Parinti si copii

eu cred ca trebuie sa ne respectam parintii si sa nu-i judecam, indiferent cum sunt.

[irina-elena]

maria, tare de tot subiectul, intrebarile bine si frumos puse, de maine prestez si eu cu raspunsuri, chiar simt nevoia sa vorbesc despre parinti.in noaptea asta e tarziu si mi-e somn dar am simtit nevoia sa-mi exprim acceptul.

[irina-elena]

mama: muncitoare in confectii, cu 4 clase, venita la oras ca sa se marite cu taica-meu, mare smecher la securitate. s-au cununat religios noaptea, ca sa nu se afle la partid. nu stiu de ce l-a urmat, dar s-au inteles bine, au avut 2 copii si au avut o viata frumoasa impreuna. nu stiu, dar de la maica-mea mi-a ramas dorul de a fi familista:sa fie o trasatura genetica, sa fie din educatie? am invatat psihologie in scoala, atitudinile, convingerile de viata nu sunt ereditare, dar mama n-a urmarit programatic sa-mi imprime aceasta atitudine fata de viata de familie, simt c-o am in mine,la fel ca pe orice alta trebuinta din piramida lui Maslow.
dorinta de a fi casatorita si de a avea copii m-a urmarit in adolescenta, dar neconstientizata, numai ca un gol in suflet care s-a umplut atunci cand am dus-o la indeplinire.
mama: a trait pentru noi, familia ei, a muncit, ne-a alinat durerile,ne-a dat tot ce ne trebuia: mancare buna, haine curate, un camin curat si linistit,si mai presus de toate ne-a iubit. mama mi-a dat atata iubire incat mi-a ajuns pentru multi ani dupa moartea ei prea grabita(eu aveam 19 ani si ea 57). sufeream dimineata cand ma trezea (sa merg la scoala, apoi la munca), vocea aspra a tatalui meu care nu stia sa-mi sopteasca duios numele la ureche, asa cum facea EA.sufeream ca nu ma mai mangaie si nu ma mai pupa nimeni cum o facea EA. dar amintirea mi-a ramas sa ma linisteasca in perioada de dupa disparitia ei. o visam sau doream sa ma culc si s-o visez, sa ma intalnesc cu ea dincolo de barierele timpului, spatiului si ale realului. cand aveam dezamagiri,tristeti, o cautam in minte, in suflet si dragostea ei imi trimitea din memorie o reflexie care ma bucura. si acum o mai caut, chiar daca a slabit forta amintirii.
acum am si eu, ca si mama, 2copii. i-ngrijesc si le ofer tot ce pot dar cel mai mare lucru pe care cred eu ca pot sa-l fac pentru ei e sa-i iubesc si sa le arat asta. nu cred in afectiunea materna ascunsa, de tip,,sa-ti pupi copiii cand dorm", ca si cum manifestarea afectiunii ar fi o demonstratie a slabiciunii. eu ma gandesc asa: daca oi muri mai devreme de a-i creste mari si de a-i pune la casa lor macar sa stie ca au fost iubiti, ca tare seci la inima si aspri in comportament mai sunt oamenii care n-au avut parte de dragoste in copilarie. (intr-un film american ieftior de altfel era o replica referitoare la o psihopata criminala:,,pe ea n-a alintat-o mama ei")
mama: frumoasa, harnica,gospodina, indemanatica si priceputa la cusut, tesut, impletit, crosetat.mi-a crosetat o fata de masa mare,cu model complicat, frumoasa, chiar in perioada durerilor cauzate de cancer. s-a straduit s-o termine inainte de-a muri.areusit. apoi a spalat-o, a calcat-o si a pus-o alaturi de alte mileuri si fete de masa terminate intr-o valiza de carton, maro.
cand am implinit 19 ani a plans langa mine si mi-a spus ca-i pare rau ca ma lasa asa devreme singura.
am suparat-o si am fost ingrata cu ea. mi-aduc aminte ca tot in perioada suferintei ei am tipat la ea, pe cand primeam vizita unei prietene si ea, mama,ne aducea o cafea. ce rau imi pare ca nu am ascultat porunca ,,cinsteste pe tatal si pe mama ta 'in clipa aceea! nu pot sa-ntorc timpul inapoi si sa corectez gestul acela si ma doare ca acum e prea tarziu sa-i spun ca stiu ca am gresit si-mi pare rau.
cine mai are parinti sa-i pretuiasca si sa nu uite sa le arate respectul inainte de a-i pierde. invatati din povestea unei pacatoase.noapte buna sau o zi frumoasa si plina de realizari, frati crestini.

