Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

12 Au cunoaşte-se-vor întru întuneric minunile Tale, şi dreptatea Ta în pămînt uitat?
Zice: Au doară este cu putinţă ca morţii - care s-au risipit, şi s-au prefăcut în praf, şi petrec în mormîntul morţii şi s-au dat uitării - să simtă a Ta iubire de oameni şi să se facă privitori ai minunilor Tale?
13 Şi eu către Tine, Doamne, am strigat, şi dimineaţa rugăciunea mea Te va întîmpina.
Iar Simmah, aşa: „Iar tînguirea mea este către Tine, Doamne, şi în dimineţi Te va întîmpina rugăciunea mea.” Că, dorind să mă izbăvesc de relele ce zac asupră-mi, mă tînguiesc chinuindu-mă şi dimineaţa o întîmpin cu rugăciunea.
14 Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu şi întorci faţa Ta de la mine?
Deci, pentru ce mă goneşti oare, Stăpîne, şi nu mă împărtăşeşti de a Ta milostivire?
15 Sărac sînt eu şi întru osteneli din tinereţile mele;
Tinereţea lui Israil este ieşirea din Egipt, iar a tuturor oamenilor: viaţa de după călcarea poruncii, afară din Rai. Că şi aceştia, şi aceia, în tot acest răstimp au petrecut ticăloşindu-se.
şi, înălţîndu-mă, m-am smerit şi m-am nedumerit.
Că, după acea strălucire, şi Iudeii au căzut în robie, şi firea oamenilor - făcută după chipul cel dumnezeiesc şi învrednicindu-se de viaţa din Rai, dar mai mari vrednicii dorind - a căzut şi din cele dăruite.
16 Peste mine au trecut mîniile Tale, înfricoşările Tale m-au tulburat.
17 Înconjuratu-m-au ca apa,
Zice: Toată urgia ai pornit-o asupra mea, şi m-ai tulburat cu prea-înfricoşate pedepse şi întru acestea m-ai cufundat ca întru nişte ape.
toată ziua m-au cuprins împreună.
De acestea mă cotropesc în fiecare zi.
18 Depărtat-ai de la mine pe prietenul, şi pe vecinul şi pe cunoscuţii mei din ticăloşie.
Şi, luptîndu-mă cu atîtea primejdii, nu am nici mîngîierea de la prieteni, pentru ticăloşia robiei făcîndu-mă pustiu de împreunarea acestora. Şi acestea se potriveau a le zice nu numai Iudeilor şi tuturor oamenilor, mai-nainte de arătarea Mîntuitorului, ci rugăciunea le este cuviincioasă şi potrivită şi acum celor ce pătimesc cele asemenea. Căci „cîte mai-nainte s-au scris - după dumnezeiescul Apostol - spre învăţătura noastră s-au scris, ca, prin răbdare şi prin mîngîierea Scripturilor, să avem nădejde.”

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 88

Al priceperii lui Etam Israiliteanul.

Fericitul David - văzînd pe mincinoşii dumnezei cinstiţi cu biserici, şi numai pe singur Chivotul adevăratului Dumnezeu necinstit petrecînd - s-a făgăduit să zidească dumnezeiasca Biserică. Primind această socoteală a lui, Dumnezeu îi răsplăteşte făgăduindu-i că din coapsele lui Îşi va găti Lui-Şi cuvîntătoare Biserică, şi prin Aceasta va lucra mîntuirea tuturor oamenilor şi Îi va dărui împărăţia fără sfîrşit. Şi aceste făgăduinţe le-a făcut prin Proorocul Natan, cum ne învaţă arătat Istoria Paralipomenilor. Şi încă întru a doua Carte a ÎmpăraţilorNatan a zis către David: „Şi-ţi va vesti ţie Domnul cînd Îşi va zidi Lui-Şi casa.” Pomeneşte de acestea încă şi istoria Faptelor, că Fericitul Petru, făcînd cuvînt de învăţătură între Iudei, lîngă altele multe, a spus şi acestea: „Că - Prooroc fiind, şi ştiind că Dumnezeu S-a jurat lui cu jurămînt că din rodul coapselor lui va ridica pe Hristos după trup, şi mai-nainte văzînd că Îl va pune pe scaunul lui - David a grăit pentru învierea Lui, că «nu se va lăsa în iad sufletul Lui, nici trupul Lui nu va vedea stricăciune»”, al Celui ce este fără de păcat. Şi nu este cineva între oameni fără de păcat, fără numai Iisus Hristos, Dumnezeu-Cuvîntul, Cel ce din David S-a întrupat. Şi către Patriarhul Avraam a făcut aceste făgăduinţe, că a zis către dînsul: „Întru sămînţa ta se vor blagoslovi toate neamurile pămîntului.” Şi, tîlcuind acest grai, dumnezeiescul Pavel a zis aşa: „Şi lui Avraam s-au zis făgăduinţele, şi sămînţei lui. Nu zice «întru sămînţe», ca pentru multe, ci ca pentru unul: «întru sămînţa», care este Hristos.”
Privind către aceste făgăduinţe, şi văzîndu-se robiţi, şi siliţi a locui în ţară străină, şi cetatea lor împărătească pustie, iar împărăţia stinsă, strănepoţii acestora aduc aminte Dumnezeului tuturor făgăduinţele. Şi uneori îl aduc în mijloc pe Patriarhul Avraam, şi pe fiul aceluia, şi pe nepotul, amintindu-I lui Dumnezeu tocmelile şi făgăduinţele; iar alteori - pe Fericitul David şi făgăduinţele făcute către dînsul. Tot aşa, Fericiţii Mucenici Anania, Azaria şi Misail, rugîndu-se lui Dumnezeu în cuptor, au făcut pomenire de Avraam, şi de Isaac şi de Israil. Deci proorocescul dar mai-nainte a scris Psalmul acesta tot spre folosul acelora, învăţîndu-i cum se cuvine să-L îmblînzească pe Dumnezeu şi să cîştige iubirea Lui de oameni. Pentru aceasta s-a şi scris deasupra: „al priceperii”, că de aceasta este trebuinţă cu covîrşire celor ce, jeluindu-se, se învaţă să nu zică nimic neglăsuit şi nepotrivit, ci să aştepte dumnezeiasca milă. Iar lui Etam i se încredinţase şi lui ceată de cîntăreţi în Biserică, care Îl lăuda pe Dumnezeu. Că Psalmul nu este al lui Etam, după cum au spus oarecari, ci el era mai mare peste ceata cîntăreţilor, aşa cum am zis, şi l-a luat de la prea-dumnezeiescul David să-l cînte împreună cu ceilalţi.
Milele Tale, Doamne, în veac le voi cînta, în neam şi în neam voi vesti adevărul Tău în gura mea.
Cerînd dumnezeiasca milă, ei laudă mila şi, dorind să vadă adevărul făgăduinţelor făcute lui David, se făgăduiesc că vor învăţa fiecare neam[COLOR=#800080][1][/COLOR].
2 Că ai zis că în veac mila se va zidi, şi în ceruri se va găti adevărul Tău.
Acesta e cuvîntul lui Dumnezeu rostit către David, că va păzi în veac mila seminţiei lui. Deci făgăduinţa aceasta o pomenesc, zicînd: Tu ai zis că vei creşte, şi nu vei micşora mila. Pentru că pe acest „se va zidi” l-a pus în loc de: „se va creşte şi va lua adăugire”. Iar Simmah a zis: „Se va întemeia.” Te-ai făgăduit – zice – să întăreşti cu lucrul adevărul cuvintelor.
3 Pus-am aşezămînt celor aleşi ai Mei,
Acestea s-au zis de către faţa lui Dumnezeu şi Tatălui, împreună cu cele de aici înainte:
juratu-m-am lui David, robului meu:
4 Pînă în veac voi găti sămînţa ta, şi voi zidi în neam şi în neam scaunul tău.
Cu acel grai, „ai zis”[COLOR=#800080][2][/COLOR], s-au împreunat şi acestea, adică: „pus-am aşezămînt celor aleşi ai Mei”. Iar „aleşi” numeşte pe Avraam, pe Isaac şi pe Israil. Şi, pe lîngă aceştia, a zis că S-a jurat şi lui David că-i va păzi sămînţa nepieritoare şi că scaunul lui va înflori întru tot neamul.
Aşa, povestind făgăduinţele lui Dumnezeu, şi nevăzînd împlinirea lucrurilor, totuşi primejdia nu-i face să zică nimic nepotrivit şi de îngreuiere, ci cu laude cinstesc pe Ocîrmuitorul tuturor:
5 Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne, şi adevărul Tău întru adunarea Sfinţilor.
Iar Teodotion: „şi credinţa Ta întru adunarea Sfinţilor”, în loc de: Toţi cei ce au nădejde întru Tine vor păzi credinţa Ta. Că se cade ca Tu să fi lăudat de toţi, iar mai vîrtos de cei ce locuiesc în ceruri, şi privesc mai cu de-amănuntul minunile Tale şi ştiu adeverirea făgăduinţelor. De adunarea aceasta cerească face pomenire şi Fericitul Pavel, zicînd: „V-aţi apropiat la muntele Sion, la cetatea lui Dumnezeu, la Ierusalimul cel ceresc şi la Biserica celor întîi-născuţi scrişi în ceruri.”
6 Că cine în nori se va potivi cu Domnul, şi cine se va asemăna Domnului întru fiii lui Dumnezeu?
Iar Simmah, aşa: „Că cine în văzduh se va face deopotrivă cu Domnul şi se va întocmi cu Domnul întru fiii dumnezeilor?” „Fii ai lui Dumnezeu” îi numeşte pe dumnezei, ca „fiii oamenilor” pe oameni. Şi le zice „dumnezei” nu pentru că ar fi cu adevărat, ci ca pe unii ce sînt socotiţi astfel de către necredincioşi. Deci zice: Eşti mai înalt decît cei cereşti şi cu nepotrivire mai presus decît toţi, şi nimeni din cei ce sînt nu va putea să se alăture Ţie,

