MariS_ vrea sa plece. Convingeti-l sa nu!

[AlinB]

În prealabil postat de LaReine

Acest titlu suna ca:

"Sotia mea vrea a plece. Convingeti-o sa nu! "

Pai daca ea vrea sa ma paraseasca inseamna ca are motive, nu?

Votez pentru afirmatia cu sotia :)

Acum serios vorbind, ceea ce spune MariS mi se pare destul de corect doar ca perceptia lui asupra unor aspecte nu este foarte corecta (dar si asa nu-i place corectitudinea exagerata, nu? ) , dl. N.Priceputu se potriveste cu MariS in idei doar ca nu simte ca ar sminti pe cineva, asta e un risc care fiecare si-l asuma sau nu..

MariS se pare ca nu si-l asuma daca la asta se rezuma motivele lui, mie personal imi este simpatic dar nu cred ca e bine sa convingi un om sa-si asume riscul de a sminti pe altii daca el il constientizeaza ca atare.

Oricum, ma bucur ca nu a facut ca altii sa ne intoarca spatele pur si simplu si inca mai e pe aici..

În prealabil postat de AlinB

dl. N.Priceputu

rog a se citi „nepriceputu” (şi fără dl.)

În prealabil postat de AlinB

N.Priceputu se potriveste cu MariS in idei doar ca nu simte ca ar sminti pe cineva, asta e un risc care fiecare si-l asuma sau nu...

Asemănarea în idei vine de la asemănarea sau identitatea învăţătorilor noştri, cred. Dacă ei nu s-au temut că smintesc, nici noi nu ne temem. Dacă venim cu idei originale, străine dreptei credinţe, atunci ar trebui, într-adevăr, să ne temem.

Este evident că există diferenţe, uneori mari, între opiniile Părinţilor duhovniceşti pe care i-a avut fiecare dintre noi. Unii pun accent mai mult pe corectitudine, alţii mai mult pe blândeţe, bunătate, îngăduinţă. Personal, cred că Mântuitorul nu a pus accent pe corectitudine, ci pe blândeţe, spunând despre Sine că este blând şi smerit cu inima, şi criticând de nenumărate ori hipercorectitudinea fariseilor, care prin stricteţea lor puneau poveri grele pe umerii oamenilor iar de iubire uitau. El S-a îndurat de toţi şi pe nimeni nu a întrebat dacă a dus o viaţă corectă. Iar criteriile Judecăţii celei înfricoşătoare ştiţi foarte bine care sunt (sau care este, căci în definitiv se rezumă la unul singur: mila).
La părinţii ortodocşi găsim adesea exprimări de genul: „mai mare este ceva decât altceva”, adică este o ierarhie a virtuţilor: mai mare este ascultarea decât postul, mai mare este pacea decât dreptatea ... ş.a.m.d. Astfel de exprimări nu spun că ceea ce e pe locul doi nu contează, ci doar că nu e pe primul loc.
În sensul ăsta îşi exprima şi Părintele Rafail Noica îngrijorarea că ortodoxia românească ar putea să cadă în greşeala iudeilor din vremea Mântuitorului, şi anume suficienţa provenită din conştiinţa de „popor ales”.

[Cautatorul_isihiei]

Desi nu sunt in masura sa-mi dau cu parerea, fiind un membru relativ nou si tacut al forumului, pot sa zic ca inteleg schimbarea de atitudine a domnului MariS. Si eu simt ca mai mult ajut in vre-un topic daca tac decat daca postez ceva. Insa parca totusi se intrevede o speranta. Desi in interior sunt mocirla, sper ca totusi din mila lui Dumnezeu sa mai apara prin aceasta mocirla cate-un firicel de nisip care sa reflecte putin razele care le primim de la Domnul Iisus Hristos prin citirea Sfintei Scripturi sau a cartilor duhovnicesti. Parca totusi as pune vre-un gand bun si as nadajdui in mila lui Dumnezeu, ca in postari sa se mai gaseasca cate-un firicel de nisip care sa reflecte totusi ceva din lucrurile ziditoare de suflet pe care le citesc.
Intr-adevar concentrarea pe isihie, contemplatie si rugaciune presupune intrucatva limitarea timpului acordat internetului, cam are darul de a imprastia mintea. Citisem undeva prin Filocalie parca, ca in implinirea unui lucru este 8/8, din care 4/8 este mila lui Dumnezeu ceruta prin rugaciune, 3/8 pastrarea pacii interioare, iar de-abia 1/8 implinirea propriu-zisa a lucrului respectiv. Parca asa erau proportiile, corectati-ma daca gresesc. Din cate am observat calculatorul, daca nu esti atent are "darul" de a modifica acel 3/8, dar poate sunt eu mai slab. Trebuie o anumita paza...dar mai intai, minunat exemplu: sa fim buni, da, mai intai sa fim buni...

