|
#141
|
|||
|
|||
Nu înțeleg exact ce vrei să spui.
|
#142
|
|||
|
|||
Mulțumesc mult pentru întrebare. E un lucru la care mă tot gândesc, de-o vreme, dincolo de gluma recentă a lui Cristiboss.
Întrucât acum sunt prins și de-a dreptul epuizat de partida dintre Carlsen și Karjakin (am pariat o sumă mare, 10 lei, că nu va fi remiză și, în plus, țin cu rusul care acum are avantaj), o să te rog să îmi îngădui să răspund mâine. N-aș vrea să răspund în grabă la o temă care mi se pare foarte importantă. Doamne ajută, stimată personalitate! (Presupun că ești nr. 1!) https://www.chessbomb.com/arena/2016...arjakin_Sergey |
#143
|
||||
|
||||
Ce aveti fratilor :))
Nu va prieste mancarea de post ? :)
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. |
#144
|
||||
|
||||
Citat:
Maica Domnului nu a păcătuit niciodată, nici măcar printr-un singur gând, și nu și-a pierdut niciodată harul, dar ea de asemenea a avut de îndurat mari mâhniri. Când se afla la picioarele Crucii, durerea sa era vastă cât oceanul. Durerile sufletului său erau incomparabil mai mari decât cele ale lui Adam când a fost gonit din Rai, pentru că dragostea ei era, de asemenea, incomparabil mai mare decât cea a lui Adam. Și dacă ea a rămas în viață, este doar pentru că puterea Domnului a ținut-o, căci Domnul voia ca ea să vadă Învierea Sa, și ca după Înălțarea Sa ea să rămână pe pământ pentru a mângâia și bucura pe Apostoli și noul popor creștin”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#145
|
|||
|
|||
Daca-ti doresti sa scapi de patima, ori de cate ori iti vine in gand sa fumezi, citeste din Noul Testament pana dispare gandul.
"- Șezi, și am să-ți povestesc ce m-a făcut să citesc Evanghelia. Să ni se aducă cina aici! ceru el. Ne-am așezat la masă, și căpitanul a început să povestească: - Din tinerețe am intrat în armată, dar nu în garnizoană, îmi cunoșteam slujba și eram iubit de șefii mei, fiind un locotenent corect. Dar eu eram tânăr, prietenii, de asemenea. Spre nenorocirea mea m-am deprins să beau, până am căpătat patima beției. Când nu eram beat, eram un ofițer corect, dar când începeam să beau, câte șase săptămâni nu mă trezeam. Multă vreme comandanții mei m-au răbdat, însă, pentru o insultă adusă șefului, am fost degradat pentru trei ani și transferat ca soldat în altă garnizoană. Dacă nu mă îndreptam și nu mă lăsam de băut, mă așteptau cele mai aspre pedepse. Oricât mă sileam să mă înfrânez și oricât căutam să mă tămăduiesc, nu puteam să mă las deloc de patima mea și de aceea șefii mei căutau să mă transfere într-un batalion disciplinar. Auzind aceasta, nu mai știam ce să fac. Într-o zi ședeam pe gânduri în cazarmă. La un moment dat intră la noi un călugăr, care aduna bani pentru construirea unei biserici. Dădea fiecare cât putea. Monahul, apropiindu-se de mine, m-a întrebat: "De ce ești atât de mâhnit?" Iar eu, intrând în vorbă cu el, i-am istorisit necazul meu. Monahul, înțelegând situația mea, mi-a zis: "Același lucru s-a întâmplat cu fratele meu și iată ce l-a ajutat: duhovnicul i-a dat o Evanghelie, poruncindu-i cu strășnicie ca, atunci când îi va veni pofta de băutură, să citească de îndată un capitol din Evanghelie. Dacă din nou îi va veni pofta, să citească, mai departe, capitolul