Despre machiaj si bijuterii

[danyel]

Despre machiaj si podoabe

de ierodiacon Savatie



Este greu să ne închipuim o înghesuială într-un troleibuz în care să nu fie nici o femeie machiată si fără bijuterii. Chiar si atunci cînd vrem să deosebim un copil dacă este băiat sau fetită, ne uităm la urechi dacă are cercei. Tot asa si în cazul adolescentilor, deoarece lungimea părului nu mai este un semn distinctiv, cum nu mai sunt nici pantalonii si fusta, ci numai bijuteriile si machiajul fetelor ne salvează în astfel de situatii, de multe ori chiar incomode. Cu toate că, cu tristete trebuie să recunoastem, întâlnim tot mai multi băieti machiati si împodobiti.

Nu este un lucru străin să spunem că cerceii si machiajul pot fi întâlnite chiar si în biserică, în special în bisericile din orasele mari. În jurul acestora se face mult haz în cercurile bătrânelor, care le întâmpină cu priviri neprietenoase, iar de multe ori devenim martorii unor scene care, mai cu seamă dacă suntem începători, ne tulbură pe parcursul întregii Liturghii si ne pot strica chiar ziua întreagă. Cineva care nimereste de câteva ori peste astfel de scene, dacă nu este încercat în credintă, smintindu-se, foarte usor poate abandona biserica respectivă, iar în cazurile grave, poate să se abată de la dreapta credintă ortodoxă si să devină membru al unei secte.

Asadar, au sau nu dreptate băbutele care fac astfel de "scene"? Poate ceea ce le face să ne fie atât de antipatice nu este chiar faptul pe care ni-l reprosează, ci numai modul în care o fac? Dar poate că acuzatiile lor sunt într-adevăr prea grave, căci nu poate să fie adevărat că toate femeile care poartă cercei si se machiază sunt în mod obligatoriu si desfrânate? Multe dintre ele sunt căsătorite si umblă de multă vreme la biserică si nimeni nu le-a văzut sau să fi auzit să-si însele sotul. Este oare chiar atât de grav dacă o femeie poartă cercei si se machiază, dar în schimb nu-si însală sotul? În timp ce alta poate să nu se machieze deloc si să pară smerită, totusi să fie o mare desfrânată?

Ce spune Biblia?

Pentru că noi crestinii ortodocsi, cu privire la orice lucru, trebuie să cercetăm si să credem numai Sfintei Scripturi, tot asa se cuvine să procedăm si în cazul acesta.

Despre inele si cercei si podoabe femeiesti în general avem foarte multe referiri atât în Vechiul, cât si în Noul Testament. De exemplu, la proorocul Isaia găsim: “Pentru că fiicele Sionului sunt atât de mândre si umblă cu grumajii pe sus si cu priviri obraznice, cu pasi domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor…”

Cum să nu recunoastem în aceste cuvinte pe fetele din zilele noastre, mai ales în zilele călduroase de vară? Dar iată că ceea ce se spune mai departe despre ele este înspăimоntător, căci vine de la un om care a profetit si nasterea lui Hristos din fecioară si s-a împlinit. Zice proorocul: “…Domnul va plesuvi crestetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor” (Isaia 3, 16-17). Adică, Domnul va descoperi desertăciunea si zădărnicia acestui mod de viată în ziua Judecătii.

“În ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, sori, lunite, cercei, brătări, văluri, cununi, lăntisoare, cingători, miresme, talismane, inele, verigi de nas, vesminte de sărbătoare, mantii, saluri, pungi, oglinzi, pânzeturi subtiri, turbane si tunici. Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune, si în loc de cingători, frânghie, în loc de cârlionti făcuti cu fierul, plesuvie, în loc de vesmânt pretios, zdrente, si în loc de frumusete, pecete de robie” (3, 18-24).

Iată cât de felurite si cât de multe erau podoabele încă de pe vremea proorocului Isaia! Iată că, pe lângă cercei si inele, proorocul aminteste chiar si părul făcut cu fierul si verigile de nas, care în tara noastră abia acum încep să capete popularitate, după modelul rătăcirii occidentalilor. Asadar, nu este adevărat să zicem că trăim “o altă vreme”, “mai modernă”, si că acum nici nu s-ar putea fără bijuterii si machiaj. Cei care spun că "s-au schimbat vremurile" se însală. Nu vremurile s-au schimbat, ci oamenii. Soarele răsare tot de la răsărit si apune la apus, ziua are tot 24 de ore, sunt tot sapte zile în săptămână, dar firea oamenilor s-a schimbat.

Vedem că podoabele femeiesti au o vechime foarte mare si, într-o oarecare măsură, putem vorbi chiar despre aspectul oarecum primitiv al împodobirii femeilor. Cred că fiecare a avut ocazia să vadă la televizor, sau măcar în reviste, imagini ale femeilor din triburile care încă mai există în zonele putin umblate ale vestului sălbatic, descoperite nu demult. Si femeile aborigenilor poartă cercei în nas, inele si brătări si practică machiajul, fără să fie câtusi de putin “moderne”.

