Primatul papal

[Mihnea Dragomir]

Sanctitatea Sa a fost nevoit să facă uz de jurisdicţia sa universală şi imediată, suspendându-l pe episcopul de Pola (Croaţia). Acesta refuzase să pună în execuţie hotărârea unui tribunal eclezial condus de primatul Croaţiei, după un proces canonic între dieceza sa şi Ordinul Benedictinilor. Obiectul procesului a fost pretenţia călugărilor asupra unei mănăstiri ctitorite de ei, furată de regimul comunist în 1948 şi care a fost retrocedată de statul croat diecezei în loc să fie retrocedată ordinului fondator. Superiorul provincial a deschis proces canonic şi a câştigat contra episcopiei de Pola. Din păcate, episcopul nu s-a conformat hotărârii consistoriului condus de chiar superiorul său direct. Acum, episcopul suspendat temporar va trebui fie să îşi revizuiască atitudinea şi să dea călugărilor mănăstirea înapoi, fie va fi lovit de sancţiunea următoare, care este depunerea din treaptă.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Sanctitatea Sa a fost nevoit să facă uz de jurisdicţia sa universală şi imediată, suspendându-l pe episcopul de Pola (Croaţia). Acesta refuzase să pună în execuţie hotărârea unui tribunal eclezial condus de primatul Croaţiei, după un proces canonic între dieceza sa şi Ordinul Benedictinilor. Obiectul procesului a fost pretenţia călugărilor asupra unei mănăstiri ctitorite de ei, furată de regimul comunist în 1948 şi care a fost retrocedată de statul croat diecezei în loc să fie retrocedată ordinului fondator. Superiorul provincial a deschis proces canonic şi a câştigat contra episcopiei de Pola. Din păcate, episcopul nu s-a conformat hotărârii consistoriului condus de chiar superiorul său direct. Acum, episcopul suspendat temporar va trebui fie să îşi revizuiască atitudinea şi să dea călugărilor mănăstirea înapoi, fie va fi lovit de sancţiunea următoare, care este depunerea din treaptă.

Depunerea din treapta pare a fi solutia ideala, caci episcopul ajuns din nou calugar, se va putea bucura in aceasta calitate de manastirea retrocedata.

[Mihnea Dragomir]

Prea Sfinţitului Părinte al Părinţilor, domnul meu Leon, papă apostolic, Teodor, umilul preot şi egumen de la Studion. Aceasta este de la marele Petru, căci Hristos Domnul nostru, după ce i-a dat lui cheile împărăţiei cerurilor, i-a dat şi demnitatea de şef al turmei sale, aşa-numit succesor al său, care a înfrânt toate inovaţiile eretice introduse în Biserica Universală de către cei ce se îndepărtează de la adevăr...

Scrisoarea Sfântului Theodor Studitul către Papa Leon al III-lea. Contextul trimiterii acestei scrisori: în anul 809 Biserica din Constantinopol (la acea dată, teoretic în comuniune cu Sfântul Scaun) ţine un sinod în care patriarhul uzurpator al Constantinopolului împreună cu episcopi obedienţi lui condamnă icoanele. Protestanţi avant la lettre, ei obligă pe creştini să distrugă icoanele din casele lor.
Împotriva acestei stări de lucruri se ridică monahii de la puternica mănăstire bizantină Studion, în frunte cu egumenul, cel devenit, pentru viaţa sa exemplară şi pentru opera sa, Sfântul Theodor Studitul, unul dintre ultimii sfinţi ai Bisericii Nedespărţite. În Roma vede sfântul sprijinul său, în Roma vede pe apărătoarea ortodoxiei credinţei împotriva ereziilor recurente ale patriarhului de Constantinopol. La Roma vede instanţa de ultim apel, capabilă să răstoarne o decizie heterodoxă a unui sinod din Constantinopol.

Oare mai cred ortodocşii de azi, cei care se vor a fi urmaşii Sfinţilor şi Dumnezeieştilor Părinţi (dintre care Sf Theodor Studitul face parte) în ceea ce credeau şi susţineau aceştia ? Mai cred ei că însuşi Domnul Cristos i-a dat lui Petru "demnitatea de şef al turmei Sale", aşa cum formulează Sfântul ? Din păcate, se pare că nu. Nu mai cred în această învăţătură a primatului petrin, susţinută de atâţia Sfinţi Părinţi fără a fi negată de niciunul. Şi atunci, întrebarea: cum de îndrăznesc aceştia să se socotească drept continuatori ai credinţei dintotdeauna a Bisericii, cum de îndrăznesc să susţină că "nu au schimbat nicio iotă" din ceea ce Sfinţii de pe icoanele la care se închină au crezut ?

