Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

19 Domnul în cer a gătit scaunul Său, şi împărăţia Lui pe toţi stăpîneşte.
Acest stih se aseamănă celor zise întru alt Psalm: „Cel ce întru cele înalte locuieşte, şi peste cele smerite priveşte.” Că şi aici cuvîntul proorocesc ne învaţă că Dumnezeul tuturor are scaunul Său în cer, dar priveşte şi ocîrmuieşte zidirea, ca Cel ce este Ziditor, şi Împărat şi Stăpîn al tuturor.
20 Binecuvîntaţi pe Domnul, toţi Îngerii Lui, cei puternici la vîrtute, care faceţi cuvîntul Lui, ca să audă glasul cuvintelor Lui!
După cuviinţă a chemat Puterile nevăzute spre împărtăşirea cîntării de laudă, că firea omenească nu ajunge să Te laude după vrednicie pe Tine, Făcătorul de bine, iar firile cele fără de trupuri şi sfinte, avînd viaţa slobodă de patimi, sînt puternice a împlini dumnezeieştile porunci.
21 Binecuvîntaţi pe Domnul, toate Puterile Lui, slujitorii Lui, care faceţi voia Lui!
Multe şi felurite sînt cetele şi rînduielile celor cereşti: că sînt Începătorii, şi Stăpînii, şi Scaune, şi Domnii, şi Serafimi, şi Heruvimi şi alte nume nouă necunoscute, după cum zice dumnezeiescul Apostol. Însă proorocescul cuvînt le-a cuprins pe toate prin aceste două nume: că „Îngeri” i-a numit ca pe cei ce slujesc dumnezeieştilor porunci şi petrec dumnezeieştile cuvinte către oameni, iar „Puteri” – ca pe cele ce sînt puternice să facă lucrul poruncit, luîndu-şi vîrtutea în fire de la Cel ce le-a făcut.
22 Binecuvîntaţi pe Domnul, toate lucrurile Lui, în tot locul stăpînirii Lui,
Nici acest stih nu se potriveşte Iudeilor: că aceia, poruncindu-li-se de către cei ce-i luaseră în robie a cînta din cîntările Sionului, au zis, după Lege: „Cum vom cînta cîntarea Domnului în pămînt străin?”; iar nouă, dumnezeiescul Apostol ne porunceşte să ridicăm mîini cuvioase rugîndu-ne în tot locul. Aceasta a zis şi Stăpînul Hristos către Samarineanca: „Amin. Amin. Zic ţie - o, muiere! - că vine ceasul, şi acum este, cînd nici în locul acesta, nici în Ierusalim nu se vor închina Tatălui, că duh este Dumnezeu, şi cei ce se închină Lui se cuvine să se închine cu duhul şi cu adevărul.”
binecuvîntează, suflete al meu, pe Domnul!
Sfîrşitul împreună-glăsuieşte cu începutul: că, după ce a chemat spre împărtăşirea cîntării de laudă fiinţele cele gîndite, ne învaţă şi pe noi că e cu putinţă a-L cinsti pe Făcătorul şi a-I aduce lauda de mulţumită deopotrivă măsurată cu puterea noastră.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 103

Psalmul lui David.

Darul Preasfîntului Duh aduce oamenilor nu numai învăţătură morală şi dogmatică, ci îi învaţă cu de-adinsul şi cum se cuvine a lăuda pe Făcătorul. Pentru aceasta a scris Psalmul acesta, folosindu-l ca slujitor pe Fericitul David, ca toţi să ne învăţăm cu ce laude se cuvine a-I răsplăti Făcătorului de bine. Iar aici povesteşte facerile de bine cele de obşte şi-L arată pe Dumnezeul tuturor Făcător şi Ocîrmuitor al tuturor.
Binecuvîntează, suflete al meu, pe Domnul!
Pe fiecare ucenic al bunei-credinţe îl învaţă să laude pe Făcătorul de bine Dumnezeu.
Doamne Dumnezeul meu, cum Te-ai mărit foarte!
Şi aici, acest „cum” este al întinderii, iar acest „Te-ai mărit” nu este arătător de creştere, ci însemnător al nemăsuratei mărimi, că aşa l-a tălmăcit şi Simmah: „Dumnezeul meu, mare eşti foarte!” Că nu S-a mărit fiind mic, ci, fiind mare din fire, a arătat mărimea aceasta celor bine-credincioşi; şi nu toată mărimea, ci cîtă o încape firea oamenilor.
2 Întru mărturisire şi întru mare cuviinţă Te-ai îmbrăcat,
Iar Simmah, aşa: „Întru laudă şi întru bună-slavă Te-ai îmbrăcat.” Că cei ce au dobîndit ale Tale faceri de bine au ajuns să Te cunoască, şi nu mai aduc a Ta cinste idolilor, ci pe Tine Te laudă şi Ţie-Ţi întind datoria slavosloviei.
Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;
Şi Apostolul a zis lucruri împreună-glăsuitoare cu acestea: „... Cel ce singur are nemurirea şi întru lumina neapropiată locuieşte.” Că atîta este de mare şi de multă lumina aceea, cît nimeni nu îndrăzneşte să se apropie, că îi întunecă vederile covîrşirea ei. Că, dacă soarele cel simţit sileşte a face aceasta pe cei ce se ispitesc a-l privi cu nesaţ, cine va fi vrednic şi putincios întru privirea acelei neapropiate lumini? Deci El este lumină adevărată, dar Se şi îmbracă cu lumina ca şi cu o haină şi locuieşte întru lumină neapropiată; iar împrejurul Lui este nor şi negură, şi ascunderea Lui a pus întuneric. Şi acestea nu sînt împotrivnice unele altora, pentru că lumina cea neapropiată este acelaşi lucru cu negura şi cu întunericul pentru cei ce nu pot să o privească. Că nu este cu putinţă a le vedea pe cele din negură şi întuneric, prin care înţelegem că dumnezeiasca fire e cu neputinţă de văzut.
Cel ce întinzi cerul ca o piele;
Prin acestea ne-a învăţat lesnirea zidirii: că, precum omului îi este lesne să întindă piele şi să facă cort, aşa şi Dumnezeul tuturor a întins boltele cele mari ale cerurilor numai zicînd cu cuvîntul.
3 Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;
Aceasta ne-a învăţat şi Fericitul Moisi, zicînd că a zis Dumnezeu: „Facă-se tărie între apă şi să fie despărţind între apa cea de deasupra tăriei şi apa cea dedesubtul tăriei!”
Cel ce pui norii suirea Ta, Cel ce umbli peste aripile vînturilor;
Prin acestea a arătat purtarea de grijă ce străbate pretutindeni. Că El – zice – stă peste vînturi şi peste nori, şi le ocîrmuieşte, şi le chiverniseşte şi dă în bună vreme trebuinţa ce răsare de aici. Şi ne învaţă totodată că dumnezeiasca fire este pretutindeni de faţă şi zboară peste toţi: că - de vreme ce firea vînturilor este mai prea-iute decît toate cele simţite, că aleargă într-o clipeală de la apus către răsărit şi de la răsărit către apus - neaflînd între cele simţite altă icoană a iuţimii făcută mai cu de-amănuntul, a zis că Dumnezeu Se poartă peste aripile vînturilor, arătînd prin acestea că El este de faţă pretutindeni. Totodată aflăm că Dumnezeul tuturor S-a arătat în nor şi fiilor lui Israil, că prin nor a făcut a Sa arătare în Cort, şi în nor a acoperit casa cînd o tîrnosea[COLOR=#800080][1][/COLOR] Solomon. Şi Stăpînul Hristos, în munte, le-a arătat celor trei Apostoli nor luminat împrejurul Său, iar cînd S-a înălţat, un nor luminos L-a luat de la ochii lor pe dedesubt.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Biserica din Ierusalim