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică leat, generaţie.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Din stihul al doilea.

[patinina34]

că se vădeşte minciuna celor făcuţi dumnezei de către oameni, iar puterea Ta este totdeauna statornică şi nepieritoare. Asemenea cuvinte a folosit şi în altă parte, zicînd: „Şi Domnul nostru – peste toţi dumnezeii.” Iar Proorocii fac această alăturare nu neştiind covîrşirea deosebirii, ci aducînd învăţătură măsurată cu neputinţa necredincioşilor.
7 Dumnezeu, Cel ce Se proslăveşte în sfatul Sfinţilor, mare şi înfricoşat este peste toţi cei de prin prejurul Lui.
Fiindcă i-a pomenit pe cei ce nu sînt dumnezei, adevăratul Dumnezeu nefiind ştiut şi cunoscut de păgîni, după cuviinţă i-a adus în mijloc pe Sfinţi, de care Se laudă Dumnezeu, cărora le este şi înfricoşat, ca cei ce se învecinează (adică sînt aproape) cu Dînsul şi cunosc negrăita Lui putere. Iar „sfat al Sfinţilor” a numit aici adunarea Sfinţilor.
8 Doamne Dumnezeul Puterilor, cine este asemenea Ţie? Puternic eşti, Doamne, şi adevărul Tău - împrejurul Tău.
Adeseori pomenesc de adevăr, dorind să vadă neminţirea făgăduinţelor, şi zic către Dînsul: O Stăpîne! – cine din cei ce sînt poate să se potrivească cu Tine? Eşti Domn şi Dumnezeu al Puterilor, aşadar ai putere împreună-alergătoare cu voirea, toate fiind la Tine adevărate şi întemeiate. Apoi, povestesc şi semnele puterii Lui:
9 Tu stăpîneşti puterea mării, şi pornirea valurilor ei Tu o potoleşti.
10 Tu ai smerit ca pe un rănit pe cel mîndru, întru braţul puterii Tale ai risipit pe vrăjmaşii Tăi.
Tu – zice – eşti al tuturor Ziditor şi Stăpîn, şi lesne-Ţi este Ţie să ridici şi să tulburi marea, şi liniştită să o faci. Şi, pomenind marea, le pomeneşte şi pe cele ce s-au făcut întru dînsa: că „trufaş” îl numeşte pe Faraon, şi „vrăjmaşi” pe Egipteni, pe care i-a înecat în mare, şi a mîntuit norodul Său. Totodată, mai-nainte grăieşte şi pieirea trufiei dracilor: că şi pe aceştia, împreună cu oastea lor cea rea, îi pierde întru Preasfîntul Botez, precum acolo prin Moisi, aşa aici prin preot.
11 Ale Tale sînt cerurile şi al Tău este pămîntul, lumea şi plinirea ei Tu o ai întemeiat.
Tu eşti Făcător şi Ziditor nu numai al mării, ci şi al pămîntului tot şi al celor ce sînt mai presus de ceruri, că al Tău lucru este nu numai cerul văzut, ci şi cel mai înalt şi mai presus decît acesta.
12 Miazănoaptea şi marea Tu o ai zidit.
Iar Teodotion, aşa: „Tu ai zidit crivăţul şi austrul.” Iar pe austru îl numeşte „mare” fiindcă el tulbură mai mult albia şi fundul ei. Şi zice: Vînturile şi înseşi porţile lumii ale Tale zidiri sînt. Şi nu aşa prost a pomenit aceste două părţi, că în partea despre miazăzi a Ierusalimului sînt Egiptenii, iar în cea despre crivăţ Asirienii; şi, de vreme ce le dăruise lor slobozenia surpînd semeţia acelora, zic acum: Lesne-Ţi este Ţie a pierde şi pe Babilonieni ca pe aceia. Care lucru făcîndu-se,
Taborul şi Ermonul întru numele Tău se vor bucura.
Şi prin ei a arătat tot pămîntul făgăduinţei, căci aceştia sînt munţii acelui pămînt. Iar acest grai: „se vor bucura”, Achila l-a zis: „vor lăuda”, iar Simmah: „vor binecuvînta”. Însă nu a zis că vor face acest lucru munţii, ci oamenii ce locuiesc în munţii aceştia sau pe lîngă ei.
13 Braţul Tău este cu putere,
Osebirea Ta este ca să le lucrezi pe toate cu putere. Pentru că „braţul” însemnează lucrarea, iar „puterea” - vîrtutea. Că şi Achila, în loc de: „putere”, a pus: „vîrtute”.
să se întărească mîna Ta, înalţă-se dreapta Ta!
Iar Simmah, aşa: „Nebiruită este mîna Ta, înaltă este dreapta Ta.” De multe ori am zis că prin „mînă” arată lucrarea, iar prin „dreaptă” – lucrarea cea bună. Deci le-a pomenit pe amîndouă, avînd trebuinţă de îndoită lucrare: pentru că doresc să-i vadă surpaţi pe războinici şi să dobîndească mîntuirea, şi de aceea numesc mîna: „nebiruită”, şi dreapta: „înaltă”, ca pe ceea ce poate să-i muncească pe aceia, iar pe aceştia să-i slobozească. Şi arată aceasta şi prin cele adăugate:
14 Dreptatea şi judecata sînt gătirea scaunului Tău, mila şi adevărul vor merge înaintea feţei Tale.
Că, cerînd să judece Dumnezeu între dînşii şi Babilonieni, se roagă să scoată dreaptă hotărîre asupra acelora, iar lor să le dăruiască mila, arătînd astfel adevărul făgăduinţei. Pentru aceasta a zis că scaunul Lui de judecată se împodobeşte cu dreptatea şi cu judecata. Iar mila şi adevărul călătoresc înaintea lui Dumnezeu fiindcă făgăduinţa s-a făcut cu multe neamuri mai-nainte.
15 Fericit este norodul care ştie strigarea.
„Strigare”, precum de multe ori am zis, este glas al celor ce au biruit. Deci, de vreme ce se făcuseră robiţi, îi fericesc pe biruitori. Însă cuvîntul mai-nainte vesteşte şi norodul ce în tot pămîntul şi marea aduce lui Dumnezeu tainica strigare şi cîntă lauda de biruinţă. Şi cu această înţelegere împreună-glăsuiesc şi cele adăugate:
Doamne, întru lumina feţei Tale vor merge,
16şi întru numele Tău se vor bucura toată ziua şi întru dreptatea Ta se vor înălţa.
Strigă şi cîntă asupra vrăjmaşilor cîntare de biruinţă, şi Ţie, Făcătorului de biruinţă, Îţi aduc lauda de biruinţă cei ce se strălucesc cu arătarea Ta, şi primesc de la Tine lumina prin baia naşterii de a doua oară, şi dobîndesc totdeauna veselie, şi isprăvesc dreptatea cea legiuită şi de aici se fac înalţi şi străluciţi.
17 Că lauda puterii lor Tu eşti,
Zice: Se fălesc pentru puterea Ta, că de la Tine au primit-o pe aceasta.
şi întru dreptatea Ta se va înălţa cornul nostru.
Încă şi noi – zice – avem nădejdea aceasta şi aşteptăm al Tău ajutor, prin acesta înălţîndu-ne deasupra vrăjmaşilor. Căci „corn” a numit tăria şi stăpînirea, din metafora dobitoacelor într-armate cu coarne, care le folosesc pe acestea împotriva celor ce vin asupră-le.
18 Că a Domnului este sprijinirea şi a Sfîntului lui Israil, Împăratul nostru.
Şi cu această nădejde ne vom hrăni, pe Tine avîndu-Te Împărat şi sub a Ta purtare de grijă fiind.
19 Atunci ai grăit în vedenie fiilor Tăi
Iar Simmah, aşa: „Atunci ai grăit prin vedenie fiilor Tăi.” Şi zice: Ştim făgăduinţele Tale făcute prin Prooroci - că de aceştia a zis că privesc şi văd[COLOR=#800080][1][/COLOR].
şi ai zis: Pus-am ajutor întru cel tare, înălţat-am pe cel ales din norodul Meu.
20 Aflat-am pe David robul Meu, cu untdelemnul sfînt al Meu l-am uns pe dînsul.
Zice: Mărturisindu-l slugă a Ta şi aflîndu-l puternic întru isprăvile faptei bune, Tu l-ai învrednicit pe David de al Tău ajutor, şi l-ai ales, şi l-ai uns şi l-ai hirotonisit împărat.
21 Pentru că mîna Mea va ajuta lui şi braţui Meu îl va întări pe dînsul,
Şi ai zis că îi vei da lui tărie şi îl vei împărtăşi de purtarea Ta de grijă.
22 nu va folosi vrăjmaşul întru dînsul, şi fiul fărădelegii nu va adăuga a-i face lui rău.
Şi Te-ai făgăduit că vei arăta deşarte năpădirile vrăjmaşilor lui, şi că-l vei înălţa deasupra celor ce se ispitesc a-l vătăma.
23 Şi voi tăia de la faţa lui pe vrăjmaşii lui, şi pe cei ce îl urăsc pe dînsul îi voi înfrînge.
24 Şi adevărul Meu şi mila Mea - cu dînsul, şi întru numele Meu se va înălţa cornul lui.
Şi Te-ai făgăduit că vei pierde pe vrăjmaşii lui, şi că-i vei dărui lui a Ta iubire de oameni întemeiată şi că îl vei face strălucit şi vestit.
25 Şi voi pune în mare mîna lui, şi în rîuri dreapta lui.
Şi îi voi da lui – zice - stăpînirea mării şi a uscatului. Pentru că prin „rîuri” a arătat uscatul.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Insuflaţi de darul Preasfîntului Duh, ei văd cele ce au fost, sînt şi vor fi.

