Parintele Arsenie Boca

[leonte]

Am doar doua amaraciuni, iar la unde dintre ele chiar nu voiesc sa renunt.
Prima si cea mai apasatoare, care ma tulbura macar un ceas in fiece zi, este ca nu ma pot face pilda de umblat pe calea catre lumina. Desi vad lumina venind catre mine, ma tot intreb "de ce?" si nu inteleg. Imi amintesc apoi de cuvintele apostolului "Ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari;"...
Aceasta singura concluzie pertinenta, pe care pot sa o gasesc in scurte momente de luciditate, imi intareste convingerea din care se hraneste cea dea doua amaraciune: pe cei ce-si spun alesi, ii gasesc la fel de nedemni ca si mine de titulatura pe care si-o asuma. Cel mai grav imi pare ca haina a devenit mai sfanta decat caracterul. Si nu ma refer la lumea profana ci la biserica. Aduceti un episcop otodox, din Asia, imbracat in simple haine de monah. Duceti-l intr-o manastire si cautati daca va intelege cineva ca este episcop, fara ca el sa se dea in vileag!

Si al doilea aspect - care va fi comportamentul fata de el cand se va intelege ca este episcop? Va mai fi acelasi? Nu ma refer la metania stabilita de randuiala Bisercii Ortodoxe, ci la locul de la masa, la locul din strana, a felul in care va fi privit, la tonul pe care i se vor adresa aceeaisi oameni care pana cu un ceas in urma il credeau un simplu monah.

Oare nu cumva, un astfel de experiment ar trada superficialitatea, formalismul ortodox similar cu al saducheilor, pretuirea cuiva potrivit celor vazute si auzite cu urechea cea trupeasca? Oare este vreo diferenta intre sporirea duhovniceasca a unui episcop fata de un simplu monah? O diferenta prin care orice monah sa-l recunoasca pe fratele sau mai cuvios, chiar de-ar fi legat la ochi? Oare daca as calatori intr-un compartiment cu un episcop si as fi preot sau simplu monah, as putea recunoaste prisosul de Har ce se raspandeste din acel om?

Iata deci amaraciunile mele. Dezbracati de haine si tunsi de barbi, oare ar ma fi monahii recunoscuti drept monahi, sau episcopii drept episcopi? Si daca nu, oare nu inseamna ca noi, ortodocsii din Romania, ne-am facut precum ninivenii, sau chiar mai rai? Si atunci, pe cine cautam noi sa "convertim" si la ce religie? Se discuta treburile astea la teologie?

[iana]

În prealabil postat de leonte

As avea un raspuns scurt, din pateric, pentu tine si pentru toti, dar stiu ca va fi zadarnic, deci imi inghit cuvintele. Stiu ca va fi zadarnic pentru ca multi dintre voi stiti patericul mai bine decat mine, dar cu toate astea, alegeti sa uitati ceea ce nu va comvine.

Marturisesc ca nu stiam de Moise si de Miriam, dar iata ceea ce gpalama a cautat sa omita, sa tina ascuns ca pe un lucru rusinos si nu-l are ca pe un adevar ce trebuie spus. Oare arhiereii Melchisedec, Aron, Zaharia, Vasile al Capadohiei, Nicolaie al Lichiei, Nectarie al Eginei si toti ceilati cuviosi arhieri ai Bisericii, prin treapta arhieriei s-au sfintit acestia? Pentru ca erau arhierei citim noi astazi despre dansii cu multa evlavie? Oare citind noi din vietile lor, intelegem ca pentru slujirea lor arhiereasca s-au facut placuti lui Dumnezeu? Oare nu erau ei mai dinainte, cautatori ai Adevarului care i-a si facut liberi? Oare nestiind prea multe despre ce fel erau inainte de a fi hirotoniti, intelegem din asta ca erau niste bieti pacatosi, harpareti si iubitori de sine, iar prin hirotonia arhiereasca s-au facut sfinti si cuviosi?