[patinina34]

4 Cel ce faci pe Îngerii Tăi duhuri, şi pe slujitorii Tăi foc arzînd;
L-a arătat pe El că este ziditor nu numai al celor văzute, ci şi al celor nevăzute. Iar „duhuri” şi „foc” i-a numit pe aceiaşi, prin amîndouă învăţîndu-ne vîrtutea şi grăbnicia lor, că iute este firea duhului şi tare lucrarea focului. Şi, folosindu-i pe Îngeri ca slujitori, Dumnezeul tuturor face bine celor vrednici, şi munceşte pe cei împotrivnici. Pentru aceasta a şi pomenit focul, însemnînd lucrarea cea mîntuitoare.
5 Cel ce întemeiezi pămîntul peste întărirea lui,
Iar Achila şi Simmah: „peste şederea lui”.
şi nu se va pleca în veacul veacului.
Pentru că, întemeindu-l pe dînsul peste sine însuşi, i-a dat lui nemişcarea, şi aşa va ramîne cîtă vreme va voi El. Aşa zice şi aiurea: „Cel ce spînzuri pămîntul pe nimic.”
6Adîncul ca o haină este îmbrăcămintea lui.
Pe acest „lui”, nu îl pune la altcineva, ci la pămînt, că aşa a tălmăcit şi Achila, şi Teodotion: „Cu adîncul ca şi cu o îmbrăcăminte l-ai îmbrăcat (adică pămîntul).” Iar dumnezeiasca Scripturănumeşte „adînc” firea cea umedă. Aşa a zis şi Fericitul Moisi întru începutul zidirii: „Iar pămîntul era nevăzut şi negătit, şi întuneric era deasupra adîncului.” Deci – de vreme ce pămîntul este înconjurat cu ape de pretutindeni, şi noianurile cele mari şi neînotate îi sînt margini, iar prin mijloc sînt altele mai multe care îl taie - după cuviinţă a zis că adîncul este ca o haină asupra pămîntului.
Peste munţi vor sta ape.
7 De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa.
8 Se suie munţii şi se pogoară cîmpii în locul întru care i-ai întemeiat pe dînşii.
Prin toate, ne învaţă purtarea de grijă a lui Dumnezeu care ocîrmuieşte zidirea: că pentru aceasta marea, cu valuri precum vîrfurile munţilor, nu năvăleşte peste uscat şi, precum noi ne îngrozim de tunet, aşa se teme aceea de hotarul pus ei. Iar acest „peste munţi vor sta ape” e în loc de: „ca un munte a stătut”; iar „se suie munţii”, în loc de: „ca nişte munţi”.
9 Hotar ai pus pe care nu-l vor trece, nici se vor întoarce să acopere pămîntul.
Marea se ruşinează de nisip, şi - turbîndu-se pînă la acela, dar oprindu-se cu dumnezeiescul hotar ca şi cu un frîu - se trage iarăşi înapoi şi îndărăt se duce.
10 Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape;
Apoi, arată trebuinţa acestora:
11 adăpa-se-vor toate fiarele ţarinii, aştepta-vor colunii[COLOR=#800080][1][/COLOR] întru setea lor.
12 Peste acestea, păsările cerului se vor sălăşlui, din mijlocul pietrelor vor da glas.
Şi acesta este prea-mare semn al dumnezeieştii Pronii, ca să împlinească nu numai trebuinţa oamenilor, ci şi a dobitoacelor. Pentru aceasta, tăind munţii, a meşteşugit treceri apelor, ca nu numai oamenii să aibă cu îndestulare apele izvoarelor, ci şi neamurile jivinelor pămînteşti şi ale celor zburătoare prin aer. Iar pe acest „aştepta-vor colunii întru setea lor”, Simmah l-a tălmăcit aşa: „Răcori-se-va colunul întru setea lui.”
13 Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pămîntul.
Că nu numai dedesubt izvorăşte şi găteşte firea apelor, ci şi de sus aduce adăparea prin nori. Apoi, arată folosul care se iveşte de aici:
14 Cel ce răsari iarbă dobitoacelor şi păşune spre slujba oamenilor, ca să scoată pîine din pămînt.
Că răsare iarbă şi hrăneşte dobitoacele ce sînt făcute spre slujba oamenilor. Se hrănesc însă şi roadele prin ploi, şi se coc şi se aduc oamenilor. Aceasta a zis şi întru alt Psalm: „Oamenii şi dobitoacele vei mîntui, Doamne!” Deci, pentru trebuinţa oamenilor, şi dobitoacele dobîndesc această purtare de grijă.
15 Şi vinul veseleşte inima omului, ca să veselească faţa cu untdelemn, şi pîinea inima omului o întăreşte.
Iar Simmah a zis mai descoperit: „Cel ce odrăsleşte iarbă dobitoacelor şi păşune spre slujba oamenilor, ca să răsară hrană din pămînt: şi vinul să veselească inima omului, să strălucească faţa lui cu untdelemn, şi pîinea să întărească inima omului.” Că – zice – spre aceasta Dumnezeul tuturor îi dă pămîntului ploi totdeauna, ca să odrăslească roduri de tot felul, şi cu pîine să întărească şi să hrănească firea oamenilor, cu vin să-i veselească şi mai dulce să le facă viaţa, iar cu untdelemn să-i hrănească nu numai din lăuntru, ci să le strălucească trupurile şi pe dinafară.
16 Sătura-se-vor lemnele cîmpului,
Iar Evreulşi ceilalţi au pus: „lemnele Domnului”. Că, după ce a vorbit pentru lemnele cele roditoare, de nevoie le pomeneşte şi pe cele neroditoare, ca pe unele ce împlinesc şi ele trebuinţele oamenilor. Pentru aceasta le-a şi numit „ale Domnului”, ca pe unele răsărite de la sine, iar nu lucrate şi răsădite cu mîna, ci odrăslite cu dumnezeiescul cuvînt. Pentru aceea a şi adăugat:
cedrii Libanului, pe care i-ai răsădit.
Că săditori ai acestora nu au fost niscareva grijitori de păduri, ci dumnezeiescul cuvînt a împodobit vîrfurile munţilor cu desişuri. Însă, pomenind Libanul şi cedrii săi ca pe un vestit, prin aceştia a arătat şi ceilalţi munţi şi lemne.
17 Acolo păsările se vor încuiba, lăcaşul erodiului[COLOR=#800080][2][/COLOR]le povăţuieşte pe ele.
Iar Achila, aşa: „Acolo păsările îşi vor face cuiburi, brazii sînt casă erodiului”; iar Simmah: „Acolo păsările vor face cuiburi, coruiului[COLOR=#800080][3][/COLOR]bradul îi este locuinţa.” Pentru că lemnele acestea dau altă trebuinţă oamenilor, şi alta păsărilor: că oamenilor le folosesc spre facere de case, iar sălăşluirile păsărilor chiar ele le primesc.
18 Munţii cei înalţi - cerbilor, piatra – scăparea iepurilor.
Purtarea Ta de grijă – zice – nu trece cu vederea nici o jivină, ci cerbilor le-ai dat petrecere prin vîrfurile munţilor, iar celor mai mici din jivine - ascunzătorile şi peşterile pietrelor.
19 Făcut-ai luna spre vremi,
După ce a vorbit pentru toate cele de pe pămînt, şi după ce a arătat zidirea firilor celor nevăzute şi facerea cerurilor, face pomenire şi pentru luminători, care s-au făcut în ziua a patra. Şi zice că luna a fost zidită pentru învăţătura şi cunoaşterea vremilor, pentru că schimbările ei fac să se măsoare timpul, ea crescînd şi micşorîndu-se întru acelaşi număr de zile.
soarele şi-a cunoscut apusul său.
Nefiind însufleţit, nici vorbind, ci călătorind după dumnezeiescul hotar, soarele face ziua arătîndu-se, şi face noaptea ascunzîndu-se, şi are de-a pururea acelaşi drum şi păzeşte măsurile.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]colun - măgar sălbatic