[Marius22]

Ma bucur nespus sa aflu ca MariS nu ne-a parasit, si ca a ales sa aiba parte numai de o perioada de insingurare pe acest forum. Spun insingurare, nu singuratate, pentru ca nu este singur. Noi toti ii suntem alaturi, indiferent de ce decizie ar lua.

Din acest motiv nici nu am incercat sa-l conving in vreun fel sa ramana. El insusi m-a convins (si cred ca ne-a convins), mai inainte, si fara sa-si propuna acest lucru, sa revenim de fiecare data aici, numai si pentru a ne bucura de mierea duhovniceasca izvorata din trairea si cuvintele sale.

Nu spun cuvinte mari. Sunt cuvinte prea mici pentru cineva care prin fiecare postare, nu doreste decat sa ne picure in suflet "har, smerenie si jertfa de sine"!

[AlinB]

În prealabil postat de N.Priceputu

Asemănarea în idei vine de la asemănarea sau identitatea învăţătorilor noştri, cred. Dacă ei nu s-au temut că smintesc, nici noi nu ne temem. Dacă venim cu idei originale, străine dreptei credinţe, atunci ar trebui, într-adevăr, să ne temem.

Este evident că există diferenţe, uneori mari, între opiniile Părinţilor duhovniceşti pe care i-a avut fiecare dintre noi. Unii pun accent mai mult pe corectitudine, alţii mai mult pe blândeţe, bunătate, îngăduinţă. Personal, cred că Mântuitorul nu a pus accent pe corectitudine, ci pe blândeţe, spunând despre Sine că este blând şi smerit cu inima, şi criticând de nenumărate ori hipercorectitudinea fariseilor, care prin stricteţea lor puneau poveri grele pe umerii oamenilor iar de iubire uitau. El S-a îndurat de toţi şi pe nimeni nu a întrebat dacă a dus o viaţă corectă. Iar criteriile Judecăţii celei înfricoşătoare ştiţi foarte bine care sunt (sau care este, căci în definitiv se rezumă la unul singur: mila).
La părinţii ortodocşi găsim adesea exprimări de genul: „mai mare este ceva decât altceva”, adică este o ierarhie a virtuţilor: mai mare este ascultarea decât postul, mai mare este pacea decât dreptatea ... ş.a.m.d. Astfel de exprimări nu spun că ceea ce e pe locul doi nu contează, ci doar că nu e pe primul loc.

Se poate pune accent pe blandete la infinit.
Atat timp cat nu dauneaza adevarului de credinta.
Aia e linia rosie peste care nu se trece.

Unii cred ca pana acolo este doar asprime si incrancenare si de abia de acolo incepe blandetea si bunatatea. Gresit.

Prietenul nostru MariS a sarit linia respectiva de cateva ori, nu foarte mult, dar suficient, a primit niste critici si s-a suparat nitel..

Nu cred ca e cazul sa se supere, poti merge si cu blandetea intr-o mana si cu adevarul in cealalta, a intoarce privire de la una din ele invocand ca scuza pe cealalta, este adevarata cauza extremismului.

În sensul ăsta îşi exprima şi Părintele Rafail Noica îngrijorarea că ortodoxia românească ar putea să cadă în greşeala iudeilor din vremea Mântuitorului, şi anume suficienţa provenită din conştiinţa de „popor ales”.

Sigur ca da, daca ne credem mai mult decat suntem, dar asta nu are legatura cu apologetica (nu "apologeticum") adevarului de credinta facuta la modul decent, fara exagerari si extremisme.

[catalin2]

În prealabil postat de N.Priceputu

Asemănarea în idei vine de la asemănarea sau identitatea învăţătorilor noştri, cred. Dacă ei nu s-au temut că smintesc, nici noi nu ne temem. Dacă venim cu idei originale, străine dreptei credinţe, atunci ar trebui, într-adevăr, să ne temem.

