Imparatia Cerurilor este Raiul? Care este Pamantul celor blanzi?

Exista o dilema in legatura cu Luca 17,21.Marturisesc ca este unul dintre versetele mele preferate dar este posibil sa mai existe un sens al acestui verset.In forma mentionata apare doar in Luca si est spus fariseilor,ceea ce este extrem de ciudat,ucenicii,cei carora Hristos le spuse ,,vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor"(Matei 13,11) neprimind acesta profunda invatatura in acesta specifica formula(cel putin conform relatarilor scrise ale Noului Testament).In versetul 20 Mantuitorul afirmase caracterul tainic al venirii Imparatiei,odata cu venirea Sa,in opozitie cu asteptarile politice triumfaliste ale spectrului religios evreu al mometului.

Ar fi fost putine sanse ca fariseii,care il respingeu cu indaratnicie semnele evidente ale venirii Sale,preferand o ipocrizie religioasa confortabila si aducatoare de stima publica,sa fi gasit imparatia lui Dumnezeu inauntrul lor sau sa fi fost dispusi sa o caute acolo,stiut fiind faptul ca ei asteptau o venire exterioara,izbitoare si impunatoare,nicidecum una umila si discreta.
Sintagma ἐντός (entos) din textul grecesc are intradevar sensul de inauntru dar mai are si intelesul de(in acesta situtia)de ,,printre voi"ceea ce,logic vorbind,ar fi mai apropiat de contextul textului.Asta inseamna ca Mantuitorul le spunea,in fapt, fariseilor ca degeaba asteptau ceva conform sperantei lor lumesti,adevarata Imparatie,odata cu venirea Sa,era printre ei,in fata lor,dar ei,impietriti,erau incapabili sa sesizeze acest lucru,desi semnele erau clare iar ei,ca niste invatati ai Legii,ar fi trebuit sa le observe.

Este doar o opinie,nu o luati de buna dar sincer nu cred,in contextul textului,ca Hristos le-ar fi spus (doar) fariseilor ceva ce era evident ca nu exista ,,înăuntrul "lor iar acestia,incapabili sa admite minuni evidente cu atat mai putin ar fi fost capabili de o asemenea profunda introspectie,in completa antiteza cu modul lor mort de intelegere.

Împărăţia Cerurilor este-n voi!
Ne-ai spus, cu focul duhului, pe cale
Tămăduind şi-nmiresmînd, agale
Putreziciunea ghiolului din noi...

Uituci, cătam bezmetici împrejur.
Priviri demente, sânge, praf şi glorii!
Extaziaţi de regi şi de istorii
Visam cel mult ... un bec şi-un abajur:

Să depănam în tihnă noi versete,
În nopţi de iască să pocim lecturi,
Cuvântule, să Te sluţim pe guri
Mereu prea lacome şi pururi prea şirete...

Dar Tu ne-ai dat, cu Glasul, înapoi!
„Vă pocăiţi!” e verbul Tău dintâi.
Şi chiar prin ăst cuvânt Tu azi rămâi
Să umpli hăul, golul orb din noi...

Da, Sfinte, Cerul Tău Îl ştiu in mine!
Dar eu, nebunul, umblu pe pământ...
Şi mă închin la roşcove şi-n vânt
Pun bâzâit de viespi, iar nu de-albine...

Împărăţia Cerurilor este-n noi!
De la-nceput, precum în munţi, izvorul.
Iar noi, oh, prea îndrăgostiţi de dorul
De-aŢi oferi cînd pietre, când vreun sloi...

[costel]

În prealabil postat de windorin

Raiul nu este totuna cu Imparatia Cerurilor.

Nu am mai intalnit acest raspuns.

Raiul este definit ca o stare fericita, altii vorbesc si de loc, dar notiunile de timp si de spatiu dispar in lumea vesniciei.

Cuvintele lui Ioan "iata s-a apropiat Imparatia Cerurilor" pot fi intelese ca facand referire la persoana lui Hristos? Daca raspunsul este afirmativ, atunci putem spune ca nu este totuna raiul ca stare cu Imparatia Cerurilor - persoana lui Hristos.

[Mihnea Dragomir]

Împărăţia Cerurilor este Biserica.

