Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Subiect închis
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 28.10.2010, 20:59:26
dorinastoica14
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Poetul si omul ADRIAN PAUNESCU

Pentru mine Adrian Păunescu înseamnă un strop din tinerețea mea.Prin poeziile lui batea un vânt ușor de libertate și de rebeliune.Se găseau destul de greu în librării. Câd le găseam le cumpram și le citeam cu nesaț.

Vestea că în orașul va veni cenaclul Flacăra a electrizat pe toată lumea.Cu copii în spatele taților am mers la eveniment pe un stadion unde cântam și dansam împreună cu folchiștii lui Păunescu.
Este una dintre cele mai electrizante amintiri din acea vreme.
L-am iubit pe Adrian Păunescu pentru versurile sale și pentru vulcanul de energie pe care o degaja.Nu am mai întâlnit pe nimeni asemenea lui.

Nu mi-a plăcut că după 1989 în loc să se dedice numai scrisului a intrat în politică.
Cred totuși că Dumnezeu îl iubește mult și prin suferințele pe care i le-a dat din plin îi va dărui mântuirea.

Să ne rugăm pentru sănătate lui căci pierzându-l vom pierde un mare artist și poet, iar societatea în care trăim este din ce în ce mai săracă în valori .
  #2  
Vechi 28.10.2010, 21:23:19
Rodica50's Avatar
Rodica50 Rodica50 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.05.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.855
Implicit

Desi controversat pentru unii, Adrian Paunescu cred ca este cel mai mare poet in viata. Sunt o mare admiratoare a poeziei Domniei Sale.Sa-i dea Dumnezeu sanatate.
__________________
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
  #3  
Vechi 28.10.2010, 22:57:50
doctor_faustus doctor_faustus is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.08.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 828
Implicit

"Marele" poet ... să fim serioși, cred că mare la propriu, la număr de kilograme. Faptul că are câteva poezii bune nu îl face un mare poet. Adrian Păunescu a mărturisit că el a intrat în comunism și a acceptat comunismul pentru că el a crezut că acest sistem ar fi unul care să facă bine celor din jur; de ar fi ăsta adevărul ! În fapt, acest poet s-a reprofilat după 1989 în jucător politic care, datorită carismei sale și notorietății a "gajat" pentru regimuri și persoane gen Iliescu.

Ce să mai spunem că într-o vreme recentă profesa și ca profesor de jurnalistică la "Spiru Haret" și, probabil ca să ne arate încă o dată profunda lui moralitate, a participat într-o emisiune tv, la Tatulici, când se dezbătea problema Spiru Haret, facultățile ca fabrici de diplome și producătoare de incompetenți pe bandă rulantă, dar în schimbul taxelor de școlarizare !!!, emisiune la care exemplarul speciei numit Adrian Păunescu a participat de pe o poziție de apărător a acestei instituții despre care s-a demonstrat că a făcut atât rău societății prin inflatarea pieței muncii cu zecii de mii de purtători de diplome și incompetenți, fără pregătire corespunzătoare, și care ocupau posturi și postulețe pe la tot felul de instituții publice sau în alte locuri pe sistemul Pile, Cunoștințe și Relații, în practică dovedind incompetența lor și risipa economică. Unde mai pui că "studenții" cotizau cu taxe de școlarizare, pentru ca în final să iasă, nu așa cum s-ar crede, specialiști în câmpul muncii pe "ogoarele" patriei, ci inși lipsiți de pregătire, incompetenți, ÎNSĂ CU DIPLOME !!! și deci cu pretenții de a ocupa fel și fel de posturi, chiar dacă nu aveau nici cea mai mică legătură cu locul respectiv de muncă. Cu alte cuvinte să te pui garant moral pentru un astfel de sistem infect de "educație" doar pentru că pe acolo era și locul tău călduț în care să îți umpli burdihanul de elefant cred că nu este un semn de moralitate, ci exact de opusul ei !! Dar ce să-i faci, școala asta comunistă
  #4  
Vechi 28.10.2010, 23:04:56
claudiu-marius claudiu-marius is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.03.2009
Religia: Ortodox
Mesaje: 226
Implicit

