|
#81
|
||||
|
||||
Citat:
L.E. Ok, chiar nu mai am ce comenta. Nu cu tine, în orice caz.
__________________
Îmi cer scuze celor pe care i-am supărat! "Trebuie sa mori înainte de a muri Pentru a nu muri atunci când mori" |
#82
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc) |
#83
|
|||
|
|||
Citat:
Pai ce pot sa zic, lucrurile sunt si mai clare acum :) Nu pot decat sa cer scuze ca am cerut mai mult decat poti duce sau produce. Sanatos sa fii, dar daca se poate, incearca sa dai sfaturi pe privat, nu mai sminti si pe altii cu antipatiile tale "duhovnicesti".
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#84
|
||||
|
||||
Daca nu ii erau adresate Yasminei, ar fi aparut pana acum, si ar fi spus ca a fost o adresare generica, fara o tinta anume. Desi greu de crezut...
Citat:
Da-mi voie sa am alta parere despre ce inseamna decenta si responsabilitatea propriilor afirmatii, in acest caz. Citat:
Nu conteaza c-a fost sters de pe topic. Din sufletele celor doi trebuie sa se stearga conflictul. Iar asta, doar recunoscandu-si fiecare partea de vina (daca tu sustii ca si ea are una, prin aceea ca l-ar fi provocat, ceea ce e discutabil), mai mare sau mai mica. Fie pe privat, fie in public. Si aici nu e nici treaba ta, nici a mea. Dar nu pot sa nu sesizez cat esti de subiectiv. Adica, din toata discutia asta despre cei doi, doar pe Yasmina o vezi ca tre' sa-si smereasca orgoliul?! Nu-i nicio straw-woman fallacy aici, constat doar ca ai cuvinte dure doar la adresa ei. Raspunde tu obiectiv, mai intai: epitetul "toapa transcontinentala" si celelalte, ce e? Plus ca, inainte ziceai asa: Citat:
Astept raspuns impartial. |
#85
|
|||||||
|
|||||||
Citat:
Citat:
Fiecare a lansat niste afirmatii "generice" dar cu directie calcand din ce in ce mai tare pedala la gaz intr-un soi de "chicken game". Acum au devenit, din partea partii pierzatoare, chiar foarte personale dar se pare ca nimeni nu vede o problema din asta. Citat:
Apelul la valorile crestine pe care TU trebuie sa le implementezi nu sa le ceri altora pe un ton obraznic si imperativ este "lovire"? Cam asta e ce ai priceput tu din treaba cu "valorile crestine"? Sau ai si tu probleme serioase incepand inca de la intelegere pana la implementarea lor? Citat:
Dupa cum vezi, partea care se da cea mai lovita e tare dispusa sa-si recunoasca partea de vina. Iar voi, "prietenii" sunteti foarte "duhovniceste" implicati in a-i arata lucrul asta. Citat:
Pai sa vedem, cine iese in evidenta pentru prelungirea cu 2 saptamani a unui conflict ridicol care a disparut de pe forum cam tot de atunci? Care tine musai sa fluture stindardul cu niste afirmatii care spune ca nu o caracterizeaza continuand sa arunce de data asta foarte personal si la obiect invective? Citat:
Altfel n-ai cere cu atata insistenta sa ai parte de el. Ei bine, daca iti place, cere admin sa restaureze tot topicul sa se vada exact ce si cum a fost. Citat:
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#86
|
||||
|
||||
Citat:
Citat:
Nu-mi place sa fac analiza pe text, iar daca se intampla totusi, imi cer iertare. Procesul meu rational probabil are multe gauri negre, din moment ce un punct de vedere ce mi se pare clar, la tine este atat de incetosat si confuz. In mod ciudat, numai tu esti confuz. Singura vina pe care ti-o justific este caciula ta cea mare, nicidecum lipsa unui rationament lucid. Nu mai dezgrop mortii. Din ceea ce stiu pentru ca mi s-a explicat personal, este faptul ca Yasmina a plecat, jignita fiind de Mirela. De altii eu n-am stiut pana astazi! Daca au mai fost si altii, repet, cred ca este vorba si de... "caciula"! Ceea ce e bine. E mai rau cand jignim si trecem peste toate ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Atat timp cat constientizezi... caciula, e un semn bun!!! De aceea spun ca tu esti doar "obosit" nu si prost!!! Datorita varstei si nu a altui criteriu, intre noi doi este o diferenta pe care n-o pun eu, ci ceilalti. Dar un lucru este cert. Ceea ce tu nu vrei sa intelegi, la ceilalti e simplu. Iar eu nu vreau sa ma straduiesc sa te lamuresc pe tine, fiindca as da semne de... "oboseala"! Citat:
Cu totii avem simpatii sau antipatii. Nu-i frumos, dar eu o sa spun aici cateva dintre acele simpatii de pe forum, care au insemnat si inseamna ceva in viata mea: Cezar este printre prioritati. Dar si Zaharia, si Cristi, si Yasmina, si Mihailc, si alte persoane care nu scriu pe forum (aproape) niciodata, dar cu care pastrez o relatie frumoasa si care ma sustin din umbra. Iar mie imi pasa de parerea lor. Iarta-ma daca te simti ofensat, fiindca imi permit sa mai scriu (in felul in care scriu) pe forum. De aceea spuneam sa te faci moderator, daca vrei sa interzici dupa propriile criterii...