[ory]

Irina-elena,foarte frumos si trist(dar real)ai scris,si multe avem a invata unii de la altii,chiar daca uneori in natura nostra ne este dat sa invatam tocmai din greseli,apasati de regrete,suntem tineri si asta-i viata.Mi s-a facut pielea gaina si am dat in lacrimi cand am citit randurile tale,din pacate eu sunt unul din copii societatii in care nu mi s-a spus niciodata "te iubesc",in familie...dar am simtit intotdeauna grija si atasamentul mai ales din partea mamei.Si totusi,acum,la o varsta a maturitatii simt uneori un gol in sufletul meu,acel gol care in copilarie ar fi trebuit umplut cu sarutari si cuvinte de iubire din partea parintilor,lucruri straine mie.Asa-i cu copii multi,lupti doar pentru supravietuire omitand partea afectiva,de fapt ea se materializeaza si se compenseaza tocmai cu efortul suplimentar depus pentru supravietuire intr-o familie numeroasa.

[irina-elena]

in legatura cu influenta parintilor asupra devenirii mele voi scrie in seara asta.
sunt multumita ca s-au interesat de activitatea mea scolara si ca m-au dat la un liceu bun,cu posibilitate de angajare la finalizare. sunt alti parinti care nici nu s-au implicat in alegerea scolii de urmat de catre copiii lor. cu mine tata a mers la liceu si la inscriere, si la testele de aptitudini, si la examene. si la toate sedintele cu parintii era mereu prezent tot el, tata. mi-amintesc amuzata cum si la liceu, ca sa-mi arate gradul lui de implicare, ma intreba daca mai ridic mana la ore ca sa raspund sau stau in banca si astept sa treaca ora.
de la tata in special am invatat sa muncesc cu tenacitate cand e vorba de rezolvat o problema urgenta sau foarte importanta. dar si sa muncesc in salturi, pompieristic.
de la mama am luat felul de a ma dedica familiei, de a ma stradui sa-i vad pe toti multumiti. in copilarie si adolescenta contestam modelul matern, mi se parea o prostie sa te casatoresti, sa speli copiii,,la fund", si ciorapii murdari ai sotului, dar cum s-a facut ca peste ani tocmai stilul de viata contestat a devenit ratiunea mea de a fi?uneori, cand stau ,,la cratita" sau pregatesc casa pentru sarbatori, in capot si cu batic pe cap, mi se pare ca sunt mama.
un lucru mai spun , un regret:taica-meu era ateu(si e si azi), educat de comunisti, iar mama nu a prins de la bunica-o femeie foarte credincioasa-educatia religioasa crestina. si nu mi-a imprimat-o si mie. mergea rar la biserica, si rar merg si eu, si nu m-a invatat traditia ortodoxa referitoare la contactul cu biserica si preotii. ce trebuie sa faci, cand, cum si de ce. mie mi s-au parut stupide multe din obiceiurile ortodoxe, retrograde, a trebuit sa treaca mult timp si sa citesc multe ca sa valorizez lucrurile astea si sa-mi doresc sa ma conformez traditiei. numai ca nu stiu multe lucruri si mi se pare ridicol sa le fac: de exemplu sa duc de pomana la biserica, sa iau cu mine platouri cu tot felul de mancare si apoi sa o impart. am indeplinit eu anumite ritualuri obligatorii, dar numai sfatuita de rude si cu un sentiment de jena.
sanatate, frati crestini, si rugati- va sa ajungem cu totii cat mai des la sfanta biserica.

[maria55]

De ce sufera copii , ne intrebam de multe ori ?

Daca am fi crestini cu adevarat nu ne-am mai intreba ci am suporta totul cu rusine .
Daca Cel care ne iubeste gaseste ca e bine asa , ce intrebare sa-mi mai pun eu ?
Judecata Lui nu seamana cu a mea !