[patinina34]

26 El pe Mine Mă va chema: Tatăl Meu eşti Tu, Dumnezeul Meu şi sprijinitorul mîntuirii Mele.
Tată - ca purtător de grijă adică, iar Dumnezeu - ca Ziditor. De aici, proorocia cuvîntului face mutare: că, după ce a zis de David şi de cele făcute de David, s-a mutat către altă faţă, graiurile acestea potrivindu-se mai mult lui Hristos, cînd zicea: „Părinte, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta!”, şi cînd zicea El iarăşi Apostolilor: „Mă duc către Tatăl Meu şi Dumnezeul Meu şi al vostru.”
27 Şi Eu întîi-născut voi pune pe El, înalt mai mult decît împăraţii pămîntului.
Iar acestea nu au dobîndit împlinire nici în vremea lui David, nici întru a mult-vestitului Solomon. Că nici Solomon, nici David n-a stăpînit marea, nici „întîi-născut al lui Dumnezeu” nu s-a numit, nici nu a luat stăpînirea tuturor împăraţilor. Că aşa a tălmăcit şi Achila: „înalt înaintea împăraţilor pămîntului”, şi Simmah: „prea-deasupra tuturor împăraţilor pămîntului”. Iar dacă nici lui David, nici lui Solomon nu i se potrivesc graiurile acestea, şi făgăduinţa lui Dumnezeu este nemincinoasă, atunci sînt orbi Iudeii, că nu voiesc să se închine Celui ce S-a născut după trup din David, Care are şi stăpînirea pămîntului, şi a mării, şi este mai înalt decît toţi împăraţii, pe unii avîndu-i închinători de voie, iar celor ce îndrăznesc a-I grăi împotrivă vădindu-le neputinţa: căci, chiar de ar întrebuinţa nenumărate măiestrii, tot nu pot birui legile puse de Dînsul.
Iar „întîi-născut” Îl numeşte pe Dînsul şi Fericitul Pavel: „Ca să fie El întîi-născut între mulţi fraţi, întîi-născut din morţi şi întîi-născut mai-nainte de toată zidirea.” Încă şi Însuşi Stăpînul a zis Mariei după Înviere: „Mergînd, spune fraţilor Mei că merg către Tatăl Meu şi Tatăl vostru, şi Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” Că - precum este Unul-născut ca Dumnezeu, că singur din Tatăl S-a născut; şi întîi-născut, ca om, căci, ca om, are fraţi pe cei credincioşi – aşa, ca Dumnezeu, Îl numeşte pe Dumnezeu „Tată al Său”, iar ca om Îl numeşte „Dumnezeu al Său”. Sau, şi într-alt fel: precum, ca Dumnezeu, este Unul-născut - că singur din Tatăl S-a născut mai-nainte de toţi vecii, fără de curgere, fără de mijlocire, ca o înţelepciune, şi putere şi Cuvînt enipostatic[COLOR=#800080][1][/COLOR]- tot aşa, pentru multa iubire de oameni, S-a întrupat întîi-născut şi din Fecioară, precum ştie doar El. Că din veac nu s-a auzit că vreo fecioară, născînd, a rămas fecioară, fără numai Preasfînta Maria, încăpîndu-L şi născîndu-L pe Cel neîncăput. Şi e întîi-născut între cei morţi, căci, cînd a primit pentru noi moarte de bună voie, El singur S-a pogorît întru cele mai de jos părţi ale pămîntului, ca să învie pe Sfinţii cei adormiţi din veac. Deci la Dînsul a primit sfîrşit proorocia, şi mărturisesc acest lucru şi cele adăugate:
28 În veac voi păzi Lui mila Mea, şi aşezămîntul Meu credinciosului.
Iar „aşezămîntul” este acela pe care l-a aşezat Dumnezeu-Tatăl cu părinţii lor, cînd le-a făgăduit că va ridica din sămînţa lor pe Domnul, după cum am zis.
29 Şi voi pune în veacul veacului sămînţa Lui, şi scaunul Lui ca zilele cerului.
„Sămînţă a Lui” sînt ucenicii darului şi împărăţia pe care El a dăruit-o lor, pentru care Însuşi Domnul a zis către cei ce au crezut întru Dînsul: „Veniţi, blagosloviţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii!”
Deci să arate Iudeii că scaunul cel împărătesc al lui David, pe care Dumnezeu S-a făgăduit că îl va păzi în veac, a ajuns şi a ţinut pînă în ziua de astăzi! Să arate încă şi sămînţa aceluia împodobită cu împărăţia! Iar dacă nu pot să dovedească nici una dintre acestea, mai ales că sînt foarte fără de ruşine, atunci lipseşte din două una: ori să numească mincinoasă făgăduinţa lui Dumnezeu, ori să primească mărturia lucrurilor, mărturisind adevărată făgăduinţa: pentru că Hristos, Cel ce a răsărit din David după trup, a şezut de-a dreapta măririi întru cele înalte, făcîndu-Se cu atît mai bun decît Îngerii, cu cît a moştenit nume mai deosebit şi mai înalt decît dînşii. Căci căruia din Îngeri i-a zis Dumnezeu-Tatăl vreodată: „Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut”? Pentru aceasta a zis şi Fericitul David: „Şezi de-a dreapta Mea, pînă ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale.” Deci Stăpînul Hristos, sămînţa lui David, a rămas în veac, şi scaunul Lui are rămînerea de-a pururea. Aşa a proorocit şi Fericitul Isaia: căci - după ce a zis: „Prunc S-a născut nouă, Fiul, şi S-a dat nouă, a Cărui stăpînire este peste umărul Lui” - ca să nu socotească cineva că Pruncul este doar om, iar nu Dumnezeu, prin cele de aici înainte a arătat mai descoperit, zicînd: „Şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, Stăpînitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie”; şi, după puţin, a adăugat: „Va împărăţi pe scaunul şi peste împărăţia lui David, ca s-o îndrepteze pe dînsa de acum şi pînă-n veac.” Aşa, după ce mai-nainte le-a vestit pe cele pentru Stăpînul Hristos, cuvîntul povesteşte şi pentru împăraţii ce aveau să se facă între timp:
30 Dacă vor părăsi fiii lui legea Mea şi după judecăţile Mele nu vor umbla,
31 dacă dreptăţile Mele vor spurca şi poruncile mele nu le vor păzi,
32 cerceta-voi cu toiag fărădelegile lor şi cu bătăi strîmbătăţile lor,
33 iar mila Mea nu o voi risipi de la dînsul, nici nu voi face strîmbătate întru adevărul Meu,
Zice; Măcar de vor şi lucra nenumărate nelegiuiri cei ce se trag din neamul lui David, îi voi supune pe dînşii sub pedepse, dar voi păzi întemeiată făgăduinţa Mea către David: căci „mila Mea nu o voi risipi de la dînsul - adică de la David - nici nu voi face nedreptate întru adevărul Meu”. Iar acest grai: „nu voi face strîmbătate”, Simmah l-a zis: „nu-l voi trece, nu-l voi călca”, şi Achila: „nu-l voi face mincinos, nici voi face nedreptate”, în loc de: Nu-l voi trece alăturea, nici nu voi face mincinoasă făgăduinţa Mea.
34 nici nu voi spurca aşezămîntul Meu, şi cele ce ies prin buzele Mele nu le voi lepăda.
Nu voi face mincinoase făgăduinţele Mele, nu voi trece alături tocmelile, ci voi arăta adevărul făgăduinţelor, cînd Fiul Meu, Cel împreună cu Mine fără de început şi împreună-vecuitor, Se va întrupa din David. Că acest lucru zice prin cele de aici înainte:
35 O dată m-am jurat întru cel sfînt al Meu, au minţi-voi lui David?
Că, făcînd întemeiată făgăduinţa către dînsul, voi pune sfîrşit acesteia. Pentru că acest grai: „M-am jurat”, l-a pus pentru adeverire, cei ce făgăduiesc obişnuind a întări făgăduinţele cu jurămînt.
36 Sămînţa Lui în veac va rămîne, şi scaunul Lui ca soarele înaintea Mea,

[patinina34]

37 şi ca luna săvîrşită în veac. Şi Martorul credincios e în cer.
În loc de „martor”, Simmah a pus: „cel ce mărturiseşte”. Fericitul David a proorocit pentru Stăpînul Hristos şi în Psalmul 71: „Mai-nainte de soare rămîne numele Lui, şi va rămîne cu soarele, şi mai-nainte de luna neamului neamurilor.” Că, de vreme ce soarele face să se măsoare vremea răsărind şi apunînd, noapte şi zi făcînd, prin soare a voit să arate neîncetarea scaunului. Şi S-a făgăduit că în veac va păzi „sămînţa”, iar „sămînţă” a Dumnezeu-Cuvîntului sînt toţi cei ce au crezut întru Dînsul. Iar Cel ce le făgăduieşte şi le mărturiseşte pe acestea este în ceruri şi rosteşte cuvinte adevărate şi credincioase, ca Cel ce singur este nemincinos.
Aşa, după ce au povestit făgăduinţele făcute către David, tînguiesc primejdiile ce s-au întîmplat lor:
38 Iar Tu ai lepădat, şi ai defăimat, zăbovit-ai pe unsul Tău,
39 surpat-ai aşezămîntul robului Tău,
Iar Simmah, aşa: „Iar Tu l-ai aruncat şi l-ai netrebnicit, mîniatu-Te-ai asupra unsului Tău, întru blestem ai dat aşezămîntul robului Tău.” Iar Tu, Cel ce Însuţi Te-ai făgăduit că le vei da pe acelea, ai lepădat pe strănepoţii lui David, şi i-ai arătat netrebnici, şi în robie i-ai vîndut, şi împărăţia acestuia (a lui David) ai încetat-o şi tocmelile făcute cu robul Tău le-ai risipit. Că „uns” îl numeşte aici pe împărat, şi doi strănepoţi ai lui David s-au dus robiţi: Iehonia şi Sedechia, la aceştia încetînd împărăţia lui David. Că Zorobabel, cel ce a stăpînit după întoarcerea din robie, era demagog (adică povăţuitor de norod), iar nu împărat.
spurcat-ai în pămînt sfinţenia lui.
„Sfinţenie” numeşte Biserica, pe care voia să o zidească David, dar a zidit-o Solomon, după David. Aceasta zice că s-a spurcat de năvălirea Babilonienilor şi s-a făcut asemenea cu iarba ce înfloreşte: că, după ce s-a surpat, s-a prefăcut în ţărînă, era asemenea cu ţelina[COLOR=#800080][2][/COLOR].

