai incotro! A fost bine, din punctul meu de vedere a fost o naştere perfectă! Maica Dornnului a fost cu noi... Copilul, când a ieşit, cu căpşorul într-o parte, aproape că îmi arăta cordonul ombilical din jurul gâtului - şi l-am tras peste cap. Iar copilul a putut să iasă, un pic ajutat și de mine; am ţinut putin, ca să nu fie o expubie foarte rapidă. Asta o auzisem tot în discuţiile dintre Irina şi Cleo.

Cleo: Multa lume m-a întrebat dacă am avut copiii acasă în acel moment, şi dacă nu s-au şocat să asiste la naştere! Am avut doi dintre copii acasă, gemenii de 14 ani, și nu, nu s-au şocat. Probabil întrebarea asta vine din faptul că lumea se gândește la ceea ce se intamplă în spital — urlete, ge-mete — dar n-a fost aşa: copiii ne-au fost chiar de ajutor. E adevărat că nu i-am lăsat să intre atunci în cameră. Soţul meu i-a trimis afară şi a inchis uşa, dar din când in când le striga: „Adu-mi un prosop, adu-mi un mop!". Fata era pregătită, stă-tea lângă uşă şi ne aducea absolut tot ce trebuia, dar nu s-a şocat câtuşi de puţin! Băiatul a fost 1a nişte cumpărături, în apropiere... Știau că nasc şi că nu aveau de ce să le fie teamă. Au participat şi ne-au ajutat cât de mult s-a putut.

Material reafizat de Raluca Tănăseanu. Fotografii de Ana Capsali.
(Revista Familia Ortodoxă – numărul 11 (46) / 2012, paginile 32 - 36)

DITTA DEPNER: De ce am ales să nasc acasă

Ditta Depner, membră-fondatoare a Asociaţiei Mame pentru Mame, a hotărât să facă public modul în care şi-a adus fiul pe lume: la domiciliu, asistată de un medic obstetrician de mare calibru profesional şi o moaşă experimentată. Naşterea a avut loc la domiciliul Dittei din Braşov chiar în ziua de Crăciun.
Media nu a întârziat să preia subiectul:

NAŞTERE CA ÎN SECOLUL XIX Braşoveanca Ditta Depner a născut sub autohipnoză

O braşoveancă a ales să-şi aducă pe lume băiatul în propriul cămin

O femeie a nascut primul ei copil acasa, pe canapea, prin autohipnoza

Material prezentat la Stirile Kanal D

Ditta a ales să vorbească direct despre motivele pentru care a ales să nască acasă prin situl Asociatiei:

După acuzaţii de genul: "ca-n evul mediu" şi "inconştientă şi iresponsabilă", care doar m-au făcut să zâmbesc, aş vrea să vă împărtăşesc anumite lucruri absolut fantastice legate de naşterea băieţelului nostru acasă, în decembrie 2010, da anul trecut, în Brasov şi nu în vreun sat părăsit de Dumnezeu....
Şi da, a fost o naştere acasă asistată de un medic redutatbil din Braşov, un om extraordinar cu un Suflet deschis şi mare, şi de o moaşă simpatică şi plină de curaj să participe cu know-how-ul ei specific la prima naştere asistată în ţara asta. Îmi doresc din toată inima, ca femeile care îşi vor dori o astfel de experienţă unică şi de neuitat, să poată beneficia cât de curând de o astfel de facilitate extraordinară. Eu am avut parte de acest lux şi mă consider o norocoasă să fii cunoscut astfel de oameni care să-mi fie alături în aceste clipe minunate.

Cei care nu suportă că există şi alte păreri decât cele clasice, le recomand să-şi vadă în continuare de treaba lor, că nu impune nimeni aici niciun trend sau vreo modă, ci din contră: fiecare este absolut responsabil de acţiunile sale din viaţa personală, şi este alegerea fiecăruia cum îşi aduce pe lume copii. Iar cei care fac afirmaţii defaimatoare la adresa mămicilor deschise la minte, care aleg o astfel de naştere, ar trebui să se întrebe singuri dacă nu cumva ei sunt cei demodaţi sau înapoiaţi?