următor. Astfel, într-un timp destul de scurt, patima a dispărut și, iată, sunt cincisprezece ani de când nu ia în gură nici o picătură de băutură. Fă și tu așa! Eu am o Evanghelie, dacă vrei, ți-o aduc." Ascultând toate acestea, i-am zis: "Cum poate să-mi ajute Evanghelia ta, când nici una din străduințele mele, nici medicamentele n-au putut să mă oprească de la băutură?" I-am vorbit astfel pentru că nu citisem niciodată Evanghelia. "Nu vorbi așa, mi-a răspuns monahul, te încredințez că-ți va folosi." A doua zi, monahul mi-a adus într-adevăr Evanghelia. Eu am deschis-o, m-am uitat, am citit și i-am zis: "Nu pricep nimic din ea. Nici nu sunt deprins să citesc litera bisericească." Monahul a încercat din nou să mă convingă că înseși cuvintele Evangheliei au o putere harică, fiindcă în ea se află scris ceea ce a grăit însuși Dumnezeu. "Citește-o numai cu stăruință, chiar fără să înțelegi. Un sfânt părinte a zis: Dacă tu nu înțelegi cuvântul lui Dumnezeu, totuși demonii înțeleg ceea ce citești și se cutremură. Iar patima beției se naște din imboldul demonilor. Și iată ce-ți mai spun: Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că însăși camera în care se găsește o Evanghelie înspăimântă duhurile întunericului și ele nu se mai apropie de ea. Nu mi-aduc aminte ce bani i-am dat monahului, dar am luat Evanghelia, am așezat-o în cufăr împreună cu celelalte lucruri și am uitat-o acolo. După câtăva vreme mi-a venit o poftă nebună să beau. Atunci am deschis repede cufărul, ca să scot banii și să fug la cârciumă. Cel dintâi lucru ce mi-a ieșit înaintea ochilor a fost Evanghelia, care mi-a adus aminte în chip viu de toate cele spuse de monah. Am deschis cartea și am început să citesc capitolul I de la Matei. Citindu-l până la capăt nu am înțeles nimic, dar din nou mi-am adus aminte de ceea ce mi-a spus monahul: "Nu-i nimic că nu înțelegi, citește-o numai cu stăruință". Am mai citit un capitol și l-am înțeles mai bine. Am citit până la ora stingerii, când nimeni nu mai avea voie să iasă; astfel, în seara aceea n-am mers la băutură. Sculându-mă dimineața și pregătindu-mă să mă duc la cârciumă, mă gândii: "Ce-ar fi dacă aș mai citi un capitol din Evanghelie?" Îl citii și nu m-am mai dus. Când îmi veni pofta de băutură, iar am început să citesc și m-am ușurat. Acest lucru m-a îmbărbătat și ori de câte ori eram îndemnat să beau, citeam câte un capitol din Evanghelie. Cu cât citeam, cu atât mă ușuram și, în sfârșit, îndată ce am terminat cele patru Evanghelii, patima beției mi-a dispărut cu totul, încât m-am dezgustat de băutură. Sunt douăzeci de ani de când nu mai beau. Toată lumea s-a mirat de o asemenea schimbare petrecută cu mine. După trei ani am fost din nou avansat în gradul de ofițer, mai târziu, în gradele următoare și, în sfârșit, am fost numit comandant. M-am căsătorit, am nimerit o femeie bună, am adunat ceva avere și acum, slavă Domnului, trăim bine și, pe măsura puterilor, îi ajutăm pe săraci și îi primim pe străini. Am și un fiu, ofițer; e băiat bun. De când m-am vindecat de beție, am făcut o făgăduință, ca în fiecare zi, în toată viața mea, să citesc Evanghelia, anume câte un evanghelist pe zi, fără să țin seama de vreo piedică. Așa fac acum. Dacă se întâmplă să am prea multe