Predica de azi

[fallen]

"Cine va voi să-şi mântuiască sufletul, îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui".

http://www.scribd.com/doc/48261584/A...lea-Imparatiei :

"Sufletul are şi el o parte pătimaşă, care, prin negrijă, nărăvin-du-se cu viaţa cea trupească, aşa se învoieşte şi se leagă de tare cu plăcerea din lumea aceasta, încât n-ar mai vrea să-i moară trupul, ci ar vrea să fie veşnică viaţa aceasta vremelnică."
(...) "Şi totuşi n-am scăpat de curse, căci sunt unii care-şi curăţesc sufletulde patimi prin multe ostenele - şi sufletul are patimile lui: părerea,slava deşartă şi mândria - iar dacă scapă de aceste bucurii mincinoase, dăruindu-le Dumnezeu în schimb adevărate bucurii duhovniceşti, cad în primejdie de a se îndrăgosti aşa de tare de propriul lor suflet, pentru faptul că se face curat, încât sufletele lor se sting şi se pierd. Bucuria neînfrânată, chiar cea pentru daruri cu adevărat duhovniceşti, te poate face să uiţi că încă n-ai ieşit cu totul din împărăţia ispitelor."
(...) "Evanghelistul Ioan prinde tocmai această a treia treaptă a luptei cu sine însuşi după cuvântul Domnului, care zice:"Cine-şi iubeşte sufletul său îl va pierde; iar cine-şi urăşte sufletul său, în lumea aceasta, îl va păzi spre viaţa veşnică . Deci, de-am străluci duhovniceşte ca soarele, ceea ce la puţini se întâmplă, de una sa ne ţinem: că nu suntem din lumea aceasta şi nu trebuie ţintuită "aici" dragostea noastră. Când ajungem, la o atare socoteală cunoi înşine, atunci dragostea lui Dumnezeu ne arde, şi arde şi piedeca a doua din calea întoarcerii noastre Acasă..."

Comentarii???

[fallen]

In Evanghelia de astazi, dupa ce Marta Ii unge picioarele cu mir, Domnul ii spune lui Iuda ca pe saraci ii vom avea intotdeauna cu noi, dar pe El nu.
Altadata ne-a spus, insa, ca atunci cand miluim sau ingrijim un semen, pe El de fapt Il miluim.
Atunci ce facem in situatia cand avem de ales intre a ajuta pe cineva dintre ai nostri cu o treaba anume (lumeasca) si a merge la biserica la o anumita slujba, mai ales daca e o sarbatoare importanta (pomenirea mortilor, Joia mare, Vinerea mare, etc)?

[glykys]

Aceiasi oameni care L-au intampinat pe Hristos cu ramuri verzi si I-au cantat Osana vor striga peste cateva zile: Rastigneste-L, rastigneste-L! Asa facem si noi, intr-o zi ne bucuram si Ii dam slava Domnului, apoi Il rastignim cu pacatele.

Fallen, in Evanghelie se spune ca Hristos a spus asa si pentru ca Iuda era hot si nu ii pasa lui de saraci, ci voia sa isi umple punga. Era o falsa problema cea pe care o punea el, de fapt. Nu ii pasa nici de Hristos, nici de saraci. De multe ori, asa suntem si noi, pentru ca putini isi pun problema ca miluind un om, Il miluiesc, de fapt, pe Hristos si nici ca mergand la biserica / tinand post/ rugandu-se, o fac pentru Hristos. Lucrurile sunt ingemanate, de fapt. Trebuie discernamant in toate.

Mi-aduc aminte ca, intr-o zi, parintele a anuntat ca a cumparat un potir de argint sau de aur, care costase, fireste, o suma considerabila. Si am auzit o femeie in spate, spunand ca mai bine cu acesti bani se cumpara mancare pentru saraci...

[delia31]

Duminica Tomii

“De doua mii de ani ne purtam prin lume cu Toma de mana si nu stim prea bine de ce i se spunea Geamanul si prea tarziu ne dam seama ca-i suntem deopotriva.
Frate de credinta si indoiala, de infrigurari si asteptare, de cutremur si ingenunchere, el ramane obsesia noastra perpetua si intruparea neputintei noastre de a accepta Bucuria dintr-odata si fara echivoc.

