Bogatia riturilor din Sfanta Biserica Catolica

[DragosP]

În prealabil postat de nutucutu

Stiti, exista o parabola a femeii care gaseste drahma pierduta.

Numai s-o găsească pe aia pierdută de ea. Că dacă nu e aia, se numeşte furt şi minciună.

[MihaiG]

În prealabil postat de nutucutu

Stiti, exista o parabola a femeii care gaseste drahma pierduta. Dupa ce o gaseste isi cheama toate vecinele pentru a se bucura impreuna. Asa se intimpla si in cazul celor care il descopera pe Domnul: acestia isi cheama toti cunoscutii pentru a lua parte la bucuria impartasirii cu Domnul.

Importantă în parabolă este nu doar bucuria regăsirii, ci, în primul rând, efortul depus pentru regăsire, atât în parabola drahmei cât şi în cea a oii pierdute:

"Care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumina și nu mătură casa și nu caută cu grijă până ce o găsește?

Care om dintre voi, daca are o suta de oi, si pierde pe una din ele, nu lasa pe celelalte nouazeci si noua pe islaz, si se duce dupa cea pierduta, pina cind o gaseste?"

După cum vedeţi, Bisericii noastre tocmai asta i se reproşează, că îşi caută oile pierdute.

In opinia doamnei Ioana, nu e bine să cauţi oile pierdute, ci să le aştepţi să se întoarcă singure:

În prealabil postat de ioanna

"Daca un copt vrea sa treaca la Ortodoxia Rasariteana e binevenit".

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de ioanna

Biserica copta unita cu Roma a aparut in sec.XIX, prin ruperea de Biserica copta, o comunitate inchegata de 1500 de ani.

Chiar dacă o schismă durează de sute, ori chiar mii de ani, ea poate avea un sfârşit. Orice Biserică Particulară din lume poate cere să reintre în legătură canonică cu Papa, astfel redevenind catolică. Nu are nicio importanţă că s-a despărţit de trunchiul Bisericii după Conciliul Ecumenic al 3-lea, al 7-lea sau al 21-lea. Petru, care a primit de la Cristos responsabilitatea unităţii Bisericii, îi va oferi tot ce este necesar pentru reintegrare. Chiar în timpul actualului pontificat, şase episcopi anglicani şi congregaţiile păstorite de ei au cerut să reintre în Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică Biserică. În mai puţin de un an, Papa le-a pus la dispoziţie instrumentul necesar, prin documentul Anglicanorum Coetibus. Astfel, putem deja vorbi de încă un rit important în cadrul Bisericii. În fond, nimic fundamental nu s-a schimbat faţă de anul 1697, când Biserica Ortodoxă a Românilor din Transilvania a cerut să reintre în comunitatea Bisericii Universale. Dacă, mâine, Mitropolitul ortodox al Moldovei va face cerere formală de a reintra în legătură canonică cu Scaunul Apostolic, va fi primit cu aceeaşi disponibilitate de Biserica Tuturor Creştinilor.

[ioanna]

În prealabil postat de MihaiG

După cum vedeţi, Bisericii noastre tocmai asta i se reproşează, că îşi caută oile pierdute. In opinia doamnei Ioana, nu e bine să cauţi oile pierdute, ci să le aştepţi să se întoarcă singure:

Nu domnule Erethom, in opinia mea e bine sa primesti oile pierdute acasa, nu sa imparti tarcul oilor gasite in doua.

@Mihnea Dragomir: daca BAZ7 cere sa intre in comuniune cu Papa, va fi primita? Se va mai adauga inca un "rit"?
De exemplu, ce s-a schimbat pentru anglicani? Ce au trebuit sa accepte?

[MihaiG]

În prealabil postat de ioanna

Biserica copta unita cu Roma a aparut in sec.XIX, .

Fals. A apărut în 1442.

În prealabil postat de ioanna

De exemplu, ce s-a schimbat pentru anglicani? Ce au trebuit sa accepte?