În primul rând: aş mai face-o şi data viitoare şi ori de câte ori aş mai naşte în viaţa asta! Deşi n-a fost o naştere tocmai uşoară, aşa cum mă aşteptam eu la vreo 3-4 ore, ci cu un travaliu lung de 3 zile şi 3 nopţi (ca şi nunta lui Făt Frumos din poveste), a fost experienţa împlinitoare pe care mi-am dorit-o. Să ştii că ţi-ai născut copilaşul cu propriile puteri, fără anestezii oferite gratis pe tavă ca într-un meniu la un restaurant de lux, este o adevărată “performanţă” în ziua de astăzi, când cezarienele curg ca pe bandă. Femeile gravide chiar şi tinere sunt de-a dreptul “asaltate” de la prima vizită la ginecolog de propunerea nefondată medical de a naşte prin cezariană, că doar aşa e elegant, nu? Din păcate prea puţine dintre ele se întreabă cât de sănătos sau cât de bine este pentru copilaş să te supui unei astfel de operaţii pentru a aduce un bebeluş pe această lume... dar asta este o altă temă de discuţii...

Revenind la subiect, în al doilea rând n-am vrut sub nicio formă o naştere medicalizată inutil aşa cum este practica la orice spital de stat sau privat. Deşi asociaţia noastră “Mame pentru Mame” a reuşit să promoveze şi să şi implementeze în anumite clinici planul de naştere, tocmai pentru a evita abuzurile în privinţa derulării fireşti a naşterii, sunt absolut convinsă că în cazul meu soarta mea ar fi fost cu totul alta dacă năşteam într-un spital.

Din cauza travaliului meu nespus de lung, deşi în primele 2 zile am roboţit prin casă, iar nopţile mi le petreceam să mai pregătesc ceea ce credeam eu că nu e gata - ca de exemplu baia, care trebuia să aibe neapărat lumânări, etc...- am fost destul de obosită atunci când trebuia să fiu “fresh”, adică în momentul apropierii expulziei. Nu mă aşteptam să dureze atât de mult, în fiecare zi spuneam că astăzi nasc... dar lucurile aveau să se întâmple un pic mai altfel decât credeam eu. Am stat în cadă, m-am plimbat, n-am simţit nevoia să stau culcată, am râs, am povestit, am respirat pe contracţii, m-am relaxat şi am fost foarte glumeaţă şi bine dispusă, doar un pic obosită spre sfârşit.

Doctorul care a acceptat cu mare interes propunerea mea curajoasă de a mă asista la naşterea mea acasă, venea şi pleca văzând că lucrurile merg în acest ritm, lăsându-mă în voia mea, aşa cum mi-am şi dorit, ca totul să fie cât mai natural. Era atât de prezent şi totuşi aveam intimitate deplină, iar tot ce se întâmpla se desfăşura natural şi firesc. Între timp, trecuse şi ajunul Crăciunului, mai născuse cineva la clinica unde lucra doctorul meu, iar eu înaintam încet dar sigur spre marele eveniment. Ce Crăciun unic, cu un brad verde şi neîmpodobit, clipe frumoase, pline de speranţă, linişte şi încredere că totul va fii bine, le-am petrecut împreună în cel mai frumos mod posibil.

În al treilea rând, şi pot spune cu mâna pe inimă că acesta a fost motivul principal, am vrut să nasc acasă mai ales pentru beneficiile imense pe care le va avea copilaşul, care nu va vedea pereţii reci ai unui spital, luminile şi agitaţia de acolo, tratamentul ca pe bandă a nou-născuţilor, ci se va delecta în braţele părinţilor săi, va simţi căldura şi iubirea celor doi, va auzi glasul liniştitor al mamei, va beneficia de mângâiere până se va linişti şi va adormi fericit că este în siguranţă în lumea asta nouă, necunoscută.

Dau crezare studiilor care arată că prima oră, imediat după naştere, este cea mai importantă, din punct de vedere atât fiziologic cât şi psihologic, pentru că atunci bebe îşi formează puncte de reper, care îl vor marca pentru tot restul vieţii.

Atunci el se va simţi pentru prima oară în viaţă dacă este bine primit sau dimpotrivă abandonat în mâini străine, reci care vor să-l măsoare, să-l testeze, să-l cântărească, să-l atingă fără milă cu rutina unor ani petrecuţi făcând aceleaşi mişcări stereotipe etc, în loc să-l mângâie, să-i ţină de cald, să-l liniştească şi să-i vorbească în şoaptă cuvinte dulci.