Este adevarat Adrian Paunescu e foarte special pentru multi din romani.Este un vizionar ,iar faptul ca a intrat in politica cred ca a facut acest lucru pentru ca a simtit ca poate face diferenta si ar fi putut daca inculti plini de bani si fara de minte nu ar conta mai mult decat valorile .Poate de aceea estesi bolnav pe langa faptul ca in ziua de azi nu exista om perfect sanatos toti au o boala o lipsa faptul ca sufera pentru tara lui i-a provocat un declin si mai accentuat al starii de sanatate .Dumnezeu are caile lui nestiute si neintelese de noi oamenii indifierent de ce se va intampla un lucru e cert poezia lui interviurile lui vor fii mereu vi in mintea celor care il pretuiesc si va veni un moment cu ajutorul lui Dumnezeu cand poate aceeia vor face diferenta in aceasta tara.
  #5  
Vechi 28.10.2010, 23:16:51
doctor_faustus doctor_faustus is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.08.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 828
Implicit

Citat:
În prealabil postat de claudiu-marius Vezi mesajul

Tinere, nu țin să te contrazic pentru că văd că ai o mentalitate sănătoasă; însă stau și te întreb: din activitatea politică a lui AP ai reținut ceva ? Ai cumva vreun proiect sau vreo inițiativă politică demnă de reținut, în afară de lupta cu "moldovenismele" și șovini maghiari ? Ce ai reținut dumneata din activitatea politică a lui AP, cu ce a rămas dumnealui în istoria politicii din România ??
  #6  
Vechi 28.10.2010, 23:31:02
claudiu-marius claudiu-marius is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.03.2009
Religia: Ortodox
Mesaje: 226
Implicit

Citat:
În prealabil postat de doctor_faustus Vezi mesajul
Tinere, nu țin să te contrazic pentru că văd că ai o mentalitate sănătoasă; însă stau și te întreb: din activitatea politică a lui AP ai reținut ceva ? Ai cumva vreun proiect sau vreo inițiativă politică demnă de reținut, în afară de lupta cu "moldovenismele" și șovini maghiari ? Ce ai reținut dumneata din activitatea politică a lui AP, cu ce a rămas dumnealui în istoria politicii din România ??
Traind la Targu-Mures intr-un oras care azi e jumate roman jumate maghiar cu toate ca situatia la nivel de judet e cu totul alta judetul fiindtrei sferturi romanesc ortodox aproape un sfert maghiar restul de 1 si sub 1 la suta greco cat si alte boabe neluindu-le la socoteala acum imi este suficient lupta cu politica iredentis-sovina maghiara pt ca aici dragul meu oricand este pericol de moarte e suficient sa se adune si sa se rascoale si te mazilesc ca sa ma exprim asa cum au vrut de multe ori sa o faca numai ca nu au reusit sa puna in practica noaptea sf andrei.Mai mult atata timp cat in satele cu populatie minoritar romaneasca de la granita cu harghita covasna romanilor in cimitir li se sterg numele romanesti de pe cruci inlocuindu-le cu nume maghiare sau pur si simplu sunt sterse mie imi este suficient .Apoi comunismul a fost diferit ca actiune in zonele romaniei in ardeal in anii 60 80 era o situatie mai blanda ca sa zic asa ,el si-a asumat comunismul multi am facut-o fie ca eram copi tineri pe aceea vreme atat a putut si nu il judec dar sa sti ca a fost singura voce care a ramas verticala in ceea ce priveste comportamentul maghiarimii si mie imi este suficient .Daca nu esti din ardeal poate am sa am ocazia sa iti spun despre cum au stat si mai stau lucrurile pe aici .Si vei vedea ca poeziile lui multe bune celelalte mai putin (nici Eminescu sau Voiculescu sau altii )nu au avut poezii toate stralucite ,au sa ramana in memoria colectiva a natiunii romane unii au sa il placa mai mult altii mai putin fiecare dupa cat il lasa sufletul sa se apropie de un alt suflet caci e greu omului sa iubeasca pe toti pe de-a intregul deplin si deodata
  #7  
Vechi 28.10.2010, 23:49:08

