Fertilizarea in vitro, atac împotriva vieţii şi familiei

[Ekaterina]

O poveste cutremuratoare care ne arat mult mai direct ce se intampla cu ceilalti embrioni (copii) rezultati din fertilizarea in vitro.

"Sufletul meu poartă o cicatrice proaspătă. Durerea e adâncă, şi chiar dacă timpul ar putea s-o mai micşoreze, ştiu că n-o să mă refac niciodată în totalitate după ceea ce am văzut şi am făcut. Pentru că am omis, intenţionat şi cu bună ştiinţă, să protejez vieţile a doi dintre copiii mei – prima obligaţie a unui părinte.

Soţia mea şi cu mine ne-am dorit copii; din păcate a trebuit să facem tratament in vitro ca să ne îndeplinim visul. După mai multe implantări de embrioni am primit binecuvântarea de la Dumnezeu pentru un copil care este lumina vieţilor noastre.

Acum puţină vreme am încercat să mai avem încă unul.

„N-a picurat: de data asta a turnat cu găleata!” ne-a spus medicul specialist în fertilizare – toţi cei trei embrioni care au fost implantaţi s-au prins. Urma să avem tripleţi. Eram şocat, ştiind ce greutăţi însemna asta, dar, dacă Dumnezeu ne-a dat trei, eram pregătit să fac totul ca să-mi ajut familia, să mă organizez şi să-i pot întreţine.

Brusc ceva s-a întâmplat cu soţia mea. A insistat că trebuie să facem o „reducere selectivă” de la trei la unul sau, în caz contrar, o să facă un avort total. Era decisă. Nu vroia să păstreze nici trei şi nici doi.

Eram în faţa unei dileme: să salvez unul singur sau pe niciunul. Am ales prima variantă, deşi am încercat în mai multe ocazii s-o conving să păstreze măcar doi gemeni. N-am reuşit.

Doctorul care urma să facă procedura ne-a spus că or să injecteze clorură de potasiu în placentă, ca să le oprească inimile. Ne-a spus că era fără durere. Ştiam că minte, dar, pentru că aceasta era opţiunea aleasă de noi, n-am spus nimic. Pentru mine deviza „Salvează unul sau nu salva niciunul” devenise refrenul zilei.

Înaintea procedurii, soţia mea avea lacrimi în ochi; îl întreba pe doctor tot timpul dacă bebeluşii or să simtă ceva iar el o asigura că nu. Am întrebat-o din nou pe soţia mea dacă era sigură că asta vroia, pentru că o dată făcut era bun făcut – nu mai era cale de întoarcere. Mi-a spus că era sigură, dar lacrimile din ochii ei şi faptul că nu vroia să se uite la ecran şi nici pe mine nu mă lăsa să mă uit, mi-au spus adevărul: ştia la fel de bine ca şi mine că nu era bine ce făcea. Aş fi vrut să insist să se uite, dar cred că mintea ei – tulburată deja de vestea că urma să avem tripleţi – ar fi sărit de pe fix pentru totdeauna dacă ar fi văzut imaginile de pe ecran. Iar ca să salvez un singur bebeluş şi de dragul copilului pe care-l aveam deja, aveam nevoie de o soţie sănătoasă la cap.

Soţia mea nu s-a uitat, dar eu n-am putut să nu mă uit. Trebuia să aflu ce se va întâmpla copiilor mei. Trebuia să aflu cum urmau să moară.

Fiecare fetus s-a retras cât a putut de departe când acul a pătruns sacul amniotic. Injecţiile n-au fost făcute în placentă, ci direct în bustul fiecărui copil. S-au chircit imediat ce acul le-a pătruns corpul. Când inima primului dintre ei s-a oprit – aproape că s-a oprit şi a mea odată cu a lui. Inima celuilalt a mai luptat, însă după 10 minute a cedat şi ea.

Doctorii au avut tupeul să numească clorura de potasiu, produsul care a oprit inima copiilor, – „medicament”. Vroiam să-i întreb: oare ce încercau să vindece – viaţa? Dar nici un cuvânt n-ar fi putut să facă la loc ceea ce fusese înainte. Mi-am înghiţit orice remarcă acidă pe care aş fi putut-o avea.

Ştiu că au simţit durere. Ştiu că au simţit panică. Şi ştiu că aceasta a fost crimă. Mă consolez ştiind că cel de-al treilea, care a supravieţuit, e bine şi că decizia n-a fost luată de mine; eu mi-aş fi încercat norocul cu tripleţi, indiferent de muncă şi efortul pe care l-ar fi cerut. Mă rog ca acest copil care a rămas să ajungă până la termen, să vină pe lume în viaţă şi sănătos şi ştiu că ea sau el o să aibă parte de toată dragostea noastră.