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc) |
#87
|
||||
|
||||
Tot înainte!
Când ratingul e in creștere, nimic nu mai contează, caci iată că astfel de discuții au priza la public si doar asta ne dorim !
Nu mai contează tema threadului de față, ci numărul vizualizarilor. Tot înainte fraților, să crească încasările! Cu mulțumiri. . . !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#88
|
|||||||||||
|
|||||||||||
Citat:
Citat:
Da, probabil ca nu iti doresti, dar stii cum e, a doua natura e greu de oprit. Citat:
Citat:
Hai sa nu fim ipocriti. Citat:
Cu ocazia asta vad ca lista ta neagra cu persoane care merita blamate pentru orgoliile care urla ranite, este ceva mai larga.. Citat:
Citat:
S-a facut intre timp un soi de sondaj care ar trebui sa-l stiu sau totul se intampla in capul tau? Citat:
Tu fii multumit ca ai fanclubul mare. Citat:
Super. Citat:
Serios, serios?? Citat:
Hai sa dam ban pe forum pentru nu stiu ce barfa de facebook.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. Last edited by AlinB; 22.09.2015 at 18:01:51. |
#89
|
|||
|
|||
Trebuie să ne defăimăm pe noi înșine
[…] Dar cea mai mare pricină a oricărei tulburări, de vom cerceta cu de-amănuntul, nu este alta decât pentru că nu ne defăimăm pe noi înșine. Din aceasta nu aflăm niciodată odihna, din aceasta se pricinuiește toată tulburarea și scârba. Nu-i de mirare dacă pătimim noi aceasta; când auzim pe toți sfinții grăind cu un glas că nu este alt drum decât acesta și vedem că nimeni n-a putut să-și afle odihna pe-altă cale, cum noi, nedefăimându-ne și socotind că mergem bine, nădăjduim repaos? În adevăr vă zic că, de ar face cineva mii de bunătăți și nu va ține drumul acesta, niciodată nu va scăpa de întristare, nici nu se va putea păzi să nu scârbească pe altul, ci în zadar îi sunt toate ostenelile. Iar cel ce se defaimă pe sine, oriunde s-ar afla, totdeauna este vesel și liniștit, precum a zis și avva Pimen: „Cel ce se defaimă pe sine, orice i s-ar întâmpla, sau pagubă, sau scârbă, mai dinainte socotindu-se vrednic de ele, niciodată nu se tulbură". Oare este altceva mai fără de grijă decât aceasta? Poate va să zică cineva: „Cum voi putea să mă defaim pe mine însumi, când mă mâhnește vreun frate, dacă cercetându-mă, aflu că nu i-am dat nici o pricină pentru aceasta". Adevărul vă zic, că de se va ispiti cineva cu de-amănuntul și cu frică de Dumnezeu, se află pe sine vinovat și că el a dat prilej acestui frate, ori cu fapta, ori cu cuvântul, ori și cu chipul. Iar de i se va părea că cu nimic din toate acestea nu l-a mâhnit, atunci trebuie să se socotească cum că poate altă dată l-a întristat, în alte împrejurări sau poate că a întristat pe alt frate și i se cădea de atunci să se scârbească, sau pentru vreun păcat ce a făcut și nu i s-a întâmplat atunci scârbă, se cuvenea a fi gata a primi întristarea. De aceea, în scurt zic, de se va cerceta cineva cu frica de Dumnezeu, totdeauna se găsește vinovat. Chiar dacă uneori ni s-ar părea că suntem liniștiți și că de nu ne-ar fi zis cutare frate cuvânt de întristare nu ne-am fi tulburat și așa ne socotim că, cu dreptate ne tulburăm asupra aceluia zicând că de n-ar fi venit cutare să mă tulbure cu vorba, nu m-aș fi smintit. Și aceasta este mare înșelăciune diavolească; oare cel ce ne-a grăit cuvântul