Atunci îşi va forma puncte de reper cu care va compara stările lui pentru tot restul vieţii. Atunci el va simţi pentru prima oară sau nu frica de schimbare (dintr-un mediu în care a fost în siguranţă timp de 9 luni, într-un mediu nou, cu aer care îi inundă plămânii fragili, cu stări de foame, de frig şi de frică de mişcări prea bruşte care-i ating pielea sensibilă).

Atunci va ştii sau nu că totul este bine, chiar dacă mediul din care a venit nu este deloc asemănător cu cel în care trăieşte acum.

Toate aceste lucruri nu ţi se spun nicăieri într-o consultaţie medicală, nu ţi se va spune nici de anestezia de orice fel făcută mamei, care îi face rău copilului, îl va anestezia şi pe el deopotrivă, de va avea simţurile amorţite când va păşi în această lume ciudat de egoistă, nu?

Iar în al patru-lea rând am ales să nasc acasă natural, tocmai pentru faptul că naşterea este un act fiziologic normal - atâta timp cât totul se desfăşoară normal-, şi nu o boală care trebuie rezolvată de vreun doctor priceput. Orice femeie este astfel construită încât să poată naşte perfect normal, iar corpul ei va ştii exact ce trebuie să facă, aşa cum tot corpul femeii a ştiut să menţină sarcina, să-l hrănească pe făt şi să-i ofere condiţiile optime ca acesta să se dezvolte timp de 40 de săptămâni în pântecul ei.

Naşterea este un eveniment în familie, care aparţine familiei şi nu spitalului sau doctorilor. Naşterea, precum şi întreaga sarcină, rămân două minuni ale trupului chiar şi acum în secolul 21. De ce nu putem accepta aceste minuni ca fiind fireşti, aşa cum sunt ele de fapt?


Video despre al doilea bebe nascut acasa: http://www.dailymotion.com/video/xvc...om=embediframe
site-ul ei: http://bbmic.ro/index.php

(ps. deși se menționează cuvântul „hypnobirthing” subliniez că nu este vorba și nu are nicio legătura cu hipnoza :) nu știu de ce se folosește acest termen. Este vorba numai de faptul că mamele, în momentul nașterii, trebuie să se relaxeze profund, să aibă încredere în faptul că trupul lor a fost creat pentru a da naștere unei noi ființe și nu are ce rău să se întâmple. De altfel, frica, nu numai că sporește durerea, dar și inhibă procesul în sine al nașterii, ducând la diverse complicații. )

[Yasmina]

Ce faci ,iar ai scris pe topicuri despre copii si nasteri?
Vezi ca se supara iar Sophia,ca nu ai voie!

[sophia]

Chiar am citit articolele si m-am ingrozit.
Eu crdeama ca firul se vrea propaganda impotriva cezarianelor la cerere.
Si cu asta eram de acord. Cezariana sa se faca numai acolo unde este nevoie.

Dar daca Laura se simte bine scriind (fara a stii pe pielea ei) lucruri din astea, treaba ei.
Nu stiu, eu n-o inteleg, de ce se baga in astfel de subiecte.
De ce nu scrie de ex. la subiectul cu literatura beletristica ortodoxa, sau alte lucruri.

Eu nu am copii, nu am nasteri, nu ma intereseaza de fapt aceste interviuri.
Stiu cam am citit in alta parte, pe net si cunosc un caz, poate chiar al doilea. Mamele au scris pe forum suparate din cauza acestor articole.

Si zic si eu la fel si rog cu toata puterea mea si pe mame si pe Dumnezeu sa le ajute sa nasca in conditii corespunzatoare.

Femei, aveti o responsabilitate pentru copil. Pentru ei trebuie sa traiti si voi si sa fiti sanatoase.

Da, inainte, pe vremea bunicii, nasteau femeile pe camp si in bordeie, pentru ca nu aveau alte conditii. Si mureau copii, mureau si mame la nastere si dupa.

Eu nu stiu cum este in tara in maternitati. Credeam ca este totusi mai bine.
Partial o inteleg pe femeia din primul caz: are multe nasteri la activ, deci o anumita experienta, stie ca este sanatoasa, nu are complicatii, este un stres mersul la spital.

Dar sa va spuna cum cum se face in alte tari:
1. Tatal este permanent langa mama si o ajuta, chiar si la cezariana este in sala.
El taie cordonul ombilical.

2. Dupa expulzie, copilul este dat mamei pe piept, apoi este luat, spalat, cantarit, controlat si imbracat si dat inapoi mamei.
Poate sa-l alapteze imediat. Numai dupa operatie (cezariana) este hranit copilul poate o zi doua cu biberonul, ca nu poate mama.