Trecând peste vorbe, și crede-mă că și eu știu să spun vorbe dacă e cazul, aș vrea să te întreb, pe lângă faptul că am observat că mare lucru AP în politică nu prea reții să fi făcut, aș vrea deci să te întreb, dacă era așa de mare românist cum susții și cum și-a făcut singur imagine, poți să răspunzi de ce niciodată acest AP nu a inițiat un curent sau o opinie politică, la nivel de poitică de nivel înalt, de a scoate organizația separatistă UDMR din parlamentul României și de la orice guvernare a statului român, de vreme ce UDMR nu este un partid, având în vedere că nu se pot înființa partide pe criterii etnice separatiste ?? UDMR nu este un partid politic, prin urmare nu are ce căuta nici în Parlamentul și nici în Guvernul României; cum s-a luptat acest AP să scape Parlamentul și Guvernul de această plagă separatistă și șovină, UDMR ??
  #8  
Vechi 29.10.2010, 00:08:28
antiecumenism antiecumenism is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.08.2006
Locație: ROMANIA,jud. Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.218
Implicit

Eu nu am citit poeziile lui si nu prea il cunosc dar inca de dupa revolutie auzeam ca se zice despre Paunescu ca a fost un apropiat al lui Ceausescu si al regimului comunist ceea ce este rau.

Dar ascultand acum emisiunea lui robert turcescu la care a fost invitat si paunescu imi dau seama ca e foarte rau pt ca Paunescu in anul 2007 face niste afirmatii ingrozitoare:
ADRIAN PAUNESCU,invitat la emisiunea lui Robert Turcescu zice ca:

http://www.realitatea.net/adrian-pau...cu_122052.html
"FENOMENUL COMUNISM NU ESTE UN PROCES NOCIV"
"IL IUBEAM ENORM PE CEAUSESCU"

http://webtv.realitatea.net/actual/a...ie-daca-nu-sim

Aceste afirmatii arata cine a fost Paunescu si de partea cui a fost.

Petre Tutea-care a suferit 13 ani in temnitele comuniste- in cugetari memorabile zice ca:
"comunismul e o crima continua"

"Comunismul este un cancer social. Unde se instaleaza, ramîne pustiu."

Citeam intr-o carte "HOLOCAUSTUL ROSU SAU CRIMELE IN CIFRE ALE COMUNISMULUI INTERNATIONAL" ca din 1917 de la revolutia bolsevica din Rusia si pana in 1989 au murit pe globul pamantesc intre 100 si 200 de milioane de oameni;DECI AU FOST OMORATI DE COMUNISM.

Comunismul a fost impotriva lui Dumnezeu si a Bisericii.Comunismul a distrus atatea vieti umane si atatea suflete si minti.
Sa ne aducem aminte de patimile indurate in temnitele comuniste de cei care se opuneau dictaturii comuniste.

Sa ne aducem aminte de Gherla Pitesti si celelalte temnite comuniste unde au fost batuti,infometati si distrusi atatia oameni;dar au fost si sfinti si martiri care au murit sau au supravietuit temnitelor comuniste"VALERIU GAFENCU SFANTUL INCHISORILOR.
Parintele Iustin Parvu,Parintele Arsenie Papacioc si altii au fost chinuiti de comunisti.

Sa nu uitam ca au fost trimisi la canal sa munceasca ca niste infractori de rand toata intelectualitatea tarii care s-a opus dictaturii satanice comuniste.

Si atunci ma intreb cum un astfel de om pe care voi il laudati a putut sa faca astfel de afirmatii,sa zica ca :
"FENOMENUL COMUNISM NU ESTE UN PROCES NOCIV"
  #9  
Vechi 29.10.2010, 21:50:00
mihele_m's Avatar
mihele_m mihele_m is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 01.02.2010
Locație: Timisoara
Religia: Ortodox
Mesaje: 309
Post

Citat:
În prealabil postat de dorinastoica14 Vezi mesajul
Pentru mine Adrian Păunescu înseamnă un strop din tinerețea mea.Prin poeziile lui batea un vânt ușor de libertate și de rebeliune.Se găseau destul de greu în librării. Câd le găseam le cumpram și le citeam cu nesaț.