a sădit patima în inima noastră? Nu, nicidecum. Acela n-a făcut altceva decât că a dezgolit patima noastră ce o avem în suflet și putem să ne folosim, de vom vrea, din acest cuvânt. Putem să ne îndreptăm de acel ponos, de vom primi mustrarea cu gând liniștit. Dar pentru că (precum de multe ori v-am grăit) nu ne defăimăm pe noi înșine la orice, ba adesea găsim acest fel de îndreptățiri, ne asemănăm cu un vas foarte curat pe dinafară, iar înlăuntru plin de împuțiciune, din care, dând cineva cu o pietricică și spărgându-l, iese afară toată putoarea. Deci vă întreb: acea pietricică a pricinuit putoarea în vas sau numai i-a dat prilej să iasă afară? Asemenea este și cel ce se îndreptățește și zice: eu ședeam cu pace și cutare cuvânt al fratelui m-a tulburat. […]
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#90
|
|||
|
|||
Pentru aceea, întorcându-ne la începutul cuvântului, zicem că mare folos și neclătită odihnă ne pricinuiește defăimarea ce ne-o vom face ori la ce ni s-ar întâmpla, mai vârtos socotind că nimic nu se clintește fără pronia dumnezeiască. Dar va zice cineva: cum pot să nu mă scârbesc, când am trebuință de ceva și cerând nu mi se dă? Cu adevărat, nici atunci nu se va mâhni cineva când va zice că Ziditorul meu știe mai bine ce-mi este de folos și poate darul să-mi fie drept împlinirea cererii mele. […]
Pentru aceea, întru toate și pentru toate să avem ochii noștri sus, și de pătimim ori bine ori rău, să mulțumim lui Dumnezeu de toate câte ni se întâmplă și pururea să ne defăimăm pe noi. Când ni se va întâmpla vreun bine, să zicem ca părinții noștri, că iconomia lui Dumnezeu este; iar de ni se va întâmpla vreun rău, să zicem că pentru păcatele noastre. Că orice vom pătimi, adevărat este că pentru păcatele noastre pătimim. Fiindcă sfinții, deși se ispiteau de vrăjmași, sufereau sau din dragostea de Dumnezeu sau pentru ca să se proslăvească numele Lui cel sfânt, prin strălucirea faptelor lor celor bune spre folosul multora sau pentru ca să li se adauge cununile și răsplătirea de la Dumnezeu. Iar pentru noi, ticăloșii, care în toate zilele păcătuim și urmăm voii patimilor noastre, nu putem zice altceva decât că pe dreptate pătimim, fiindcă am lăsat calea cea dreaptă ce ne-au arătat-o părinții și umblăm pe drum strâmt și rătăcit, defăimând pe vecin, iar nu pe noi înșine, fiecare din noi aruncând pricina asupra fratelui său la orice lucru și însărcinând greutate asupra aceluia. Fiecare din noi se trândăvește și nu păzește măcar o poruncă, iar de la vecin cerem împlinirea tuturora. Să luăm aminte, fraților, ca să nu ne înșelăm să osândim pe alții, pentru că foarte rea deprindere se face. Și de multe ori, fiind întunecați cu totul și fără de nici o faptă bună (măcar cât de mică) ba și obișnuiți cu păcate grozave și legați de patimi cumplite, pentru care s-ar cădea ziua și noaptea să plângem cu amar și să ne tânguim cu toată smerenia crezând întru inimile noastre că nu este altul mai spurcat decât noi și mai întinat, ședem și iscodim vorbele și faptele și mișcările altora, cărora nu suntem vrednici nici curelele încălțămintei să le dezlegăm, după cum zice cuvântul. Și, măcar că știm că aceia au multe fapte bune, îi osândim pentru că nu fac cutare lucru așa și pentru că nu săvârșesc cutare facere de bine mai cu alt chip (după socoteala noastră), ca să fie desăvârșiți. Și zicem: bun este cutare, smerit, blând, are milostenie și altele, dar este fățarnic ori iubitor de argint ori înșelător. Și mult atragem urgia lui Dumnezeu asupra noastră. Pentru că, neavând noi nici o faptă bună din cele care mărturisim că au aceia, îi osândim pe ei pentru cele ce le lipsesc ca și cum noi am fi desăvârșiți. De voim să ne folosim, fraților, pe noi să ne osândim, pe noi să ne defăimăm și de orice pe noi să ne socotim vinovați și greșiți, iar nu pe fratele nostru. Odinioară au venit la mine doi frați scârbiți unul asupra altuia. Cel mai mare zicea despre cel mai mic că îi poruncesc câte ceva și se mâhnește și mă întristez și eu, aducându-mi aminte de cuvântul părinților că de ar avea credință ar primi cuvântul cu bucurie. Iar cel mai mic zicea: iartă-mă, părinte, că nu-mi zice cu frica lui Dumnezeu, ci cu poruncă și socotesc că de aceea nu se încredințează inima mea, precum zic părinții. Luați aminte și vedeți că amândoi s-au defăimat unul pe altul. Alți doi frați, gâlcevindu-se între ei, și-au pus apoi metanie unul altuia, cerându-și iertăciune, dar nu s-au împăcat sufletele lor pentru că unul zicea că nu i-a făcut metania din toată inima, de aceea nu s-a liniștit sufletul său, că așa au zis părinții. Iar celălalt zicea dimpotrivă: pentru că n-a fost gătit și alcătuit mai înainte acela cu dragoste către mine, înainte de a mă pleca eu lui, pentru aceea nici eu nu m-am încredințat iertăciunii lui. Vedeți, fraților, înșelăciune, vedeți răzvrătire de socotințe omenești? Dumnezeu știe cât mă spăimântez când văd că însăși sfaturile Sfinților Părinți le întoarcem după voia noastră cea rea, spre pierzarea sufletelor noastre, iar nu spre folos. Cei doi despre care v-am povestit acum, în loc să zică unul: pentru că eu nu am pus metanie fratelui cu plecăciune din inimă, pentru aceea nu a alcătuit Dumnezeu adevărata dragoste către mine; iar celălalt să răspundă: pentru că eu n-am fost cu râvnă de dragoste către fratele, pentru aceasta nu mi s-a liniștit sufletul meu și fiecare să se defaime pe sine ca să se îndrepteze; ei amândoi s-au îndreptat în cuvinte și au aruncat vina unul asupra altuia. Precum și cei doi dintâi. De unde se cuvenea să zică unul: pentru că eu spun fratelui cu poruncă, de aceea nu se smerește să facă ceea ce îi zic; iar celălalt să zică: măcar că fratele cu blândețe îmi poruncește, dar eu sunt nesupus și neascultător, neavând frică de Dumnezeu și de aceea îl tulbur; - ei amândoi se făceau buni, învinovățind unul pe celălalt. Aceasta este, dar, precum am zis, pricina că nu sporim spre bine, nici nu ne folosim. Că nu ne defăimăm pe noi înșine și rămânem smintiți și întru tulburare neîncetată totdeauna, osândind pe fratele nostru că nu este desăvârșit întru bunătăți. Iar a noastră nevrednicie, prostime și mișelie nu o socotim, ca să ne dojenim și ca să ne mustrăm pentru ce facem cele necuviincioase și netrebnice. Pentru aceea, bătrânul acela, când I-a întrebat un frate zicându-i: ce ai aflat mai de folos în călătoria aceasta a mântuirii, a răspuns: nimic alta decât a se defăima cineva pe sine. Și I-a lăudat foarte, fiindcă adevărat a grăit bătrânul, că aceasta este calea cea adevărată a mântuirii. […]
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
|