[COLOR=#800080][2][/COLOR]erodiu - egretă

[COLOR=#800080][3][/COLOR]coroi, şoim

[patinina34]

20 Pus-ai întuneric, şi s-a făcut noapte,
De nevoie este şi trebuinţa acesteia, care se alcătuieşte prin lipsirea şi ducerea luminii şi dăruieşte oamenilor odihnă.
întru dînsa vor ieşi toate fiarele pădurii,
21 puii leilor răcnind ca să răpească şi să caute de la Dumnezeu mîncare loru-şi.
Că noaptea le face oamenilor odihnă, iar fiarelor le dăruieşte slobozenie să-şi sature pîntecele lor cele flămînde. Iar acest „să caute de la Dumnezeu mîncare loru-şi” e în loc de: Dumnezeiasca Pronie le dă cele de trebuinţă şi acestora. Că a cere de la Dumnezeu este al celor cuvîntătoare, iar a căuta - al celor necuvîntătoare, dar şi acestora tot Dumnezeu le dăruieşte hrana cea de nevoie.
22 Răsărit-a soarele, şi s-au adunat şi în culcuşurile lor vor zăcea;
23 ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa pînă seara.
Şi, răsărind soarele, se duc întru ale lor ascunzători, iar oamenii, uitînd osteneala zilei dinainte, iarăşi vor stărui cu sîrguinţă întru lucru toată ziua.
24 Cît s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut!
În mijlocul povestirii, gîndind cele zise şi cunoscînd multa purtare de grijă a lui Dumnezeu, Proorocul a trimis laudă lui Dumnezeu, zicînd că toate făpturile Lui sînt minunate, şi foarte vrednice de mirare şi pline de înţelepciune: căci a aflat că şi noaptea, prihănită de oarecari rău-credincioşi, este prea-foarte de trebuinţă, şi că lemnele neroditoare aduc altă trebuinţă, şi că neamurile fiarelor sînt foarte trebuincioase oamenilor.
Umplutu-s-a pămîntul de zidirea Ta.
Iar pe acest „de zidirea Ta”, ceilalţi tălmăcitori l-au pus în loc de: L-ai umplut pe dînsul de tot felul de bunătăţi. Şi, de la pămînt, se mută şi către vecina lui, marea, şi zice:
25 Marea aceasta este mare şi largă, că acolo sînt tîrîtoare cărora nu este număr, jivine mici şi mari.
Încă şi acesta este semn al dumnezeieştii purtări de grijă: ca neamurile cele mici să petreacă împreună cu cele mari, şi să nu se cheltuiască cu totul desăvîrşit de acelea.
26 Acolo corăbiile umblă;
Şi aceasta este trebuinţă prea-mare a oamenilor: că, prin meşteşugul corăbieresc şi prin ştiinţa cîrmirii, ne aducem unii altora cele trebuincioase, dînd acelora rodul ce odrăsleşte la noi şi primindu-l pe cel ce se face la ei.
balaurul acesta pe care l-ai zidit a se juca într-însul.
Prin „balaur”, a arătat chiţii[COLOR=#800080][1][/COLOR]cei mari, care întru noianurile cele mari încap şi petrec. Iar acesta se juca „într-însul”, în loc de: „într-însa”, adică întru însăşi marea, căci Evreul şi Sirulo numesc pe dînsa cu neam[COLOR=#800080][2][/COLOR]bărbătesc. Astfel, zice că marea cuprinde întru sine-şi nenumărate neamuri de peşti, şi chiţii cei prea-mari înoată fără frică întru dînsa.
Iar dacă oarecari voiesc să-l înţeleagă pe „balaur” alegoric - pentru că şi întru Isaia zice că: „Sabia cea mare, şi sfîntă şi puternică asupra balaurului năvăleşte”, adică a şarpelui celui încolăcit care locuieşte în mare[COLOR=#800080][3][/COLOR]- nici noi nu ne vom lepăda de asemenea înţelegere, fiindcă şi la Iov aflăm jivina aceasta batjocorindu-se de dumnezeieştii Îngeri. Şi Domnul a dat stăpînire ucenicilor Săi să calce „peste şerpi, şi peste scorpii” şi peste toată puterea vrăjmaşului.
27 Toate către Tine aşteaptă să le dai lor hrană în bună vreme.
De la Tine - zice - îşi iau trebuinţa toate, în vreme trebuincioasă. Pentru că cele necuvîntătoare caută hrana, dar o primesc de la Făcătorul, fără să ştie Cine le-o dăruieşte.
28 Dîndu-le Tu lor, vor aduna.
Dăruindu-le Tu îndestularea, fiecare dintru acestea îşi dobîndeşte trebuinţele potrivite sie-şi.
Şi, deschizînd Tu mîna Ta, toate se vor umple de bunătate;
Prin acestea, a arătat lesnirea dăruirii bunătăţilor: că, precum este lucru uşor a întinde degetele strînse în lăuntru, aşa lesne Îi este lui Dumnezeu să dăruiască îndestularea tuturor bunătăţilor.
a.