Nu mai truditi sa-i spuneti raului-bine si minciunii-adevar, caci zadarnica este osteneala voastra! Aceasta nu-i de folos neamului romanesc; nu zideste Biserica; nu slujiti lui Dumnezeu; iar voua, mai mult va pricinuiti necazuri. Iar daca ajungeti sa socotiti ca asuprirea voastra nu e mustrare de la Dumnezeu ci e mucenicie fara de sange, ca si cum ati fi implinit toata dreptatea si mucenicia e tot ce va lipseste... Domnul sa va dea cainta si lacrimi, macar in ceasul mortii!

La Domnul este toata nadejdea mea, ca intr-o buna zi, toate cele spuse mai sus, de mine si de gpalama si de toti ceilalti, isi vor gasi adapost in urechile celor ce au mai multa nevoie de ele. Astazi, nu ma consider printre aceia. Dar intr*o buna zi, cand voi mai lepada una dintre hainele mandriei, poate ca voi ajunge sa socotesc ca toate mustrarile ce s-au spus de la inceputuri si pana azi, pentru mine s-au spus. Nu pentru arhiereii cei vicleni, nu pentru preotii cei harpareti, nu pentru unii calugari galcevitori; nu pentru atei, musulmani, protestanti sau yogini. Ci pentru mine s-au spus toate mustrarile si toate invataturile. Toti sunt in lumina numai eu in intuneric. Toti se vor mantui, eu singur voi pieri. Nadajduiesc ca intr-o buna zi, voi ajunge nu doar sa afisez aceste doua marturii, ca si cum le-as fi citit dintr-o carte si acum le recit. Ci ca pe o concluzie a mea despre mine insumi, dupa cunoasterea de sine. Nu rostite ca asa se cuvine, ci pentru ca asa este. Dar nu este astazi acea zi, deci voi cauta sa nu-L mint pe Cel ce m-a iubit din veac.

Imi place cum ati pus problema. Ceea ce trebuie sa retinem, cred, este ca nu locul, sau haina sfinteste omul ci invers. Asta vroiati sa spuneti, nu?

[adam000]

În prealabil postat de leonte

Cel mai grav imi pare ca haina a devenit mai sfanta decat caracterul. Si nu ma refer la lumea profana ci la biserica. Aduceti un episcop otodox, din Asia, imbracat in simple haine de monah. Duceti-l intr-o manastire si cautati daca va intelege cineva ca este episcop, fara ca el sa se dea in vileag!
------------
Oare daca as calatori intr-un compartiment cu un episcop si as fi preot sau simplu monah, as putea recunoaste prisosul de Har ce se raspandeste din acel om?

Nu ma astept ca vreun protestant sa inteleaga sau sa creada asemenea aspecte.
Cu cat un om este mai departat de Dumnezeu (inclusiv din erezie/ lipsa de crediinta personala/ pacatele personale), cu atat percepe mai putin din sfintenia Lui.
Evreii nu i-au recunoscut pe Dumnezeu Fiul, desi l-au avut pe El in fata lor.
Dintre toti care au fost de fata, numai Sf Ioan Botezatorul a vazut epifania.
Protestantii pot avea un sfant in fata sau moastele unui sfant si nu recunosc nimic din sfintenia lor. Cu atat mai putin ar percepe/pricepe vreun pic din sfintenia unui episcop ortodox.
Insa ortodocsii care se nevoiesc spre apropierea de Dumnezeu si distantarea de pacate, isi recunosc si sfintii (si moastele) si episcopii (si preotii) si Sfintele Taine.

Cei care nu ii recunosc, ii refuza/resping intr-un fel sau altul, nu pe episcopi sau pe preoti ii vorbesc de rau (in forme mai mult sau mai putin subtile si aluzive), ci chiar pe Dumnezeu in numele caruia aceia slujesc si de la care au primit slujirea lor.
Sint curios, de unde stii tu ceea ce numai Dumnezeu (cel ce vorba rugaciunii: ispiteste inimile si rarunchii oamenilor) cunoaste - anume caracterul episcopilor nostrii? Chiar crezi ca esti atoatestiutor sa le cunosti tu inima si caracterul? Poti spune ca ii cunosti pe toti?