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Întru-ipostas” - cuvîntul arată că Dumnezeu-Cuvîntul întrupat nu e alcătuit din două persoane, precum ziceau oarecari eretici, ci că firea omenească este întru ipostasul dumnezeiesc.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]pămînt înţelenit

[patinina34]

40 Surpat-ai toate gardurile lui[COLOR=#800080][1][/COLOR],
De toată întemeierea l-ai dezgolit pe dînsul.
pus-ai tăriilor lui frică.
Pentru că, bizuindu-se pe ogrăzile cetăţilor de demult, a căzut din bizuire şi este înfăşurat cu frica.
41 Jefuitu-l-au pe el toţi cei ce treceau pe cale,
Moavitenii, şi Amonitenii, cei de altă seminţie, Idumeii şi Sirienii, Asirienii, Babilonienii.
făcutu-s-a ocară vecinilor săi.
De rîs şi de ocară s-au făcut megieşilor celor de prin prejurul hotarului lor.
42 Înălţat-ai dreapta celor ce îl necăjesc pe dînsul,
Pe neprietenii lui i-ai arătat mai tari decît dînsul.
veselit-ai pe toţi vrăjmaşii lui.
L-ai făcut de batjocură vrăjmaşilor lui.
43 Întors-ai ajutorul sabiei lui, şi nu l-ai apărat pe el în război.
Netrebnice i s-au făcut lui armele după ce s-a dezgolit de a Ta purtare de grijă.
44 Stricatu-l-ai din curăţenia lui,
Iar Simmah, aşa: „Încetat-ai curăţirea lui.” Că nu poate să se mai curăţească cu stropirile împrejur, robit fiind şi petrecînd departe de Biserica Ta.
scaunul lui în pămînt l-ai surpat.
Ai stricat de tot împărăţia lui.
45 Micşorat-ai zilele vremii lui,
Măcar că îi făgăduiseşi că în veac îi vei păzi împărăţia, întru puţină vreme pe aceasta ai hotărît-o[COLOR=#800080][2][/COLOR].
vărsat-ai peste dînşii ruşine.
De ocară s-au făcut, şi s-au umplut de ruşine: că Sedechia, după ce i s-au scos ochii, s-a rînduit să robească la moară tot restul vieţii lui; iar Iehonia robea şi el şi toate îi erau pline de ruşine şi de ocară. Aşa, după ce a povestit primejdiile, proorocescul cuvînt le porunceşte să se jeluiască şi să se roage:
46 Pînă cînd, Doamne, Te întorci? Pînă în sfîrşit se va aprinde ca focul urgia Ta?
Iar Simmah aşa: „Pînă cînd, Doamne, Te vei ascunde? Pînă în sfîrşit va arde ca focul mînia Ta?” Zice: Pînă cînd – o Stăpîne! - nu voieşti să vezi chinurile noastre, nici să Te arăţi şi să dezlegi primejdiile noastre? - ci ca focul aprinzi urgia Ta prin pomenirea păcatelor noastre.
47 Adu-Ţi aminte care e statul meu,
Făcător şi Ziditor eşti şi cunoşti măsurile puterii mele.
au doară în deşert ai zidit pe toţi fiii oamenilor?
Nu în deşert, nici în zadar i-ai zidit pe oameni, ci înaintea zidirii a povăţuit bunătatea, că doar din bunătate ne-ai zidit. Deci să nu ne treci cu vederea pe noi, cei împresuraţi de atîtea rele.
48 Cine este omul care va fi viu, şi nu va vedea moarte şi va izbăvi sufletul său din mîna iadului?
Sfîrşitul fiecărui om este moartea, că a birui noi moartea este din cele cu neputinţă. Deci celor vii tinde-le iubirea Ta de oameni! Apoi, Îi aduce iarăşi aminte de făgăduinţe:
49 Unde sînt, Doamne, milele Tale cele de demult, cu care Te-ai jurat lui David întru adevărul Tău?
Şi bine aduce mărturia adevărului pretutindeni, deşteptînd pe făgăduitor spre adeverirea făgăduinţelor. Încă şi începutul Psalmului de la milă l-a închipuit, şi la sfîrşit pomeneşte iarăşi mila, că de aceasta aveau trebuinţă mai vîrtos.
50 Adu-Ţi aminte, Doamne, de ocara robilor Tăi, pe care am ţinut-o în sînul meu de la multe neamuri,
Iar Simmah, aşa: „şi am purtat-o în sînul meu, a prea-multor neamuri.” Să nu mă treci cu vederea – zice – ocărît fiind nu de un neam, ci de nenumărate. Că nu numai Asirienii şi Babilonienii mă batjocoresc, ci şi toţi cei de prin prejur, care au avut de-a pururea vrăjmăşie către mine. Şi nu numai că se bucură de mine, dar şi împotriva Ta îşi pornesc limba şi grăiesc cuvinte hulitoare, robia mea socotind-o neputinţă a Ta. Că aceasta a arătat prin cele ce urmează:
51 cu care au ocărît vrăjmaşii Tăi, Doamne, cu care au ocărît schimbarea Unsului Tău.
Iar Simmah şi Teodotion, aşa: „au ocărît urmele Unsului Tău.” Iar „urme ale Unsului” i-a numit pe împăraţii prin care a călătorit cuvîntul ce vestea împărăţia lui Hristos. Iar Cei 70 i-au numit pe dînşii „schimbare”, ca pe cei ce s-au făcut strămoşi ai Lui după trup şi ca întru un întuneric îndreptau împărăţia. Deci: Pentru Hristosul Tău, ale Căruia urme şi schimbare sînt aceştia, încetează, Stăpîne, ocările noastre!
52 Bine este cuvîntat Domnul în veac, fie, fie!
A nădejdii celei bune este cîntarea de laudă, şi cei ce au crezut că vor primi cererile au adus lui Dumnezeu lauda aceasta. Şi aceeaşi înţelegere o arată şi Achila, mai cu de-amănuntul tălmăcindu-l pe acest „fie, fie” (amin, amin), că a zis: „adevărat şi încredinţat”, în loc de: Adevărat eşti şi foarte adevărat, deci bine eşti cuvîntat în veci, că Îţi întăreşti şi Îţi adeverezi prin lucruri făgăduinţele.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]ale lui Israil

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Să scurteze zilele vieţii lui Israil.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 89

Rugăciunea lui Moisi, omul lui Dumnezeu.