[patinina34]

29 iar întorcîndu-Ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura.
Şi - precum saturi de toată dulceaţa şi veselia pe cei ce se îndulcesc de bunătăţile Tale, cînd le dăruieşti pe acestea cu milostivire - tot aşa, întorcîndu-Te Tu, toate se umplu de tulburare şi de frică.
Lua-vei duhul lor, şi se vor sfîrşi şi în ţărîna lor se vor întoarce.
Că, voind Tu, se face despărţirea sufletului de trup, după care trupul se dă stricăciunii şi se risipeşte întru ţărîna care îi este strămoaşă. Iar „duh” a numit sufletul.
30 Trimite-vei Duhul Tău, şi se vor zidi, şi vei înnoi faţa pămîntului.
Aici, ne-a propovăduit arătat învierea de obşte şi întoarcerea la viaţa ce se va face prin Preasfîntul Duh. Aşa a făcut şi Ilie cel mare, cînd a suflat de trei ori peste copilul văduvei şi l-a întors la viaţă prin darul duhovnicesc ce locuia întru dînsul[COLOR=#800080][4][/COLOR]; aşa l-a înviat şi Elisei pe copilul Şunamitencei, întrebuinţînd duhovniceasca insuflare şi dîndu-i viaţă prin Duhul de viaţă făcător[COLOR=#800080][5][/COLOR].
Aşa, după ce a arătat şi lucrarea aceasta a dumnezeieştii puteri, îşi mută limba spre cîntarea de laudă:
31 Fie mărirea Domnului în veci!
De-a pururea - zice - este cu dreptate şi cu cale să fie lăudat El de toţi.
Veseli-Se-va Domnul de lucrurile Sale,
Prin acestea, a vestit cunoştinţa de Dumnezeu ce avea să fie. Pentru că, izbăvindu-se oamenii de înşelăciunea de mai înainte şi primind cunoştinţa lui Dumnezeu, (Psalmistul) vrea ca El să Se veselească, nu pentru închinăciunea lor, ci pentru că (Dumnezeu) îi vede pe dînşii mîntuindu-se.
32 Cel ce caută spre pămînt, şi îl face pe el de se cutremură; Cel ce Se atinge de munţi, şi fumegă.
După cuviinţă le-a adăugat pe acestea, învăţîndu-ne că dumnezeiasca fire nu are lipsă de nimic: că nu Se veseleşte pentru că ar avea trebuinţă de închinăciune, ci pentru că, vrînd să-i mîntuiască pe oameni, le arată adevărul şi, putînd a-i munci, nu aduce munca asupră-le, măcar de şi clăteşte pămîntul şi umple munţii de foc şi de fum numai cu arătarea Sa. Şi acest lucru l-a făcut şi în Muntele Sinaiului: că, arătîndu-Se, tot muntele a fumegat.
33 Cînta-voi Domnului în viaţa mea, cînta-voi Dumnezeului meu pînă ce voi fi.
Şi pe acestea le-a adăugat după cuviinţă, că „nu este întru moarte cel ce Îl pomeneşte pe Dînsul, şi în iad cine se va mărturisi Lui?” Aşa s-a încuiat uşa cămării de nuntă fecioarelor nebune, care au cheltuit vremea purtării de făclii întru cumpărarea untului de lemn.
34 Îndulcească-se Lui cuvîntarea mea,
În loc de „cuvîntare”, Simmah a zis: „vorbă”, iar Achila: „voroavă”. Şi mă rog - zice - ca această cîntare de laudă a mea să se arate prea-dulce şi prea-veselitoare înaintea Lui.
şi eu mă voi veseli de Domnul.
Zice: Făcîndu-se acest lucru, eu voi dobîndi de aici veselia.
35 Lipsi-ar păcătoşii de pe pămînt şi cei fără de lege, ca să nu fie ei!
După ce a povestit, cît era cu putinţă firii omeneşti, dumnezeiasca frumuseţe şi negrăita bogăţie, doreşte ca toţi oamenii să dobîndească aceeaşi cunoştinţă şi se roagă ca adunarea păcătoşilor să lipsească cu totul, nu rugîndu-se să piară aceia, ci cerînd ca ei să se schimbe şi să înceteze ceata lor, mutîndu-se în partea celor credincioşi şi învăţînd cele dumnezeieşti. Iar dacă cineva voieşte să înţeleagă în alt fel graiurile acestea, cum că Proorocul i-ar supune sub blestem pe cei ce trăiesc întru păgînătate, şi aşa va afla proorocia potrivindu-se cu învăţătura apostolească: pentru că, trimiţîndu-le scrisoare Corintenilor, şi Fericitul Pavel a pus un asemenea sfîrşit: „Dacă cineva nu iubeşte pe Domnul Iisus, să fie anatema!” - că osebit lucru este acesta celor ce Îl iubesc fierbinte.
Binecuvîntează, suflete al meu, pe Domnul!
Deci cei ce nu voiesc a lăuda pe Dăruitorul atîtor bunătăţi, pătimească-le pe acelea, iar tu - o suflete al meu! – necurmat şi cu sîrguinţă laudă-L pe Ziditorul şi Mîntuitorul tău!