Leonte, spune-ne te rog carei confesiuni apartii?
.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de leonte

Am doar doua amaraciuni, iar la unde dintre ele chiar nu voiesc sa renunt.
Prima si cea mai apasatoare, care ma tulbura macar un ceas in fiece zi, este ca nu ma pot face pilda de umblat pe calea catre lumina. Desi vad lumina venind catre mine, ma tot intreb "de ce?" si nu inteleg. Imi amintesc apoi de cuvintele apostolului "Ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari;"...
Aceasta singura concluzie pertinenta, pe care pot sa o gasesc in scurte momente de luciditate, imi intareste convingerea din care se hraneste cea dea doua amaraciune: pe cei ce-si spun alesi, ii gasesc la fel de nedemni ca si mine de titulatura pe care si-o asuma. Cel mai grav imi pare ca haina a devenit mai sfanta decat caracterul. Si nu ma refer la lumea profana ci la biserica. Aduceti un episcop otodox, din Asia, imbracat in simple haine de monah. Duceti-l intr-o manastire si cautati daca va intelege cineva ca este episcop, fara ca el sa se dea in vileag!

Si al doilea aspect - care va fi comportamentul fata de el cand se va intelege ca este episcop? Va mai fi acelasi? Nu ma refer la metania stabilita de randuiala Bisercii Ortodoxe, ci la locul de la masa, la locul din strana, a felul in care va fi privit, la tonul pe care i se vor adresa aceeaisi oameni care pana cu un ceas in urma il credeau un simplu monah.

Oare nu cumva, un astfel de experiment ar trada superficialitatea, formalismul ortodox similar cu al saducheilor, pretuirea cuiva potrivit celor vazute si auzite cu urechea cea trupeasca? Oare este vreo diferenta intre sporirea duhovniceasca a unui episcop fata de un simplu monah? O diferenta prin care orice monah sa-l recunoasca pe fratele sau mai cuvios, chiar de-ar fi legat la ochi? Oare daca as calatori intr-un compartiment cu un episcop si as fi preot sau simplu monah, as putea recunoaste prisosul de Har ce se raspandeste din acel om?

Iata deci amaraciunile mele. Dezbracati de haine si tunsi de barbi, oare ar ma fi monahii recunoscuti drept monahi, sau episcopii drept episcopi? Si daca nu, oare nu inseamna ca noi, ortodocsii din Romania, ne-am facut precum ninivenii, sau chiar mai rai? Si atunci, pe cine cautam noi sa "convertim" si la ce religie? Se discuta treburile astea la teologie?

Sunt atat de multe argumente care imi vin acum in minte, ispitit sa iti dau un raspuns la amaraciunea pe care o marturisesti si pe care o iau de buna.
Ma limitez doar la a face urmatoarele precizari:
a) intreaga teologie are ca ax central autenticitatea vietii de credinta. Prin toate incercam sa ajungem aici. Ca nu reusim, ca ne mai incurcam sau ca esuam cu totul, asta e alta poveste.
b) Toate slujbele din Biserica au un singur rost: de a ne ajuta in efortul nostru, personal si colectiv, de a trai crestineste, in vederea unei vieti tot mai imbunatatite, care tinteste la mantuire. Ca, iarasi, nu reusim si ca ne tot poticnim, asta e alta discutie.
c) Cel mai simplu criteriu pentru o oarecare linistire in privinta starii cuiva (imbunatatit sau nu) sunt "roadele Duhului". Le stii prea bine, nu le mai enumar. Macar pe ici pe colo, una sau alta dintre roade, mai gasim noi pe la crestini (mireni, preoti, monahi, episcopi etc.), de voim aceasta cu tot dinadinsul. Nu neaparat haina sau oricare alt criteriu exterior, ci roadele Duhului. Pe care le simtim, desigur, in masura in care avem si noi parte de un strop, macar, din acestea...