treburi în legătură cu serviciul și mă obosesc prea tare, atunci seara, la culcare, o rog pe soția mea sau pe fiul meu să-mi citească o Evanghelie și astfel îmi împlinesc această pravilă fără întrerupere. Drept recunoștință și spre slava lui Dumnezeu am îmbrăcat această Evanghelie în argint curat și o port întotdeauna la pieptul meu. Am ascultat cu bucurie cuvintele căpitanului și i-am zis: - Un caz asemănător am văzut și eu. În satul nostru, la fabrică, era un meșter foarte iscusit; era un lucrător bun și câștiga bine. Din nenorocire, se îmbăta și încă destul de des. Un om cu frica lui Dumnezeu l-a sfătuit ca, atunci când îi va veni pofta să bea, să rostească câte 33 de rugăciuni în numele lui Iisus, în cinstea Prea Sfintei Treimi, după numărul celor 33 de ani de viață pământească ai lui Iisus Hristos. Meșterul ascultă, începu să împlinească această pravilă și, în curând, se lăsă cu totul de băutură. Iar peste trei ani s-a dus la mănăstire. - Dar, întrebă căpitanul, ce este mai presus, rugăciunea lui Iisus sau Evanghelia? - Amândouă sunt la fel, căci Numele dumnezeiesc al lui Iisus Hristos cuprinde în sine toate adevărurile evanghelice. Sfinții Părinți zic că rugăciunea lui Iisus este prescurtarea întregii Evanghelii. In cele din urmă, ne-am rugat împreună. Căpitanul a început să citească Evanghelia după Marcu de la început, iar eu ascultam, zicând în gând rugăciunea lui Iisus. La orele două după miezul nopții căpitanul a terminat de citit și ne-am despărțit ca să ne odihnim. După obiceiul meu, m-am sculat dis-de-dimineață. Toți dormeau și îndată ce începu să se lumineze m-am repezit la iubita mea Filocalie. Cu ce bucurie am deschis-o! Parcă m-aș fi întâlnit cu tatăl meu întors dintr-o țară îndepărtată sau cu un prieten înviat din morți. O sărutam și-i mulțumeam lui Dumnezeu, Care mi-o înapoiase. Am inceput să citesc pe Teolipt din Filadelfia, în partea a Ii-a a Filocaliei. M-a mirat învățătura lui, în care el propune, în aceeași vreme și pentru același om, trei lucruri diferite: âȘezând la masă, spune el, dă-i trupului hrană, auzului ceea ce se citește, iar minții rugăciune.â Dar amintirea celor petrecute în seara cea plină de bucurie mi-a dezlegat această taină, anume că mintea și inima nu sunt același lucru. Când s-a sculat căpitanul, am ieșit să-i mulțumesc că m-a miluit și să-mi iau rămas bun. El mi-a dat un ceai, o rublă și mi-a urat drum bun. Astfel, m-am dus în drumul meu, bucurându-mă." https://prieteniisfmunteathos.files....erinul-rus.pdf
__________________
36. Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege? 37. El i-a răspuns: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. 38. Aceasta este marea și întâia poruncă. 39. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. 40. În aceste două porunci se cuprind toată Legea și proorocii. (Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 22) Last edited by crincrin; 18.11.2016 at 11:46:56. |
#146
|
|||
|
|||
Știu, mamă... Știu.
Sărumâna, oricum. Sărumâna pentru bunăvoință..:) Nu-i puțin lucru! |
#147
|
|||
|
|||
Fara sinceritate nu puntem incepe pocainta. Eu cred ca cel mai greu lucru este sa sim sinceri cu noi insine. Sa avem taria sa ne privim in oglinda si sa recunoastem EXACT ce vedem acolo..