[COLOR=#800080][1][/COLOR]balenele

[COLOR=#800080][2][/COLOR]gen

[COLOR=#800080][3][/COLOR]satana

[COLOR=#800080][4][/COLOR]Negrăită minune, înfăţişată în Cartea a treia a Împăraţilor, capitolul 17.

[COLOR=#800080][5][/COLOR]Minunea e povestită în Cartea a patra a Împăraţilor, capitolul al 4-le

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 104


Aliluia.

Şi Psalmul acesta porunceşte a lăuda pe Dumnezeul tuturor, lucru arătat şi de scrierea-deasupra, căci acest „aliluia” se tălmăceşte „lăudaţi pe Domnul”. Şi pomeneşte făgăduinţele făcute de Dumnezeu către Patriarhi şi bunătăţile dăruite de Dînsul, pentru ei, strănepoţilor lor, că pomenirea tuturor acestora ar fi putut să-i zădărască şi să-i ascută spre rîvna faptei bune a strămoşilor pe cei ce au dobîndit atîtea faceri de bine. Şi totodată arată norodului cel nou[COLOR=#800080][1][/COLOR]că nu fără dreptate a golit de a Sa purtare de grijă acel norod nemulţumitor[COLOR=#800080][2][/COLOR]: că - de vreme ce erau norod al lui Dumnezeu şi dobîndeau vădit dumnezeiasca purtare de grijă, iar mai pe urmă s-au făcut cu totul pustii de aceasta - prin Psalmul pus înainte arată cu cîte şi în ce fel le-a făcut bine lor, şi în ce chip s-au făcut nemulţumitori ei către acelea, ca toţi să poată învăţa dreptatea hotărîrii scoase şi aduse asupra acelora şi, văzînd osîndele pentru nemulţumire, să nu călătorească pe aceeaşi cale cu ei, ci să umble pe cea dreaptă.
Mărturisiţi-vă Domnului şi chemaţi numele Lui,
Iar pe acest „chemaţi”, Simmah l-a zis: „propovăduiţi”. Şi cuvîntul porunceşte să aducă cîntarea de laudă şi de mulţumire şi să povestească dumnezeieştile faceri de bine.
vestiţi întru neamuri lucrurile Lui!
Arătat şi luminat este că neguţătoreşte nu numai folosul Iudeilor, ci şi al tuturor neamurilor.
2 Cîntaţi-I Lui şi-L lăudaţi pe Dînsul, povestiţi toate minunile Lui!
Răsplătiţi-I Lui cu laude şi cu cîntări de viersuire şi învăţaţi minunile făcute de Dînsul pe cei ce nu le ştiu.
3 Lăudaţi-vă întru numele cel sfînt al Lui,
Iar în loc de „lăudaţi-vă”, Achila a pus: „făliţi-vă”. Şi cuvîntul porunceşte să cugete mare nu pentru bogăţie, nu pentru tărie, nu pentru stăpînire, ci întru cunoştinţa şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Aceasta a poruncit-o şi dumnezeiescul Apostol: „Că cel ce se făleşte în Domnul fălească-se!” Acestea sfătuieşte şi preaînţeleapta Ana: „Să nu se fălească cel înţelept întru înţelepciunea sa, şi să nu se fălească cel puternic întru puterea sa şi să nu se fălească cel bogat întru bogăţia sa, ci întru aceasta fălească-se cel ce se făleşte: întru a înţelege, şi a cunoaşte pe Domnul şi întru a face judecată şi dreptate pe pămînt.”[COLOR=#800080][3][/COLOR]
veselească-se inima celor ce caută pe Domnul!
Pentru că veselia este rod al nădejdii spre Dumnezeu.
4 Căutaţi pe Domnul şi întăriţi-vă,
Şi, învăţîndu-i cum se cade a face acest lucru, a adăugat:
căutaţi faţa Lui totdeauna!
Că nu o dată sau de două ori, ci toată viaţa se cuvine a căuta ajutorul cel de sus, cîştigînd folosul, că cei ce caută aşa vor fi neluptaţi şi nebiruiţi. Aceasta a făgăduit şi Domnul, legiuind: „Cereţi, şi se va da vouă; căutaţi, şi veţi afla; bateţi, şi se va deschide vouă. Că tot cel ce cere va lua, şi cel ce caută va afla şi celui ce bate i se va deschide.”
5 Aduceţi-vă aminte de minunile Lui pe care le-a făcut, de semnele Lui şi de judecăţile gurii Lui.
Nu daţi uitării negrăitele faceri de bine pe care le-a săvîrşit Stăpînul, împodobindu-le cu dreaptă judecată. Căci „judecăţi” a numit aici minunile făcute cu dreptate de Dumnezeu: că, de vreme ce povesteşte pentru cele făcute în Egipt, mai-nainte învaţă dreptatea pedepsei Egiptenilor.
6 Sămînţa lui Avraam - robii lui, fiii lui Iacov - aleşii Lui.
Pe aceiaşi îi numeşte cu amîndouă numele, fiindcă unii au fost strămoşi, iar ceilalţi - fii. Iar „aleşi” i-a numit ca pe cei ce s-au chemat „norod al lui Dumnezeu” mai mult decît toate neamurile. Şi a arătat aceasta şi prin cele adăugate:
7 El este Domnul Dumnezeul nostru, în tot pămîntul - judecăţile Lui.
Că pe aceştia i-a numit „norod al Său” Cel ce este Dumnezeu şi Domn al tuturor şi stăpîneşte toată lumea.
8 Adusu-Şi-a aminte în veac de aşezămîntul Său, de cuvîntul ce a poruncit întru o mie de neamuri,
Prin acestea ne învaţă îndelungarea şi statornicia făgăduinţelor făcute către Avraam, căci cuvîntul nu este covîrşitor[COLOR=#800080][4][/COLOR], după cum au socotit oarecari, ci adevărat şi dumnezeiesc. Şi Dumnezeul tuturor S-a făgăduit că întru sămînţa lui Avraam se vor blagoslovi toate neamurile, iar sămînţa lui după trup este Stăpînul Hristos, Care are stăpînirea veşnică şi împărăţia nepieritoare. Aceasta arată încă şi pomenirea celor „o mie de neamuri”, căci cuvîntul nu însemnează număr de ani, ci îndelungarea şi veşnicia.
9 pe care l-a aşezat lui Avraam, şi de jurămîntul Său lui Isaac.