Pe de alta parte, atunci cand ne tinem la statornica nemultumire, cand suntem atat de preocupati de harul altui crestin, al unui preot sau al unui episcop, cand suntem prea dezamagiti sau obositi de propria lucrare a despatimirii s.a.m.d., fireste ca in acest caz nu mai zarim nimic decat propria poticnire pe care, vai, o proiectam asupra celorlalti.
Cu totii avem de infruntat aceasta mare ispita.
Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa ne concentram pe linistirea noastra, mai intai, pentru a putea sa reincepem lucrarea frumoasei pocainte. AMIN+

[leonte]

În prealabil postat de cezar_ioan

a) intreaga teologie are ca ax central autenticitatea vietii de credinta. Prin toate incercam sa ajungem aici. Ca nu reusim, ca ne mai incurcam sau ca esuam cu totul, asta e alta poveste.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa ne concentram pe linistirea noastra, mai intai, pentru a putea sa reincepem lucrarea frumoasei pocainte. AMIN+

a) Autenticitatea vietii in credinta. Iata ce problema de interes major pentru orice crestin, de la vladica pana la opinca. In opinia mea (pe care constat ca o emit fara perspectiva de efect) aceasta trebuie sa fie grija oricarui pastor duhovnicesc. Iti va fi foarte greu sa ma convingi, tie si oricui, ca temelia catehezei ortodoxe din zilele noastre o reprezinta autencitatea credintei. Acest aspect al trairii crestin orodoxe, nu imi pare atat de inalt si greu de atins cum il descrii tu, incat sa esueze cineva in incercarea de a o atinge. Sa nu confundam autenticitatea acesta, pe care o percep ca pe o corecta intelegere a invataturii apostolice si patristice, cu despatimirea. Din acesta intelegere a Legii, in duh si in adevar, se naste si trairea. Si pentru ca esti de specialitate, iti va fi usor sa evaluezi exemplul urmator.

Doi crestini, Il percep diferit pe Dumnezeu si implicit pacatosenia lor o resimt diferit. Unul crede intr-un dumnezeu care il "pandeste" pas cu pas, ii urmareste fiecare miscare, ii numara fiecare respiratie, ii contorizeaza fiecare gand, asteptant cu interes momentul in care robul sau va fi tras la raspundere pentru a fi trimis la dreapta sau la stanga-jos. Cand observa ca ispita se abate asupra lui, incepe sa tremure la gandul ca va infunda puscaria cea vesnica unde va fi sodomit de draci. Timp de 25,30 de ani de viata, omul nu are nici un moment de liniste interioara. Caderile sunt nelipsite pentru ca stim ca nu exista om fara de pacat. Psihologic vorbind, ce fel de viata este aceasta? Cat timp va rezista omul acesta fara a deveni satanist, adica razvratit impotriva randuielilor?

Atunci cand se spovedeste, ce fel de spovedanie este aceea? Una a hotului prins in fapt, in cel mai bun caz. El nu regreta pacatul, ci regreta faptul ca a fost prins. De fapt ce este pacatul? <<Vine vecinul si-mi ia capra iar eu sa spun, "Domnul a dat Domnul a luat"?>> Asa ceva este greu de inteles. <<Cine este Acest tiran atotputernic care ma persecuta?>> Sub povara unor astfel de cugetari, sub ingradirea sfintelor porunci de a-si cere drepturile sociale, prins in gheara pacatului, coltii deznadejdii se preschimba in razvratire, asta daca omul e tare de psihic. Astfel mai toarna un paharel sa mai uite de amaraciunea vietii sale.

Incepe sa se teama a mai merge la biserica. Isi cantareste viata, incoltit de deznadejde si observa ca nu are parte nici de dulceata cea vremelnica si nici sperante de mantuire nu sunt. Adica nici bucurie vremelnica, nici vesnica. Ii iese in cale un iehovist(sa zicem) si incepe sa-i spuna o poveste, iar povestea iehovistului ii surade. Si cu buzele unse si cu sufletul in Rai. <<Unui astfel de Dumnezeu parca m-as face rob...>> A doua zi se intalneste cu parohul din sat. "-Frate Costica, cam rarut pe la biserica! - Parinte, nu inteleg un lucru. De ce curvia este pacat? De ce este pacat sa-mi apar ograda? Daca talharul ma calca, de ce biserica imi interzice sa pun mana pe ciomag?" Popa ii raspunde dupa cat se pricepe, iar daca nu il doveste, cauta sa-i inchida repede gura "Asa e voia lui Dumnezeu. Cele mai presus de tine nu le cauta!". Se intalneste iar cu predicatorul strain si ii pune aceleasi intrebari... Finalul il intuim cu totii. Dupa cum probabil v-ati dat seama, omul nostru nu trece la iehovisti, ci i se arata ingerul Domnului si-i spune. Invatatura ai inteles-o gresit, iar preotul din sat nu-i "pastorul cel bun", ci naimit este.