3. Sunt cazuri de nastere acasa, sau eu stiu in masina, sau pe undeva, intamplator. Dar mama si copilul sunt dusi apoi la spital pentru control.
Trebuie controlata femeia daca este curata inauntru (a eliminat tot, au ramas parti de placenta), trebuie vazut de hemoragie, trebuie vazut sanatatea ei.
Trebuie controlat si copilul. Ca unele lucruri nu se vad, dar medicul le stie. Cum sa stai asa acasa? Si cand fata un animal si tot este medicul veterinar la el.

Suntem totusi in secolul 21 si in tari civilizate!

Apoi trebuie inregistrat copilul si cu actul de la spital se obtine certificatul medical.

4. In spitale si maternitati sint conditii foarte bune. Au nastere in sala, sau in cada, au personal, pot interveni imediat in caz de urgenta.

Nasterea nu este o joaca, este un act medical de viata si moarte.

Riscuri:

- mama: rupturi, stop cardiac, tensiune, accident cerebral, tromboze, hemoragii, infectii, etc.
- copilul: asfixii, pozitii in care nasterea este imposibila (cu fundul inainte, sau cordon ombilical infasurat), boli, malformatii, probleme respiratoirii etc.
Poate face icter. Poate fi prematur (adica insuficient dezvoltat)
Daca mama poarta virus de hepatita B sau C (in tara sunt multe cazuri), copilul trebuie vaccinat imediat dupa nastere, altfel se transmite virusul imediat.
Daca sunt incompatibilitati sanguine (de Rh), trebuie transfuzii.

Nasterea este provocata (si nu neaparat hormonal) numai daca se depaseste un termen si copilul este in pericol.

Ceea ce spun acesti oameni, care nu sunt personal sanitar/medici, ci doar parinti (nu stiu nici cata scoala au) nu este corect si daca la ei a functionat, nu inseamna ca trebuie luati de exemplu.

Va rog mult. Ganditi-va bine. Raspundeti de viata unei familii (prunc, sot, alti copii). Nu va jucati!

Daca se intampla ceva acasa? Ce faceti, cand salvarea abia daca ajunge (in tara) dupa ore?

Eu n-as fi nascut fara medic. Numai in spital si cu medic. Sa fie acolo si poata interveni.
Repet aici sunt cazuri exceptionale, de mame super sanatoase si cu experienta. Dar in general sunt atatea probleme.
Citesc si vad mereu.

Si daca trebuie intervenit urgent, cu operatie, daca apare pe moment pericol de moarte? Ce faci acasa?

Da, pe vremuri murea copilul mai facea altii, murea mama. Era altceva.
Dar acum sa facem asa ceva in mod constient?

Sa ma ierte Dumnezeu, dar este o crima.

[DragosP]

În prealabil postat de Yasmina

Ce faci ,iar ai scris pe topicuri despre copii si nasteri?
Vezi ca se supara iar Sophia,ca nu ai voie!

Nu fi rea!

Cate am citit imi e nu frica ci foarte frica si asta de ambele variante. Totusi cred ca starea mea de sanatate va fi o problema.

[lore86]

În prealabil postat de Ana Tr.

Cate am citit imi e nu frica ci foarte frica si asta de ambele variante. Totusi cred ca starea mea de sanatate va fi o problema.

Nu ai de ce sa iti fie frica. Nasterea e o experienta normala, naturala prin care au trecut sute de milioane de femei. E cel mai important pas in viata unei femei. E cea mai minunata experienta posibila.E drept ca nu e lipsita de durere, dar bucuria de a simti o mogaldeata calda cum aluneca usor din trupul tau, apoi auzi un planset puternic...urmeaza apoi un moment unic cand medicul ti-l ia si il pune pe pieptul tau. Mogaldeata aia mica, zbarcita, unsuroasa, calda...sta cu ochii mici si luminosi, ca o raza de soare si te priveste fix...Esti tu, mamica lui. E un moment unic cand timpul se opreste ptr cateva secunnde in loc. Universul incremeneste ca tu sa te poti bucura in tihna de minunea aceea cu ochii mici. ai vrea ca momentul acela sa nu se mai termine niciodata.
Nu exista bucurie mai mare pe pamantul asta.
In clipele alea uiti totul: uiti durerea, uiti teama, uiti efortul prelungit si sustinut de a expluza pruncul. Nimic nu mai conteaza: doar el.
Si merita!
Eu la primul ma incurajam: daca atatea femei au putut s-o faca , de ce n-as putea tocmai eu?
La urmatorul ma incuraja bucuria avuta la nasterea primului.
Si acolo, in travaliul nu am incetat sa ma rog. Asa simplu, printre contractii, cum puteam. Iar rugaciunea m-a ajutat sa suport mult mai usor totul. Imi dadea putere.Si bucurie.Si emotie. Si chiar atunci cand eram pe masa, in expulzie nu urlam. O rugam mereu pe maicuta Domnului sa ma ajute, sa imi dea putere. Si am simtit o putere nemaintalnita. Se mirau si medicii si personalul medical cum de sunt asa linistita. Cum de nu tip...