Pocainta fara sinceritate este fariseism.. Asa ca, buna intrebare a pus Cristi. Prost sau circar? Eu sunt si una si alta. Inca nu m-am lepadat de fariseism.. Este un topic frumos. Un loc unde putem gasi hrana duhovniceasca, nu-i asa? Eu de asta am intrat aici.. |
#148
|
||||
|
||||
Citat:
Un cuvânt deosebit :) "Avem nevoie de curaj ca să fim noi înșine... Câteodată nu avem acest curaj, chiar dacă suntem corecți în fața lui Dumnezeu și în fața conștiinței noastre. Unii nu au curajul să fie între ceilalți, pentru că nu sunt la fel ca ceilalți. Astea sunt obsesii: să fii în rând cu lumea, să nu fii marginalizat, să nu fii altfel... Alții, însă, care se revoltă, vor să fie speciali: își fac, de exemplu, o creastă verde, tocmai pentru a-și împlini nevoia de a fi cineva, de a fi altfel. Avem nevoie de un curaj sănătos de a fi noi înșine, când nu facem rău celorlalți cu felul de a fi. Aveți nevoie să vă faceți curaj să fiți ca dumneavoastră, să vă cercetați în fața oglinzii, să fiți cum sunteți. Să aveți grijă să nu fie din mândrie sau slavă deșartă. Aici aveți nevoie de discernământ și sfat de la duhovnic. Dacă părintele duhovnic spune că felul în care vă îmbrăcați nu este smintitor pentru cei din jur, atunci să aveți curajul acesta și să nu fiți ca ceilalți. Să aveți curajul să vă exprimați ca persoană și prin îmbrăcăminte. E importantă îmbrăcămintea pentru omul de după căderea din Rai. Prin cădere, ne-am pierdut expresivitatea trupească personală, n-am mai rămas decât la mâini și la față. Nimeni nu ne recunoaște după omoplat, nu? De aceea îl și ținem învelit. Dar învelișul pe care-l facem, haina pe care o facem, ne exprimă ca persoană, ne arată personalitatea. Dar să nu judecați pe nimeni. Dacă majoritatea se îmbracă în negru, slavă Ție, Doamne, că avem de ce jeli în această lume, avem de ce ține post. Poate că vor să acopere o frumusețe care îi poate tulbura pe cei din jur... Fiecare are motivele sale să facă asta. Noi, călugării, ne îmbrăcăm în negru pentru că așa sunt miresele lui Hristos, mai negre... Dar dacă dumneavoastră sunteți elegantă și frumos îmbrăcată, dați slavă lui Dumnezeu. Sigur că s-ar putea ca cineva să vă invidieze, dar acela e păcatul celui care vă invidiază. Dar numai dacă vă veți ruga, veți avea pace în suflet, veți cădea de acord cu dumneavoastră și veți avea binecuvântare de la duhovnic, care este ochiul lui Dumnezeu. Da, Dumnezeu Se uită la noi, ne cercetează, prin toți ochii din jur, dar mustrarea și învățătura adevărată ne-o dă prin părintele nostru duhovnic - dacă ne ducem la el ca la un părinte, ca la cel ce are ultimul cuvânt. S-ar putea să vă prindă bine o băsmăluță mai modestă așa, pentru smerenie, dar asta numai părintele știe. Dar altfel cred că mai elegantă fiind, dacă vă veți pune o basma aruncată strâmb sau o batistă pe creștet, crezând că deveniți ascultătoare, mai degrabă smintiți și faceți lumea să râdă... Deci, uniți curajul cu smerenia de a asculta de duhovnic și va fi bine." Monahia Siluana Vlad
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#149
|
|||
|
|||
Citat:
Uite-l, aici, la minutul 31, fix. https://www.youtube.com/watch?v=FF9SKw7yLcY Exact la minutul 31 începe rolul tău! Te recunoști, bunule? Dacă ai răbdare și bărbăție, o să apuci și minutul când își zice chiar ca tine: "omu bun". Apoi sunt câteva rugăciuni a 3 oameni, reprezentînd fiecare pe toți credincioșii de aici, de pe forum.... Să-ți fie cu folos duhovnicesc, frate! |
#150
|
||||
|
||||
Citat:
Daca sunt sau nu un "om bun"... eu am spus ca NU sunt, chiar daca in urma cu niste ani cand m-am inscris pe acest forum imi propusesem ca acel user-name sa ma ridice taras-grapis la un anumit standard. N-am reusit si tocmai din acest motiv, am considerat ca trebuie sa las in urma acele vremuri in care am fost mai putin inspirat... Iti reamintesc deci ca discutia asta am mai avut-o cu tine nu demult... Citat:
Tu oferi consultatii cam in toate, nu doar la nivel psihologic... Totusi, prima impresie este aceasta: pentru un psiholog, iti lipseste nu doar rabdarea si diplomatia profesionala, ci mult, mult mai mult... Faptul ca iti face tie rau, nu e problema nimanui... Dar faptul ca tii cu tot dinadinsul sa-i ranesti pe cei pe care nu-i mai agreezi, e trist, pentru un om, si cu atat mai trist pentru un psiholog... Inabusa-ti ura, Ioane, macar pana trece postul. Pe urma... poti provoca si un taifun, daca asta te face sa te simti... barbat!...
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc) |
|