Al doilea om, nascut si crescut in dreapta credinta ortodoxa, se inchina si slaveste un Imparat care s-a facut rob, ca sa faca pe om Imparat. A primit scuipari si palmuiri, pentru a se face omului pilda de indelunga rabdare, dar si pentru a-i arata ce fel de Dumnezeu este Cel atotputernic. Omul se bucura ca are un astfel de Imparat iubitor de oameni si se simte tras spre a-I sluji cu ravna. Petrecand in rugaciune si citind scripturile, citind cartile intelepciunii, incepe sa i se dezlege mintea si prinde noima Legii, pricepe efectul ucigator al pacatului si conchide : "Buna si inteleapta este Legea lui Dumnezeu, cea data spre fericirea si belsugul omului, atat in viata aceasta cat si spre sporire duhovniceasca!" Atunci cand cade in pacat, inima lui nutreste un altfel de regret. Nu ca a hotului prins in fapt, ci ca al celui ce a gresit fata de Cel ce il iubeste din veac. Simte ca I-a tradat iubirea de oameni, simte ca I-a bajocorit jertfa de pe Golgota si se socoteste printre cei ce l-au scuipat.

Care dintre cei doi este in dreapta credinta a sfintilor parinti si caruia i s-a facut o cateheza buna si ziditoare de suflet?

[leonte]

În prealabil postat de cezar_ioan

c) Cel mai simplu criteriu pentru o oarecare linistire in privinta starii cuiva (imbunatatit sau nu) sunt "roadele Duhului". Le stii prea bine, nu le mai enumar.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa ne concentram pe linistirea noastra, mai intai, pentru a putea sa reincepem lucrarea frumoasei pocainte. AMIN+

Bun raspuns ai dat! Roadele duhului si masura in care acestea izvorasc din fiecare sunt si masura duhovniceasca a fiecaruia. Cel ce cauta binele, recunoaste roadele duhului, cel ce cauta desertaciune, pe omul bland si iertator il socoteste a fi un prost. Pe cel ce nu cauta a se capatui, sau a se urca si a porunci peste ceilalti, deasemenea il pune la talpa societatii. Curata camatarie!

Propun sa facem niste sondaje prin satele romanesti, de ortodocsi, si sa esantionam batrani si tineri, femei si barbati, spre a descoperi procentul celor din primul caz si pe al celor din cazul al doilea, din exemplul celor doi crestini cu intelegeri diferite? Eu unul, avand experienta in acest sens, pot sugera chiar de acum o marja a raspunsului. 75-80% mireni de parte barbateasca se afla in primul caz, 15-20%dintre ei deja nu mai au legatura cu biserica, ci numai cu crisma satului, iar 5% or fi avut norocul de un preot pun, care a avut si el parte de o instruire buna si s-or afla in cazul al doilea. In randul femeilor, om avea un 7-9% din cazul al doilea, procentul femeilor care merg la biserica fiind mai mare decat al barbatilor.

Deci iata cuantumul Ortodoxiei din Romania : 5-9%. Restul se inchina la dumnezeu strain, idol proiectat din ratacirea unora si intretinut de lacomia celor ce mulg "turmele". Desi mai toti se imbraca la fel si rostesc aceleasi cuvinte, trairea este alta. Si nu vorbesc de fierbinteala si devotamentul fiecaruia, pe care numai Domnul le stie. Ci despre trairea ce deriva dintr-o credinta defecta si dintr-o cateheza beteaga. De unde roadele duhului, la cel ce se inchina unui tiran atotputernic? De unde "roadele duhului" in formalismul literei Legii?

