Cazul Bodnariu si solidaritatea crestina.

[stefan florin]

Domnilor, sa dam dovada ca suntem CRESTINI!

[AlinB]

În prealabil postat de Doriana

Am citit doar o scurta declaratie a lui M. Bodnariu dupa ce a fost acolo delegatia parlamentara. Spunea ceva de genul: "Exista motive serioase pentru care nu am dat declaratii in presa norvegiana ci doar in cea romana. Le voi spune la momentul potrivit." El mai adauga ca de ce incearca sa se apere. de aia situatia lor devine mai grea. li s-a dat de inteles ca si-au inrautatit situatia cu valva pe care au facut-o si ca prognoza este foarte sumbra.
TVR-ul a fost acolo si au luat interviu. Urmeaza sa il dea pe post. Ruth a plans 4.5 ore, Marius nu a putut zambi. Sunt timorati, amenintati ca nu isi mai vad copiii, probabil nici prea buni vorbitori. Orice cuvant poate fi folosit contra lor. Au lasat TVR-ul, parlamentarii si pe parintele episcop sa vorbeasca pentru ei.
Totusi, nu uita niciodata sa multumeasca pentru sustinere, dupa fiecare protest, pe aceasta pagina facuta de niste apropiati:
https://www.facebook.com/Norway-Retu...15965/?fref=ts

Orice om care a urmarit cat de cat cazul stia deja lucrurile astea.

Sistemul este unul de tip inchizitorial, nu functioneaza nici mcar pe de parte dupa normele statului de drept si a prezumtiei de nevinovatie.

Se recurge la presiune, teroare, tortura psihica, atat asupra parintilor cat si asupra copiilor, sub pretextul "binelui" copiiilor.

Cum e posibil ca faptul ca doresti sa pui lucrurile in lumina, sa mearga impotriva ta?
VInovatii se ascund, nu ies in lumina.

Iar in cazul asta este clar cine sunt vinovatii.

Acum daca tot au incalcat codul tacerii stabilit de mafia norvegiana, ar trebui sa mearga pana la capat pentru ca este singura lor sansa.

Ar trebui sa spuna in detaliu tot ce li s-a spus, sa arate tot ce au fost pusi sa semneze pentru ca altfel lumea nu va sti ce se intampla acolo de fapt.

Daca ei tac, si restul sustinatorilor vor tace si ei iar satanistii astia isi vor duce intentiile pana la capat.
Revolta fata de o injustitie evidenta e singurul lucru care mai poate rezolva ceva.

Si nu in ultima instanta a intarzia macar pentru noi toti, ceea ce au astia de gand sa faca.

Pentru ca ceea ce se intampla acolo e doar un inceput.
Nu se vorbeste prea mult dar se pare ca si in mult civilizata Germanie exista un sistem asemanator.

Daca inchidem ochii si plecam capul cum vor unii, in cativa ani o sa-l avem si la noi si lumea va considera ca e normal si bine.
Ca lor nu li se poate intampla sa-si piarda copiii, doar betivii si aia care ii bat si ii lasa flamanzi, doar lor li se poate intampla asta.

Uite ca e suficient sa ne uitam la aia "civilizati" ca sa vedem valul care urmeaza.

În prealabil postat de ahilpterodactil

Acum as vrea sa amintesc, desi subiectul e solidaritatea, o alta latura a problemei: dragostea dintre parinti si copii. Nu dragostea vazuta prin prisma legilor unei tari (in definitiv, ce cauta legea aici? Oare sentimentele trebuie legalizate si aprobate de comunitate? Oare aceste bunuri intrinseci ale unei persoane pot fi cenzurate de altii? Relatia, da, ok. Dar sentimentele?), ci sentimentul firesc dintre parinti si copii.

Oricate greseli face un copil fata de parintii lui, noi stim cu totii ca dragostea e mai puternica. Parintii iarta, mai devreme sau mai tarziu.
Similar, copilul isi iarta parintii chiar daca i-au frustrat mult dorintele, asteptarile, nevoile.
De fapt, psihologii au descoperit ca pana si parintii isi iarta copiii tot din structura lor afectiva de copil... Cu adevarat copiii sunt fiinte foarte iertatoare! Forta vietii, a iubirii, este asa de mare in ei incat iarta mereu. Altminteri nici n-ar mai putea trai. Dar ei traiesc si se joaca si rad adeseori cu lacrimile pe obraz. "Copilul rade/Intelepciunea si iubirea mea/sunt jocul."

A nega aceasta disponibilitate fireasca a iubirii e, pentru mine, mai intai o agresiune adusa naturii copilului. A copilului din fiinta omului, nu doar a copilului ca stadiu de dezvoltare.