Nu o zic ca motiv de lauda. Nici nu as avea de ce. O zic doar ca sa iti arat ca atunci cand iti pui nadejdea in Domnul, El te ajuta. Suporti mult mai usor totul. Iar dupa...sti ce e minunat? ca te simti o femeie puternica.
Am trecut, cu ajutorul Domnului si hopul acesta. privesti increzatoare inainte. Faci primul pas spre o noua etapa a existentei. O etapa in care tu, mama, ai un rol important. Fundamental.

@Sophia Te rog frumos nu imi mai spune ce sa fac si unde as avea voie sa scriu. Am tot dreptul din lume sa scriu despre ce doresc, sa imi spun opinia sau sa aduc articole in discutie. Respecta-mi libertatea si nu mai incerca sa ma cenzurezi. Multumesc.
***
Si ca sa clarific odata ptr. totdeauna de ce ma implic in subiectele legate de copii/mama/sarcina/nastere . E destul de simplu. Ma fascineaza subiectul. Imi face mereu placere si mi se umple inima de bucurie cand citesc/aud povestile mamicilor care au nascut si in acelasi timp ma intristeaza povestile triste si experientele traumatice prin care au trecut unele mamici. Se poate numi un fel de pasiune si mereu am impulsul sa citesc si sa ma documentez cat mai mult pe acest subiect. Si aceasta pasiune s-a nascut tot din literatura ortodoxa, mai ales din cartile duhovnicilor in care se explica f.frumos rolul mamei si misiunea ei, nasterea si importanta educarii copiilor. Acum am trecut de la carti ortodoxe despre nastere si familie, la carti scrise de specialisti (cum ar fi cele de la La Leche League). Ma bate gandul sa fac ceva pe viitor in acest domeniu, dar o sa vad. Daca ptr. voi este ciudat ca o tanara necasatorita si fara copii se intereseaza de subiectul sarcina+nastere+alaptare, ptr. mine este ceva normal sa stiu din timp cum stau lucrurile avand in vedere ca imi doresc si eu o familie.

Sper sa fie clar acum. Si daca totusi deranjeaza in continuare faptul ca bebelusii de 20 si ceva de ani isi spun cunostiintele si opiniile, ma voi limita doar la topicele cu povesti ptr. copii. (si la topicele despre credinta ortodoxa tinerii sunt pusi la colt si li se da peste nas ca au ei experienta necesara sa spuna ce este cu ortodoxia asta)

[AlinB]

De data asta ii dau dreptate Sophiei.

A naste natural - sigur ca aceasta este calea corecta pe care ar trebui sa o aleaga multe mamici, acele f. multe care din frica si lipsa credintei apeleaza la cezariana.

DAR, sa nasti acasa doar de dragul nascutului acasa, ca pe undeva niste oameni cu probleme considera din motive doar de ei stiute ca asa este cel mai bine, este totusi un sport extrem ca sa nu zic ca oarecum frizeaza deranjamentul.

Este de inteles acolo unde nu sunt conditii, unde nu sunt bani si alte motive pentru care vrand nevrand iti asumi anumite riscuri care pot aparea indiferent de varsta, numarul anterior de nasteri, etc.

Dar sa o faci doar de dragul conceptului, cu false argumente chiar, nu e in regula.

Si apropo, o ruptura a zonei perineale (sau chiar mai mult) nu este deloc ceva care "se vindeca usor, chiar si fara interventia medicului".
Cine este inclinata sa creada varianta asta, ar trebui sa vorbeasca cu cineva care a trecut prin asta - eu stiu un caz.