Vedeţi aici:

http://www.vatican.va/holy_father/be...etibus_en.html

În esenţă, asta: §5 The Catechism of the Catholic Church is the authoritative expression of the Catholic faith professed by members of the Ordinariate.

[Mihnea Dragomir]

Dacă am vorbit, pe scurt, despre benedictini, arătând că aceşti fraţi formează un ordin foarte "proteic", trăsătura comună a lor fiind accentul pus pe ascultare, să trecem acum la un alt fel de spiritualitate: cea franciscană. Acest ordin este mult mai nou, începuturile sale datând din anul 1209. Despre formidabila personalitate a Bisericii care este Sf Francisc se găsesc multe tone de informaţii pe net şi prin biblioteci, ca şi despre istoria acestor fraţi ai săi. Noi să cercetăm puţin ce reprezintă franciscanismul astăzi.

Nu voi vorbi, acum, despre surorile clarise, ramura feminină şi atât de diferită a ordinului. Nici despre fraţii terţiari, care fac subiectul altui topic. Cei care sunt, propriu-zis, franciscanii de azi sunt cei reuniţi de trei ordine: minoriţii, conventualii şi capucinii.

Minoriţii sunt cei mai vechi şi au cea mai directă descendenţă din ordinul originar, acela întemeiat de Sărăcuţul din Assisi. Ei pot fi recunoscuţi după rasele lor brune, precum şi după faptul că centura lor, cingulum este alcătuită dint-o funie strânsă în jurul rasei, care se continuă cu un mare şirag terminat cu o cruce. Este rozariul serafic, alcătuit din 7 decade (7 biluţe sau noduri mari care termină fiecare câte 10 biluţe sau noduri mici). Este specific lor. Dacă vedem vreun călugăr cu un asemenea rozariu de 7 decade, înseamnă că tocmai vedem un membru al OFM (Ordo Fratrum Minorum).

Franciscanii conventuali s-au separat devreme de principalul ordin. Dacă minoriţii sunt mai mult umblători, în schimb conventualii trăiesc mai mult în comunităţi călugăreşti (conventuri). Spre deosebire de minoriţi, care nu pot poseda absolut nimic, nici măcar mâncare pentru mai mult de o zi, conventualii au dreptul să aibă bunuri personale, iar conventul lor poate avea venituri. Pot fi recunoscuţi după rasa gri. Superiorul local poate permite portul rasei negre. Gri sau neagră, haina conventualilor este încercuită de aceeaşi funie ca la toţi franciscanii, numai că e vorba de o funie simplă, fără rozariu care să o continue. Dacă, după numele unui preot, apare prescurtarea "OFMConv" înseamnă că este vorba de un preot din acest ordin.

Franciscanii capucini sunt ultimii apăruţi, în jurul anului 1500. Ei poartă rasă gri, albă sau neagră, dar cel mai adesea brună (cam de culoarea cafelei "capucino"). Aceeaşi cingătoare ca la toţi franciscanii, dar de astă dată cu trei noduri mari, care să ale amintească de cele trei voturi când au primit tonsura: al sărăciei, al castităţii şi al ascultării. Nodurile capucine sunt greu de făcut, trebuie să fii membru al OFMCap (sau marinar) ca să pricepi ceva din cum se fac. Capucinii practică o modalitate de a se ruga neîncetat, pe care ei o numesc "rugăciunea minţii". Cel mai cunoscut capucin român din istorie este Fericitul Ieremia Valahul. Padre Pio a aparţinut acestui ordin.

Ce este comun acestei mari familii evanghelice care împânzeşte lumea? Care ar fi trăsăturile cele mai generale ale spiritualităţii franciscane ? Mai întâi, ar fi accentul pus pe sărăcie. Mai există şi alte ordine de "fraţi cerşetori", dar, când auzim această sintagmă, mai întâi ne vine în minte chipul Sf Francisc, poreclit "sărăcuţul". O altă trăsătură este accentul pus pe umanitatea lui Cristos. Nimeni nu cultivă imitaţiunea lui Cristos aşa cum o cultivă franciscanii. Dacă cuvintele Apostolului Nemurilor "Fiţi mie următori, aşa cum sunt eu lui Cristos" ar trebui puse pe epitaful cuiva, acesta ar fi Sărăcuţul.