La fiecare Sfântă Liturghie noi ne aflăm, la început, pe pământ. Auzim cuvântul lui Dumnezeu, revărsat asupra noastră din Sfânta Scriptură (lecturile, culminând cu Evanghelia) şi din Sfânta Tradiţie (omilia). Pe urmă, îmbarcaţi în nava care este clădirea bisericii, navigăm spre Soarele nostru, spre Cristos, Căruia I se spune "Răsăritul cel de sus" la Troparul Naşterii. Momentul exact când ne mutăm din planul pământesc în planul ceresc este, în ritul bizantin, Imnul Heruvic. Momentul culminant al Liturghiei Cuvântului, care este Intratul (Vohodul) Mic a fost deja, iar acum, cu Imnul Heruvic, urcăm, din punct de vedere teologic-liturgic, la cota îngerilor. Suntem integraţi Corpului Angelic când spunem, lămurit: "noi, cei care pe heruvimi cu taină închipuim". Ca să intrăm în Casa lui Dumnezeu de pe pământ, ne-am purificat deja cu apă şi cu întâia tămâiere. Acum, cu Heruvicul, preotul merge din nou până în pridvor, fiindcă urcăm în cealaltă casă a Domnului, în aceea cerească. Odată cu Intratul (Vohodul) Mare urcăm încă mai sus, spre cota Domnului şi Dumnezeului nostru, care ne cheamă la Sfânta Sa Masă, construită pe osemintele celor care s-au jertfit asemenea Lui. Uniunea mistică are loc la Sf Împărtăşanie. Apoi, cei care nu sunt încă, din pricina păcatelor, în Poporul Evreu se mulţumesc cu firimiturile căzute de la masa Sa: este distribuirea antidronului.

După aceea, plecăm acasă. Dar nu mai suntem ai lumii, ci suntem doar în lume, fiind încorporaţi unei Alte Lumi. Cel puţin asta aşteaptă de la noi Cel Care ne-a chemat. Cât de mult trebuie să Îl doară dacă S-a pogorât degeaba printre noi, ca să ne urce pe noi până la El ! Pesemne că spune, cu durere: "pentru ce aţi mai venit, iubiţilor, ca să cădeţi mai de sus ?"

Intr-o analiza la ,,Tatal nostru" Olivier Clement,cu privire la sintagma ,,Imparatia Ta", spunea: ,,După Tatăl si Cuvântul prin care acesta se revelează, iată-L si pe Duhul Sfânt. Căci o variantă foarte veche a Evangheliei după Luca înlocuieste "Vie Împărătia Ta" prin "vie Duhul Tău cel Sfânt".

Să vină Duhul tău cel Sfânt si să ne împărtăsească de Împărătia Ta: slava Ta, Shekhinah, energiile Tale, harul Tău, lumina Ta, viata Ta, puterea Ta, bucuria Ta... toate acestea înseamnă un singur lucru.Împărătia, cerul nou si pământul nou sunt cerul si pământul înnoite în Hristos, pătrunse de harul Duhului, care este viata curată, eliberată de sub stăpânirea mortii. Lumea în Hristos constituie adevăratul "rug aprins", spune Maxim Mărturisitorul. Dar acest foc este acoperit de zgură si cenusă, învelisul opacitătii si al urii noastre, al oricărei complicităti cu puterile haosului, ale întunericului."

"Vie împărătia ta" înseamnă să pregătim, să anticipăm cea de-a doua venire a lui Hristos, îndepărtând zgura si cenusa. Căci Împărătia a cărei venire o cerem este deja în mod tainic prezentă, fiecare celebrare euharistică anticipează Parusia si există în viata fiecăruia clipe euharistice, scântei din Parusie.Nu trebuie să ne temem de aceste momente, de această plenitudine - "pleroforia" - de care vorbesc cei înduhovniciti. Clipe de rugăciune tăcută, de rugăciune dincolo de rugăciune, când inima se aprinde, clipe de tensiune creatoare sau de încredere senină, când lumina celei de-a opta zi tâsneste într-o intuire a adevărului, a frumusetii, sau într-o adevărată întâlnire.