[leonte]

În prealabil postat de cezar_ioan

Pe de alta parte, atunci cand ne tinem la statornica nemultumire, cand suntem atat de preocupati de harul altui crestin, al unui preot sau al unui episcop, cand suntem prea dezamagiti sau obositi de propria lucrare a despatimirii s.a.m.d., fireste ca in acest caz nu mai zarim nimic decat propria poticnire pe care, vai, o proiectam asupra celorlalti.
Cu totii avem de infruntat aceasta mare ispita.
Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa ne concentram pe linistirea noastra, mai intai, pentru a putea sa reincepem lucrarea frumoasei pocainte. AMIN+

Nu contest cele spuse de tine. Dar, intorcandu-ne la cele doua exemple pe care le-am enuntat mai sus. Asa este ca o credinta adevarata, naste si trairi mai sfinte? Asa este ca primind invatatura de la un preot vrednic, ma voi rezuma la judecata de sine? Ma mira faptul ca un om cu specializarea si calificarea ta, inca nu a reusit sa inteleaga ca eu nu judec pe nici un frate al meu, crestin ortodox. Ci numai dau in vileag si aloc tonul potrivit pentru faptele celor ce se imbraca precum sfintii apostoli si procedeaza precum prigonitorii Bisericii. Ei, marturisind minciuni, graiesc despre Hristos si despre credinta cea adevarata ca si cum ar avea-o. Si prin faptele lor de sminteala, smulg din sanul Bisericii si pe ultimii crestini care au mai ramas.

Stii bine care este credinta mea despre ingerii cei cazuti. Nu am sa o reiau pentru ca nu caut sa tulbur pe nimeni. Pe mine, cat timp ma foloseste voi ramane in ea. Totusi am sa enunt predania populara. Diavolul este batran si viclean. Pe crestinul pravoslvanic nu nadajduieste ca-l va surpa numai prin isipitire trupeasca. Lupta trupului este doar o pregatire a terenului, o slabire a psihicului spre deznadajduire. Apoi ridica armatele de prooroci mincinosi. Pe ighemoni i-a pus l-a pastrare caci stie ca mai multa mantuire a pricinuit. Proorocii mincinosi sunt mreaja intinsa in capturarea crestinilor.

Dar cum sa-i faca pe berbecuti si pe mioare sa paraseasca turma? Cum altfel decat prin sminteala? Sminteala este punctul cel slab al crestinului, iar pentru aceasta uneltire suprema, diavolul si-a trimis ucenicii mai intati ca simplii crestini ce veneau la biserica pentru a aduce ispite. Apoi si-a imbracat ucenicii in preoti, apoi in arhierei, iar la vremea de pe urma, in patriarhi. Astfel si-a creat o sinagoga a satanei, ce functioneaza sub aceleasi vesminte, rostesc aceleasi cuvinte ale predaniei, dar intentia este alta. Si daca intentia este alta si trairea si duhul sunt altele. Numai prin aceasta putem sa recunoastem Biserica de biserici.

Cat despre faptul ca eu nu sunt cum ar trebui sa fiu, cum imi doresc sa fiu, ma face sa ma intreb iar cui slujesc eu de fapt? Sfinteniei, in nici un caz! Macar dreptei credinte, prin marturisirea milelor celor bogate ale Celui ce isi asteapta fiul risipitor. Fara sa fim impacati unii cu altii, nu putem sa najduim in impacarea cu Tatal. Defaimandu-i pe cei ce nu au cunoscut adevarul si nici pe Hristos, nu slujim in nedejde de impacare ci ne facem ultele dezbinarii. Singura impacare mantuitoare este cea a iubirii intru Hristos, nu a corectitudinii politice, dar nici a inrobirii si exploatarii celorlalti cu Evanghelia la subsuoara. Hristos a venit sa porpuna, nu sa impuna. In acelasi Duh trebuie sa fie si marturisirea ortodoxa, caci orice alt duh este duh al veacului acestuia.

Oare m-am facut lamurit? Oare s-a inteles de data asta pe cine acuz si pe Cine marturisec? Oare s-au dumirit fratii ca pricina tulburarii mele nu este neputinta in vreme de ispita, ci nadejdea cea vicleana si talhareasca?