[Mihai36]

Cheile imparatiei ..?? Dumnezeu nu va slava Sa nimanui.

Daca ar fi sa aibe cineva cheile (nu stiu in ce masura termenul este biblic in masura in care omului nu i se da decit cununa si nu imparatia pe mina) dintre oameni aceea este Fecioara si nu vreun papa conform vre-unui pretins primat. Pastorirea mirenilor nu inseamna ca ai vreo cheie a imparatiei mai mult decit rugaciunea si darurile daruite oricarui mirean.

Daca ar avea cheile imparatiei ar fi deja arhant si mai mult decit atit si deci ar fi dotat cu o sumedenie de daruri si harisme, ar putea sti orice despre oricine si despre orice din orice timp. Ar putea sa apara si sa dispara, sa se dedubleze sa moara si sa invie, sa faca vrabii din praf si sa invie mortii, sa vindece (in rimul rind pe sine insusi), etc, etc.
Asta ar fi pastorirea adevarata si sfinta -in Adevarul sfinteniei -nu doar una pretinsa.

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Sanctitatea Sa a fost nevoit să facă uz de jurisdicţia sa universală şi imediată, suspendându-l pe episcopul de Pola (Croaţia). Acesta refuzase să pună în execuţie hotărârea unui tribunal eclezial condus de primatul Croaţiei, după un proces canonic între dieceza sa şi Ordinul Benedictinilor.

Asta-i localitatea din Croatia care nu se poate pronunta in romana si se scrie in italiana. Da, numai lucruri rele par sa se intample acolo. :))

În prealabil postat de catalin2

Asta-i localitatea din Croatia care nu se poate pronunta in romana si se scrie in italiana. Da, numai lucruri rele par sa se intample acolo. :))

Mie nu mi-e jena sa ii pronunt numele fonetic, adica real. Croatii NU sunt reprezentativi pentru spiritualitatea BC; ei sunt un neam mai...aprig, ca sa ma exprim elegant, vezi si fenomenul ustasilor, care au fost CRIMINALI DE RAZBOI. (Nu ca cetnicii si partizanii sarbi a r fi fost niste sfinti anahoreti).

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Prea Sfinţitului Părinte al Părinţilor, domnul meu Leon, papă apostolic, Teodor, umilul preot şi egumen de la Studion. Aceasta este de la marele Petru, căci Hristos Domnul nostru, după ce i-a dat lui cheile împărăţiei cerurilor, i-a dat şi demnitatea de şef al turmei sale, aşa-numit succesor al său, care a înfrânt toate inovaţiile eretice introduse în Biserica Universală de către cei ce se îndepărtează de la adevăr...

Scrisoarea Sfântului Theodor Studitul către Papa Leon al III-lea. Contextul trimiterii acestei scrisori: în anul 809 Biserica din Constantinopol (la acea dată, teoretic în comuniune cu Sfântul Scaun) ţine un sinod în care patriarhul uzurpator al Constantinopolului împreună cu episcopi obedienţi lui condamnă icoanele. Protestanţi avant la lettre, ei obligă pe creştini să distrugă icoanele din casele lor.
Împotriva acestei stări de lucruri se ridică monahii de la puternica mănăstire bizantină Studion, în frunte cu egumenul, cel devenit, pentru viaţa sa exemplară şi pentru opera sa, Sfântul Theodor Studitul, unul dintre ultimii sfinţi ai Bisericii Nedespărţite. În Roma vede sfântul sprijinul său, în Roma vede pe apărătoarea ortodoxiei credinţei împotriva ereziilor recurente ale patriarhului de Constantinopol. La Roma vede instanţa de ultim apel, capabilă să răstoarne o decizie heterodoxă a unui sinod din Constantinopol.

Oare mai cred ortodocşii de azi, cei care se vor a fi urmaşii Sfinţilor şi Dumnezeieştilor Părinţi (dintre care Sf Theodor Studitul face parte) în ceea ce credeau şi susţineau aceştia ? Mai cred ei că însuşi Domnul Cristos i-a dat lui Petru "demnitatea de şef al turmei Sale", aşa cum formulează Sfântul ? Din păcate, se pare că nu. Nu mai cred în această învăţătură a primatului petrin, susţinută de atâţia Sfinţi Părinţi fără a fi negată de niciunul. Şi atunci, întrebarea: cum de îndrăznesc aceştia să se socotească drept continuatori ai credinţei dintotdeauna a Bisericii, cum de îndrăznesc să susţină că "nu au schimbat nicio iotă" din ceea ce Sfinţii de pe icoanele la care se închină au crezut ?