Unii din scriitori au zis că rugăciunea aceasta ar fi făcut-o marele Moisi, iar alţii că scriitorul ei e Fericitul David, care a alăturat-o dumnezeiescului Moisi. Şi cu adevărat şi Psalmul de faţă s-a scris de Fericitul David, după cum şi ceilalţi toţi. Şi are îndoită proorocie, că mai-nainte vesteşte nu numai primejdiile Iudeilor, ci ne învaţă şi stricăciunea şi curgerea întregii firi omeneşti. Mai-nainte zice încă şi schimbarea în bine şi a acestora, şi a acelora.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam.
Că scăparea Iudeilor s-a făcut nu numai în Egipt, ci şi în pustie, şi în vremea lui Iisus Navi, şi în vremea lui Ghedeon, şi a lui Barac, şi a lui Eftae, şi a lui Samson, şi a lui Samuil şi a lui David. Şi, prin Proorocii Săi, Dumnezeul tuturor i-a învrednicit pe dînşii de toată purtarea de grijă, iar cînd aveau împăraţi i-a împărtăşit de tot ajutorul.
Şi toţi oamenii rostesc cuvintele acestea, aducînd aminte lui Dumnezeu feluritele faceri de bine: cum l-a mutat pe Enoh; cum, cînd toţi îmbrăţişaseră viaţa cea fierească, l-a păzit pe dumnezeiescul Noe să fie scînteie a neamului omenesc[COLOR=#800080][1][/COLOR]; cum, după ce l-a ales pe Patriarhul Avraam, printr-însul le-a făgăduit tuturor neamurilor blagoslovenia. Că nu e după cum îndrăznesc să zică oarecari din cei necredincioşi, că Domnul tuturor a venit spre facerea de bine a neamurilor din căinţă[COLOR=#800080][2][/COLOR], ci El a purtat grijă pentru toţi oamenii de-a pururea, mai-nainte de necuprinsa Lui înomenire. Şi proorocia ne-a învăţat să zicem aceasta: „Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam”, că de-a pururea am dobîndit nădejdea cea către Tine, Stăpîne!
2 Mai-nainte de a se face munţii şi de a se zidi pămîntul şi lumea, din veac şi pînă în veac Tu eşti.
Că eşti mai înainte decît toate cele făcute: şi decît munţii, şi decît pămîntul, şi decît toată lumea. Că veşnic eşti şi fără de început şi sfîrşit, nefiind hotărît împrejur cu nici o margine - pentru că acest „Tu eşti” se cuvine să se împreune şi să se înjuge cu „mai-nainte de a se face munţii”.
3 Să nu întorci pe om întru smerenie!
Deci Te rog pe Tine, Cel ce eşti de-a pururea vecuitor, Cel veşnic, Cel ce Te-ai făcut scăpare nouă de-a pururea, să nu ne treci cu vederea cu totul pe noi, care sîntem împresuraţi cu atîtea rele. Că - de vreme ce El a hotărît asupra lui Adam sudori şi osteneli, zicînd: „Întru sudoarea feţei tale vei mînca pîinea ta, pînă cînd te vei întoarce în pămîntul dintru care te-ai luat, că pămînt eşti şi în pămînt te vei duce” - pentru aceasta proorocescul cuvînt potrivit ne învaţă a ne ruga să nu ne întoarcem nicidecum întru smerenie şi întru ticăloşia cea însortită nouă. Încă şi Iudeii, fiind siliţi a robi, aduc rugăciunea aceasta, tînguind prădarea şi robia.
Şi ai zis: Întoarceţi-vă, fiii oamenilor!
Iar Achila, aşa: „Şi vei zice: Să vă întoarceţi, fiii oamenilor!” Nu în zadar – zice – ne rugăm, ci ştiind arătat că vei primi rugăciunile noastre şi vei face nouă schimbare a relelor acestea de faţă, sfătuindu-ne să ne întoarcem şi să părăsim răutatea de mai-nainte.
4 Că o mie de ani - înaintea ochilor Tăi, Doamne, ca ziua cea de ieri care a trecut şi ca straja în noapte.
Înţelegerea graiurilor este împletită, că a împreunat acest stih cu al doilea dinainte, vrînd să zică aşa: „Să nu întorci pe om întru smerenie, că o mie de ani - înaintea ochilor Tăi, Doamne, ca ziua de ieri care a trecut şi ca straja în noapte”; iar acest „Şi ai zis: Întoarceţi-vă, fiii oamenilor!” este adăugat cu vîrîre în mijloc (adică parenteji[COLOR=#800080][3][/COLOR]). Şi zice că viaţa oamenilor este puţină şi dureroasă foarte, iar la Tine, Cel de-a pururea vecuitor şi veşnic, şi numărul cel de o mie de ani se aseamănă cu o zi, iar mai vîrtos cu cea mai mică parte a nopţii. Că „strajă de noapte” a numit a patra parte a nopţii, cei ce li se încredinţa a străjui despărţind-o pe aceasta în patru. Şi întru a patra strajă a venit şi Domnul către Apostoli.
5 Nimicnicie vor fi socotiţi anii lor.
Zice: Întru prea-îndelungată vreme i-ai înjugat pe dînşii cu ticăloşia aceasta. Şi însemnează lepădarea Iudeilor de după Patima Mîntuitorului nostru şi lipsirea de dumnezeiasca Pronie, zicînd că nu va fi după puţină vreme, ci după multă.
Dimineaţa ca iarba va trece.
6 Dimineaţa va înflori şi va trece, seara va cădea, învîrtoşa-se-va şi se va usca.
Că Iudeii - după ce s-au învrednicit de dumnezeiasca grijire, şi au înflorit, şi au odrăslit şi au dobîndit multă strălucire - nevrînd a-i da rod copt lucrătorului de pămînt, ci învîrtoşînd inima, s-au uscat îndată desăvîrşit, fiindcă nu s-au mai împărtăşit de adăparea mai dinainte. Iar „dimineaţă” numeşte începutul grijirii Iudeilor, iar „seară” încetarea dumnezeieştii purtări de grijă, de care s-au dezgolit după Cruce, că împotriva lui Dumnezeu şi Mîntuitorului au ridicat Crucea. Şi acest lucru îl zice prin cele de aici înainte:
7 Că am lipsit întru urgia Ta, şi întru mînia Ta ne-am tulburat.
Acestea sînt potrivite atît Iudeilor, cît şi tuturor oamenilor: pentru că şi firea oamenilor, plătind osînde pentru nelegiuire, s-a supus sub primejdii şi se împresoară cu întreite valuri de multe feluri; şi Iudeii, pentru răutate, au căzut din socoteala cea slobodă, precum mulţi dintre oameni şi-au săpat loru-şi groapă prin necredinţă, că zice: „Groapă au săpat şi au deschis, şi vor cădea în groapa pe care au făcut-o.”

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Dumnezeu a vrut mai întîi să stingă de tot omenirea, pentru covîrşirea răutăţii ei. Dacă nu a făcut-o, asta se datorează dreptului Noe, prin care Ziditorul a toate a pus încă o dată începătură neamului omenesc.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Din părere de rău, din „remuşcare” pentru că ar fi lipsit omenirea de ajutor şi îndrumare.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]„Adăugare”, din elinescul „parathesis”.

[patinina34]