Vestea că în orașul va veni cenaclul Flacăra a electrizat pe toată lumea.Cu copii în spatele taților am mers la eveniment pe un stadion unde cântam și dansam împreună cu folchiștii lui Păunescu.
Este una dintre cele mai electrizante amintiri din acea vreme.
L-am iubit pe Adrian Păunescu pentru versurile sale și pentru vulcanul de energie pe care o degaja.Nu am mai întâlnit pe nimeni asemenea lui.

Nu mi-a plăcut că după 1989 în loc să se dedice numai scrisului a intrat în politică.
Cred totuși că Dumnezeu îl iubește mult și prin suferințele pe care i le-a dat din plin îi va dărui mântuirea.

Să ne rugăm pentru sănătate lui căci pierzându-l vom pierde un mare artist și poet, iar societatea în care trăim este din ce în ce mai săracă în valori .

Da intradevar este un om de un talent desavirsit ,si de o reala valoare . Bunul Dumnezeu sa-i daruiasca darul cel mai de pret pentru om sanatatatea . Daca este sanatos ii face fericiti si pe cei din jurul lui . Dumnezeu si Maicuta Sfinta sa-l ocroteasca ,sa-l intareasca sufleteste si Spiritual si sa poata depasi toate problemele cu care se confrunta . Dumnezeu sa-l Ajute si sa-l intareasca .
__________________
" Toate imi sunt slobode , dar nu toate imi sunt de folos (ICor. 10 ,23 ,) " Nelinistea noastra pe care o simtim neincetat in incercarea de a fi perfecti ascunde teama . Daca ne infruntam temerile si ne ingaduim sa fim "umani ", putem fi mai fericiti si mai bogati . " D. Burns
  #10  
Vechi 05.11.2010, 12:50:52
nico.dia nico.dia is offline
Member
 
Data înregistrării: 16.06.2008
Mesaje: 38
Implicit Ne mor adevaratele valori unul cate unul ,saraci ramanem!

Citat:
În prealabil postat de dorinastoica14 Vezi mesajul
Pentru mine Adrian Păunescu înseamnă un strop din tinerețea mea.Prin poeziile lui batea un vânt ușor de libertate și de rebeliune.Se găseau destul de greu în librării. Câd le găseam le cumpram și le citeam cu nesaț.

Vestea că în orașul va veni cenaclul Flacăra a electrizat pe toată lumea.Cu copii în spatele taților am mers la eveniment pe un stadion unde cântam și dansam împreună cu folchiștii lui Păunescu.
Este una dintre cele mai electrizante amintiri din acea vreme.
L-am iubit pe Adrian Păunescu pentru versurile sale și pentru vulcanul de energie pe care o degaja.Nu am mai întâlnit pe nimeni asemenea lui.

Nu mi-a plăcut că după 1989 în loc să se dedice numai scrisului a intrat în politică.
Cred totuși că Dumnezeu îl iubește mult și prin suferințele pe care i le-a dat din plin îi va dărui mântuirea.

Să ne rugăm pentru sănătate lui căci pierzându-l vom pierde un mare artist și poet, iar societatea în care trăim este din ce în ce mai săracă în valori .
[SIZE=4]Dumnezeul salvării[/SIZE]

Închide fereastra, perdeaua o lasă,
Dă zgomotul mării afară din casă,
Dă-mi voie s-așez fruntea mea pe-al tău pantec,
S-ascult al rodirii și-al tainelor cântec,

Să fiu tot o rană, să fii tot o rană,
Materia-n fierberea ei grosolană,
Să trecem în moarte din cauze varii,
Cu marea venind către noi ca barbarii.

Eu las adevărul acesta să steie,
Ești cea mai fierbinte și dulce femeie,
La noapte, plângând lângă tot ce mă doare,
Pe ochi desena-te-voi, straniu, cu sare.

Dă marea afară din casă și vino,
Nestinso, neblândo și iar nestrăino,
Pereche de umbra noptatecă pune
În contul durerii că ești slăbiciune,

Că inima-mi pica din piept și mă cheamă,
Că sufletul meu te consideră mamă,
Că norii se-adună și vremea se strică
Și eu, stând sub grijă, te țin ca pe-o fiică,

Dar tu dintre toate mai nouă, mai vechea,
Îmi ești dulcea umbra, împasul, perechea,
Tu, drama cu mii de soluții greșite,
Te plâng până ochii îmi ies din orbite.