Este evident că există diferenţe, uneori mari, între opiniile Părinţilor duhovniceşti pe care i-a avut fiecare dintre noi. Unii pun accent mai mult pe corectitudine, alţii mai mult pe blândeţe, bunătate, îngăduinţă. Personal, cred că Mântuitorul nu a pus accent pe corectitudine, ci pe blândeţe, spunând despre Sine că este blând şi smerit cu inima, şi criticând de nenumărate ori hipercorectitudinea fariseilor, care prin stricteţea lor puneau poveri grele pe umerii oamenilor iar de iubire uitau. El S-a îndurat de toţi şi pe nimeni nu a întrebat dacă a dus o viaţă corectă. Iar criteriile Judecăţii celei înfricoşătoare ştiţi foarte bine care sunt (sau care este, căci în definitiv se rezumă la unul singur: mila).
La părinţii ortodocşi găsim adesea exprimări de genul: „mai mare este ceva decât altceva”, adică este o ierarhie a virtuţilor: mai mare este ascultarea decât postul, mai mare este pacea decât dreptatea ... ş.a.m.d. Astfel de exprimări nu spun că ceea ce e pe locul doi nu contează, ci doar că nu e pe primul loc.
În sensul ăsta îşi exprima şi Părintele Rafail Noica îngrijorarea că ortodoxia românească ar putea să cadă în greşeala iudeilor din vremea Mântuitorului, şi anume suficienţa provenită din conştiinţa de „popor ales”.

Asa am auzit si din predica unui preot, ca unii sfinti erau mai blanzi, altii mai aprigi, dar asta nu tine de corectitudine, ci de fire. Toti erau la fel de corecti in privinta adevarului, n-o sa intalnim niciun sfant altfel. De exemplu sf. Nicolae e considerat cel mai bland, cu toate aceseta el e cel ce i-a tras o palma lui Arie.
La fel, parintele Rafail Noica are vorba blanda, dar cred ca e cel care spune lucrurile cel mai transant dintre duhovnici. Chiar eu am dat acum ceva timp citate din parintele:
"Ortodoxia nu este o altă Biserică sau una mai desăvărşită… sau cea mai desăvârşită; este firea omului! Adevărat înţeleasă, Ortodoxia este revenirea acasă."
"„Biserică creştin-ortodoxă“ este, nu ştiu cum să zic, triplu pleonasm sau dublu pleonasm. Adică cele trei sunt sinonime: dacă e Biserică, nu poate fi decât creştină; dacă e creştinism, numai ortodox. Tot restul este o deformare."
"Filioque concretizând în sine, potenţial, toate ereziile care au fost, ba şi toate rătăcirile păgânismului, de la căderea lui Adam, pe linia lui Cain şi până astăzi. Aşa că Filioque nu este un lucru mic şi nu este o joacă, este culmea tuturor rătăcirilor – într-un singur cuvânt."
Alti duhovici au spus-o mia subtil, parintele a spus-o pe fata.

Nu stiu la ce se refera corectitudine, dar daca e vorba de dogme si invatatura crestina, parintele Rafail e probabil unul din cei mai corecti.
La fel, fariseii nu erau corecti, erau de fapt incorecti. Am scris aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...3&postcount=46
Iisus nu-i certa ca erau corecti, ci ca erau incorecti.
Pusesera poveri grele nu din lege, ci din ceea ce adaugasera la lege, schimband invatatura.

În prealabil postat de catalin2

Iisus nu-i certa ca erau corecti, ci ca erau incorecti.
Pusesera poveri grele nu din lege, ci din ceea ce adaugasera la lege, schimband invatatura.

Tocmai de aceea am vorbit de hipercorectitudine, nu de corectitudine. Hipercorectitudinea este duşmanul corectitudinii, deci incorectitudine. În privinţa respectării dogmelor, adică a învăţăturii Bisericii, nu încape discuţie. Acela este adevărul, şi el trebuie făcut cunoscut celor care vor să-l cunoască.

Dar porţile Bisericii trebuie să rămână larg deschise pentru toţi, iar oamenii să se simtă bine înăuntru, ca în prezenţa lui Hristos. Atunci nimeni nu va dori să plece. Dacă, însă, cei care vor să intre (şi sunt destui cei care vor să vadă „cam cum stă treaba” cu Biserica) vor găsi un duh rece, neprimitor, adesea iritat, e clar că nu vor zăbovi mult ci vor pleca, cu un gust amar că n-au primit ceea ce sperau. Şi, din nefericire, în scurtul timp de când scriu şi eu pe forumul ăsta, mulţi s-au mâhnit şi au plecat.

Părerea mea este că marea noastră grijă trebuie să fie „să ne iubim unii pe alţii”, căci „aşa vor cunoaşte că sunteţi ucenicii Mei”. Dragostea e alfa şi omega creştinismului. Toate încep cu ea (căci Dumnezeu este Iubire), toate cu ea sfârşesc.