În toate aceste momente, si se cunosc si multe altele, Împărătia ne atinge în mod tainic. Atunci totul e atât de usor, nu mai este moarte, în sensul acelui cuvânt greu de neant, ci numai pasti, treceri; nu mai este exterioritate care desparte; iubirea e atât de mare încât chiar dorinta dispare; mai sunt numai chipuri, si chipul este numai privire, cum spune o omilie a lui Macarie; pământul e sfânt, e o taină, si stelele, noaptea, sunt semnele de foc pe care ni le fac cetele îngeresti."

iar Sfantul Nicolae Velimirovici,intr-o talcuire tot la ,,Tatal nostru"spunea cum doar sfintii stiu sa o faca,surprinzand esenta:

,,Vie imparatia Ta, Mare Imparate! Ne-am saturat de imparatii care numai la aratare sunt mai mari decat ceilalti oameni, dar care zac in mormintele noastre deopotriva cu cersetorii si cu robii. Ne-am saturat de imparatii care mai ieri si-au trambitat puterea asupra tarilor si popoarelor, iar astazi se plang ca ii dor dintii! Ne-am saturat de ei ca de niste nori care aduc prepelite in loc de ploaie. Iata, acesta este om intelept. Da-i lui coroana!, striga multimea. Coroanei ii e totuna pe al cui cap sta. Insa Tu, Doamne, cunosti intelepciunea inteleptilor si domnia muritorilor.

Vrei sa-Ti repet ceea ce stii deja? Vrei sa iti spun cum cel mai intelept dintre noi a domnit asupra noastra de parca ar fi fost prost bata? Iata, acesta este om puternic. Da-i coroana!, striga multimea iarasi, in alta epoca si generatie. Si asa, coroana a calatorit tacuta de pe un cap pe altul, dar Tu, Atotputernice, stii cat pretuieste taria sufleteasca a celor inalti si domnia celor puternici. Tu stii cu cata slabiciune au stapanit puternicii imparatiile lor.

Acum am invatat prin patimire ca nu este alt imparat afara de Tine. Sufletul nostru inseteaza de imparatia Ta si de domnia Ta. Ratacind de colo-colo, oare n-am fost destul de defaimati si de raniti, noi, urmasii vii de pe mormintele micilor imparati si imparatii? Noi ne rugam Tie acum sa vii in ajutorul nostru.Vie imparatia Ta la aratare - Imparatia intelepciunii, a Parintiei si a Puterii Tale! Fie ca acest pamant, care de mii de ani este camp de lupta, sa ajunga casa in care Tu sa fii gazda, iar noi - oaspetii Tai.

Vino, imparate, tronul gol Te asteapta! Odata cu Tine va veni armonia, iar odata cu armonia - frumusetea. Ne-am saturat de alte imparatii; de aceea Te si asteptam acum, Mare Imparate, pe Tine si Imparatia Ta!"

Frumoasa si, cred, pertinenta asertiune, Mihnea! Pe linia asta mergea, dezvoltind mereu, si Parintele profesor Coman la cursurile de NT la care am participat candva.
In cazul tau insa, Pelerinule, nu pot sa spun acelasi lucru... Ca m-ai facut sa plang nitel, intrucat mi-ai luat panza de automistificare in care pluteam cand am scris versurile... O duceam asa de bine, de cateva ore, de cand m-am eliberat de tensiunea unui sentiment pe care inca nu il pricepeam, sub forma versificata (prost si schiop, ca de obicei). Dar ai venit tu sa pui Lumina si astfel sa inteleg si eu (in loc sa ma imbat cu impresii vagi) ce voiam sa spun, bajbaind, acolo...
Extraordinare selectii, Pelerinule! Nu stiu cum as putea sa-ti multumesc pentru minunata clarificare pe care m-ai ajutat sa o traiesc. Bravo, omule! Jos palaria!
Si Slava lui Dumnezeu pentru ca iata, din Comoara Ortodoxiei, ne vorbeste prin Sfintii Sai, spre imblanzirea noastra.