[patinina34]

10 Şi l-a pus pe el lui Iacov spre poruncă, şi lui Israil spre aşezămînt veşnic,
Şi dumnezeiescul Moisi a pomenit jurămintele acestea, că a zis – zice – Dumnezeu către Avraam: „Asupra Mea Însumi M-am jurat că, blagoslovind, te voi blagoslovi cu adevărat; şi, înmulţind, voi înmulţi sămînţa ta ca stelele cerului cu mulţimea. Şi se vor blagoslovi întru sămînţa ta toate seminţiile pămîntului.” Şi aduce aminte acest jurămînt lui Isaac, iar cu Iacov întăreşte tocmelile şi le împlineşte: prin Moisi slobozindu-i pe strănepoţii acelora din robia Egiptenilor, prin Iisus Navi dîndu-le pămîntul făgăduit lor, iar prin Stăpînul Hristos încheind sfîrşitul făgăduinţei.
11 zicînd: Ţie voi da pămîntul Hanaan, funia moştenirii voastre.
„Funie” a numit stăpînia pămîntului, pentru că osebirea celor ce au moşie este ca să supuie pămîntul sub măsură.
12 Cînd erau ei la număr puţini, împuţinaţi şi nemernici întru dînsul,
Şi acestea - zice - s-au făgăduit părinţilor noştri, ce erau puţini şi foarte lesne de numărat. Şi prin aceasta arată puterea Celui ce S-a făgăduit: că, deşi erau aşa de puţini, a putut să le dea stăpînirea unui pămînt atît de mare.
13 şi au trecut din neam în neam şi de la o împărăţie la alt norod,
Că Patriarhii petreceau nemernicind şi nu erau întemeiaţi şi statorniciţi nici într-un loc, ci uneori aici, iar alteori acolo îşi mutau corturile.
14 n-a lăsat om să le facă lor strîmbătate.
I-a arătat mai înalţi decît cei ce se ispiteau să le facă strîmbătate.
Şi a certat pentru dînşii împăraţi:
15 Nu vă atingeţi de unşii Mei şi întru Proorocii Mei nu vicleniţi!
Aşa, l-a certat cu mari certări pe Faraon şi l-a înfricoşat pentru Sarra[COLOR=#800080][5][/COLOR], muierea lui Avraam; aşa, l-a îngrozit noaptea pe Avimeleh, zicînd: „Iată, tu mori pentru Sarra, muierea lui Avraam, şi aceasta este însoţită cu bărbatul!”; aşa, l-a arătat cinstit pe Isaac celor ce atunci locuiau Palestina; aşa, lui Laban, cel ce îngrozea să-l ucidă pe ginerele său, i-a zis: „Vezi să nu grăieşti cuvinte aspre şi grele asupra robului Meu Iacov!” Iar „unşi” îi numeşte pe dînşii nu ca pe nişte unşi cu untdelemn, ci ca pe nişte aleşi. Iar „Prooroc” l-a numit pe Avraam Însuşi Dumnezeu, că a zis: „Dă înapoi muierea omului, că Prooroc este, şi se va ruga pentru tine şi te vei mîntui.”

[COLOR=#800080][1][/COLOR]al Creştinilor

[COLOR=#800080][2][/COLOR]al Iudeilor

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Bucata e din Cîntarea Anei,din Prima carte a Împăraţilor, 2:19.

[COLOR=#800080][4][/COLOR]„Exagerat”, cum ne franţuzim noi.

[COLOR=#800080][5][/COLOR]Am mai zis, Sarra a fost răpită de două ori: în Egipt de Faraon, şi în Gherara de Avimeleh.

[patinina34]

16 Şi a chemat foamete pe pămînt,
Păcatul trage asupră-i certarea, certarea mustră viaţa cea fierească, iar mustrarea lucrează schimbarea vieţii. Drept aceea, pentru viaţa cea fără de lege a oamenilor de atunci, a adus asupră-le foamete, dar cu toate acestea S-a grijit şi aşa de robii Săi.[COLOR=#800080][1][/COLOR]
toată întărirea pîinii a sfărîmat-o.
În loc de: A făcut să se rărească toată roada ce putea să hrănească, nu numai grîul: ci şi orzul, şi seminţele şi celelalte cu care trăiesc oamenii.
17 Trimis-a înaintea lor om, rob s-a vîndut Iosif.
De o dată le-a arătat pe amîndouă împreună: şi răutatea fraţilor, şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Că nu El i-a silit pe dînşii să-şi vîndă fratele, ci după năravul lor cel rău s-a făcut pogorămînt, iar El, folosindu-l pe acesta spre trebuinţă, l-a arătat împărat pe rob, şi neamului lor a iconomisit pogorîrea în Egipt. Căci se cădea ca cei ce aveau să fie norod al lui Dumnezeu să ajungă străluciţi şi slăviţi prin minunile făcute pentru dînşii, fiindcă purtarea de grijă făcută cu dînşii Îl propovăduia pe Dumnezeul lor şi îi strălucea cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu pe cei ce auzeau.
18 Smerit-a în obezi picioarele lui, prin fier a trecut sufletul lui.