Dar cicatricea emoţională mă va durea până la sfârşitul vieţii. Îmi văd copilul zâmbind în fiecare noapte şi anticipez în câteva luni un altul… dar mă gândesc şi la acele două zâmbete pe care nu le voi vedea niciodată. În fiecare zi când mă întorc de la serviciu aud „Salut, tati!” şi ştiu că or să fie două voci şi două chicote pe care nu le voi auzi niciodată. Mă joc cu copilul meu şi îl iau în braţe… aşteptându-l cu nerăbdare şi pe al doilea… dar ştiu că alte două perechi de mâini nu le vor atinge niciodată pe ale mele, alte două rânduri de degete de la picioare n-or să fie niciodată numărate, alte două îmbrăţişări îmi vor lipsi pentru totdeauna.

Zilnic îl rog pe Dumnezeu să-i primească la El pe cei doi nevinovaţi, şi zilnic îl rog să mă ierte. Aşa voi face în fiecare zi de-acum încolo, pentru tot restul vieţii mele. Nu ştiu ce fel de împăcare mentală sau spirituală o să găsească soţia mea, dar asta e treaba ei şi povara pe care conştiinţa ei trebuie s-o ducă.

Nu lăsaţi pe nimeni să vă păcălească. Nu este lipsit de durere pentru copil şi oricine spune altceva e un mincinos. Avortul nu e o extirpare a unei grămezi de celule amorfe; e infanticid. Am reînviat practica sacrificiilor cu copii pentru noile zeităţi ale sexului ocazional şi comodităţii. Ne împăcăm cu realitatea crimei schimbându-ne perspectiva pe care o avem faţă de acea viaţă în curs de devenire prin eufemisme de genul „fetus” sau descrieri de genul „un grup de celule”… exact cum naziştii s-au convins pe ei înşişi că oamenii care ţipau când erau împuşcaţi sau gazaţi erau „Untermenschen”, adică subumani, şi deci puteau fi exterminaţi fără ca ei să simtă vreo urmă de vinovăţie.

În acelaşi fel îşi adaptează gândirea faţă de acţiunile sale orice persoană vinovată de genocid. Făcând la fel – ne condamnăm propriile suflete.

Acum câţiva ani am plâns de bucurie când am văzut pe ecran bătăile inimii primului meu copil. Iar acum plâng în agonie când îmi aduc aminte de bătăile întrerupte ale inimilor a doi dintre copiii mei. „Salvează unul sau nu salva niciunul” a fost eclipsat de „Afară de-aici, afară, condamnatule!” în timp ce mă întreb cum mă pot răscumpăra.

Dacă arătând lumii întregi cicatricea mea aş putea preveni măcar un avort, poate că la judecata lui Dumnezeu balanţa se va echilibra, şi voi putea să-i întâlnesc pe cei doi copii – care sper că mă vor ierta pentru greşeala mea."

[AlinB]

Respectiva intamplare nu are legatura neaparat cu fertilizarea in vitro.
Puteau fi o sarcina gemelara obtinuta pe cai naturale, s-ar fi intamplat acelasi lucru din cauza "mamei" defecte.

Putina obiectivitate nu strica.

[Parascheva16]

Ce a postat Ekaterina se potriveste mai mult la avort, dar e frumoasa povestea.
**
Pr.Savatie spune cateva cuvinte despre transplantul de organe si fertilizarea in vitro, de la min.5. Cam 10 min vorbeste.

https://www.youtube.com/watch?v=4JxLsMRX4MM

[AlinB]

În prealabil postat de Parascheva16

Ce a postat Ekaterina se potriveste mai mult la avort, dar e frumoasa povestea.

Eu zic ca nu e. Chiar deloc. Mai bine daca nu era.
Desi..nu prea cred ca e reala.

[Ekaterina]

În prealabil postat de AlinB

Respectiva intamplare nu are legatura neaparat cu fertilizarea in vitro.
Puteau fi o sarcina gemelara obtinuta pe cai naturale, s-ar fi intamplat acelasi lucru din cauza "mamei" defecte.

Putina obiectivitate nu strica.

In cazul fertilizarii in vitro ce se intampla cu ceilalti embrioni rezultati? Este clar ca in acest caz mama se face vinovata de aceasta crima. In aceasta situatie ei au fost omorati ca urmare a deciziei mamei, dar cand sunt lasati sa moara pentru ca nu mai sunt de folos, nu este tot crima?