8 Pus-ai fărădelegile noastre înaintea Ta, veacul nostru - întru luminarea feţei Tale.
Iar Simmah, aşa: „Pus-ai fărădelegile noastre împotriva Ta, ca lenevirile noastre să se arate feţei Tale.” Şi zice: Ne-ai dat pe noi la aceste pedepse după ce ai văzut că ne-am lenevit de legile Tale şi am ales să trăim întru nelegiuire.
9 Că toate zilele noastre au lipsit, şi întru urgia Ta ne-am stins.
Păcatul – zice – a pornit asupra noastră urgia, şi urgia a adus asupră-ne pedeapsa, şi pedeapsa a pus asupră-ne chinuri, că întru chinuri am săvîrşit puţina noastră viaţă.
10 Anii noştri ca pînza de păianjen s-au socotit.
Zice: Firea noastră omenească nu are nimic întemeiat, nici statornic, ci se rupe ca pînza păianjenului de lesne.
Zilele anilor noştri întru dînşii - şaptezeci de ani, iar de vor fi în putere, optzeci de ani, şi ce este mai mult decît aceştia – osteneală şi durere.
Sînt însă care trăiesc şi mai mult decît vremea zisă, dar aceea se întîmplă la puţini, iar aici ne învaţă rînduiala de obşte, care stăpîneşte de mai multe ori. Că, precum nu i-a pomenit pe cei ce au primit sfîrşitul mai-nainte de vreme, aşa a lăsat nepomenită şi viaţa cea lungă a celor foarte bătrîni. Şi se aseamănă acestea cu cele zise de Patriarhul Iacov: „Zilele mele sînt puţine şi rele, nu au ajuns la zilele părinţilor mei.” Zice: Însă şi vremea aceasta puţină este dureroasă şi plină de osteneli. Precum şi celor robiţi din Ierusalim le-a fost prea-dureroasă şi foarte chinuită vremea de şaptezeci de ani întru care au slujit celor ce-i robiseră.
Că a venit blîndeţe peste noi, şi ne vom pedepsi.
Că iată cu cîte rele sîntem împresuraţi pentru puţina Ta urgie - că „blîndeţe” venită peste dînşii, a numit pedeapsa cea măsurată.
11 Cine cunoaşte puterea urgiei Tale şi, din frica Ta, mînia Ta?
Iar Simmah, aşa: „Cine ştie tăria mîniei Tale şi, după frica Ta, urgia Ta?” Zice: Dacă mînierea Ta cea măsurată a adus asupra noastră atîta pedeapsă, cine este destoinic să vadă cazna adusă nouă din urgia Ta? Şi cuvîntul însemnează munca cea veşnică.
12 Să o socotească dreapta Ta, aşa o fă cunoscută mie, şi pe cei ferecaţi în obezi - cu inima întru înţelepciune.
Te rog – zice – să dobîndesc a Ta facere de bine, şi să număr şi să povestesc darurile dreptei Tale, şi să urmez pe cei înţelepţiţi de darul Tău, care îi povăţuiesc pe alţii către a Ta cunoştinţă.
13 Întoarce-Te, Doamne, pînă cînd? Şi Te umileşte spre robii Tăi!
O Stăpîne! - să nu ne treci cu vederea mai multă vreme pe noi, care sîntem chinuiţi, ci primeşte-ne rugăciunea şi învredniceşte-i pe robii Tăi de iubirea Ta de oameni.
14 Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta, şi ne-am bucurat şi ne-am veselit întru toate zilele noastre.
Timpul s-a schimbat la Cei 70, că Achila şi ceilalţi au zis aşa: „Umple-ne pe noi dimineaţa de mila Ta, şi vom lăuda şi ne vom veseli întru toate zilele noastre.” „Dimineaţă” numesşte schimbarea primejdiilor. Şi se roagă să se risipească acel întuneric, şi să le răsară lor lumina nu pentru a lor bunătate, ci pentru dumnezeiasca milă. Că – zice – dacă va fi acest lucru, de toată veselia şi dulceaţa săturîndu-ne, Îţi vom aduce cîntarea de laudă cea cuviincioasă.
15 Veselitu-ne-am pentru zilele întru care ne-ai smerit pe noi, pentru anii în care am văzut rele.
Şi aici, de asemenea, s-a schimbat timpul, că Simmah şi ceilalţi au zis: „veseleşte-ne pe noi”. Dă-ne – zice – inimă bună în locul mîhnirii şi dăruieşte-ne schimbarea relei-norociri ce zace asupra noastră.
16 Şi caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale
Şi de aici este arătat că nu le-a proorocit pe acestea ca pe nişte făcute, ci ca pe unele ce aveau să fie, că nu a zis: „căutat-ai spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale”. Şi zice: Noi sîntem ale Tale făpturi şi robi ai stăpînirii Tale, şi pentru aceea ne rugăm să dobîndim a Ta purtare de grijă.
şi povăţuieşte pe fiii lor.
Adică pe ai robilor Tăi. Că cei ce aduc rugăciune în Babilon se roagă lui Dumnezeu să-i întoarcă pe fiii robilor Lui născuţi acolo, iar firea omenească Îl roagă să-i povăţuiască spre adevăr pe oamenii ce aveau să se afle întru arătarea Mîntuitorului nostru.
17 Şi fie strălucirea Domnului Dumnezeului nostru peste noi,
„Strălucire” numeşte înomenirea Dumnezeu-Cuvîntului, care ne-a arătat străluciţi şi luminaţi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Că pentru lumina aceasta a zis Fiul Tunetului[COLOR=#800080][1][/COLOR]: „Şi lumina întru întuneric luminează.” Tot aşa, după întoarcere, Iudeii s-au făcut iarăşi vestiţi.
şi lucrul mîinilor noastre îndreptează-l spre noi.
