cum putem stii care este voia lui Dumnezeu?

[skicolour]

Cum putem stii care este voia lui Dumnezeu in general in ceea ce facem, sau in ce alegem? Cum putem stii daca Dumnezeu este de parere ca ar fi mai buna casatoria in locul calugariei sau invers, pentru noi? Cum putem face diferenta intre voia lui Dumnezeu si ispita sau incercare?

În prealabil postat de skicolour

Cum putem stii care este voia lui Dumnezeu in general in ceea ce facem, sau in ce alegem? Cum putem stii daca Dumnezeu este de parere ca ar fi mai buna casatoria in locul calugariei sau invers, pentru noi? Cum putem face diferenta intre voia lui Dumnezeu si ispita sau incercare?

Si eu ma tot intreb...
Dar cel mai bine este sa apelezi la rugaciune si la vremea potrivita ti se va descoperi ceea ce ai de infaptuit.
Dumnezeu sa-ti ajute!

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de skicolour

Cum putem stii care este voia lui Dumnezeu in general in ceea ce facem, sau in ce alegem? Cum putem stii daca Dumnezeu este de parere ca ar fi mai buna casatoria in locul calugariei sau invers, pentru noi? Cum putem face diferenta intre voia lui Dumnezeu si ispita sau incercare?

Este bine să ascultăm vocea lui Dumnezeu sădită în noi, căreia i se mai spune şi "conştiinţă". Este, pe de altă parte, foarte adevărat că acest răsad, sau sămânţă a lui Dumnezeu în noi, creşte, adică se formează cu timpul şi, în această privinţă, vorbim de conştiinţă bine formată şi de conştiinţă rău formată. Mai poate exista şi conştiinţă înăbuşită: ea, conştiinţa săraca, ne spune fără greşeală: "aceasta este păcat!", dar noi putem să astupăm această voce a lui Dumnezeu cu "justificările" noastre. Când facem ceva plăcut lui Dumnezeu, adică în sensul conştiinţei noastre, o stare interioară de bine şi de linişte se aşterne asupra sufletului. Dimpotrivă, în situaţia contrară, vocea străbate periodic, uneori ani şi decenii, lucru care ne tulbură şi nu putem găsi pacea până ce nu primim iertarea lui Dumnezeu şi nu reparăm răul făcut: atunci ne vom simţi, iarăşi, sufletul uşor şi parcă înaripat. Termenul de "păcate grele" sau de "suflet încărcat" e mai mult decât o figură de stil: descrie senzaţia aproape fizică pe care o simte credinciosul care a greşit. De aceea, copiii îşi simt mereu sufletul uşor, iar pe măsură ce înaintăm în vârstă parcă de simţim mai grei, chiar dacă suntem sănătoşi şi practicăm felurite sporturi: sunt păcatele noastre, care apasă.

În sfârşit, nu trebuie să uităm că Dumnezeu nu ne cere niciodată să păcătuim. Un lucru bun se obţine numai nu mijloace bune (sau moral neutre). Să presupunem că sunt o tânără care, din slăbiciune, am avut o legătură trupească înainte de căsătorie şi am rămas gravidă. Cel pe care îl consideram viitorul meu soţ, care de fapt a vrut cu totul altceva de la mine decât să avem o viaţă împreună, slujindu-L pe Domnul, a dat bir cu fugiţii. Aflând, mama plânge de dimineaţă până seara, iar tata mi-a spus franc că nu mai am ce căuta în casă dacă fac un copil din flori. Întrebarea este: să avortez sau nu ? În favoarea avortului ar fi faptul că mama ar suferi mai puţin, iar tata s-ar îmbuna. Poate că şi nevredicul meu prieten, găsindu-mă în situaţia anterioară, s-ar întoarce şi am fi din nou fericiţi. În plus, dacă nu avortez unde am să cresc copilul ? În gară ? Prin urmare, un avort îmi pare a fi voia lui Dumnezeu: el mă împinge la situaţia asta.
Dar, nu e aşa: avortul este intrinsec rău, deci binele pe care l-aş obţine ascultând de părinţi nu poate fi obţinut cu mijloace rele. Mai devreme sau mai târziu, poate cu ocazia la care aş fi serbat ziua de naştere a copilului, conştiinţa îmi va spune: "aminteşte-ţi că ai ucis". Toţi ceilalţi îmi vor spune că am făcut bine: mama mea, tatăl meu, prietenii mei, cei de pe forumuri, naşa, colegii mei. Dar conştiinţa îmi va spune, periodic, altceva şi nu îmi va da pace până ce nu am să mă căiesc şi nu am să primesc absolvire de la Dumnezeu.

