|
#31
|
||||
|
||||
apare și ortodoxia în mică mea poveste.
|
#32
|
||||
|
||||
Citat:
" iar toate interpretările anterioare au depins de nivelul de cunoaștere al epocii." |
#33
|
|||
|
|||
Ce am scris mai sus îmi pare incomplet: cunoașterea inimii, deși esențială, nu este suficientă. Dumnezeu ni s-a adresat și minții, înțelegerii. S-a revelat. E drept că aici începem să ne încurcăm, mai ales dacă plecăm urechea la învățături străine. Calea dreaptă cred că poate fi găsită prin împletirea celor două tipuri de cunoaștere.
Iubirea încălzește rațiunea (care este rece dacă ține să fie singură), iar rațiunea luminează iubirea (care altfel e proastă: își poate ușor greși ținta). Se formează, astfel, triada: iubire, rațiune, lumină. Și toate astea, primind Revelația; care trebuie luată ca atare, fără a fi supusă prea mult analizelor. Sensul se face cunoscut abia după ce o iei în serios, după ce începi s-o pui în practică. |
#34
|
||||
|
||||
Citat:
|
#35
|
|||
|
|||
Dumitre,eu o singura intrebare ti-am adresat si nu prea mi-ai raspuns.Pe tine,un om modern,cu atata stiinta la dispozitie,aceea mica parabola cum te face sa-l vezi pe Tata,cu intelegerea ta de acum?
|
#36
|
||||
|
||||
Citat:
mi-ai spus o pildă cu un "tata" și apoi mă întrebi de "Tata". |
#37
|
|||
|
|||
Dumitre,stim la fel de bine amandoi despre cara ,,Tata"este vorba in parabola aceea.Si atunci si acum.Da-mi un raspuns simplu si direct,mai ales cand tu pui intrebari atat de grele si vrei raspunsuri.Aceea parabola a Mantuitorului cum ti-l arata pe Tata?
|
#38
|
||||
|
||||
Citat:
dar cam neglijent față de celălalt fiu. |
#39
|
|||
|
|||
Multumesc frumos,pentru o clipa mi-a fost teama ca vei pasa cumva raspunsul si sa ma ierti ca te-am judecat aspru.Eu cred,paradoxal,ca pe cel ramas il iubea intr-un mod diferit,dar nu mai putin profund,exista o carte interesanta numita ,,The waiting father"a lui Helmut Thielicke.Parabola,cred eu,are si un substrat iudaic,care implica povestea lui Israel,insa nu as intra acum intr-o divagatie pe aceasta tema.Un comentator spunea,si subscriu,ca parabola il condamna aparent pe fratele ramas acasa pentru a-i oferi de fapt o noua sansa,de a face parte din noua situatie creata,din bucuria regasirii si implinirii in ea.Cateodata aparenta nedreptate care ni-se intimpla,o simpla parere,este doar sansa de a ne deschide pe noi insine spre ceva cu mult mai profund decat credeam ca avem parte.Multumesc frumos pt raspunsuri si scuze,inca odata,pt aspra mea tonalitate din subtext,nu o meritai.Numai bine.
|
#40
|
|||
|
|||
Sper să nu mă aduci din nou pe terenul „rațiunii și atât” (pe care nu mă simt confortabil) după ce am făcut apologia unei cunoașteri integrale.
Însă ca să încerc să-ți răspund, aș zice că e o strânsă legătură. Mă refer întâi la revelația naturală, adică la urmele lui Dumnezeu în Creație, la amprenta pe care și-a pus-o peste ea, la „spatele” lui Dumnezeu, pe care-l putem vedea (dacă avem ochi de văzut) în tot ce a creat. Pătrunzând în adâncurile materiei, de exemplu, poți spune că lumea s-a organizat atât de minunat de la sine, din întâmplare, sau poți vedea că pretutindeni există un proiect, că nimic nu se desfășoară haotic, ci după niște legi, poți bănui Autorul din spatele Creației. Și vezi, și te minunezi că totul este atât de rațional, că totul are un rost și un sens. Poate găsesc mai târziu timp să-mi scormonesc mintea și pentru a găsi (a-mi aminti) răspunsul cu privire la revelația supranaturală. Însă mărturisesc că îmi este destul de greu, subiectul fiind prea adânc pentru mintea mea greoaie. Dar sper să găsesc ajutor. Poate și de la tine, de ce nu, pentru că o întrebare bună e calea spre răspuns. |
|