Ioan,sa-ti spun ceva frate,ca unui prieten vechi care stiu ca,prin furtuni,il cauta pe Dumnezeu.Frate Imparatia chiar exista si cumva este,cred,printre noi.Mult timp am crezut ca este undeva departe,poate dincolo,ca nu are cum sa incepa in lumea asta parca fara nimic sfant.M-am inselat teribil.Eram undeva departe de aici,intr-un loc unde erau multi oameni si printre ei era un anumit om.Stateam la o distanta destul de mica de el si il priveam.ca si cum ai vedea un film alb-negru in care un om apare in culorile sale,asa era acel om in multime.Era un calugar batrin,care statea si privea lumea cum intra si iesea intr-o biserica.Nu stiu ce natie era,langa el era o maicuta care il ajuta si am auzit doar cateva vorbe,pareau intr-o limba asemanatoare cu rusa.Ma uitam la el si nu imi puteam lua privirea.Avea o liniste aproape nepamanteana,ceva in completa antiteza cu zbaterea noastra.Cand s-a uitat in directia mea pot spune ca privirea lui parca a trecut prin mine,ceva bland,bun si cu o dragoste coplesitoare.Am vazut multe in viata si sunt impresionat destul de greu dar acel om avea ceva ce noi nu avem.Parca vedea o dimensiune a realitatii care noua ne este invaluita intr-o ceata groasa,ochii sufletului,inchisi de pacat,fiind incapabili sa vada mai mult decat imediatul.

A fost prima data cand am avut sentimentul ca prin acel om trece,intra si iese din el lumina.Nu stiu cum sa spun in cuvinte,dar omul acela iradia lumina si cu toatea astea nu spunea aproape nici un cuvant.Era ceva in el care in noi nu exista.Ma uitam la el complet inlemnit,chiar imi spuneam in cap ca ma insel dar senzatia persista.Eu cred ca sunt oameni care cumva,intr-un fel tainic,sunt deja in Imparatie si ea este in ei.Stiu sigur ca exista dupa ce l-am vazut pe acel om,parca timpul se oprea in dreptul sau si capata o alta dimensiune,una care iti taia vorbele si iti umezea ochii.Parca te vedeai asa cum esti,ca ceva de care nu te poti ascunde,care te punea fata in fata cu tine.Cred ca totul a durat maxim 10 minute apoi m-am pierdut in multime.Nu l-am uitat pe acel batrin dar sunt convins ca traia ceva ce noi nu traim si ca inima si gandul sau erau undeva unde noi nu suntem.Omul acel nu avea nevoie de cuvinte,era printre noi dar nu era dintre noi,era ceva greu de descris.

Eu sunt sigur frate ca unii,cei cu inima curata,blanzi si buni,nestiuti de noi nebunii fara de nimic bun,cei ce-l iubesc pe Dumnezeu cu adevarat ,clipa de clipa,sunt intr-o Imparatie de care noi nu stim.Aceea Imparatie exista,asa cred.

Doamne ajuta frate!

Pretioasa marturisire, Pelerinule, si foarte plastic ai descris evenimentul. Iti multumesc!

[myself00]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Ioan,sa-ti spun ceva frate,ca unui prieten vechi care stiu ca,prin furtuni,il cauta pe Dumnezeu.Frate Imparatia chiar exista si cumva este,cred,printre noi.Mult timp am crezut ca este undeva departe,poate dincolo,ca nu are cum sa incepa in lumea asta parca fara nimic sfant.M-am inselat teribil.Eram undeva departe de aici,intr-un loc unde erau multi oameni si printre ei era un anumit om.Stateam la o distanta destul de mica de el si il priveam.ca si cum ai vedea un film alb-negru in care un om apare in culorile sale,asa era acel om in multime.Era un calugar batrin,care statea si privea lumea cum intra si iesea intr-o biserica.Nu stiu ce natie era,langa el era o maicuta care il ajuta si am auzit doar cateva vorbe,pareau intr-o limba asemanatoare cu rusa.Ma uitam la el si nu imi puteam lua privirea.Avea o liniste aproape nepamanteana,ceva in completa antiteza cu zbaterea noastra.Cand s-a uitat in directia mea pot spune ca privirea lui parca a trecut prin mine,ceva bland,bun si cu o dragoste coplesitoare.Am vazut multe in viata si sunt impresionat destul de greu dar acel om avea ceva ce noi nu avem.Parca vedea o dimensiune a realitatii care noua ne este invaluita intr-o ceata groasa,ochii sufletului,inchisi de pacat,fiind incapabili sa vada mai mult decat imediatul.

