Cititul

[costel]

Intr-un articol am intalnit aceasta expresie "Ca sa afli cata cultura are un om, intreaba-l ce a citit, dar ca sa afli cata coloana vertebrala are, intreaba-l in preajma cui a stat". Autorul in acest articol scotea in evidenta ca cititul nu-i ofera omului caracterul. Arata ca multi intelectuali au fost lichele, ca erau cizelati intelectual, dar nu claditi moral.

Eu cred ca e foarte important de precizat atunci cand vorbim de citit, despre ce carti vorbim. Nu cred ca o persoana care citeste doar filocaliile si scrierile Sfintilor Parinti ramane doar la achizitia intelectuala.

Cred că important este cum citești, nu doar ce și cât citești.

Pentru că poți citi Filocalia din scoarță în scoarță și să vorbești în citate fără ca tu însuți să devii în sensul celor citite. Filocalia e o carte de făcut, nu de citit; ca și Evanghelia.

Cred că și în ce privește celelalte cărți, importantă e sinceritatea căutării cu care te apropii de ele. Contează dacă citești din nevoia de a (te) cunoaște mai bine, de a găsi răspunsuri la problemele de viață – ale tale și ale semenilor –, de a învăța din experiența altora, iar nu din plictiseală, din curiozitate, din dorința de a epata sau pentru a stabili un eventual record de erudiție.

[Marius22]

Parintele Constantin Coman are o lucrare numita "Prin fereastra Bisericii - o lectura teologica a realitatii".

Mi se pare o invitatie minunata de a "lectura" realitatea, implicit cartile si oamenii, intr-un mod ziditor.

Iar acest lucru presupune ca orice carte am citi sau langa orice om am vietui, sa le privim, "din interiorul Bisericii", articulati la taina acesteia, intalnidu-L pe Dumnezeu prin intermediul lor.

In virtutea acestei relatii, Sfantul Apostol Pavel ne arata cum simpla cunostinta intelectuala "ingamfa", dragostea fiind cea care zideste.

[Magda M.]

În prealabil postat de Marius22

Parintele Constantin Coman are o lucrare numita "Prin fereastra Bisericii - o lectura teologica a realitatii".

Mi se pare o invitatie minunata de a "lectura" realitatea, implicit cartile si oamenii, intr-un mod ziditor.

Iar acest lucru presupune ca orice carte am citi sau langa orice om am vietui, sa le privim, "din interiorul Bisericii", articulati la taina acesteia, intalnidu-L pe Dumnezeu prin intermediul lor.

In virtutea acestei relatii, Sfantul Apostol Pavel ne arata cum simpla cunostinta intelectuala "ingamfa", dragostea fiind cea care zideste.

Foarte frumos...

[costel]

În prealabil postat de N.Priceputu

Cred că important este cum citești, nu doar ce și cât citești.

Multumesc pentru completare.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de N.Priceputu

Cred că important este cum citești, nu doar ce și cât citești.

Pentru că poți citi Filocalia din scoarță în scoarță și să vorbești în citate fără ca tu însuți să devii în sensul celor citite. Filocalia e o carte de făcut, nu de citit; ca și Evanghelia.

Cred că și în ce privește celelalte cărți, importantă e sinceritatea căutării cu care te apropii de ele. Contează dacă citești din nevoia de a (te) cunoaște mai bine, de a găsi răspunsuri la problemele de viață – ale tale și ale semenilor –, de a învăța din experiența altora, iar nu din plictiseală, din curiozitate, din dorința de a epata sau pentru a stabili un eventual record de erudiție.

Acest "cum" poate fi exprimat mai clar sub forma "motivatiei".

Cu ce motivatie citim?

Sunt trei feluri virtuoase de angajare in actiunea de "a citi":

1. cu motivatia celui care este dus la taiere si cauta o portita de scapare (Freedom motivation)
2. cu motivatia setei de Dumnezeu (God-loving motivation)
3. cu motivatia dragostei pentru celelalte fapturi (Bodhicitta motivation)

Este important sa punem orice actiune pe care o infaptuim intr-un context motivational virtuos.

Daca reusim sa imprimam actiunilor noastre motivatii corecte, acestea devin instantaneu izvoare de bucurie duhovniceasca.

Doar aceste tipuri de actiuni genereaza cu adevarat "merit".

Fara merit suntem goi, dezbracati de virtute.

[antiecumenism]

Despre Lectura duhovnicească cu Părintele Dionysios:

“Bătrânul Ieronim insista asupra nevoii de a citi Evanghelia: “O casă închisă stă în întuneric. Dacă tu deschizi fereastra, vei vedea lucrurile importante; dacă deschizi şi mai mult, lumina va intra şi tu poţi distinge cele mai mici lucruri. Şi dacă soarele va intra în interior, vei vedea şi firicelele de praf ce zboară în aer. Aşa este şi cu sufletul care primeşte lumina Evangheliei: vede şi păcatele lui cele mai mici”. 2. Bătrânul Porfirie se adresa astfel unuia dintre vizitatori: “Citeşte mult, ca Dumnezeu să-ţi limpezească mintea.