Abia acum ati gasit citatul din Sfantul Theodor Studitul. Si neoprotestantii gasesc cate un citat din Biblie pe care il scot din context sau il interpreteaza cum doresc si apoi spun ca toata Biblia le da dreptate, desi restul scripturii ii contrazice.
Asa si aici, cum un sfant s-a adresat papei cu respect sau cum Roma e pomenita intr-un context pozitiv e neaparat primatul papal si generalizand toti au crezut asta. In timpul sfantului Theodor la Constantinopol era erezia iconoclasta si imparatul si puterea ii prigonea pe inchinatorii la icoane. La fel ca in cazul de pe timpul sf. Ioan Gura de Aur la Roma nu era aceasta erezie. Abia acum incepe sa apara declinul Romei, spre sfarsitul secolului VIII romanii se aliaza cu francii si nu mia depind de Imperiul Roman de Rasarit si de Constantinopol. Dar francii ajung sa cucereasca treptat pe romani pana acestia ajung sa adopte conceptiile lor (ma refer la incercarile insistente de a introduce Filioque si in partea romana, si sinoadele locale tinute in acea vreme pe tema asta in apus). Tot atunci papii incep sa-si revendice primatul, daca pana atunci erau doar unele pareri, incepatorul fiind papa Adrian I.

Despre Sf. Theodor si relatiile sale cu Roma putem citi un articol in revista Tabor: http://www.tabor-revista.ro/in_ro.ph..._full&id=10706
Ma intreb oare de ce catolicii nu se intraba si ei de ce in primul mileniu papa nu a dat niciodata vreo hotarare in virtutea primatului sau papal si infailibilitatii. Chiar si pentru cele mai marunte lucruri convoca un sinod local, asta chiar si in cazul Sf. Fotie si papei Nicolae I. Si iarasi o nedumerire, de ce mai era nevoie si de ce mai este nevoie de sinod, cand papa oricum poate spune ceva fara sa ceara aprobarea sinodului si orice spune e infailibi fiind ghidat de Duhul Sfant cand vorbeste ex carhedra? Sinodul pare doar un for mai mult inutil. Asta observa de fapt si Sf. Grigorie cel Mare, ca un primat al nui episcop le neaga practic celorlati autoritatea. Dar Sf. Grigorie se alege din partea unor teologi catolci doar cu rastalmacirea unui citat, cand spune negru pe alb ca nu exista primat si ca trei scaune patriarhale sunt urmasele Sf. Petru (Roma, Alexandria si Antiohia).

[catalin2]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Mie nu mi-e jena sa ii pronunt numele fonetic, adica real. Croatii NU sunt reprezentativi pentru spiritualitatea BC; ei sunt un neam mai...aprig, ca sa ma exprim elegant, vezi si fenomenul ustasilor, care au fost CRIMINALI DE RAZBOI. (Nu ca cetnicii si partizanii sarbi a r fi fost niste sfinti anahoreti).

Era o gluma legata de numele orasului. :)

În prealabil postat de catalin2

Era o gluma legata de numele orasului. :)

Stiu. Culmea, noi, asa balcanici si "slobozi la gura" cum suntem, avem rusine sa pronuntam corect acest oras croato-italian. A propos, e de fapt istro-roman la origine...

[tikkun_olam]

În prealabil postat de Eugen7

Principiul sobornicităţii în conducerea Bisericii

Sinodul apostolic din anul 49-50 infirmă teoria catolică a primatului lui Petru. La acest prim sinod al Bisericii au participat pe lângă Sfinţii Apostoli şi Sf. Iacob şi ceilalţi slujitori bisericeşti, adică diaconii şi preoţii, precum şi Biserica, adică credincioşii din Ierusalim. Existau deci trei categorii: Apostolii (οι αποστολοι), preoţii (οι πρεσβυτεροι) şi fraţii (αδελφοι), cărora li s-au adăugat ca delegaţi ai Bisericii din Antiohia: Pavel, Barnaba, Tit (Ga 2, 3) şi alţi câţiva credincioşi antiohieni. În textul occidental al FA după cuvântul Sf. Petru la 15, 12 se introduce şi faptul că “preoţii şi-au dat consimţământul la cele spuse de Petru”. Acesta a fost motivul pentru care “a tăcut toată mulţimea” şi în continuare, a ascultat pe Barnaba şi Pavel (15, 12) .