Bună este adăugirea lui „spre noi”, că al nostru este cîştigul dreptăţii, fiindcă Dumnezeu doar ajută îndrăgitorilor faptei bune şi isprăveşte lucrurile acesteia, iar semănătorii seceră rodul acestora. Căci El nu are nici o lipsă[COLOR=#800080][2][/COLOR], dar Se bucură de buna soartă şi de buna-norocire a oamenilor, cînd ei se aduc pe sine-şi jertfă Lui, după cum ne învaţă Pavel: „Şi vă rog pe voi, prin îndurările lui Dumnezeu, să puneţi înainte trupurile voastre jertfă vie, sfîntă, bine-plăcută lui Dumnezeu, adică pe slujba cea cuvîntătoare a voastră. Amin.”


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Sfîntul Apostol şi Evanghelist Ioan

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Adică nu are nevoie de faptele bune săvîrşite de noi.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 90

Lauda cîntării lui David. Nescris deasupra la Evrei.

Psalmul acesta este nescris deasupra, dar înţelegem că ne învaţă nebiruirea nădejdii spre Dumnezeu. Că Fericitul David, văzînd de departe cu ochi duhovniceşti cele pentru Fericitul Iezechia - cum, nădăjduind spre Dumnezeu, el a stricat oastea Asirienilor - a zis Psalmul acesta învăţîndu-i pe toţi oamenii cîtă dobîndă de bunătăţi au a nădăjdui spre Dumnezeu; pe care, povăţuindu-se prin cîntarea aceasta, fiecare se roagă a o dobîndi, întemeind a sa viaţă pe nădejdea către Mîntuitorul.
Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui Preaînalt întru acoperămîntul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.
Cel ce – zice – se bizuie dumnezeieştii Pronii va dobîndi păzirea de la Dumnezeul cerului, şi pe Acesta Îl va avea cetate tare şi întemeiere nejefuită. Şi cînd, purtînd pavăza aceasta a ajutorului dumnezeiesc, se va păzi nerănit, atunci va zice:
2 Zice-va lui Dumnezeu: Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea, Dumnezeul meu, şi voi nădăjdui spre Dînsul.
Că, avînd întemeiată nădejdea întru Dînsul, Îl va numi ocrotitor, şi purtător de grijă şi cetate nesurpată.
3 Că El te va izbăvi din cursa vînătorilor şi de cuvîntul tulburător.
De aici dar, rosteşte cuvintele către însuşi cel ce a crezut, şi îi dă cutezare, zicînd că Dumnezeu îl va arăta pe dînsul mai înalt nu numai decît vrăjmaşii cei vădiţi, ci şi decît bîntuitorii şi decît cei care măiestresc pe ascuns năpădirea. Că prin „cursă” a arătat pîndirile cele ascunse, iar pe „cuvîntul tulburător” Simmah l-a zis: „cuvînt de defăimare”. Şi unii ca aceştia sînt cei ce cos minciuni şi clevetiri, însă prin nădejdea în Dumnezeu mulţi s-au făcut mai înalţi decît ei: aşa a scăpat de cursele acestea marele Iosif, răbdînd clevetirea prea-curviei; aşa a dobîndit ajutorul de sus minunata Susana. Şi nu numai atunci, ci pînă în vremea de acum am auzit şi am cunoscut că s-au mîntuit miriade[COLOR=#800080][1][/COLOR]nenumărate.
4 Cu spatele Său te va umbri pe tine, şi sub aripile Lui vei nădăjdui.
Că Dumnezeu Se va face înainte-luptător al tău şi te va acoperi de cel ce îţi dă război. Şi a pus acest stih din metafora celor ce stau în frunte la război şi acoperă cu spatele pe cei din urmă. Iar „aripi” numeşte lucrările purtării de grijă, şi a pus cuvîntul folosind asemănarea păsărilor, pentru că şi acelea îi acoperă pe pui cu aripile lor. Aşa a numit Fericitul Moisi purtarea de grijă a lui Dumnezeu: „I-a păzit pe dînşii – zice – ca lumina ochiului, cum îşi acoperă vulturul cuibul său şi puii săi.” Aşadar: Întinzîndu-Şi aripile, i-a primit pe dînşii şi i-a ridicat pe umerii Săi. Aceasta a zis şi Stăpînul către Ierusalim: „De cîte ori am voit să adun puii tăi, în ce chip găina îşi adună puii, şi nu aţi vrut.”
5 Cu armă te va înconjura adevărul Lui,
Fiindcă mai sus a pomenit cuvînt tulburător şi mincinos, după cuviinţă a făgăduit aici că adevărul se va face într-armarea lui.
nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,
6 de lucrul ce umblă întru întuneric, de întîmplare şi de dracul cel de amiază.
Prin dumnezeiasca nădejde îi vei birui nu numai pe vrăjmaşii cei simţiţi, ci şi pe cei gîndiţi, şi vei scăpa de pîndirile ce năvălesc asupră-ţi noaptea şi de năpădirile de fiecare zi ale vrăjmaşilor. Şi, avînd îndrăzneală, ca unul ce eşti păzit de Dumnezeu, vei scăpa de grijă, şi nici întru amiază te vei îngrija, ci vei fugi de pîndirile dracilor, dobîndind ajutorul cel de sus. Iar pe „drac de amiază”, l-a pus după socoteala celor mulţi, şi este cu putinţă ca pînditorii şi bîntuitorii oamenilor[COLOR=#800080][2][/COLOR], după ce aceştia au mîncat şi s-au săturat[COLOR=#800080][3][/COLOR], să alerge asupra lor ca spre un vînat gata şi să-i biruiască cu lesnire pe cei lipsiţi de purtarea de grijă de sus.
7 Cădea-va despre latura ta o mie, şi zece mii de-a dreapta ta, şi spre tine nu se vor apropia.
8 Însă cu ochii tăi vei căuta, şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Zeci de mii, mulţime, cum am mai zis.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]dracii