Nimeni nu sufera numai pentru el ci si pentru altii , si mantuirea prin om vine .
Suferinta unui nevinovat e un pret mult mai mare decat al celuilat si rasplata nu se va lasa asteptata .

E greu de acceptat , dar nu vorbesc din carti ci din experienta .

De multe ori ma intreb cum voi suporta si pana unde , ca am impresia ca cedez inaintea bolnavului cu toate ca asi zice ca am un strop de credinta .

Sa ne intareasca Dumnezeu pe toti !

maria

[costel]

Tata a murit de mult timp, pe mama o vizitez rar (locuiesc in alt oras). E adevarat ca vorbesc des, dar si atunci, nu vorbesc cu multa viata. Ea este o persoana care-mi vorbeste in detalii. Iar eu am ajuns sa doresc rezumate. Saracesc. Ii place sa creasca pasari, animale. Eu am ajuns sa-i spun ca e mai costisitor - ca e mai simplu sa cumpere.... Exemplele pot continua. Aceasta este diferenta dintre mine si ea.

Imi amintesc ca in clasa a VII a au facut rost de un geamantan si m-au trimis pentru prima oara in tabara. Erau asa de bucurosi, ca li se parea ca plec sa vizitez diverse tari. Simtirea asta era data de faptul ca ei nu au calatorit cu trenul decat din Ploiesti pana la Bucuresti. Cand eram student, mama, desi abia se descurca cu salariul, imi trimitea saptamanal o suma de bani. Cand ajungeam acasa, nu facea patul in care am dormit decat dupa cateva zile, ii placea sa creada ca sunt acasa.... Sunt doar cateva ganduri.

[AndruscaCIM]

Eu consider ca am niste parinti deosebiti si cred ca le pot multumi cu varf si indesat pentru tot ceea ce sunt ei si sunt si eu. Poate ca nu am ajuns sa le multumesc live pentru tot...dar cu siguranta sunt mandra de faptul ca sunt copilul lor, ca am crescut in familia in care am crescut.

Am monstenit o multime de lucruri frumoase de la ei, dar poate ceea ce e mai important este ca ei m-au ajutat sa ma definesc, sa devin eu.

Ce sa zic, imi dau seama acum cand sunt la casa mea ca poate a educa un copil este cea mai grea responsabilitate din viata unui om...pentru ca te poti oglindi in copii, poti constata greselile si calitatile tale daruite lor, te bucuri de reusitele lor...dar cred ca cel mai dificil lucru este sa te lovesti de esecul tau in formarea lor si atunci imi dau seama ca parintii isi asuma o extrem de mare responsabilitate si lucreaza la ea intreaga viata.

Pentru motivele scrise in ultimul paragraf simt o mare frica de a face un copil...si incerc sa ma pregatesc sufleteste pentru aceasta posibila schimbare in viata mea .

[LapetiteMoc]

Mi-e dor cumplit de tata... Si au trecut 29 de ani de cand Domnul l-a chemat in Mare Imparatia Lui! De mama nu mai stiu, tot de-atunci, nimic... Nu cred ca-si aminteste ziua in care m-a adus pe lume. Iertati sa fim cu totii!

[glykys]

În prealabil postat de LapetiteMoc

Mi-e dor cumplit de tata... Si au trecut 29 de ani de cand Domnul l-a chemat in Mare Imparatia Lui! De mama nu mai stiu, tot de-atunci, nimic... Nu cred ca-si aminteste ziua in care m-a adus pe lume. Iertati sa fim cu totii!

Doamna la Petite Moc, parinti sunt cei care au grija de noi si ne iubesc, nu cei care ne nasc si apoi ne abandoneaza. Parintii mei sunt bunicii si, acum, la 21 de ani, pot spune ca parinti mai buni decat acestia nu as fi putut avea niciodata. Nu cred ca m-ar fi putut iubi sau ingriji mai frumos daca m-ar fi nascut ei. Sa fim recunoscatori pentru tot, pentru ca totul are un rost in viata! Aveti copii, Dna Petite Moc?