Fii azi râzătoare, fii azi optimistă,
Soluția buna e-n noi și există
Și dacă, iubito, femeie visată,
Ar fi să ne stingem curând, nu odată,

Din dragostea noastră nebună și bună,
Cu marea în casă, și-n pat arși de lună,
Eu știu că s-or naște sub cinice astre
Alți doi să repete-ntrebările noastre.

Ți-ai naște copilul, ți-aș naște copila,
În pumni de olar ar surâde argila
Și daca nu e Dumnezeu să audă
Ce luptă dăm astăzi cu moartea cea crudă,

Din dragostea noastră, prin timpul prea greu
S-ar naște el, vindecător Dumnezeuul,
Pe tronuri sărace suindu-și ființa
Ar face să cânte prin noi suferința.

Iubito, amână secunda fatală,
Să dăm alor noștri și dramă și boală,
Copiilor noștri să dăm să învingă
Prin ei tragedia cu chip de seringă.

Dă zgomotul mării afară din casă,
Vreau liniște, liniște, marea m-apasă.
Vreau moartea să vină să lupte cu mine,
Eu sunt cineva, moartea e oarecine.

Și mută din tine în mine durerea,
Că tot ți-o voi lua folosind mângâierea
Te-nchină și crede, în mine te mută,
Cu jale cu tot și cu clipa temută.

Și daca se-ngăduie fapta aceasta,
Cu pumnii aprinși mergi și sparge fereastra,
Să intre barbara și tulburea mare
Prin noi în pământul pe care nu-l doare,

Să intre săratele zbateri și unde
Sub toți cei ce n-au simțăminte profunde,
Să-mi spele armura, sa-ți treacă de coapsă,
Căci marea e singura lumii pedeapsă,

Să rupa, în val, șantinele de veghe,
Căci marea e singura morții pereche,
Să vina fatal, consfințând cu toți solii
Mutarea în mine a dramei și bolii,

Să vina să stingă cu tot vicleșugul
Și lampa din casă și ochii și rugul
Și-apoi să mă ducă departe, departe,
Sătulul de viață, bolnavul de moarte,

Să-ți scriu cărți poștale pe piele de cegă
Din Marea Niponă, din Marea Norvegă,
Din Marea de Flăcări ce plânge sub mare,
Iubito, pedeapsa, iubito, mirare,

Iubito de neguri, iubito de lună,
Iubito de taină și jale-mpreună,
Iubito de carne, iubito de șoapte,
Suav miazăzi și brutal miazănoapte,

Dar ăstea sunt simple și bune cuvinte,
Șint legile care fac vieți și morminte,
Dar ăstea nimic nu înseamnă când vine
O grijă la mine și moartea la tine.

Apleaca-ți ființa prin ceața albastră
Să naștem salvarea din dragostea noastră
Și roagă-te fiului tău ce e-n tine,
Să vină mai repede, să-ți fie bine.

Să vina să urle ca mama și tatăl
Îi sunt duși la moarte; el șovăie, iată-l,
Da sângele tău, pur și tânăr, să-l crească
În ritm fără pauză neomenească,

Dă pantecul tău, rodniciei, seminței,
Fii gazdă nu bolii, ci vietii, ființei,
Tu meriți pământul să-ti stea sub picioare,
Regină prea blândă și nemuritoare,

Din mare să-ți bată mătănii catargul,
Cum buzele tale își tânguie arcul,
Cum inima mea te-a găsit și te știe
Și ești bucurie, și ești tragedie.

Hai, vino, în liniștea mea neguroasă,
Dă zgomotul mării afară din casă
Și-n larmele lumii și-n templele mării
Să naști Dumnezeul cinstit al salvării.
Dumnezeu sa-l ierte!

Subiect închis

Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Teodora Păunescu Tucă Mihaela19 Muzica Bisericeasca 1 17.04.2012 23:29:02
OMUL NOU - OMUL VECHI iosif Pocainta 32 12.04.2011 16:29:42
Poetul din gara Sinaia Pelerinul Generalitati 102 21.02.2011 10:59:37
Adrian Fageteanu achimovjan Generalitati 33 15.10.2008 14:10:09
Adrian Adrian27 Generalitati 11 23.08.2007 14:46:07