Ideea pe care am dorit sa o evidentiez a fost aceea ca mor copii (embrioni) nu cine se face vinovat. Am prezentat acest caz pentru ca ajuta la constientizarea crimei, pe cand faptul ca embrionii sunt lasati sa moara (prin fertilizarea in vitro) nu ne impresioneaze prea mult.

[AlinB]

În prealabil postat de Ekaterina

In cazul fertilizarii in vitro ce se intampla cu ceilalti embrioni rezultati? Este clar ca in acest caz mama se face vinovata de aceasta crima. In aceasta situatie ei au fost omorati ca urmare a deciziei mamei, dar cand sunt lasati sa moara pentru ca nu mai sunt de folos, nu este tot crima?

Nu este o regula. Pot sa rezulte 1-2-3-n embrioni si sa fie implantati toti, daca nu toti prima data, atunci data urmatoare.

In acest caz, unde este problema morala?

Ideea pe care am dorit sa o evidentiez a fost aceea ca mor copii (embrioni) nu cine se face vinovat. Am prezentat acest caz pentru ca ajuta la constientizarea crimei, pe cand faptul ca embrionii sunt lasati sa moara (prin fertilizarea in vitro) nu ne impresioneaze prea mult.

Acest caz nu are nici o legatura cu problema morala a fertilizarii in vitro.

Da, asa cum ai remarcat, daca femeii i s-ar fi implantat un singur embrion, sau din 3 ar fi supravietuit doar unul (din motive naturale) iar restul ar fi ajuns din eprubeta la gunoi, respectivul "tatic" n-ar fi avut nici o problema de constiinta.

Si chiar nu vad cum ar putea fi, moral vorbind, de ajutor pentru o astfel de persoana, ca "taticul" in cauza care si-a recunoscut copii abia cand a putut face o legatura emotionala cu ei, vazand ca sunt vii, misca, etc. chestie care nu se poate face cu niste celule microscopice intr-o eprubeta.

Pentru a dezvolta o morala la acest nivel e nevoie de ceva mai mult, ceva care nu se gaseste in "exemplul" de mai sus.

[Ekaterina]

În prealabil postat de AlinB

Nu este o regula. Pot sa rezulte 1-2-3-n embrioni si sa fie implantati toti, daca nu toti prima data, atunci data urmatoare.

In acest caz, unde este problema morala?

Da, dar in acelasi timp pot sa rezulte mai multi sau sa fie implantati doi si sa fie un succes. Cu ceilalti cum ramane? In acest caz unde este problema morala? In cazul fertilizarii in vitro se intalneste periculos termenul poate

În prealabil postat de AlinB

Acest caz nu are nici o legatura cu problema morala a fertilizarii in vitro.

Pentru mine acest caz are o legatura cu problema morala a fertilizarii in vitro. Poate intelegem lucrurile diferit si nu imi propun sa te fac sa privesti din prisma mea lucrurile.

În prealabil postat de AlinB

Da, asa cum ai remarcat, daca femeii i s-ar fi implantat un singur embrion, sau din 3 ar fi supravietuit doar unul (din motive naturale) iar restul ar fi ajuns din eprubeta la gunoi, respectivul "tatic" n-ar fi avut nici o problema de constiinta.

Pai tocmai asta este. Cu toate ca ne aflam in fata unei crime care are aceeasi gravitate ca si avortul, ea trece neobservata.

În prealabil postat de AlinB

Si chiar nu vad cum ar putea fi, moral vorbind, de ajutor pentru o astfel de persoana, ca "taticul" in cauza care si-a recunoscut copii abia cand a putut face o legatura emotionala cu ei, vazand ca sunt vii, misca, etc. chestie care nu se poate face cu niste celule microscopice intr-o eprubeta.

Este grav faptul ca niste celule microscopice intr-o eprubeta (de fapt niste copii) sunt aruncate la gunoi, embrionii sunt omorati fara nici o remuscare.

În prealabil postat de AlinB

Pentru a dezvolta o morala la acest nivel e nevoie de ceva mai mult, ceva care nu se gaseste in "exemplul" de mai sus.

Pentru mine faptul ca omori doi embrioni din eprubeta sau doi copii din pantecele mamei are aceeasti gravitate. Apeland la fertilizarea in vitro lucrurile se relativizeaza. Nu se mai inteleg clar lucrurile, si asta din cauza ca viitorii copii nu sunt vazuti ca adevarati copii ci doar ca niste celule microscopice intr-o eprubeta.

[AlinB]

În prealabil postat de Ekaterina

Da, dar in acelasi timp pot sa rezulte mai multi sau sa fie implantati doi si sa fie un succes. Cu ceilalti cum ramane? In acest caz unde este problema morala? In cazul fertilizarii in vitro se intalneste periculos termenul poate

Nu reusesc sa inteleg raspunsul, daca asta se vroia unul.