Legat de articolele pe care le-am postat si de socul provocat de ele. (ma asteptam la o reactie mai normala sincer, mai ales ca ambele mamici au spus ca au avut o experienta frumoasa si nici decum traumatizanta si nasterea acasa nu este ceva nou--poate e ptr. romani). Am postat articolele ptr. a se vedea o opinie diferita, sa aflam experientele acestor mamici, ci nu ptr. a fi criticate si judecate. Plus ca este o diferenta mare intre nasterea acasa asistata si cea neasistata.

Nasterea acasa in Romania poate este tabu datorita mentalitatii, dar in alte tari vestice (da! din vest) este ceva normal. In Olanda de exemplu 80% din nasteri sunt acasa. In SUA procentul nu este asa mare, dar e in crestere (cezariana este la moda ca si in Romania datorita mass-mediei), dar sunt destule mamici care au optat sa nasca acasa si au avut o experienta frumoasa. (chiar si unele 'vedete')

Daca ati fi citit cu atentie articolele, ati fi observat ca mamele nu au nascut singure cuc pe camp. In primul caz, mamica cu 8 copilasi, a avut alaturi o moasa si s-a informat f.bine inainte sa faca aceasta alegere. Moasa este o persoana bine informata si bine educata. Tot din articol, aflati ca se face facultate ptr. a deveni moasa. Moasa poate sa faca tot ceea ce face medicul, mai putin operatia de cezareana! Poate sa coase, poate sa nasca cand copilul este cu piciorele inainte, cand are cordonul ombilical infasurat in jurul gatului etc. Nu este deloc vorba de o baba cu batic de la tara.

Al doilea caz. Prima nastere a fost acasa si asitata de un medic!+ dula+sotul. Nu a fost singura in grajd. La a doua nastere a avut doar dula+ sotul. Din nou, nu a nascut in pod. Nasterea acasa, mai ales cea asistata de o moasa (eventual si cu o dula) nu este ceva ciudat si infricosator. Se poate stii din timp daca nasterea este cu probleme sau ba. Plus ca, deobicei cele care nasc acasa sunt in contact si cu un medic de la spital in caz de urgenta, deci se asigura din timp si iau in considerare toate posibilitatile.

In vest nasterea acasa este asistata de moasa, eventual si de medic, depinde de tara. In Romania poti naste acasa, daca nu esti asistata. Ori mama ar trebui sa aibe dreptul sa aleaga unde naste, cum naste, in ce pozitie, cine sa fie alaturi de ea si sa nu fie stresata de tipetele asistentelor si a altor mamici. Drepturile femeii insarinate sunt practic 0.

Nu sunt impotriva spitalelor in sine. Ci a procedurii si a mentalitatii tampite cum ca nasterea este o boala si mama este incapabila sa nasca singura. Nasterea nu este o interventie medicala, nu este o operatie de apendicita, nu iti extirpezi o tumoare. Orice femeie are in fiinta ei puterea de a naste, asa a fost creata. Nasterea este ceva natural. Daca vei privi nasterea ca o intervetie medicala, vei avea parte de interventie medicala.
Fiecare nastere este diferita, fiecare femeie este diferita si ar trebui sa se respecte lucrul acesta. Poate o femeie naste mai repede si mai usor, alta mai greu si are nevoie de mai mult timp. Nu este normal sa se forteze si sa se grabeasca nasterea doar ptr. ca medicul vrea sa plece acasa. Nu este normal ca dupa 12 ore de travaliu sa fi bagata la cezariana ptr. ca asa vrea medicul. Si lista poate continua.
Nasterea naturala este nastere naturala, nasterea indusa este medicalizata, nu mai este naturala. Oxitocine sintetica nu este chiar asa bune ptr. copil in primul rand si nici pentru mama. In general hormonii sintetici nu sunt buni pentru organismul uman. Sa nu mai zic ca de multe ori mama ajunge la cezareana din cauza inductiei si a epidularii.
Termenul nasterii nu este o data. Medicii deobicei pun o data fixa, si nu un interval de timp. Ori copilul are propriul lui ceas. Daca se depaseste 39 de sapt. deobicei ai parte de nastere indusa sau cezareana.(nu stiu daca e asa si in Romania) Ai o luna de zile in care poti sa nasti, nu o data fixa.
Nu ar mai mai normal si mai corect ca mama sa fie lasata in pace sa isi asculte instincul pe care il are sadit in ea, eventual sa fie incurajata si sustinuta emotional, si doar daca este nevoie sa se intervina?