Referitor la întrebarea specifică: în ce fel îl puteţi sluji mai bine pe Domnul, în căsătorie sau în călugărie: este o problemă de discernământ vocaţional. Acordaţi-vă urechea ca să auziţi cchemarea lui, care este personală (numai pentru dv) într-o direcţie sau în alta. Rugaţi-vă. Cereţi semn. Nu cereţi semn anume (fără sfat de la duhovnic), fiindcă asta ar putea fi păcat de ispitire a lui Dumnezeu. Lăsaţi-l pe El să vorbească: răspunde întotdeauna, dar nu mereu aşa cum ne aşteptăm noi, nici când ne aşteptăm noi. Mai sunt cele două semne ale chemării:
-mai întâi, o puternică dorinţă: când Dumnezeu ne cheamă, El sădeşte în noi o puternică dorinţă într-o direcţie sau alta. Atunci vrem neapărat să ne călugărim şi nimic nu ne pare mai frumos şi mai demn de a fi trăit precum călugăria. Ziua tonsurii o vedem ca cea mai frumoasă sărbătoare, ne e sete de Psaltire, iar vocile de la strană ni se par lucru minunat: aşa am vrea să-i cântăm şi noi Domnului, toată viaţa. Sau, dimpotrivă, vrem neapărat să ne căsătorim: atunci ardem de nerăbdare să ne jucăm cu copiii noştri şi visăm la mângâierile unei femei care ne iubeşte şi pe care o iubim: pentru Dumnezeu, zugrăvit de astă dată în femeia noastră şi în copiii noştri, am lucra toată ziua şi ni s-ar părea că tot nu am făcut destul şi corvoada a fost prea uşoară.
-mai apoi, mijloacele necesare. Atunci când Dumnezeu ne şopteşte: "urmează-Mă!", El deja ne-a dat mijloacele de a-l urma în direcţia în care ne cheamă. Aveţi mai degrabă daruri care se cer de la un călugăr, ori aveţi daruri care se cer de la un laic ? Numai dv puteţi răspunde la această întrebare.

[delia31]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Este bine să ascultăm vocea lui Dumnezeu sădită în noi, căreia i se mai spune şi "conştiinţă". .

foarte adevarat!
cu conditia ca aceasta "constiinta" sa nu fie pervertita (prea tare), nu?
Teoretic, e simplu!
In realitate insa, intr-o situatie critica de genul celei care s-a mai discutat pe aici http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=9430, de unde stim sigur ce-i de facut, de unde stim ca () constiinta noastra, mai mult sau mai putin pervertita de pacat, "decodifica" corect vocea si ca nu e doar o autosugestie amagitoare sau mai rau, venita de la cel rau?

Subliniez - intr-o situatie critica, cand nu ai de la cine sa ceri o a doua opinie.
Concret - vocea constiintei din linkul de mai sus versus cuvintele ispitirii din Quarantania: "arunca-te de aici jos, caci scris este - ingerilor Sai va porunci sa nu se izbeasca de piatra piciorul tau".

[Raoul]

Trebuie sa avem grija si cu constiinta ca multe sunt si de la diavol. Intr-adevar,staruinta in rugaciune si sfatul unui duhovnic sau al unui monah poate conta mult!

[andreicozia]

cea mai buna clasificare este nu facuta dupa criterii de pervertire si bunatate ci dupa
Trezvie si ADORMIRE.
Pot exista si constiinte bune blinde dar adormite.

Orice este asociat cu violenta, care implica direct sau indirect, voalat, ca concluzie, violenta agresiunea, ura, dispretul face parte nu din pervertire ci din ADORMIRE

Iar tot ce este asociat cu efort sustinut pentru imbunatatirea fiintei si bunatate, iubire si ajutor comunitar este un SEMN al trezirii constientei( pe cale sa se trezeasca)