În prealabil postat de leonte

Deci iata cuantumul Ortodoxiei din Romania : 5-9%. Restul se inchina la dumnezeu strain, idol proiectat din ratacirea unora si intretinut de lacomia celor ce mulg "turmele". Desi mai toti se imbraca la fel si rostesc aceleasi cuvinte, trairea este alta. Si nu vorbesc de fierbinteala si devotamentul fiecaruia, pe care numai Domnul le stie. Ci despre trairea ce deriva dintr-o credinta defecta si dintr-o cateheza beteaga. De unde roadele duhului, la cel ce se inchina unui tiran atotputernic? De unde "roadele duhului" in formalismul literei Legii?

Frate, e posibil ca procentul pe care l-ai indicat să fie aproape de adevăr. Și nu cred că a constata starea duhovnicească a noastră ca popor înseamnă a judeca. Poate să însemne a plânge și, totodată, a semnala o mare nedreptate care i se face fiind ținut înfometat.

Însă întrebarea este: Ce e de făcut? Ce putem face noi ca să schimbăm asta? Teama multora dintre noi, văzându-ți revolta, este că ataci temeliile Bisericii. Eu cred, însă, că temelia n-o consideri șubredă, ci doar ce construiesc unii pe ea. Sunt de acord că ceea ce este prost zidit trebuie dărâmat și refăcut.

Consideri, oare, că preoția în sine, așa cum există în Biserică, adică prin hirotonire, nu este valabilă, și că preoți cu adevărat nu pot fi decât cei în care se vede roada Duhului? Bine ar fi să fie așa, adică să fie aleși doar aceia, să nu se țină cont în primul rând de studiile făcute (deși sunt și ele necesare, însă în plan secund), ci de vocație (care obligatoriu trebuie să premeargă studiului).

Mitropolitul Hierotheos Vlachos are un capitol (în cartea Psihoterapia ortodoxă) în care tratează cu asprime nevrednicia preoțească, arătând că există și o preoție universală, accesibilă și mirenilor. Căci preotul dacă nu este un vindecător nu este adevărat preot, spunea sfinția sa. Totuși, el n-a respins ierarhia Bisericii, ajungând, iată, episcop. Unul vrednic, se pare.

Aș vrea să înțeleg mai bine cum înțelegi felul în care defecțiunile astea pe care le constatăm cu toții ar putea fi îndreptate. Eu, unul, îmi doresc tare mult o schimbare în bine, însă mă simt neputincios. Nu văd cum niște cuvinte înșirate pe forum ar putea schimba ceva în bine. Încerc, doar, să mă schimb pe mine însumi și să mă rog pentru ceilalți.

Nu suntem primii care constatăm aspectele astea în Biserică. M-am uitat la cei dinaintea noastră, ce atitudine au avut. Și am văzut că au intrat ei înșiși în Biserică, devenind preoți vrednici și sfinți, respingând ispita revoltei. Părintele Galeriu spunea că este nevoie de schimbări, de restaurări uneori, însă ele trebuie făcute de sfinți. Altfel, ajungem ca Luther, să stricăm și mai mult, să facem rău din dorința de mai bine.

[leonte]

În prealabil postat de iana

Imi place cum ati pus problema. Ceea ce trebuie sa retinem, cred, este ca nu locul, sau haina sfinteste omul ci invers. Asta vroiati sa spuneti, nu?

Dumnezeu iti va rasplati sinceritatea si cumintenia. Sa nu te indoiesti de aceasta in ispitele ce se vor abate asupra ta, ci sa te intaresti in nadejdea ca Dumnezeu nu are ureche trupeasca sa se lase inselat de buze viclene! El cauta la inima omului si precum ochiul tau vede lumina rosie sau albastra si le deosebeste, asa cantareste El inimile noastre de sunt viclene sau sincere.

[leonte]

În prealabil postat de N.Priceputu

Însă întrebarea este: Ce e de făcut? Ce putem face noi ca să schimbăm asta? Teama multora dintre noi, văzându-ți revolta, este că ataci temeliile Bisericii. Eu cred, însă, că temelia n-o consideri șubredă, ci doar ce construiesc unii pe ea. Sunt de acord că ceea ce este prost zidit trebuie dărâmat și refăcut.

Părintele Galeriu spunea că este nevoie de schimbări, de restaurări uneori, însă ele trebuie făcute de sfinți. Altfel, ajungem ca Luther, să stricăm și mai mult, să facem rău din dorința de mai bine.