Pentru mine acest caz are o legatura cu problema morala a fertilizarii in vitro. Poate intelegem lucrurile diferit si nu imi propun sa te fac sa privesti din prisma mea lucrurile.

Nu are.
Poti apela la reductie si fara sa apelezi la fertilizare in vitro.
Chiar a fost un astfel de caz aici pe forum.

Pai tocmai asta este. Cu toate ca ne aflam in fata unei crime care are aceeasi gravitate ca si avortul, ea trece neobservata.

Depinde pentru cine..
Nu toti sunt crestini sau crestini practicanti.

in eprubeta sau doi copii din pantecele mamei are aceeasti gravitate. Apeland la fertilizarea in vitro lucrurile se relativizeaza. Nu se mai inteleg clar lucrurile, si asta din cauza ca viitorii copii nu sunt vazuti ca adevarati copii ci doar ca niste celule microscopice intr-o eprubeta.

Nu din cauza fertilizarii in vitro se relativizeaza ci din cauza a ce am zis mai sus.

[sophia]

Ekaterina, te rog eu ca inainte sa abordezi un subiect (mai ales unul atat de delicat), sa te informezi. Exista pe internet explicatii, forumuri cu persoane care sufera si se chinuie pentru a avea un copil.

Inca o data explic:
Embrionii ce rezulta la metoda "in vitro" se folosesc pentru sarcina.
Se pun maximum 3, in functie de varsta femeii, in uter.
La femeile mai tinere, unde cel putin teoretic sansele sunt mai mari se pun in uter 1-2 embrioni.
La cele mai in varsta se pun 2-3, pentru a mari sansele la sarcina.

Daca raman embrioni, acesti se conserva prin criogenizare (congelare) si se folosesc pentru o noua sarcina. In unele tari se doneaza altor cupluri care nu pot produce deloc embrioni.

Sunt cazuri in care embrionii nu sunt buni pentru sarcina, au diverse anomalii. Aceia mor singuri, nu sunt viabili.
Mai sunt cazuri in care organismul femeii nu poate fixa embrionul (hormoni, sau probleme ale uterului), sau organismul femeii il respinge(exista boli genetice in acest sens, unsoi de autoimunitati).

In vitro se poate face si fara stimulare hormonala, adica pe un ciclu natural, fara a lua hormoni. Si atunci se lucreaza cu embrionii produsi in mod natural de organism. Dar in acest caz sunt putini, max. 2-3.
Se folosesc la sarcina si nu mai ramane nimic.
Este si asta rau?

Nimeni nu omoara embrioni, asa ca are chef. Cei care mor nu sunt viabili nici pe cale naturala. Multe femei, poate chiar toate, pierd la anumite cicluri embrioni in stadiu incipient, acestia nefiind viabili.

Asa ca mai usor cu termenul de "crima" in cazul "in vitro". Ca nu vi se pare voua metoda O.K., este altceva. Nu se arunca nimic la gunoi apriori. Nu este permis. Totul este folosit (ceea ce este viabil).

Acum din embrionii implantati se poate intampla sa se divida si sa apara sarcini multiple. Numai Dumnezeu stie cand si de ce.
Sarcini multiple se intampla si pe cale naturala, sau daca ai facut un tratament cu hormoni.
Sunt persoane foarte fertile. De curand a nascut in Polonia o femeie cvintupli (adica cinci gemeni), dobanditi pe cale naturala.

In toate tarile exista legi care interzic sarcinile multiple sau incearca sa le evite (in cazul tratamentelor "in vitro"). Nu se pun inapoi embrioni multi, mai mult de 3. Tocmai ca se cunosc riscurile.

Povestea asta cu reductia a mai fost pusa pe acest forum.Nu le mai tot puneti ca sa loviti in oameni necajiti. Nu este corect si nici crestinesc.
Nici nu se stie daca este adevarata si mie nu mi se pare reala.
Am mai scris undeva: cum s-a hotarat femeia asa dintr-o data sa renunte la prunci, dupa ce s-au chinuit sa obtina? Voi stiti cat costa si ce presupune un "in vitro"? Numai oameni care isi doresc cu adevrat copii se apuca de asa ceva.
Si barbatul nu a facut nimic si nu s-a opus? Si medicul? Si din ce cauza au vrut sa reduca?
Eu nu cred ca o femeie este in stare de asa ceva daca si-a dorit copii si a facut "in vitro". Nu este posibil.

[DragosP]

În prealabil postat de sophia

Nu se arunca nimic la gunoi apriori. Nu este permis. Totul este folosit (ceea ce este viabil).

E destul că se aruncă aposteriori.