SUA, tara civilizata, este pe locul doi cand vine vorba de deces in cazul noilor nascuti si a femeilor care nasc.( dintre tarile civilizate) Majoritatea nasterilor sunt induse de unde rezulta tot felul de complicatii si interventii. Efectul bulgarului de zapada. Nu uitati ca in ziua de astazi totul este o afacere, inclusiv nasterea. (cel putin in state este o afacere de miliarde)

OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) recomanda ca bebele sa fie pus la san impediat dupa nastere, chiar in sala de nastere sau dupa 1-2 ore, nu dupa 12-24 de ore cum e prin Romania. Deci intai se pune pe pieptul mamei si se incurajeaza alaptarea dupa nastere, abia apoi se duce la spalat si infasat, iar in multe maternitati se face exact pe dos. Mama are dreptul la 2 ore cu copilul imediat dupa nastere, asa nespalat cum e.

Personalul medical al oricarei maternitati ar trebui sa stie si sa recomande contactul fizic imediat dupa nastere al mamei cu nou-nascutul si punerea lui imediata la san deoarece :
1. stimuleaza secretia hormonilor de lactatie
2. asigura instalarea rapida a secretiei lactate
3. ajuta eliminarea mai rapida a placentei
4. previne hemoragia dupa
5. pune bazele fundamentului relatiei de atasment precoce dintre mama si copil. (http://mamepentrumame.ro/index.php?o...atos&Itemid=55)

Placenta se desprinde singura deobicei si se intampla asta imediat dupa nastere, ci intr-un interval de maxim o ora. Nici macar nu este lasata placenta sa iasa singura, imediat se intervine medical, sa nu mai zic de unele spitale(bulgaria) unde medicii sar pe abdomenul mamei ptr. a iesi mai repede placenta.

Aici este un clip cu poze cu femeile insarcinate din maternitatile din SUA. Poze facute secolul trecut, cand nasterea in spitale era abia la inceput.
https://www.youtube.com/watch?v=tzxs5qPsqX4

Clipul este extras dintr-un documentar american despre nastere.
The Business of Being Born Trailer

https://www.youtube.com/watch?v=RPaNCw2mMUI

Daca vrea cineva sa vada filmul il pot trimite prin transfer sau il puteti cumpara de pe site-ul lor. :)

In fine.E un subiect lung. Si nu ar trebui sa aruncati cu pietre in ceva ce este diferit, mai ales daca nu a fost cercetat riguros inainte.
Cercetati sa vedeti cate femei nasc acasa, asistate bineinteles, in vest, ca sa nu mai spuneti ca este absolut ciudat. Si va rog frumos, nu puteti compara maternitatea din UK cu maternitatea jalnica din Romania. (in UK tot cu moasa nasti, medicul intervine doar daca e cazul si femeia are libertate de miscare, sa aleaga pozitia etc. nu este legata de pat)
Consider ca este mai important intr-un fel cu cine nasti, decat locul. Daca in spitale ar fi o atmosfera frumoasa, calda, intima atunci ar fi f.bine si nimeni nu ar mai comenta. In acelasi timp, nu ar trebui blamate si judecate femeile care aleg sa nasca acasa. Este dreptul lor, corpul lor, copilul lor. Mai bine am intelege intai, apoi am critica.

Repet ce am spus. Nasterea este normala si fireasca, nu este o boala sau o interventie medicala. Este o crima sa ii iei puterea femeii de a naste cum simte. Iar despre vaccinuri nu mai discut, caci este cu totul alt subiect. Spun doar atat: e dreptul parintilor sa aleaga daca bebele va fi vaccinat sau nu, iar legea nu obliga vaccinarea, ci o recomanda doar. (cititi legea sa vedeti)

Femeile care aleg sa nasca acasa, nu aleg asta de dragul de a naste acasa, ci ptr. a avea o experienta frumoasa si ptr. a fi intr-o ambianta placuta. Nasterea ar trebui sa fie o experienta de care sa iti aduci aminte cu placere, si nu una traumatizanta si sa povestesti cum si-au batut joc de tine medicii si asistentele prin spitale. (consider ca femeia are tot dreptul sa aleaga ce doreste sa faca in privinta nasterii si cum e mai bine ptr. ea, iar barbatul ar trebui sa o lase in pace, eventual sa o sustina. nasterea este a femeii 100%)