A fost prima data cand am avut sentimentul ca prin acel om trece,intra si iese din el lumina.Nu stiu cum sa spun in cuvinte,dar omul acela iradia lumina si cu toatea astea nu spunea aproape nici un cuvant.Era ceva in el care in noi nu exista.Ma uitam la el complet inlemnit,chiar imi spuneam in cap ca ma insel dar senzatia persista.Eu cred ca sunt oameni care cumva,intr-un fel tainic,sunt deja in Imparatie si ea este in ei.Stiu sigur ca exista dupa ce l-am vazut pe acel om,parca timpul se oprea in dreptul sau si capata o alta dimensiune,una care iti taia vorbele si iti umezea ochii.Parca te vedeai asa cum esti,ca ceva de care nu te poti ascunde,care te punea fata in fata cu tine.Cred ca totul a durat maxim 10 minute apoi m-am pierdut in multime.Nu l-am uitat pe acel batrin dar sunt convins ca traia ceva ce noi nu traim si ca inima si gandul sau erau undeva unde noi nu suntem.Omul acel nu avea nevoie de cuvinte,era printre noi dar nu era dintre noi,era ceva greu de descris.

Eu sunt sigur frate ca unii,cei cu inima curata,blanzi si buni,nestiuti de noi nebunii fara de nimic bun,cei ce-l iubesc pe Dumnezeu cu adevarat ,clipa de clipa,sunt intr-o Imparatie de care noi nu stim.Aceea Imparatie exista,asa cred.

Doamne ajuta frate!

mișcătoare „istorioara"

Domnul fie cu tine...!!!

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Intr-o analiza la ,,Tatal nostru" Olivier Clement,cu privire la sintagma ,,Imparatia Ta", spunea: ,,După Tatăl si Cuvântul prin care acesta se revelează, iată-L si pe Duhul Sfânt. Căci o variantă foarte veche a Evangheliei după Luca înlocuieste "Vie Împărătia Ta" prin "vie Duhul Tău cel Sfânt".

Da, aici găsim răspunsul. Împărăţia Lui Dumnezeu înseamnă Duhul Sfînt, a treia Persoană a Dumnezeirii. Comuniunea cu El, deci cu Dumnezeu, trebuie să fie scopul nostru aici şi după moarte, a se înţelege Înviere cînd spunem moarte. O dată ce omul se spovedeşte şi se împărtăşeşte, demonii fug, păcatele sînt iertate şi omul primeşte vizita Domnului nemijlocită. Acest lucru este posibil numai şi numai în Biserică, ea fiind Trupul Lui Hristos, nu identică cu Duhul Sfînt. Atunci pricepem sensul afirmaţiei subliniate de Hristos lui Nicodim, cînd îi zice clar că dacă nu ne naştem din nou, nu vom putea vedea Împărăţia Lui Dumnezeu. Nici măcar nu o vor vedea cei nebotezaţi şi nepocăiţi, d-apoi să mai şi intre în ea.

Cine poate să intre atunci dintre ne-creştini? Nimeni. Să tragem deci concluzii pripite crezînd că aceia nu se vor mîntui? Nicidecum. Mîntuirea este doar primul pas în ascensiunea către Dumnezeu, este alungarea demonilor, este practic o exorcizare. După botez, o dată ce păcătuim, Duhul Sfînt pleacă de la noi. Ne spovedim şi împărtăşim, Duhul Sfînt revine. Temporar, pînă ce-L alungăm noi la îndemnul celui rău. Aşa că viaţa noastră este un lung şir de ridicări şi coborîri, de vizite ale Lui Dumnezeu şi de retrageri...

Dacă nu ne stabilizăm în starea de bine, de mîntuire, şi dacă nu ne ridicăm spre desăvîrşire asemănîndu-ne cu Hristos, dacă nu vom fi nevinovaţi ca pruncii, nu-L vom vedea pe Domnul faţă către Faţă după moarte. Poate că vom scăpa de cel viclean mîntuindu-ne de prezenţa lui, dar noi, ortodocşii în special, sîntem chemaţi la mult mai mult de atît. Cît despre ceilalţi, Judecătorul va hotărî care le va fi existenţa şi nu putem noi să-i condamnăm la Iad pentru că aşa ni se pare că scrie prin Noul Testament.

Doamne, ajută-ne pe toţi măcar să scăpăm de plasele încîlcite ale vrăjmaşului!