[vultur77]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Este bine să ascultăm vocea lui Dumnezeu sădită în noi, căreia i se mai spune şi "conştiinţă". Este, pe de altă parte, foarte adevărat că acest răsad, sau sămânţă a lui Dumnezeu în noi, creşte, adică se formează cu timpul şi, în această privinţă, vorbim de conştiinţă bine formată şi de conştiinţă rău formată. Mai poate exista şi conştiinţă înăbuşită: ea, conştiinţa săraca, ne spune fără greşeală: "aceasta este păcat!", dar noi putem să astupăm această voce a lui Dumnezeu cu "justificările" noastre. Când facem ceva plăcut lui Dumnezeu, adică în sensul conştiinţei noastre, o stare interioară de bine şi de linişte se aşterne asupra sufletului. Dimpotrivă, în situaţia contrară, vocea străbate periodic, uneori ani şi decenii, lucru care ne tulbură şi nu putem găsi pacea până ce nu primim iertarea lui Dumnezeu şi nu reparăm răul făcut: atunci ne vom simţi, iarăşi, sufletul uşor şi parcă înaripat. Termenul de "păcate grele" sau de "suflet încărcat" e mai mult decât o figură de stil: descrie senzaţia aproape fizică pe care o simte credinciosul care a greşit. De aceea, copiii îşi simt mereu sufletul uşor, iar pe măsură ce înaintăm în vârstă parcă de simţim mai grei, chiar dacă suntem sănătoşi şi practicăm felurite sporturi: sunt păcatele noastre, care apasă.

În sfârşit, nu trebuie să uităm că Dumnezeu nu ne cere niciodată să păcătuim. Un lucru bun se obţine numai nu mijloace bune (sau moral neutre). Să presupunem că sunt o tânără care, din slăbiciune, am avut o legătură trupească înainte de căsătorie şi am rămas gravidă. Cel pe care îl consideram viitorul meu soţ, care de fapt a vrut cu totul altceva de la mine decât să avem o viaţă împreună, slujindu-L pe Domnul, a dat bir cu fugiţii. Aflând, mama plânge de dimineaţă până seara, iar tata mi-a spus franc că nu mai am ce căuta în casă dacă fac un copil din flori. Întrebarea este: să avortez sau nu ? În favoarea avortului ar fi faptul că mama ar suferi mai puţin, iar tata s-ar îmbuna. Poate că şi nevredicul meu prieten, găsindu-mă în situaţia anterioară, s-ar întoarce şi am fi din nou fericiţi. În plus, dacă nu avortez unde am să cresc copilul ? În gară ? Prin urmare, un avort îmi pare a fi voia lui Dumnezeu: el mă împinge la situaţia asta.
Dar, nu e aşa: avortul este intrinsec rău, deci binele pe care l-aş obţine ascultând de părinţi nu poate fi obţinut cu mijloace rele. Mai devreme sau mai târziu, poate cu ocazia la care aş fi serbat ziua de naştere a copilului, conştiinţa îmi va spune: "aminteşte-ţi că ai ucis". Toţi ceilalţi îmi vor spune că am făcut bine: mama mea, tatăl meu, prietenii mei, cei de pe forumuri, naşa, colegii mei. Dar conştiinţa îmi va spune, periodic, altceva şi nu îmi va da pace până ce nu am să mă căiesc şi nu am să primesc absolvire de la Dumnezeu.

Referitor la întrebarea specifică: în ce fel îl puteţi sluji mai bine pe Domnul, în căsătorie sau în călugărie: este o problemă de discernământ vocaţional. Acordaţi-vă urechea ca să auziţi cchemarea lui, care este personală (numai pentru dv) într-o direcţie sau în alta. Rugaţi-vă. Cereţi semn. Nu cereţi semn anume (fără sfat de la duhovnic), fiindcă asta ar putea fi păcat de ispitire a lui Dumnezeu. Lăsaţi-l pe El să vorbească: răspunde întotdeauna, dar nu mereu aşa cum ne aşteptăm noi, nici când ne aşteptăm noi. Mai sunt cele două semne ale chemării:
-mai întâi, o puternică dorinţă: când Dumnezeu ne cheamă, El sădeşte în noi o puternică dorinţă într-o direcţie sau alta. Atunci vrem neapărat să ne călugărim şi nimic nu ne pare mai frumos şi mai demn de a fi trăit precum călugăria. Ziua tonsurii o vedem ca cea mai frumoasă sărbătoare, ne e sete de Psaltire, iar vocile de la strană ni se par lucru minunat: aşa am vrea să-i cântăm şi noi Domnului, toată viaţa. Sau, dimpotrivă, vrem neapărat să ne căsătorim: atunci ardem de nerăbdare să ne jucăm cu copiii noştri şi visăm la mângâierile unei femei care ne iubeşte şi pe care o iubim: pentru Dumnezeu, zugrăvit de astă dată în femeia noastră şi în copiii noştri, am lucra toată ziua şi ni s-ar părea că tot nu am făcut destul şi corvoada a fost prea uşoară.
-mai apoi, mijloacele necesare. Atunci când Dumnezeu ne şopteşte: "urmează-Mă!", El deja ne-a dat mijloacele de a-l urma în direcţia în care ne cheamă. Aveţi mai degrabă daruri care se cer de la un călugăr, ori aveţi daruri care se cer de la un laic ? Numai dv puteţi răspunde la această întrebare.