Că, după clevetirea de prea-curvie, a locuit în temniţă, şi îndată au pus împrejurul lui legături de fier. Însă Simmah a zis acest stih aşa: „către fier a trecut sufletul lui”, în loc de: Pînă la junghiere s-a primejduit.
19 Pînă ce a venit cuvîntul Lui, cuvîntul Domnului l-a înfocat pe el.
Şi a pătimit toate acestea lămurindu-se ca aurul, nu ca lămurirea faptei bune a lui Iosif să o ştie Dumnezeul tuturor, Cel ce le cunoaşte pe toate mai-nainte de facerea lor, ci ca să arate celorlalţi oameni filosofia aceluia şi să-l pună înainte drept întîi chip şi asemănare a adevărului[COLOR=#800080][2][/COLOR].
20 Trimis-a împăratul, şi l-a slobozit pe el boierul norodului şi l-a lăsat pe el.
21 Pusu-l-a pe el domn peste casa lui şi boier peste toată avuţia lui,
Şi, arătînd folosul cel din iconomie, a adăugat:
22 ca să înveţe pe boierii lui ca pe sine-şi, şi pe cei bătrîni ai lui să-i înţelepţească.
Că, după ce s-a făcut vestit împăratului prin tîlcuirea viselor şi a luat stăpînirea, povăţuia pe ceilalţi spre cunoştinţa de Dumnezeu, sfătuindu-i nu numai cu cuvintele, ci şi cu lucrul trăgîndu-i spre aceeaşi bună-credinţă.
23 Şi a intrat Israil în Egipt, şi Iacov a nemernicit în pămîntul lui Ham.
Aceasta – zice – a fost pricina de s-a pogorît Patriarhul Iacov în Egipt. Iar „pămînt al lui Ham” numeşte Egiptul, fiindcă Mesrem a fost al doilea fiu al lui Ham, că zice: „Ham a născut pe Hus întîi-născut şi pe Mesrem fratele lui.” Iar dumnezeiasca Scriptură numeşte „Hus” Etiopia, şi „Misrem” Egiptul. Iar „Iacov” şi „Israil” îl numesc pe acelaşi: primul nume l-a dobîndit de la părinţi, iar pe celălalt i l-a pus Dumnezeu, arătînd prin numire dumnezeiasca arătare făcută lui.
24 Şi a crescut pe norodul Său foarte şi l-a întărit pe el mai mult decît pe vrăjmaşii lui.
Aceasta ne învaţă şi istoria Ieşirii. Că – zice – cu cît îi necăjeau pe dînşii Egiptenii, cu atît se făceau mai mulţi şi îi înmulţea pe dînşii pămîntul.
25 Întors-a inima lor, ca să urască pe norodul Lui,
Nu prefăcînd El socoteala Egiptenilor, ci dînd loc stăpînirii de sine-şi şi neoprind vrăjmăşiile, dar arătîndu-i pe cei vrăjmăşiţi mai înalţi decît cei ce îi vrăjmăşeau.
ca să viclenească întru robii Lui.
Uneori, Egiptenii le-au rînduit moaşelor să omoare partea bărbătească a Evreilor, iar alteori au poruncit să-i arunce pe aceştia în rîu, dar şi aşa neamul a scăpat de măiestriile morţii.
26 Trimis-a pe Moisi, robul Său, şi pe Aaron, pe care l-a ales Lui-Şi.
27 Pus-a întru dînşii cuvintele semnelor Sale şi ale minunilor Sale în pămîntul lui Ham.
Că, punîndu-i înainte pe dînşii slujitori şi diaconi ai slobozeniei celor de o seminţie, le-a dat în mîini puterea facerilor de minuni.
28 Trimis-a întuneric şi i-a întunecat, căci au amărît cuvintele Lui.
Că fericiţii slujitori nu grăiau-împotrivă dumnezeieştilor porunci, ci lucrau cele poruncite, şi Moisi a adus asupra lor (a Egiptenilor) noaptea cea prea-lungă de trei zile. Iar mai vîrtos şi decît noaptea era mai înnegurat întunericul, că noaptea, măcar de ar fi şi fără lună, dar se amestecă cu strălucirea stelelor, iar întunericul acela dumnezeiasca Scripturăîl numeşte „pipăit”.[COLOR=#800080][3][/COLOR]

[COLOR=#800080][1][/COLOR]E vorba de acea foamete de şapte ani din pricina căreia au călătorit în Egipt fraţii lui Iosif, iar mai apoi s-a strămutat acolo tot Israilul (vezi Facerea, capitolul 41 şi următoarele.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Care este Mîntuitorul Hristos.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]„Atunci, a zis Domnul către Moisi: Întinde mîna ta spre cer şi se va face întuneric în pămîntul Egiptului, încît să-l pipăi cu mîna. Şi şi-a întins Moisi mîna sa spre cer şi s-a făcut întuneric beznă trei zile în tot pămîntul Egiptului, de nu se vedea om cu om, şi nimeni nu s-a urnit de la locul său trei zile. Iar la fiii lui Israil a fost lumină peste tot în locuinţele lor” (Ieşirea, 10:21-22).

[patinina34]