Eu, ştii, citesc mult, şi pentru ca alţii să nu mă deranjeze, mă urc într-un copac cu o scară pe care mi-am făcut-o. Apoi, trag scara sus pentru ca alţii să nu mă vadă şi să nu mă deranjeze. Şi acolo, citesc ore întregi”. 3. Acelaşi bătrân adesea întrebuinţa următoarea imagine: “Te găseşti într*-o cameră întunecată şi dai din mâini pentru a împrăştia întunericul care, bineînţeles, nu dispare. Dacă deschizi fereastra şi lumina intră înăuntru, întunericul dispare. Aşa şi cu lectura. Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor şi scrierile Părinţilor sunt lumina care împrăştie întunericul din suflet”. 4. Câştigul duhovnicesc nu rezultă din simpla lecturare a Evangheliei. Bătrânul Eusebiu zicea referitor la acest subiect: “Omul cunoaşte bine aparenţa lucrurilor şi, dacă harul Duhului Sfânt nu-l cercetează, n-are nici un folos. El se aseamănă unei case: câtă vreme este închisă rămâne inutilă. Este nevoie de o cheie pentru a deschide. La fel cu inteligenţa omenească: dacă nu-i deschisă de har, omul n-are nici un folos de ea. Un profesor universitar îmi zicea că citind operele filozofice, le înţelege, dar citind Evanghelia, înţelege cuvintele dar nu şi sensul lor adânc”. 5. Bătrânul Ioil, care scria şi citea mult, insista asupra faptului că lectura trebuie însoţită de asceză: “Dacă tu îi citeşti pe Părinţi, tu vei vedea că ei au asupra multor aspecte puncte de vedere particulare şi uneori diferite. Unul interpretează, de exemplu, un citat din Scriptură într-un fel, altul într-alt fel. Dar dacă există un punct asupra căruia toţi Părinţii să fie de acord, aceasta este asceza: în această privinţă există un acord general. Toţi scot în evidenţă postul, privegherea, sărăcia de bunăvoie, mortificarea trupului, şi lucrarea în general”. Şi el adaugă: “Noi ţinem seamă de ce au zis sau scris Părinţii şi nu de felul în care au trăit. În loc de a le studia opera am face mai bine de a le imita viaţa. Sfinţii Părinţi se rugau mult, privegheau mult, posteau mult, iubeau sărăcia şi simplitatea, urau duhul lumii, combăteau greşelile, respingeau comodităţile vieţii, fugeau de demnităţi, de glorie, de onoruri şi iubeau mucenicia. Facem, noi acest lucru? Noi avem în mâini cărţile Părinţilor, dar viaţa noastră este o negaţie a vieţii lor. Scrierile Părinţilor sunt viaţă şi nu literatură!” 6. Bătrânul Amfilohie îndemna: “Lăsaţi sufletul vostru să primească cu simplitate tezaurul pe care ni-l oferă scrierile Părinţilor neptici ai Bisericii noastre şi siliţi-vă să-l păstraţi cu umilinţă. Dacă lectura va fi însoţită de frica de Dumnezeu, veţi simţi harul divin”. 7. Toţi Bătrânii aveau o dragoste aparte pentru Sfântul Isaac Sirul. Bătrânul Ieronim îi îndemna pe fiii săi duhovniceşti să citească Cuvintele ascetice: “Citiţi zilnic o pagină din Sfântul Isaac Sirul. El este o oglindă pentru suflet: veţi vedea unde vă găsiţi. Sfântul Isaac este un termometru. Eu îl iubesc mult. Îl socot ca Bătrânul meu.” Îi plăcea să-l citească în întregime, chiar când i-a slăbit vederea, căci “cel care citeşte este ca un secerător, în timp ce cel ce ascultă este asemenea cu cel ce adună doar spicele căzute pe pământ”. 8. Referitor la lectură, Bătrânul Porfirie explica: “O carte rea îţi face rău, iar o carte bună îţi face bine. Chiar dacă încă nu eşti pregătit s-o pui în practică, dar dorinţele lăuntrice, dorinţa binelui va dospi încet şi în timp, fără stridenţă şi constrângere, şi în sfârşit tu vei pune în practică”. Iar referitor la punctul slab al multora care uită ce au citit, zicea: “Să ştiţi că totul este depozitat în mintea noastră şi când Hristos va crede că-i de folos ne va descoperi”. El le cerea oamenilor să citească Evanghelia “care conţine o comoară şi rezolvă toate problemele. Ea este filozofia veritabilă, filozofia descoperită: Adevărul lui Dumnezeu aşa cum a fost formulat dintru început. Nu există alte adevăruri, sau noutăţi, chiar dacă lumea a progresat cu ştiinţa şi chiar dacă oamenii au atins astrele”. 9. În vremea noastră când circulă tot felul de scrieri, trebuie să fii atent la alegerea cărţilor. Bătrânul Ioil sublinia: “Noi trebuie să alegem bine cărţile pe care le citim, căci timpul este preţios şi nu trebuie irosit citind cărţi plate şi superficiale. O carte care nu merită să fie citită de două sau trei ori, nu trebuie citită nici o singură dată!”