Exista nu numai o drama a Patimilor, ci si una – mai puternica – a Invierii, si ea se consuma, totodata, in sufletul lui Toma.
In trei trepte se consuma, toate ale lui Toma: el afla si nu-i vine sa creada; vede si inca se indoieste; se infrange si biruie. Nuantele sunt revelatorii.

Toma nu e necredincios prin structura, ci mai degraba ipostaza omului care exclama: e prea frumos ca sa fie adevarat! El nu e un impietrit, cum devenise – de pilda – Iuda. El nu refuza sa creada; el e doar coplesit de obiectul credintei lui virtuale.
Fenomenul Invierii i se pare colosal. Poate ca e singurul dintre ucenici care intuieste implicatiile ei cosmice. Toma stie ca adevarul trebuie sa existe in sine, dar il implora sa-i devina certitudine, adica adevarul lui, personal. Cei zece ii spun: am vazut pe Domnul.
El nu le pune la indoiala spusele, ci doar putinta ochilor lor de a nu se fi inselat. De aceea, el se hotaraste sa faca apel la simtul tactil, cel mai material dintre cele cinci.
Aceasta, in ipoteza ca Domnul i se va arata si lui. Toma il vede pe Domnul. Si totusi, se indoieste de adevarul Lui. Nu se increde in simtul vazului. El stie ce poate fi o vedenie, o halucinatie, o iluzie optica, o sugestie in masa.

Prevazuse impasul, era pregatit. Nici nu era el intaiul sovaielnic. Oare Petru nu se indoise de cel ce umbla pe ape?
Oare acelasi Petru nu se indoise de dumnezeirea Celui stalcit in batai?
Oare Maria Magdalena nu i se plangea Gradinarului ca i se furase Stapanul din mormant?
Toma sedea in fata lui Iisus cu povara – adanc omeneasca – a tuturor indoielilor Vechiului si Noului Testament.
Indoiala e jumatatea drumului dintre credinta si necredinta, si poate duce ori la una ori la cealalta.
Impietritul, in schimb, refuza deopotriva si adevarul si certitudinea.
El nu solicita miracolul, iar cand acesta se produce totusi si-i ofera evidenta, el va exclama: cu domnul demonilor ii scoate pe demoni.
Toma e un necredincios numai prin aceea ca, bantuit de indoiala, are nesabuirea de a solicita minunea sensibila.
El nu cunoaste credinta pura si inca nu a invatat ca minunea demonstrativa e argumentul vulgar al lui Dumnezeu pentru spiritele vulgare.
Este el un spirit inferior? Pana la acest prag cel putin, asa se arata. Dar Domnul il cunoaste mai bine pe Toma si, inainte ca acesta sa-si fi rostit cererea, intinde palmele spre el, ii ofera urmele cuielor si urma sulitei si…
Aici e minunea! Nu ni se spune ca Toma ar fi ajuns sa atinga cu degetele ranile Domnului. Gestul insusi al lui Iisus de a i se supune sensibil ii sfarama indoiala si-l prabuseste in genunchi. El nu se poate incovoia la treapta spiritului de jos. E un biruitor launtric: ranile Domnului sunt si ale lui Toma, Domnul este si al lui Toma.

Lui Toma i se rosteste Cuvantul. Si ce poate fi mai sensibil decat cel prin care insusi sensibilul si-a luat fiinta?
Credinta de acum a lui Toma nu e un triumf al exprientei, nu simturile sunt acelea care-i adeveresc realitatea Inviatului. El stie ca chiar daca degetul sau ar fi ajuns sa pipaie ranile Domnului, aceasta nu i-ar fi rezolvat dilema din care, rational, nu se poate iesi: daca ceea ce vad e naluca, cum de se lasa pipait? Iar daca are trup, cum de a intrat prin usile incuiate? Credinta lui e rodul intalnirii dintre om si Dumnezeu in clipa cand unul il cauta iar Celalalt i se imbie. Sa amintim iarasi de roua care nu poate umezi floarea daca aceasta nu i se deschide?

De curand, giulgiul de la Torino a fost din nou scos la vedere si cateva sute de savanti au indreptat asupra-i lentilele, pelicule, pensete, microscoape electronice, raze de tot felul, izotopi si ordinatoare, ca tot atatea degete ale lui Toma, infipte in ranile lui Iisus. Concluziile par spectaculoase, dar nu ne impresioneaza. O parte din lume continua sa ceara minuni. Dar noi, cei din Duminica Tomii stim ca Minunea e zilnic cu noi, la masura indoielilor si deschiderilor noastre”.

Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, Noi, cei din Duminica Tomii

[fallen]

Hristos a inviat!
Bine v-am regasit. Duminica aceasta e una din preferatele mele. Dupa parerea mea, acum femeia si-a spalat pacatul savarsit de Eva, prin vestirea Invierii Mantuitorului.
Remarcabile curajul, credinta si dragostea acestor femei. Daca insa acestea ar fi fost maritate si ar fi avut copii acasa, nu stiu daca s-ar mai fi dus cu atata tragere de inima, poate s-ar fi temut. Cu siguranta sotii lor ar fi incercat sa le opreasca, temandu-se sa nu le faca ceva soldatii romani. Cu siguranta potrivnicul ar fi gasit o cale de a strecura teama si indoiala in sufletele lor. Dar poate asta s-ar fi intamplat daca ar fi fost pacatoase, ca noi, si atasate profund de cele lumesti, si nu L-ar fi avut atat de aproape, atat de "cald" in sufletul lor pe Mantuitorul. Chiar daca sotii ar fi incercat sa le opreasca, ar fi gasit ele o cale sa se strecoare, ar fi mintit ca se duc pana la piata, si tot s-ar fi dus. Doar asa mai facem si noi, nevestele din ziua de azi, nu? Ar trebui sa ne temem cand mergem sa facem pacate, nu cand facem o fapta buna, cand mergem la Domnul. Daca o facem din toata inima, El va vedea si va avea grija sa nu ni se intample nimic rau. Insa daca-I intoarecem Lui spatele , atunci cine ne va mai pazi? Noroc ca El vede si stie tot, ne cunoaste slabiciunile si probabil ne iarta atunci cand ne temem si fugim. El poate ierta chiar si atunci cand oamenii nu pot.

[glykys]

În prealabil postat de fallen

Hristos a inviat!
Bine v-am regasit. Duminica aceasta e una din preferatele mele. Dupa parerea mea, acum femeia si-a spalat pacatul savarsit de Eva, prin vestirea Invierii Mantuitorului.
Remarcabile curajul, credinta si dragostea acestor femei. Daca insa acestea ar fi fost maritate si ar fi avut copii acasa, nu stiu daca s-ar mai fi dus cu atata tragere de inima, poate s-ar fi temut. Cu siguranta sotii lor ar fi incercat sa le opreasca, temandu-se sa nu le faca ceva soldatii romani. Cu siguranta potrivnicul ar fi gasit o cale de a strecura teama si indoiala in sufletele lor. Dar poate asta s-ar fi intamplat daca ar fi fost pacatoase, ca noi, si atasate profund de cele lumesti, si nu L-ar fi avut atat de aproape, atat de "cald" in sufletul lor pe Mantuitorul. Chiar daca sotii ar fi incercat sa le opreasca, ar fi gasit ele o cale sa se strecoare, ar fi mintit ca se duc pana la piata, si tot s-ar fi dus. Doar asa mai facem si noi, nevestele din ziua de azi, nu? Ar trebui sa ne temem cand mergem sa facem pacate, nu cand facem o fapta buna, cand mergem la Domnul. Daca o facem din toata inima, El va vedea si va avea grija sa nu ni se intample nimic rau. Insa daca-I intoarecem Lui spatele , atunci cine ne va mai pazi? Noroc ca El vede si stie tot, ne cunoaste slabiciunile si probabil ne iarta atunci cand ne temem si fugim. El poate ierta chiar si atunci cand oamenii nu pot.

:)
Bine, dar despre unele chiar stim ca erau casatorite si aveau copii: Maria, sotia lui Cleopa si mama lui Iosif si Iacov, cumnata - sora Maicii Domnului - Salomeea, mama lui Iacov si Ioan fiii lui Zevedei, Ioana sotia lui Huza, administratorul casei lui Irod-Antipa.
http://www.crestinortodox.ro/paste/i...lui-71047.html

Nu m-am gandit niciodata la asta, ca ar fi putut fi oprite de soti...

