Povestea sufletului meu.

[Un_trecator]

Sunt o fata de 26 de ani, casatorita de 2 ani cu un om minunat. Dintotdeauna am avut o relatie normala cu credinta, cu biserica, cu Dumnezeu. Recunosc umil ca se intensifica aceasta dorinta de mai mare si mai multa credinta ori de cate ori viata avea si anumite "coborasuri". Insa per ansamblu eu ma consideram cat de cat credincioasa.
In ultimul timp insa departarea de tara, de familia mea, de parintii mei, m-au transpus intr-o stare hai sa o numim ciudata.
Initial cand am ajuns aici totul parea ok, toate bune si frumoase, mirajul unei tari civilizate, al unor oameni altfel. In timp ce sotul meu lucra, imi petreceam cam zii de zii pe internet, la tv, nefacand mai nimic.
Am descoperit si o biserica ortodoxa unde am mers, am cumparat o icoana pentru ca ne lipsea din casa si multe alte lucruri frumoase.
M-am si spovedit in postul pastelui, insa nu in totalitatea. erau multe lucruri pe care as mai fii vrut sa i le spun preotului insa ce sa spun se statea la coada ca la paine si parca nu m-am simtit in largul meu. Am apucat insa sa-i spun ce ma rodea pe mine atunci cel mai tare si m-am bucurat macar pentru atat.
Evident ca dupa il invinovateam pe preot ca domle nici nu am apucat ce sa-i spun, insa apoi mi-am amintit ca el a asteptat cateva secunde in tacere sa-i mai spun eu, insa cum a vazut ca nu mai continui a inceput sa imi puna anumite intrebari . A trecut si spovedania, trebuia sa mai merg si la sf postului. Nu am fost, de comoditate, de grija pregatirilor pentru sarbatori, cert e ca nu am mai ajuns. Si asa am terminat postul pastelui doar cu spovedania de la inceputul postului. Bineinteles ca de impartasit nu se mai pune problema. Uitam sa mai spun un lucru: in duminica in care m-am spovedit, dupa ce am ajuns acasa, in post fiind m-am infruptat . De ce? Nu stiu, insa asa am facut. Vreo cateva zile am mancat iar de dulce, dupa care, in credinta mea am inceput iar sa tin post.

Normal ca nu am inteles mare lucru, normal ca incepeam sa ma simt foarte rau cu mine insumi.

Apoi a inceput ceea ce numesc eu referirea credintei la minuni, sfinti facatori de minuni , rugaciuni facatoare de minuni.
Si toate astea pentru ca imi doream un loc de munca...Dar trebuie sa va spun ca eu nu fac nimic pentru asta, adica nici macar un cv nu depun, nici nu vb cu nimeni. Insa citeam acatiste si rugaciuni facatoare de minuni.

la mine toata credinta se rezuma la minuni. Tot ce se intampla bun era clar o minune.
Acum nu vreau nici sa spun ca poate nu e asa, nu vreau sa spun ca Sfantul Nectarie nu m-a ajutat deloc si ca nu a facut atatea lucruri bune sa mi se intample, insa vreau sa va spun cat de tare rezumam eu totul la aceste lucruri.

Cand ma uit acum in spate ma ingrozesc si imi dau seama cat pacatoasa am fost. Cum ma rugam ca sa se intample ceva. Tot felul de ganduri imi treceau prin minte.
Incepusem sa fac acatistul sfantului Nectarie. Nu conta ca nu stiam ce citesc, ca nu gandeam ce citesc, ca nu faceam asta din suflet, conta insa numarul pe zile pe care aveam grija sa il notez tot timpul. Si cu cat bifam o zi cu atat asteptam sa se imtample ceva...Probabil ca cititi asta si vi se pare penibil, insa asa s-a intamplat...Am gresit insa sper sa nu fie prea tarziu .
Am postat aici pentru a va impartasi ceea ce simt, cum ma simt, de ce ma simt asa, unde am gresit.
M-ar ajuta mult si cuvintele voastre in aceste momente:).