CONSTINTA bat-o vina, m-a facut pe mine de am cazut asa rau ca, vreo 3 ani m-a calcat in picioare Necuratul cu toate cetele lui de am ajuns de rasul lumii.Abia atunci am inteles cum sa face Satana in inger de lumina!
Mai presus de CONSTINTA este ASCULTAREA DE DUHOVNIC, caci prin el ne vorbeste insusi MANTUITORUL!
Asa ca aveti mare grije,si chiar daca URLA CONSTINTA in voi,fugiti la DUHOVNIC si intrebati-l pe el ce sa faceti,ca nu cumva sa va insele vicleanul!

[windorin]

Voia lui Dumnezeu se afla adesea prin duhovnic, nu insa fara o viata de rugaciune si nevointe crestine sustinuta... atat din partea ta, cat si din a duhovnicului. Nu poate fi vorba insa de un fel de oracol sau de o "voie" rigida, scrisa undeva.

[George.m]

În prealabil postat de skicolour

Cum putem stii care este voia lui Dumnezeu in general in ceea ce facem, sau in ce alegem? Cum putem stii daca Dumnezeu este de parere ca ar fi mai buna casatoria in locul calugariei sau invers, pentru noi? Cum putem face diferenta intre voia lui Dumnezeu si ispita sau incercare?

De multe ori ne e greu sa deosebim voia lui Dumnezeu de voia noastra, pentru ca nu avem discernamant. De aceea, cand sunt nehotarat, imi e folositor sa cer sfatul unui parinte duhovnicesc, pentru ca are mintea luminata de Duhul.

,,In Orientul Apropiat,in vechime,un sclav avea posibilitatea de a plati o suma de bani catre visteria templului local, modalitate prin care acesta devenea practic proprietatea zeului acelui templu.Sclavul era eliberat din proprietatea fostului stapin pentru a deveni proprietatea zeului.Acesta practica a avut un corespondent si in Israel.

In Evanghelia dupa Marcu7:11-12, Mantuitorul ne arata un caz unde se invoca ceva spre voia Celui de Sus dar in realitate era complet altceva,deloc onorabil.In versetul 7:10 ne este reamintit faptul ca Moise prezentase foarte clar porunca divina cu privire la indatoririle omului fata de parintii sai.Aceasta responsabilitate presupunea atat sprijin financiar adecvat cat si purtarea de grija pentru nevoile lor fizice atunci cand erau inaintati in varsta.O persoana care isi trata parintii cu dispret era pasibila de cele mai grele pedepse.

Mantuitorul citeza o traditie a carturarilor care eluda acesta porunca a lui Dumnezeu.Cuvintele ,,Voi insa ziceti" sunt rostite apasat aratand contrastul cu cuvintele lui Moise.In ,,datina" lor era posibil ca o persoana sa declare ca toate averile sale sunt ,,Corban" si prin acesta era absolvit de indeplinirea celei de-a cincea porunci.

,,Corban"este transliterarea in limba greaca a unui termen evreiesc folosit pentru a denumi un dar dat lui Dumnezeu.Era o formula de dedicare rostita atunci cand o suma de bani sau o proprietate era donata pentru Templu sau pusa in slujba Templului printr-un angajament inviolabil.Astfel de daruri putea fi folosite doar in scopuri religioase.Cu toate acestea cel ce facea aceste daruri continua sa se bucure de ele,intrucat ele intrau efectiv in proprietatea Templului doar la moartea sa.

Daca un fiu declara ca resursele necesare pentru sprijinirea parintilor sai in varsta erau ,,Corban" atunci,conform traditiei,era scutit de acesta porunca a lui Dumnezeu,iar parintii lui nu mai puteau avea legal nici o pretentie de la el.Slujitorii templului accentuau faptul ca acest angajament era de neschimbat si avea prioritate fata de responsabilitatile familiale.

,,Şi astfel desfiinţaţi cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră pe care singuri aţi dat-o". ,,Desfiintat" este traducerea cuvantului ,,akyrountes",de la ,,akyroo",care era termenul folosit in documente pentru anularea contractelor.A accepta donatiile in scop religios cu pretul nesocotirii poruncii lui Dumnezeu cu privire la indatoririle fata de parinti inseamna a pune traditiile omenesti deasupra Cuvantului lui Dumnezeu.Mantuitorul a considerat acesta practica reprobabila si a condamnat-o."