Iata o talcuire frumoasa:
Duminica Sfintelor Femei Mironosiţe

[Fapte 6,1-7; Mc. 15, 43 - 16, 8]. Femei neobosite! N-au dat somn ochilor lor, nici genelor lor dormitare, până ce n-au aflat pe Cel Preaiubit! Iar bărbaţii parcă se împiedică în picioare: merg la mormânt, îl văd pustiu si rămân în nedumerire: ce putea să însemne faptul că nu-L vedeau pe Domnul? Nu, aici e vorba de dragoste chibzuită, care se teme de greşeală din pricina înaltului preţ al dragostei şi al ţintei sale. Atunci când au văzut şi au pipăit şi ei, fiecare dintr-înşii a mărturisit nu cu limba, asemenea lui Toma, ci cu inima: „Domnul meu si Dumnezeul meu”, si de-acum nimeni n-a mai putut să-i despartă de Domnul. Mironosiţele şi Apostolii închipuie cele două laturi ale vieţii noastre: simţirea şi chibzuinţă. Fără simţire, viaţa nu e viaţă; fără chibzuinţă, viaţa e oarbă - iroseşte mult şi dă puţină roadă sănătoasă. Simţirea trebuie să meargă înainte şi să dea imbold, iar chibzuinţă să hotărască tim¬pul, locul, mijlocul de împlinire si, îndeobşte, întreaga rânduială a ceea ce inima socoate să facă. înlăuntru, inima merge înainte; iar când e vorba de faptă - chibzuinţă. Atunci când simţurile noastre se vor deprinde a deosebi binele de rău, poate că ne vom putea bizui numai pe inimă, aşa cum dintr-un pom viu ies de la sine muguri, flori şi roade, şi din inimă va începe atunci să răsară binele, amestecându-se în chip înţelegător în curgerea vieţii noastre.


La noi, s-a pus accent pe rolul femeii in Biserica, pe virtutile acesteia, pe educatia crestina care trebuie s-o ofere parintii copiilor si pe gravitatea avortului.

[fallen]

Mda, si frica e buna la ceva, in oarecare masura. Sfintii apostoli faceau bine ca se ascundeau, ca alminteri ar fi putut fi cu totii ucisi si nu mai avea cine sa vesteasca lumii cuvantul Domnului. Chiar si Sf. Petru, in noaptea aceea, poate nu degeaba i-a spus Domnul dinainte "te vei lepada de mine de trei ori inainte sa canta cocosul". Poate ca asa era randuit sa se intample. Poate El stia dinainte cine si ce va trebui sa faca, iar ei, toti, barbati si femei, avand deplina incredere si dragoste pt. El, si-au lasat pur si simplu pasii calauziti de El si au facut voia Lui. Asa cum ar trebui sa facem si noi.

[glykys]

Uimitoare rabdarea si nadejdea acelui paralitic, care stiindu-se bolnav de 38 de ani, statea acolo, la scaldatoare, desi ii era clar ca nu are nicio sansa sa ajunga in apa. Isi astepta Omul, nu parasise lupta.

Uimitoare si nepasarea si egoismul celor din jurul lui, care se interesau doar sa fie ei primii in apa, ca sa ia vindecare.

[fallen]

- de asemeni una din pildele mele preferate.

Se spune ca atat femeia cat si copii ei au devenit un fel de apostoli ai lui Hristos. Curiozitatea mea este daca femeia s-a mai intors la barbatul ei. Nu stim nici cati ani avea femeia, nici daca avea copii la momentul cand s-a intalnit cu Mantuitorul. Parerea mea e ca din moment ce a spus ca nu are barbat, inseamna ca nu-l iubea prea mult pe acela cu care traia. Alminteri poate ar fi zis "da, Doamne, vin acum si-l aduc si pe el".Cine stie de ce traia cu acela, poate doar din interes, poate deja avea copii, iar ceilalti barbati o lasasera balta. Chiar si mai aproape de zilele noastre, daca o femeie era in tinerete batjocorita de un barbat, soarta ei era pecetluita. Ori se ducea la manastire, ori ajungea de ocara comunitatii. Oricum, preotul mi-a zis ca ceea ce e important in aceasta pilda e ca femeia a recunoscut ca traieste in pacat, ceea ce multi oameni se pare ca nu o fac, nici chiar la spovedanie. Nu inteleg atunci de ce se mai spovedesc. La fel cum mai sunt cate unii care se duc la doctor si mint ca au luat tratament, au tinut regim, si degeaba, ca tot nu s-au facut bine. Mai sunt o categorie care vor sa faca un tratament pentru a contracara efectele negative ale unor obiceiuri proaste de care nu se pot lasa (fumat, tutun, anticonceptionale, carne, zahar, sare, etc). La fel poate sunt si pacatosii, care se pocaiesc pentru niste pacate pe care nu le pot lasa. Cu siguranta nimeni nu poate sa se abtina de la absolut orice pacat, dar e important ca macar sa incerce, sa-si doreasca lucrul asta, si cu ajutorul Domnului, poate vor reusi.
Doamne ajuta!