29 Întors-a apele lor în sînge şi a omorît peştii lor.
Că nu a prefăcut numai vopseala apelor, ci şi însuşi felul gustului lor, cît toate neamurile de peşti au pierit.[COLOR=#800080][1][/COLOR]
30 Scos-a pămîntul lor broaşte în cămările împăraţilor lor.
Că, de vreme ce Egiptenii i-au aruncat pe pruncii Evreilor în rîu, a schimbat apa rîului în sînge, mustrînd şi pedepsind uciderea făcută întru dînsul, şi a făcut a izvorî de acolo broaşte, care se tîrau asemenea pruncilor ucişi, şi năvăleau asupra caselor lor şi ajungeau pînă la înseşi cămările împăratului şi intrau.[COLOR=#800080][2][/COLOR]
31 Zis-a, şi au venit muşte cîineşti şi viespi întru toate hotarele lor.
Că lucrurile au urmat cuvintelor zise: şi îndată - Dumnezeu poruncind, iar Moisi doar grăind - muştele cele cîineşti şi viespile umpleau pămîntul, netrecînd peste hotarele egipteneşti, nici aducînd vătămare asupra altor oameni, ci aducînd certarea asupra împotrivitorilor lui Dumnezeu.[COLOR=#800080][3][/COLOR]Că asta însemnează acest „în toate hotarele lor”, în loc de: Era cu putinţă a vedea că nici un lucru ca acesta nu se făcea afară de hotarele Egiptenilor.
32 Pus-a în ploile lor grindină, foc de tot arzînd în pămîntul lor.
33 Şi a bătut viile lor şi smochinii lor, şi a sfărîmat tot lemnul hotarului lor.
Pentru că norii au schimbat obişnuitele lor chinuiri de naşteri, şi în loc de ploi au născut grindină şi trăsnete; şi împreună cu grindina se aduceau şi cădeau săgeţi. Şi firi împotrivnice una alteia, apă şi foc, una pe alta nu vătăma: că nici focul nu topea apa cea îngheţată a grindinei, nici apa nu stingea văpaia, ci, lepădînd fireasca luptă, împreună-glăsuită şi unită aduceau pedeapsa asupra Egiptenilor şi mustrau fierimea acelora, că, oameni fiind, nu se cucerniceau de fire, ci amar îi sileau să robească pe cei de o fire cu dînşii. Şi pentru aceasta viile, şi smochinii lor şi celelalte neamuri de saduri se stricau cu totul de dînsele.[COLOR=#800080][4][/COLOR]
34 Zis-a, şi a venit lăcustă şi omidă cărora nu era număr,
35 şi au mîncat de tot toată iarba în pămîntul lor şi au mîncat tot rodul pămîntului lor.
Prin grindină şi prin foc, a stricat pomii, iar cu lăcustele şi cu omidele - bălţile, livezile, ţarinile, că nu numai rodul, ci şi iarba lor au cheltuit-o.[COLOR=#800080][5][/COLOR]
36 Şi a bătut pe tot cel întîi-născut în pămîntul lor, pîrga a toată osteneala lor.
Rana aceasta a adus-o mai pe urmă asupra Egiptenilor, după care aceia i-au silit pe Iudei să iasă, că toată casa se umpluse de plîngeri şi de tînguiri după ce toţi cei întîi-născuţi au primit moarte grabnică.[COLOR=#800080][6][/COLOR]Pentru că a adus rana asupra celor mai doriţi, cu mai amare chinuiri împungînd pe cei ce se aflau fără de durere şi de simţire către ranele mai dinainte.
37 Şi i-a scos pe dînşii cu argint şi cu aur,
Că, de vreme ce Egiptenii nu le dădeau voie Evreilor a-şi lua averile, lîngă acestea ei au luat şi bogăţia Egiptenilor, luînd aurul şi argintul ca pe oarecare plată pentru acea cumplită robie.[COLOR=#800080][7][/COLOR]Că Dumnezeu nu a poruncit să se facă acest lucru cu nedreptate, ci pedepsindu-i pe asupritori şi mîngîindu-i pe cei asupriţi.
şi nu era întru seminţiile lor bolnav.
Pentru că nu erau ispitiţi şi supăraţi de rănile şi bătăile aduse asupra Egiptenilor.
38 Veselitu-s-a Egiptul întru ieşirea lor, căci căzuse frica lor peste dînşii.
Şi aşa s-au înfricoşat cu feluritele pedepse, încît au socotit slobozenia Evreilor drept facere de bine a lor.
39 Întins-a nor spre acoperire lor, şi foc ca să lumineze lor noaptea.
Pentru că, ziua, norul acesta se făcea lor cort şi oprea supărarea razelor soarelui, iar noaptea, făcîndu-se lor în chipul focului, le dăruia trebuinţa luminii.
40 Cerut-au, şi au venit cîrstei[COLOR=#800080][8][/COLOR], şi cu pîine cerească i-a săturat pe dînşii.
Că, de vreme ce au poftit cărnuri, le-a dat lor vînat de păsări; şi, avînd trebuinţă de pîini, din cer le-a dat lor pe acestea, nu ploaie dăruind prin nori, ci însăşi hrana.
41 Desfăcut-a piatra, şi au curs ape, şi au curs rîuri în locurile cele fără de ape.
Iar setea lor a vindecat-o cu prea-slăvite naşteri şi izbucniri ale pietrei, că a poruncit să izvorască rîuri în pămînt fără de apă şi lipsit de umezeală. Iar „rîuri” numeşte izvoarele apelor ce au izbucnit din piatră.
42 Că Şi-a adus aminte de cuvîntul cel sfînt al Său, cel către Avraam robul Său.
43 Şi a scos pe norodul Său întru bucurie, şi pe cei aleşi ai Săi întru veselie.
Şi i-a împărtăşit pe dînşii de toate acestea împlinindu-Şi făgăduinţele făcute către Avraam.

[patinina34]

44 Şi le-a dat lor ţările neamurilor, şi ostenelile noroadelor le-au moştenit,
Nu numai că i-a slobozit din robia Egiptenilor, ci le-a dăruit lor şi pămîntul Hanaaneilor şi i-a arătat stăpîni ai ostenelilor străine, muncindu-i pe aceia cu dreptate şi totodată adeverind ale Sale făgăduinţe. Iar cum că nu i-a scos cu nedreptate pe locuitorii dinainte ai Palestinei ne învaţă prin cele legiuite Iudeilor, poruncindu-le să fugă de urmarea petrecerii acelora. Încă şi cînd face făgăduinţele către Avraam ne învaţă pentru ce nu-i dă lui stăpînirea pămîntului aceluia îndată, ci îl lasă multă vreme să nemernicească, zicînd: „Încă nu s-au împlinit păcatele Amoreilor pînă acum”, în loc de: Încă nu au îndrăznit pînă acum să lucreze cele vrednice de pieirea cea de tot, şi nu este cu dreptate a aduce pedeapsa asupra lor, nici a scoate hotărîrea pedepsei mai-naintea cunoştinţei păcatului celui mare, ci a aştepta sfîrşitul lucrurilor. Că folosesc măsură, şi cîrmuiesc cumpănă şi la Mine nu este nimic necumpănit; pentru aceasta aştept înconjurare de patru sute de ani. Aşa, şi pe aceia i-a scos, şi acestora le-a dat făgăduinţele.
45 ca să păzească dreptăţile Lui şi legea Lui să o caute.
Şi le-a dat lor pămîntul făgăduit dîndu-le Legeşi poruncindu-le a vieţui după dînsa.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Vezi Ieşirea 7:19-21.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Vezi Ieşirea 8:1-7.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Vezi Ieşirea 8:16-24.

[COLOR=#800080][4][/COLOR]Vezi Ieşirea 9:18-25.

[COLOR=#800080][5][/COLOR]Vezi Ieşirea 10:4-15.

[COLOR=#800080][6][/COLOR]Vezi Ieşirea, capitolele 11, 12.

[COLOR=#800080][7][/COLOR]Vezi Ieşirea, 12:35-36.

[COLOR=#800080][8][/COLOR]soi de pasăre picioroangă