seara buna

[glykys]

Draga trecatoare,

Nu am mai citit si alte postari de-ale tale, dar iti pot spune ca orice lucru se face cu rabdare si cu credinta. Trebuie sa contribuim si noi, sa punem osul, sa ne trudim, ca sa iasa ceva bun. Lenea e pacat capital, irosim talantul. Tu ai un serviciu? Poate ca daca ai avea o ocupatie clara, mintea ta nu ar mai zbura atat de mult si ai scapa de niste ganduri care te framante.
Iesi si afara, in parc, vorbeste cu oamenii...lucreaza darurile pe care ti le-a dat Dumnezeu si nu te mai gandi la orice clipa ce poate face Dumnezeu pentru tine, cat ce poti face tu pentru altii. Adica Dumnezeu iti da, iti da... dar tu ce ii dai Lui?

[anna21]

Draga trecatoare, este dificil sa traiesti departe de familie si prieteni.

Totusi, daca ai gasit o biserica ortodoxa este extraordinar! Asta conteaza.

Sunt multe lucruri care ar putea fi spuse.
1. Spovedania se face dupa indrumar de spovedanie (se gasesc pe net).. Iti rezervi o zi sau mai multe in care citesti indumarul si te gandesti temeinic. Mai ales daca sunt multe lucruri de spus din urma.
Si le scrii pe hartie.

Eu imi notez pe telefon cand imi vin in minte pacate f vechi pe care credeam ca le uitasem. Apoi le trec pe hartie.

Vorbeste fin timp cu preotul sa te primeasca atunci cand are el timp.. Ca sa nu fie o spovedanie facuta la repezeala, cu coada de oameni etc.. Si el trebuie sa aiba ragaz sa te cunoasca, sa te asculte, sa-ti dea sfaturi..


2. Rugaciunea.
Cel mai bine este ca la spovedanie sa ceri binecuvantare pt rugaciuni (inclusiv cele zilnice). Sfatuieste-te cu duhovnicul.

3. Vorbeste cu el si despre locul de munca. Poate sa te ajute macar cu o rugaciune :).
Daca nu stii ce sa faci cu timpul tau.. poti ajuta la biserica. Fara gluma. Ofera-te sa ajuti la curatat, la pangar.. o sa-ti faca placere si vei cunoaste si oameni. Nu vei mai fi insingurata.


Pe masura ce incepi sa-ti organizezi programul, lucrurile intra pe alt fagas.
Important este sa faci macar primul pas.

(si nu lasa depresia sa te cuprinda si sa te inghita. Nu accepta asa.. orice ganduri iti vin.)

Asa dupa cum deja ai fost sfatuita, dupa o spovedanie sincera dupa indreptar, reia-ti viata religioasa. Cu citirea din Noul Testament si din Vietile Sfintilor, cu program de rugaciune dupa putere.

Nu-i lasa loc celui rau sa intre in viata ta, ca pe urma e greu sa-l indepartezi.

Povata unui duhovnic, dar si efortul personal te vor ajuta sa supravietuiesti si duhovniceste si material. ,,Tine mintea in iad si nu deznadajdui!'' este un mesaj divin primit de Sfantul Siluan Athonitul. Dumnezeu sa te ajute.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Un_trecator

M-am si spovedit in postul pastelui, insa nu in totalitatea. erau multe lucruri pe care as mai fii vrut sa i le spun preotului insa ce sa spun se statea la coada ca la paine si parca nu m-am simtit in largul meu. Am apucat insa sa-i spun ce ma rodea pe mine atunci cel mai tare si m-am bucurat macar pentru atat.
Evident ca dupa il invinovateam pe preot ca domle nici nu am apucat ce sa-i spun, insa apoi mi-am amintit ca el a asteptat cateva secunde in tacere sa-i mai spun eu, insa cum a vazut ca nu mai continui a inceput sa imi puna anumite intrebari .

