Meditatii

[Mihnea Dragomir]

Meditând la Duminica Tomei

Săptămâna trecută am venit din oraş la ceas de seară, cu gluga trasă pe cap, ca să nu fiu uşor de recunoscut. Aveam cu mine pachetul de cumpărături pentru fraţii mei şi pentru mine. Trebuia să fiu precaut, pe toţi ne paşte o mare primejdie. Lumea ştie că i-am fost ucenici. În nebunia asta contra lui Isus, care este astăzi peste tot pe străzi după cum vedeţi, în nebunia asta în care poporul meu a ajuns să strige ca sângele Lui să fie asupra lui şi a copiilor lui, e înţelept să ne ascundem. El ne-a învăţat să nu bravăm, el ne-a spus să fim nevinovaţi ca porumbeii, dar înţelepţi ca şerpii. Şi, când am intrat în casă, fraţii mei care rămăseseră acolo şi mă aşteptau cu de-ale gurii erau încă într-o stare de uluială. E de înţeles. Din cauza fricii şi grijilor, ei avuseseră o halucinaţie. Sau, poate că nu avuseseră, ci se vorbiseră unii cu alţii să mă îmbărbăteze spunându-mi ceea ce mi-au spus. Să mă îmbărbăteze, fiindcă mă ştiau îngrijorat şi în pragul deznădejdii. Aşa cum şi ei erau şi sunt, de fapt. Încercăm să ne întărim unii pe alţii, dar e foarte greu. Doamne, Tu ai plecat, la cine ne vom duce? Aşadar, nu ştiu nici acum, după o săptămână de la acel eveniment, dacă ei au fost victima unei halucinaţii ori s-au vorbit să-mi spună aşa. Ei mi-au spus că L-au văzut. Viu, aşa cum era. Le-ar fi vorbit aşa cum vorbesc oamenii vii. Mai mult, i-ar fi binecuvântat şi le-ar fi suflat în nări Duh Sfânt. Un mort, să sufle în nări Viaţa? Unii mi-au spus că i-ar fi trimis, "aşa cum M-a trimis pe Mine Tatăl". Îmi pare aiurare. El, da, avea forţă în discurs, El aduna mii de oameni şi mulţimile ne urmau când era El, încât trebuia ori să se depărteze puţin de mal, ori să se urce pe o înălţime ca să poată fi auzit de cât mai mulţi. El era tare în Scripturi, pe când noi ? Şapte dintre noi suntem pescari. Singurul dintre noi care ştie să scrie este vameşul. Pe urmă, El făcea minuni mari, că ajunseseră oamenii să coboare schilozii lor prin acoperişuri ca să-i poată vindeca. Pe când noi, stăm aici toţi, încuiaţi şi ziua şi tremurând de frică. Petru era cât pe ce să o păţească. "Aşa cum M-a trimis Tatăl pe Mine, aşa vă trimit Eu pe voi" nu îmi pare autentic. Cu ce să ne trimită, că suntem vai de capul nostru...

Dar iată ! Cine îmi zâmbeşte trist ? Asta nu e arătare!! Este El, cum o fi intrat aici, în mijlocul nostru?!?! Uite ce mâini are, uite, şi acum sângerează ! Doamne Dumnezeule, morţii nu sângerează după atâtea zile, Doamne, Dumnezeule, tu eşti, oare ???? Să fi fost adevărat ce mi-au spus fraţii mei săptămâna trecută ?!! Doamne, Tu îmi vorbeşti ! Doamne, Tu spui să pun degetul meu în rana Ta şi îmi spui să pun mâna mea pe preasfânta ta coastă ! Trăieşte ! Domnul meu şi Dumnezeul meu trăieşte ! Cum am putut să mă îndoiesc, cum am putut să cred că fraţii mei au năluciri, ori că s-au vorbit să mă mintă?? Cum am putut, Doamne, atâta timp să nu te cred chiar pe Tine, care mi-ai spus şi ne-ai spus tuturor că vei muri, dar că vei învia a treia zi ? Eram atât de fericit în preajma Ta, Domnul meu şi Dumnezeul meu şi credeam că Tu ai plecat şi noi vom trăi fără rost şi rătăcind şi nu vom avea unde să punem capul! Cum am putut să mă îndoiesc că Domnul meu este Dumnezeul meu, iată, de acum veac după veac cei nouă următori aşa cum am fost noi Lui, mie îmi vor spune, pe bună dreptate, "Toma necredinciosul"! Fericiţi sunt cei care vor crede, deşi nu vor vedea, aşa cum eu văd! Acum cred, Doamne! Iartă-mă pe mine, păcătosul ! Ajută, Doamne, necredinţei mele. Orb am fost. Şi surd am fost, necrezând atâţia oameni care sunt fraţi cu mine şi Te-au văzut! Nevăzând bucuria lor, speranţa lor şi crezând că şi ei sunt deziluzionaţi şi fără speranţă, ca mine! Mai mult, necrezându-Te pe Tine, Doamne, care tuturor ne-ai vorbit! Dar acum, oamenii mă vor crede pe mine când le voi spune tuturor că eşti viu, sau vor cere ca şi mine, semn? Sau vor vrea, ca şi mine, să-şi înmoaie degetul lor în scumpul Tău sânge? Cum am putut să cer să îmi pun degetul meu păcătos pe sfintele tale stigmate! Te rog, Bunule Păstor, ajută-i pe fraţii mei, care nu cred încă. Ajută şi necredinţei lor, aşa cum ai ajutat necredinţei mele! Şi, aşa cum pe mine nu m-ai alungat dintre ai tăi, ci mi-ai dat credinţa şi m-ai făcut iarăşi să sper, aşa ajută-i pe ei, şi fă-i pe ei fericiţi care nu văd şi cred, aşa cum ai spus! Până în Indii am să merg, stăpâne al meu, până în jungla Gangelui şi în Malabar, acolo unde nimeni din neamul acesta nu a fost, dacă voi şti că, prin aceasta, măcar pe unul dintre ei ai să-l chemi la credinţă, ca să poată să-ţi spună Ţie Domn şi Dumnezeu şi pentru ca viaţa lui în mâinile Tale rănite să o dea!