În prealabil postat de fallen

- de asemeni una din pildele mele preferate.

Se spune ca atat femeia cat si copii ei au devenit un fel de apostoli ai lui Hristos. Curiozitatea mea este daca femeia s-a mai intors la barbatul ei. Nu stim nici cati ani avea femeia, nici daca avea copii la momentul cand s-a intalnit cu Mantuitorul. Parerea mea e ca din moment ce a spus ca nu are barbat, inseamna ca nu-l iubea prea mult pe acela cu care traia. Alminteri poate ar fi zis "da, Doamne, vin acum si-l aduc si pe el".Cine stie de ce traia cu acela, poate doar din interes, poate deja avea copii, iar ceilalti barbati o lasasera balta. Chiar si mai aproape de zilele noastre, daca o femeie era in tinerete batjocorita de un barbat, soarta ei era pecetluita. Ori se ducea la manastire, ori ajungea de ocara comunitatii. Oricum, preotul mi-a zis ca ceea ce e important in aceasta pilda e ca femeia a recunoscut ca traieste in pacat, ceea ce multi oameni se pare ca nu o fac, nici chiar la spovedanie. Nu inteleg atunci de ce se mai spovedesc. La fel cum mai sunt cate unii care se duc la doctor si mint ca au luat tratament, au tinut regim, si degeaba, ca tot nu s-au facut bine. Mai sunt o categorie care vor sa faca un tratament pentru a contracara efectele negative ale unor obiceiuri proaste de care nu se pot lasa (fumat, tutun, anticonceptionale, carne, zahar, sare, etc). La fel poate sunt si pacatosii, care se pocaiesc pentru niste pacate pe care nu le pot lasa. Cu siguranta nimeni nu poate sa se abtina de la absolut orice pacat, dar e important ca macar sa incerce, sa-si doreasca lucrul asta, si cu ajutorul Domnului, poate vor reusi.
Doamne ajuta!

Am intalnit astazi urmatoarea talcuire la parabola femeii samarinence si vreau sa o impartasesc cu voi (din Filocalia 11 - Sfintii Varsanufie si Ioan):

612. Î n t r e b a r e : Ce înseamnă ceea ce a spus Domnul Samaritencii: „Cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat"? (Io. 4,18).

R ă s p u n s : Cuvîntul e limpede. După o lege veche, toate femeile care rămîn despărţite prin moarte de bărbaţii lor, fără copii, puteau sa se mărite încă cu alţi cinci bărbaţi. Dar dacă vreuna se mărita după al cincilea, şi cu al şaselea, acela nu-i era bărbat, ci trăia cu el în curvie, unirea cu el fiind nelegitimă. E ceea ce s-a întîmplat şi cu femeia aceasta.
Iar de voieşte cineva să dea o tîlcuire mai tainică, cei cinci bărbaţi legitimi, sînt simţurile naturale: vederea, mirosul, auzul, gustul, pipăitul, prin care cunoaştem tot ce ne este aproape. Iar al şaselea şi nelegitim este necredinţa, cu care s-a unit femeia din neştiinţă şi contrar firii. Deci i-a zis Hristos: „Adevărat ai spus, că cinci bărbaţi ai avut". Căci ai avut ca bărbaţi cele cinci simţuri, care te-au stapînit şi te-au dus după voia lor. Adică ţi-ai împlinit cu îndestulare poftele care intră prin cele cinci simţuri naturale. Pe acestea le-ai pierdut pentru neputinţa trupului ce ţi-a venit din bătrîneţe. Iar pe cel care-l ai acum,
adică necredinţa, nu-ţi este bărbat, adică nu te stăpîneşte în chip natural, ci din afară.