Dacă v-aţi căit de acele lucruri şi aţi fost hotărâtă să nu mai repetaţi acele păcate, este foarte probabil că spovada a fost eficientă. Totuşi, nu ar strica un plus de precauţie: întrebaţi-l pe preot, la spovada viitoare, dacă este sau nu necesar să le mărturisiţi din nou.
Aşa cum v-a sugerat şi dna anna, e bine să stabiliţi o întâlnire cu preotul şi să îl puneţi în gardă că e vorba de o spovadă generală a cuiva nespovedit de mult. Ca să ştie cam cât timp să aloce. Scrieţi pe hârtie păcatele de care vă amintiţi. După aceea, rugaţi-vă ca Domnul să vă amintească păcate de care poate că aţi uitat. Apoi (preferabil nu în aceeaşi zi) reexaminaţi-vă conştiinţa. Înainte de spovadă, examinaţi-vă conştiiţa pentru a treia oară, apoi cereţi Domnului îndurare pentru contribuţia dv la greutatea crucii Lui. După dezlegarea sacramentală, mulţumiţi lui Cristos.
Mărturisiţi toate păcatele ! Mai bine este să mărturiseşti păcate lesne iertătoare, decât să fie vreun singur păcat de moarte rămas nespovedit. Deci, dacă nu ştiţi de un păcat dacă e venial sau capital, plecaţi de la prezumpţia că este capital. Cu timpul şi cu experienţa, le veţi deosebi mai bine: acum, lăsaţi grija aceasta în seama preotului.
Îndrăzniţi mai mult ! Nu este o ruşine de a cere preotului lămuriri suplimentare ori a-l ruga să repete anumite întrebări sau afirmaţii. Spre exemplu eu, foarte adesea, repet eu canonul penitenţial primit, după care îl întreb pe preot: "am înţeles bine ?", în felul acesta fiind sigur, când plec de la spovadă, că nu am priceput altceva decât a spus el.

Cu frăţietate în Domnul,
M.D.

[Un_trecator]

Va multumesc frumos pentru toate sfaturile care mi le-ati dat. Am sa incerc sa iau legatura cu preotul pentru o spovada, chiar astazi.
Revin cu amanunte dupa ce vorbesc cu el.

Doamne ajuta !

În prealabil postat de Un_trecator

Va multumesc frumos pentru toate sfaturile care mi le-ati dat. Am sa incerc sa iau legatura cu preotul pentru o spovada, chiar astazi.
Revin cu amanunte dupa ce vorbesc cu el.

Doamne ajuta !

Dumnezeu sa te ajute sa primesti bune invataturi si sa-ti dea putere de vointa sa le urmezi!
Este minunat ca-ti doresti sa incepi un nou fel de viata. Si inceputul bun, duhovnicesc, se face la duhovnic, dupa cum bine ai fost sfatuita. Domnul sa-l lumineze pe preotul la care vei merge si sfatul lui sa fie de folos sufletului tau!
Doamne ajuta!

[Un_trecator]

Am discutat cu preotul si de acum ma asteapta la spovada. Sper ca totul sa inceapa sa fie bine, desi in momentul asta tot rau ma simt. Poate timpul o sa se rezolve pe toate.

Doamne ajuta !

[Un_trecator]

Buna seara,

in dupa amiaza asta m-am confruntat cu cateva greutati, ma rog cateva lucruri care nu mi-au picat tocmai bine.
Ma simteam rau, suparata, nervoasa, si nu intelegeam de ce mi se intampla toate astea mie.
La un moment dat in toata starea mea ce credeti, am primit un mail de la parintele cu care vorbisem sa merg la spovada, prin care ma anunta orele la care este la biserica.
M-am linistit dintr-o data si mi-ai dat seama inca odata ca nu sunt singura.
Doamne ajuta!