Ca să fiu mai explicit, o să-l pomenesc, din nou, pe Părintele Galeriu, care avea o deschidere extraordinară către toţi, fiind totodată şi un mare iubitor şi mărturisitor al dreptei credinţe. Iubirea Sa de o viaţă a fost Hristos Însuşi, pe care L-a cunoscut şi ni L-a făcut cunoscut din Evanghelie. Predicile părintelui erau întotdeauna tâlcuiri profunde ale evangheliei, folosindu-se, de fiecare dată, de viziunea Sfinţilor Părinţi. De erezii a vorbit de nenumărate ori şi a arătat în ce constau ele. Dar avea o mare deschidere, inclusiv către oamenii de cultură, pe care îi preţuia sincer, iar asta îi făcea şi pe ei să se simtă bine şi să vină cu interes la biserică.
Poate că ăsta e cuvântul esenţial care-l caracteriza: preţuirea pentru fiecare om, pentru că în fiecare vedea chipul lui Dumnezeu.

M-aş bucura ca forumul acesta să împrumute ceva din spiritul Părintelui Galeriu.

Mi-am amintit şi de vorbele Părintelui Arsenie Papacioc, care cu siguranţă sunt cunoscute de cei mai mulţi dintre noi. Ştiţi că de multe ori spunea că existau discuţii între cuvioşia sa şi Părintele Cleopa; în timp ce părintele Cleopa cerea o nevoinţă aspră, Părintele Arsenie consideră că nu aceasta e necesară, ci „o ţâşnire a inimii către Dumnezeu”; cu alte cuvinte să nu fie „tipic, tipic şi la inimă nimic”.
Personal gândesc că şi nevoinţa este bună, tocmai pentru a mai înmuia inima. Însă dacă nu ăsta este rezultatul, dacă respectăm mai mult sau mai puţin strict nişte reguli şi totuşi inima nu ni s-a înmuiat, nu am devenit mai iertători, mai blânzi, mai jertfitori de sine, asta trebuie să ne pună pe gânduri. Căci faptele fără dragoste nu ne vor mântui.

[Marimira]

În prealabil postat de N.Priceputu

Tocmai de aceea am vorbit de hipercorectitudine, nu de corectitudine. Hipercorectitudinea este duşmanul corectitudinii, deci incorectitudine. În privinţa respectării dogmelor, adică a învăţăturii Bisericii, nu încape discuţie. Acela este adevărul, şi el trebuie făcut cunoscut celor care vor să-l cunoască.

Dar porţile Bisericii trebuie să rămână larg deschise pentru toţi, iar oamenii să se simtă bine înăuntru, ca în prezenţa lui Hristos. Atunci nimeni nu va dori să plece. Dacă, însă, cei care vor să intre (şi sunt destui cei care vor să vadă „cam cum stă treaba” cu Biserica) vor găsi un duh rece, neprimitor, adesea iritat, e clar că nu vor zăbovi mult ci vor pleca, cu un gust amar că n-au primit ceea ce sperau. Şi, din nefericire, în scurtul timp de când scriu şi eu pe forumul ăsta, mulţi s-au mâhnit şi au plecat.

Părerea mea este că marea noastră grijă trebuie să fie „să ne iubim unii pe alţii”, căci „aşa vor cunoaşte că sunteţi ucenicii Mei”. Dragostea e alfa şi omega creştinismului. Toate încep cu ea (căci Dumnezeu este Iubire), toate cu ea sfârşesc.

Ca să fiu mai explicit, o să-l pomenesc, din nou, pe Părintele Galeriu, care avea o deschidere extraordinară către toţi, fiind totodată şi un mare iubitor şi mărturisitor al dreptei credinţe. Iubirea Sa de o viaţă a fost Hristos Însuşi, pe care L-a cunoscut şi ni L-a făcut cunoscut din Evanghelie. Predicile părintelui erau întotdeauna tâlcuiri profunde ale evangheliei, folosindu-se, de fiecare dată, de viziunea Sfinţilor Părinţi. De erezii a vorbit de nenumărate ori şi a arătat în ce constau ele. Dar avea o mare deschidere, inclusiv către oamenii de cultură, pe care îi preţuia sincer, iar asta îi făcea şi pe ei să se simtă bine şi să vină cu interes la biserică.
Poate că ăsta e cuvântul esenţial care-l caracteriza: preţuirea pentru fiecare om, pentru că în fiecare vedea chipul lui Dumnezeu.

M-aş bucura ca forumul acesta să împrumute ceva din spiritul Părintelui Galeriu.

Subscriu si completez cu acest cuvant; astazi la tv trinitas un parinte a spus un cuvant de folos chiar in acest sens. Il cita pe "parintele de la malul marii"- care spunea referindu-se la modul in care trebuie sa ni-i apropiem pe cei care cauta, si bajbaie dupa adevarul Lui Hristos.
Referindu-se la masura dreptatii si a dragostei a spus ca din 10 datorita dreptatii aspre doar doi se vor intoarce, dar din invatarea milostiva spusa cu dragoste din 10 se vor intoarce 8.
Elocvent cuvant a spus parintele.
Dragostea se simte, nu o explicam ...in adevaruri!