Sper că subiectul tratat în articolul următor se potriveşte acestui topic (nu am vrut să deschid unul nou):

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...et-136511.html

Aş vrea să discutăm aici despre un caz concret, pe care l-aş încadra în categoria "cărţilor de dezvoltare spirituală". Cazul concret este "Puterea prezentului" de Eckhart Tolle. Alte exemple ar putea fi cărţile lui Michael Newton, "Călătoria sufletelor" şi "Destinul sufletelor". Am o prietenă căreia îi plac mult asemenea cărţi şi care mi le recomandă şi mie. "Călătoria sufletelor" şi "Destinul sufletelor" le-am citit acum 3 ani cu destul interes. "Puterea prezentului" am cumpărat-o acum doi ani şi am reuşit să citesc cam jumătate - nu m-a atras. Mi se pare un amalgam de idei culese din mai multe religii sau discipline "ştiinţifice", cu termeni abstracţi, cu pretenţii de a fi atotcuprinzătoare şi revelatoare pentru un mod de viaţă mai bun... Îmi pare rău că nu am capacitatea de a o descrie mai bine. Jumătatea pe care am citit-o, am citit-o cam acum 2 ani, şi de altfel nici nu am terminat cartea.

Am scos-o din bibliotecă zilele acestea, pentru că am întâlnit o persoană care apreciază această carte şi vrea să discutăm pe marginea ei. Această persoană este interesată de Dumnezeu, vrea să afle mai multe despre ortodoxie, despre Tainele Bisericii... Din punct de vedere al lecturilor, se pare că este înclinat mai degrabă spre asemenea cărţi, "de spiritualitate", care mie mi se par, dacă nu vătămătoare, cel puţin discutabile. Cum altfel ar putea fi o carte fără Dumnezeu, sau în care Hristos este dat doar ca exemplu de "personaj care a conştientizat originea sa divină", sau ca exemplu de învăţător spiritual, precum au mai fost şi alţii -şi nu ca Fiul lui Dumnezeu, Persoană a Sfintei Treimi?

M-ar interesa şi părerile voastre despre cum am putea ajuta astfel de oameni, care îl caută, zic eu, pe Dumnezeu, însă rătăcesc pe drum... Cum vi se par astfel de cărţi? Oare de ce au mai mult succes la public decât Biblia? De ce unii considerată Biblia o poveste învechită şi vin cu interpretări elucubrante care prind, însă, la public? Mi-aş dori să fiu stăpână pe învăţătura noastră ortodoxă şi să o pot explica şi altora, atragându-le atenţia asupra rătăcirilor, însă nu sunt :-(

[moldoveanu]

În prealabil postat de costel

Intr-un articol am intalnit aceasta expresie "Ca sa afli cata cultura are un om, intreaba-l ce a citit, dar ca sa afli cata coloana vertebrala are, intreaba-l in preajma cui a stat". Autorul in acest articol scotea in evidenta ca cititul nu-i ofera omului caracterul. Arata ca multi intelectuali au fost lichele, ca erau cizelati intelectual, dar nu claditi moral.

Eu cred ca e foarte important de precizat atunci cand vorbim de citit, despre ce carti vorbim. Nu cred ca o persoana care citeste doar filocaliile si scrierile Sfintilor Parinti ramane doar la achizitia intelectuala.

Vrajmasul stie pe din afara Evanghelia, asta nu il face mai bun, insa.

[Marius22]

Parintele Dumitru Staniloae marturisea intr-una din lucrarile sale: "L-am cautat pe Dumnezeu in oamenii din satul meu, apoi in carti, in idei si in simboluri. Dar acestea nu-mi dadeau nici pace, nici dragoste. Intr-o zi am descoperit in scrierile Sfintilor Parinti ca este posibil sa-L intalnesti pe Dumnezeu cu adevarat in rugaciune."

Si cred ca aceasta marturie sincera ne descopera rostul duhovnicesc al cititului, acela de a fi "pridvor" rugaciunii. Cititul este numai o etapa spre o masura mai inalta a cunoasterii, pe care omul o poate dobandi de la Dumnezeu prin rugaciune.