Corecta este observatia aceasta din urma. Gura iadului e pavata cu intentii bune si eu insumi ma tem de aceasta si caut sa-mi cantaresc bine cele ce sugerez. Se pare insa ca nu suficient de bine.

Cat despre daramarea a ceea ce este prost zidit, aici am o obiectie. Eu sunt pentru salvarea a ceea ce poate fi salvat. Desi afirmatia ta este in general corecta, in cazul concret al Bisericii Ortodoxe, nu se aplica. Biserica a fost zidita si incheiata. Ceea ce se zideste acum, in anii democratiei, sunt doar poteci de iesire din biserica; anexe ce pregatesc ratacirea cea de pe urma. Si daca este sa ramanem in alegoria santierelor, imagineaza-ti o curte a bisericii in care, de la poarta pana la pridvor s-a zidit un labirint cu multe iesiri in afara. Chiar si pridvorul are mai multe usi catre rasarit, dar numai una da in Biserica lui Hrisots.

Nu sunt pentru alungare, ci pentru botezul duhului celor ce au ajuns a fi ierarhi ai lui Hristos, fara sa-L cunoasca pe Hristos. Este suficient sa-i punem fata in fata cu Hristos, caci mai departe, daca sunt doar amagiti, isi vor recunoaste Stapanul cel iubitor, si-L vor iubi si ei. Daca sunt idraciti, indracirea lor va fi vadita si vor fi caterisiti conform canoanelor. Pe cei mai vicleni de atat, ii va ajunge moartea ce fireasca si vor parasi scena. Intrebarea este cine le va lua locul? Si aici este si greul intrebarii tale: ce este de facut?

Pentru toate cele de mai sus, solutia o reprezinta vederea in duh. Si slava Domnului ca mai avem astfel de frati, chiar in tara noastra. Nu degeaba a spus apostolul ca harul proorociei zideste Biserica. Proorocii sunt peste ierarhia bisericeasca si ar fi bine sa-i pretuim ca atare. Nu prin ploconeli, ca nici un prooroc nu asteapta asta, ci prin a pune pret pe cuvantul lor oricat de taios ar fi.

Se spune ca mandria este pacat. De ce? Pentru ca asa au poruncit... mosnegii nostri? <<Dar ei credeau ca pamanul sta fix si soarele se invarte in jurul nostru, cum se na luam dupa mintea unor astfe de innapoiati?>> Iata ce usor se darama o marturisire buna cu un fundament slab, superficial. Cu adevarat mandria este pricina tuturor rautatilor, dar nu din traditie, caci astazi si stiinta incepe sa ajunga la aceeasi concluzie. Iata al doilea instrument al biruintei: stiinta randuielilor celor firesti, care nu contrazice cu nimic poruncile lui Dumnezeu.

Dar al treilea si cel mai important aspect, este sa fim dispusi sa acceptam ca nu detinem toata intelegerea si tot adevarul. Sa ingropam aceasta aroganta subtila! Iata ca traditia ne invata sa punem pamantul in centru universului, iar stiinta laica dovedeste mersul planetelor si gaurile negre. De se va continua cu cerbicia atotstiutorilor nu vom putea evita capcanele ce se intind. Iti aminteti probabil despre citatul din sf. Siluan si cum au sarit multi sa-mi spuna ca sunt ecumenist. Iar cand am vadit sursa celor spuse... Iata cel mai perfid model de capcana. Iar eu nu sunt decat un singur om, fara o armata de cercetatori in spate. Intai te vor ispiti sa marturisesti o credinta subreda, iar pe urma te vor pune in fata evidentului. Cu cat vei sustine mai tare punctul tau de vedere, cel gresit, cu atat si credibilitatea iti va fi mai zdruncinata in momentul in care vei fi vadit. Repet. Nu Legea si Predania sunt gresite, ci felul in care au fost si sunt interpretate.

Cum ne intoarcem la adevaratul inteles? Prin rugaciune fierbinte, asa cum ne-a poruncit Hristos, nadajduind in luminarea mintii si in revelatia celor bune. Nu spun ca pe o poezie emotionanta, ci ca singur adevar in care cred.