*
Eu ma tem de aceste interventii legaliste in viata de familie. Exceptind cazurile foarte severe, unde parintii pot aduce mutilari majore copiilor, eu sunt pentru a lasa lucrurile in firescul lor. Sistemul familiei trece si el, ca orice sistem viu, prin momente de cumpana, de criza. Daca chiar vrem sa ajutam, ce putem face este, cred, sa punem si noi umarul pentru ca aceste momente sa fie ale unei cresteri. Nu sa despicam familia! Chiar daca raman urme, e preferabil sa fie continuat procesul de dezvoltare a iubirii firesti, iar nu sa taiem viata. O familie nu e o gulie sau un bustean bun de taiat cu toporul, ci un sistem de oameni vii, care traiesc o taina.

*
Cand eram copii, sa ne amintim, ne speriau foarte tare povestile cu capcauni si vrajitoare care furau pe copii si ii desparteau de parintii lor. Ne mai temeam si de mama vitrega, de tatal vitreg, de fratii si surorile vitrege...
Poate ca astazi Norvegia ar face bine sa isi aminteasca de povestile din copilarie, pentru a nu fi perceputa ca vrajitoare sau capcaun sau ca un parinte vitreg...
Cu atat mai mult cu cat familia despre care vorbim este parte a unei traditii diferite, in privinta raporturilor dintre membrii familiei, de cea nordica. E drept ca daca traim la Roma traim ca romanii, si totodata la fel de drept imi pare a fi, dincolo de aspectele legaliste, sa tinem cont si de specificul vietii sufletesti al celor pe care i-am primit printre noi, la Roma...

Am scris ca parinte, in mod subiectiv, evident, gindindu-ma cu groaza la ipostaza nenorocita de a fi vreodata despartit de copiii mei. Am trait asta o data si as vrea sa nu i se intample nimanui. Este un lucru deosebit de dificil de suportat, e trecerea unei sabii prin inima, iar unii chiar nu pot face fata situatiei. Dumnezeu sa ii ajute pe toti cei implicati in aceasta poveste dureroasa.

Iată o atitudine creştină! Sunt în asentimentul tău frate şi prefer sistemul nostru ruginit, cu toate lipsurile lui, pe care îl consider, din mila lui Domnului, mai bun decât cel din Norvegia şi alte ţări nordice, bineînţeles, exceptând cazurile severe. Mulţumesc pentru acest cuvânt. :)

Pelerin, sunt curios tu cum ai comenta "această latură a problemei"...nu insist, doar dacă consideri că merită efortul. :)

[Florinvs]

Total de acord cu dumneavoastra!

[AlinB]

De ce "crestinismul" occidental nu mai e crestinism:

DOVEZILE UNUI CONCUBINAJ DE CEA MAI JOASĂ SPEȚĂ ÎNTRE MIȘCAREA PENTICOSTALĂ DIN NORVEGIA (ȘI NU NUMAI), O MARE PARTE DIN MEDIA CREȘTINĂ ȘI BARNEVERNET

https://popaspentrusuflet.wordpress....i-barnevernet/

[GMihai]

În prealabil postat de AlinB

De ce "crestinismul" occidental nu mai e crestinismrl]

Pentru ca n-au voie sa-si bata copiii ?!

[Florinvs]

Oameni buni, una este ca-i mai dai o palma la fund copilului sau il mai certi ori pedepsesti (inclusiv in Romania inainte de 1990 se mai intampla), ceea ce este un lucru absolut normal. Copilul trebuie invatat sa-si asculte si sa-si respecte parintii, sa stie ca aia are voie sa faca si aia nu, etc!

Si cu totul alta este sa-ti bati copilul de sa-l nenorocesti sau sa-l bagi in spital, ori sa-i produci leziuni fizice grave. Doar aceste cazuri extreme ar trebui sa fie considerate violente fizice asupra copiilor.

[GMihai]

Si cine trage linia de demarcatie ?

Tu, tovarase Florin, iti bati copiii ?

[Florinvs]

Si mi se pare absurd ca statul norvegian (sau orice alt stat) sa se amestece in dogma unei religii, sa-i impuna unei confesiuni religioase ca pastorii sa fie neaparat si femei, etc!

Atata timp cat o confesiune religioasa dintr-un stat nu indeamna la violenta fizica, la nesupunere civica, la acte antisociale (gen huliganism, crime, violuri, sacrificii umane sau acte de cruzime si tortura fata de oameni sau animale) sau la a-i ataca fizic ori persecuta pe membri altei confesiuni religioase, autoritatile statului respectiv nu ar trebui sa le intereseze cum practica dogma religioasa aceea confesiune.

În prealabil postat de Florinvs

Oameni buni, una este ca-i mai dai o palma la fund copilului sau il mai certi ori pedepsesti (inclusiv in Romania inainte de 1990 se mai intampla), ceea ce este un lucru absolut normal. Copilul trebuie invatat sa-si asculte si sa-si respecte parintii, sa stie ca aia are voie sa faca si aia nu, etc!

Si cu totul alta este sa-ti bati copilul de sa-l nenorocesti sau sa-l bagi in spital, ori sa-i produci leziuni fizice grave. Doar aceste cazuri extreme ar trebui sa fie considerate violente fizice asupra copiilor.

Educatia se poate face foarte bine si fara violenta fizica.