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Deci după ce s-au îngreunat şi au prins a moţăi.

[patinina34]

În loc de „latura ta”, Simmah şi Achila au pus: „marginea ta”. Şi zice că: De ar ieşi mulţimi nenumărate din dreapta şi din stînga ta, nu vei avea nici o vătămare, dar pe aceia îi vei vedea surpîndu-se de dumnezeiasca rană. Acest lucru s-a făcut şi în vremea Iezechiei, că 18 miriade şi 5 mii[COLOR=#800080][1][/COLOR]de Asirieni au fost omorîţi fără unelte de război. Aşa s-a întîmplat şi în vremea lui Ghedeon, aşa - în vremea lui Ionatan, şi în vremea lui Iosafat şi în vremea Proorocului Elisei.
9 Că - Tu, Doamne, nădejdea mea: Pe Cel Preaînalt ai pus scăpare ţie.
Zice: Şi vei dobîndi această purtare de grijă dacă vei nădăjdui spre Dumnezeu şi Îl vei face scăpare pe Dînsul. Şi lipseşte alcătuirii cuvîntului acest „ai zis Tu, (Doamne, nădejdea mea)”, că aceasta este osebirea scripturii celei prooroceşti, iar mai mult a Psalmilor. Dar, cu toate acestea, urmarea face arătată noima cea îndoielnică: Fiindcă, de vreme ce nădăjduieşti – zice - spre Dumnezeu, şi pe Dînsul Îl chemi spre ajutor şi de la Dînsul dobîndeşti purtarea de grijă:
10 Nu vor veni către tine rele, şi bătaie nu se va apropia întru lăcaşul tău,
Vei fi mai înalt decît năpădirile diavoleşti şi nu vei primi vătămare de acolo. Aşa a îngrădit împrejur dumnezeiescul dar casa lui Iov, şi martor este vrăjmaşul, care strigă: „Au nu Tu i-ai îngrădit împrejur cele din lăuntru şi cele din afară ale casei lui?” Şi, de vreme ce l-a slobozit şi acela şi-a arătat răutatea, şi Dreptul Judecător l-a încununat pe purtătorul de biruinţă nevoitor.
11 că Îngerilor Săi va porunci pentru tine, ca să te păzească întru toate căile tale.
Aceasta a zis-o şi în Psalmul 33: „Tăbărî-va Îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de Dînsul şi-i va izbăvi pe dînşii.” Am auzit încă şi pe Patriarhul Iacov zicînd: „Îngerul ce m-a izbăvit pe mine din toate relele.” Şi marele Avraam, încurajînd pe robul său, a zis: „Dumnezeu va trimite pe Îngerul Său înaintea feţei tale, şi vei lua muiere fiului meu, lui Isaac, de acolo.” Deci de pretutindeni ne învăţăm că prin Înger îi păzeşte Dumnezeul tuturor pe cei ce nădăjduiesc întru Dînsul.
12 Pe mîini te vor ridica, ca nu cîndva să împiedici de piatră piciorul tău.
Vei dobîndi de la dînşii toată purtarea de grijă, ca să nu ţi se întîmple nici o mică vătămare de undeva. Pentru că, prin pomenirea pietrei, a arătat micimea vătămării. Iar acest „pe mîini te vor ridica” e în loc de: Te vor duce de mînă, te vor povăţui, îţi vor aduce tot felul de ajutor.
13 Vei călca pe aspidă şi pe vasilisc, şi vei încăleca peste leu şi peste balaur.
Vrînd să arate stăpînirea asupra a tot felul de răutate, a pomenit fiarele cele prea-puternice şi prea-amare. Astfel, prin „leu” şi „balaur” a însemnat tăria, că fiarele acestea sînt puternice foarte; iar prin „aspidă” şi „vasilisc” a arătat răutatea cea desăvîrşită, că aceea sloboade în lăuntru venin purtător de moarte, iar acela vatămă şi cu vederea[COLOR=#800080][2][/COLOR]. Şi totuşi, mulţi din cei ce au crezut lui Dumnezeu au biruit fiarele acestea: aşa, minunatul Daniil a legat gurile leilor; aşa, dumnezeiescul Pavel nu a fost vătămat de viperă; şi, ca să zic în scurt, să alergăm înapoi către cele vechi: aşa, Noe, petrecînd împreună cu fiarele, s-a păzit nevătămat; aşa, nenumăraţi alţii, îmbrăţişînd viaţa cea pustnicească şi vieţuind cu fiarele împreună, au biruit vătămarea acestora prin nădejdea în Dumnezeu.
14 Că spre Mine a nădăjduit, şi-l voi izbăvi pe el, acoperi-l-voi pe el, că a cunoscut numele Meu.
15 Striga-va către Mine, şi îl voi auzi pe el.
Dumnezeul tuturor a zis acestea învăţîndu-ne care este este rodul nădejdii, că zice: Fiind el îngrădit cu nădejdea în Mine, îl voi izbăvi de pînditorii cei văzuţi şi nevăzuţi. Pentru aceasta îl voi păzi pe dînsul, şi-l voi acoperi, şi, grăind el, îi voi auzi şi-i voi primi rugăciunea.
Cu dînsul sînt în necaz,
Măcar de ar şi cădea în vreo ispită, voi fi împreună cu dînsul şi-i voi aduce îndestulata mîngîiere.
scoate-l-voi pe dînsul şi îl voi proslăvi.
Şi nu numai că îl voi slobozi pe dînsul de cele de scîrbă, ci îl voi şi face vestit.
16 Cu lungime de zile îl voi umple pe el şi-i voi arăta lui mîntuirea Mea.
Şi îi voi dărui lui să ajungă întru adînci bătrîneţi, şi mai-nainte îi voi arăta mîntuirea ce îl aşteaptă în viaţa viitoare. Pe acestea le-a dobîndit şi Fericitul Iezechia, şi foarte mult se potriveşte lui acest „Scoate-l-voi pe dînsul, şi-l voi proslăvi pe el şi-i voi arăta lui mîntuirea Mea”: că, cerînd adăogire de viaţă, a primit 15 ani, iar din pierderea Asirienilor a cîştigat multă strălucire, Încă şi toţi cei ce nădăjduiesc întru Dumnezeu vor dobîndi tot felul de bunătăţi, după cum ne învaţă istoriile vechi şi după cum mărturisesc cele văzute acum.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]185 000

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Se spune că dihania numită „vasilisc” are şi privirea înveninată.