Εδοξεν γαρ τω πνευματι τω αγιω και ημιν (15, 28), (părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă) este o formulă consacrată pentru sinoadele ulterioare. Ea cuprinde două lucruri importante: principiul sau temeiul hotărârilor sinodale este Duhul Sfânt, iar autoritatea sinodului este întemeiată, în Biserica post-apostolică, pe demnitatea episcopală. Totodată ea afirmă că ierarhii se adună pentru “multă cercetare” (15, 7) nu ca delegaţi ai credincioşilor, ci după drept divin, aceasta constituind temeiul intern al infailibilităţii hotărârilor sinodale . Ceea ce s-a hotărât cu ocazia sinodului apostolic e valabil întrucât au aprobat cu toţii (15, 23). Noua descoperire insuflată de Duhul, alături de confirmarea prin experienţă şi de mărturia Scripturii sunt adevărate standarde ale Bisericii sinodale.

Sinodul apostolic de la Ierusalim e doar unul dintre argumentele împotriva învăţăturilor schismatice şi eretice ale catolicilor. Faţă de doctrina plenitudinii şi supremaţiei puterii a papei pe care au elaborat-o Conciliile I şi II Vatican, cartea Faptelor Apostolilor ne artată cu totul altceva; Petru avea într-adevăr un rol proeminent, avea o oarecare formă de întâietate între ceilalţi apostoli (deşi pe alocuri Pavel nu i-o recunoaşte, spunînd că aşa cum Petru a fost trimis la iudei, Pavel a fost trimis la neamuri, prin urmare considerându-se un egal al lui Petru) însă Sinodul de la Ierusalim nu arată deloc manifestarea vreunei presupuse plenitudini şi supremaţii a puterii lui Petru. Hotărârile s-au luat pentru că aşa "părut-a Duhului Sfânt şi nouă" (adică nu doar pentru că aşa i s-ar fi părut lui Petru), iar la Fapte 15, 23 şi 16, 4 se vorbeşte clar despre ceea ce au hotărât apostolii şi preoţii la Ierusalim, nu doar ceea ce ar fi hotărât Petru de capul lui şi ceilalţi ar fi trebuit să asculte ca nişte sclavi de stăpânul lor cu putere supremă şi deplină. Felul în care s-au desfăşurat lucrurile atât la Sinodul de la Ierusalim, cât şi la alte Sinoade dovedeşte eroarea şi tendenţiozitatea opiniilor "dogmatice" ale catolicismului schismatic şi eretic.

A fi catolic nu înseamnă deci a fi sub papa, ci a fi sub Hristos, sub Sfântul Duh şi sub ceea ce au hotărât "apostolii şi preoţii" sub asistenţa Sfântului Duh. Faptul că Petru avea o anumită întâietate în raport cu ceilalţi nu afirmă însă opinia schismatică şi eretică a catolicilor despre plenitudinea şi supremaţia puterii lui Petru, iar mai apoi a papilor. Atâta plenitudine şi supremaţie a puterii a avut Petru, încât decizia este a "apostolilor şi a preoţilor", după cum "părutu-s-a Sfântului Duh şi lor" (deci nu doar după cum i se "părea" lui Petru).

Biserica a fost întemeiată pe "12 pietre de temelie", nu doar pe una, după cum arată Apocalipsa 21, 14; călăuzirea la adevăr (la tot adevărul) a fost făgăduită apostolilor prin lucrarea "locţiitorului şi vicarului" Fiului lui Dumnezeu care este Sfântul Duh, celălalt Paraclet, după cum afirmă Evanghelia după Ioan. (Acest lucru este confirmat şi de Apopcalipsa 22, 17 unde se spune că Duhul şi Mireasa zic "Vino, Doamne", iar nu Petru şi Mireasa, pentru că Sfântul Duh este adevăratul "locţiitor şi vicar" al Fiului lui Dumnezeu.) Prin urmare nici Petru şi nici papii nu au avut şi nu au putut avea o plenitudine şi o supremaţie a puterii aşa cum afirmă ultimele concilii schismatice ale catolicilor, cele de la Vatican; chiar dacă Hristos nu a respins ideea de primat sau de întâi între apostoli, şi poate chiar a afirmat-o, multe locuri din Biblie arată că Petru nu avea presupusa plenitudine şi supremaţie a puterii în Biserică pe care o afirmă schismaticii şi ereticii catolici.