În prealabil postat de MihaiG

Dar în situaţia în care o parte dintre copţi s-ar fi "rupt" de Biserica Coptă pentru a intra în comuniune cu Bisericile Ortodoxe Răsăritene, aţi mai fi invocat tradiţia de 1500 de ani, sfătuindu-i să nu facă acest pas ?!

Evident ca nu. Credinta este ultima reduta pe care obiectivitatea trebuie sa o cucereasca. "Fiecare zace in dubla temnita a carnii si subiectivismului propriu. Cel mai rau este cand sustinerea subiectivismului altora este prezentata drept convingere proprie, organic formata in atelierul nematerialnic al sufletului".

[Mihnea Dragomir]

Am vorbit despre cea mai venerabilă familie călugărească, cea al benedictinilor şi despre cea mai numeroasă din zilele noastre, cea a franciscanilor. Am văzut că primii au o propensiune specială spre armonie, spre disciplină şi spre frumuseţea liturgiei, în timp ce ceilalţi sunt orientaţi spre valoarea sărăciei, spre umanitatea lui Isus, spre frumuseţea creaţiei. Dar călugării care se simt atraşi să îndeplinească porunca "învăţaţi neamurile"? Aceştia sunt fraţii predicatori. Dominicanii. Fondatorul lor este o personalitate cunoscută (dar nu chiar ATÂT de cunoscută ca Sf Francisc). Predicatorii au apărut cam când au apărut şi minoriţii. Deşi sunt mai puţin numeroşi, Biserica le datorează enorm, ordinul lor acumulând merite cel puţin egale cu cele ale franciscanilor.
Care este charisma lor ? Constituţiunile Sf Dominic sunt limpezi: "Ordinul nostru a fost instituit în principal pentru a predica şi a salva sufletele". Dimpotrivă, moştenirea pe care a lăsat-o Sf Francisc fraţilor lui referitoare la predică este: "Predicaţi peste tot. Când este absolut necesar, folosiţi şi cuvintele". Ei bine, dominicanii folosesc în primul rând cuvintele. Sf Francisc a refuzat mereu hirotonia şi a murit ca simplu monah. Sf Dominic a fost preot. La urma urmei, predica este una dintre cele trei slujiri ale preoţilor: ca urmare, dominicanii sunt un ordin de ieromonahi.
Benedictinul caută o mănăstire retrasă, unde să-i poată cânta Domnului. Franciscanul caută o societate de viaţă evanghelică. Dominicanul caută mari aglomerări urbane ca să predice: acolo este Galileea lui. O poezioară spune "Sf Bernard iubea văile, Sf Benedict munţii, Sf Francisc orăşelele, Sf Dominic oraşele mari". Mănăstirile dominicane sunt mari şi se auto-gospodăresc (asemenea lavrelor din Răsărit). Bibliotecile lor sunt cele mai apreciate din întreaga lume monahică, fiindcă dominicanii, ca să poată predica, au nevoie mai întâi să aprofundeze cuvântul Domnului. Au întemeiat celebre universităţi, care au apărut în cadrul mănăstirilor. Deşi o mănăstire dominicană este condusă de un prior (la benedictini se numeşte "abate"), persoana-cheie este doctorul. Prin "doctor", dominicanii înţeleg teologul sau învăţătorul aşezământului. Toţi fraţii, începând cu priorul, au obligaţia de a frecventa lecţiile ţinute de el, care sunt zilnice. În afară de biblioteci şi unoversităţi, contribuţii majore au adus dominicanii în ceea ce priveşte Inchiziţia. Există tradiţia că Sf Dominic a fost primul Mare Inchizitor al Bisericii. El a fost prieten apropiat cu cel mai cunoscut luptător pentru credinţă din întregul Ev Mediu: Simon de Montfort.

Dominicanii au reguli aspre. Ei postesc în întreaga perioadă dintre 14 Septembrie şi Paşti. Poartă numai haine de lână. Dormitorul este comun, paturile tari. Acest dualism între rigoarea regulei şi imperativul studiului explică de ce dominicanii au produs atât mari mistici cât şi mari teologi. Sf. Albertus Magnus a fost dominican. Sf. Catherina din Siena a fost dominicană. Fra Savonarola, poate cel mai puternic predicator, a fost dominican. Tot dominican a fost şi titanul scolasticii, Doctorul Angelic, fără discuţie cel mai important teolog al Bisericii de la Sf Ap. Paul încoace: Sf Thomas Aquinas.

O ultimă menţiune: dominicanii mai au o charismă specială: aceea de păstrători ai Sf Rozariu. Prin Sf Dominic a primit Biserica, în mod supranatural, Rugăciunea Sf Rozariu. Urmaşul din oricare timp al Sf Dominic, superiorul general al Ordinului, este consultat şi azi în orice chestiune mai importantă legată de ceva ce ar avea legătură cu Sf Rozariu.

[Mihnea Dragomir]

A pomenit cineva călugări care să refuze o danie? Cărora să vrei să le faci un act de donaţie, dar ei să spună "mulţumim, dar nu putem primi"? Ei bine, asemenea călugări există: sunt fraţii trapişti. Dacă franciscanii sunt "fraţi cerşetori", exact inversul e valabil pentru trapişti. Ei sunt obligaţi de regula lor să trăiască numai din munca mâinilor lor. Ei trăiesc în mănăstiri bine gospodărite, unde se ocupă cu agricultura, cu creşterea animalelor (deşi nu au voie să mănânce carne sau ouă niciodată, nici chiar de Paşti) şi pot avea chiar manufacturi. De aceea, dacă încă nu aţi auzit de trapişti, precis aţi auzit de celebrul caşcaval "Trapist", după o reţetă a lor. Au conservat excelent cântul gregorian monofonic, care seamănă mult cu muzica psaltică. Inovaţiile liturgice nu sunt pe inima lor. Regula le impune să doarmă în hainele lor călugăreşti: pot fi recunoscuţi după rasa albă şi scapularul (=acoperământ al umerilor) negru. Dar e extrem de improbabil să vedeţi vreun frate trapist pe stradă: sunt un ordin de semi-clauzură, adică nu pot ieşi, decât din motive importante, din mănăstirea lor. Iar mănăstirile lor sunt printre cele mai liniştite, fiindcă nu pot vorbi nici unul cu altul, necunoscând ce înseamnă "a sporovăi". Singurele sunete umane care se aud într-un astfel de lăcaş sunt cele de la slujbele Ceasurilor, care adesea sunt cântate. Plăcerea de a cânta Domnului este unul din lucrurile pe care le-au moştenit de la benedictini, din care acest ordin provine. Dealtfel, trapiştii şi benedictinii seamănă mult. Dacă primii au dat Bisericii şi lumii cel mai bun caşcaval, ultimii au dat cea mai bună şampanie: fratele Dom Perignon, pivnicer într-o mănăstire benedictină, s-a străduit o viaţă să îmbunănăţească procedura de şampanizare. După mulţi ani de încercări, când a reuşit, se spune că el i-a chemat pe ceilalţi fraţi spunându-le: "veniţi repede! Am făcut o băutură încât ai impresia că bei stelele din cer!". Câţi dintre cei care, astăzi, beau cea mai celebră şampanie din lume, îi răspund: "mulţumesc, frate!"?

[Cornel Urs]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Iar mănăstirile lor sunt printre cele mai liniştite, fiindcă nu pot vorbi nici unul cu altul, necunoscând ce înseamnă "a sporovăi".

nu vorbesc deloc unul cu celalalt, sau nu vorbesc decat in anumite zile, situatii?