Dar... nu cred că este cazul nostru. Căci nu toate femeile se machiază violent si nici nu poartă bijuterii vulgare. Ce rău poate să fie într-un inel sobru sau într-un cercel discret, care aproape că nici nu se observă, într-o brătară bine aleasă sau un lăntisor, dacă nu sunt deloc vulgare?

Ce au toate acestea cu desfrоnarea? Căci chiar dacă poate unele femei se si gîndesc la asta, multe din ele nu au nici un scop necurat. Ele fac asta doar pentru sotul legitim, iar cele mai tinere, pentru alesul lor. Unele însă nu o fac nici măcar pentru atât, ci pur si simplu, pentru a nu se deosebi de semenele lor, pentru a nu părea niste “tărănoaice”.

De ce dar Dumnezeu care este mult-milostiv si este Dragostea însăsi, după cum zise Sf. Ioan Teologul si Evanghelistul, făgăduieste pedepse atât de groaznice pentru niste măruntisuri ca acestea?!

Trebuie să explicăm lucrurile, pentru că altfel reiese că Dumnezeu este rău si răzbunător, ceea ce nu se potriveste cu învătătura noastră despre Cel Care ne-a adus din nefiintă la fiintă, iar atunci când L-am părăsit si L-am trădat până-ntr-atât a jelit căderea noastră, încât a trimis pe unicul Său Fiu cel mult iubit drept jertfă de răscumpărare pentru noi.

Podoabele femeiesti sunt de origine păgână si peste tot în Sfânta Scriptură au o conotatie negativă

Însusi Dumnezeu a dat pricepere oamenilor să făurească podoabe: “Iată, Eu am rânduit anume pe Betalael, fiul lui Uri, fiul lui Or, din semintia lui Iuda si l-am umplut de duh dumnezeiesc, de întelepciune, de pricepere, de stiintă si de iscusintă la tot lucrul, ca să facă lucruri de aur, de argint si de aramă, de mătase violetă, stacojie si visinie, si de in răsucit, să slefuiască pietre scumpe pentru podoabe si să sape în lemn tot felul de lucruri” (Iesirea 31, 2-5).

Acestea însă i-au fost date omului ca el să le folosească întru slava lui Dumnezeu, anume pentru ridicarea cortului în vremea lui Moise (iar azi pentru pictarea icoanelor si confectionarea obiectelor de cult bisericesti) si nu pentru împodobirea femeilor.

Dar, asa cum în rai protopărintii nostri Adam si Eva au folosit darul vointei libere împotriva lor, alegând moartea în locul nemuririi, tot asa si oamenii de mai târziu, mostenind în ei sământa relei împotriviri, au folosit si toate celelalte daruri ale lui Dumnezeu din ce în ce mai mult împotriva lor, după cum scrie si dumnezeiescul Apostol Pavel, că: “au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios” (Romani 1, 23).

Împodobirea femeilor se practica la popoarele păgâne, unde acestea [femeile] sau erau ridicate la rangul de zeităti, sau erau puse în slujba unor zeităti si duhuri: “fiicele lor înfrumusetate si împodobite ca chipurile templului”, le certa David (Ps. 143, 12). Multe din bijuteriile păgâne, mai ales din cele egiptene, s-au păstrat si astăzi în muzee si fiecare are cel putin închipuire despre ele, chiar si din manualele de istorie scolare. Modelele egiptene sunt preluate cu mare succes de creatorii de modă contemporani: serpi, motive solare, cocostârci, diferite păsări, animale si plante stilizate, cucerind tot mai mult gusturile fetelor de astăzi.

Dar aceste motive nu erau întоmplătoare, căci se stie că păgânii se închinau soarelui, lunii, animalelor si chiar pietrelor. Podoabele femeiesti, cât si cele bărbătesti, reprezentau aceste obiecte idolesti.

Trăind multă vreme în robia egipteană, poporul evreu a preluat multe obiceiuri, pentru care a atras mânia lui Dumnezeu. Ei aveau poruncă de la Dumnezeu: “De datinile pământului Egiptului în care ati trăit să nu vă tineti, nici de datinile pământului Canaanului îоn care am să vă duc, să nu vă tineti nici să nu umblati după obiceiurile lor” (Levitic. 18, 3). “Idolii dumnezeilor lor să-i ardeti în foc; să nu doresti a lua argintul sau aurul de pe ei, ca să nu-ti fie aceasta cursă. Si urâciunea idolească să n-o duci în casa ta ca să nu cazi sub blestem ca ea” (Deut. 7, 25-26).

Dar poate că acestea le-a zis Dumnezeu numai pentru evrei si numai pentru timpul acela? Căci multe dintre porunci s-au dat anume astfel, pentru un anume timp si situatie, iar mai târziu au fost schimbate, cum ar fi tăierea împrejur, ziua sâmbetei s.a. După cum spune si “Apostolul neamurilor” – Pavel: “că de vă veti tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic” (Galateni 5, 2); si “cei ce voiti să vă îndreptati prin Lege v-ati îndepărtat de Hristos, ati căzut din har” (5, 4).

Se pare că nu. Acelasi Apostol scrie în Epistola către Timotei: “Asemenea si femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-si lor podoabă din sfială si din cumintenie, nu din păr împletit si din aur, sau din mărgăritare, sau din vesminte de mult pret; ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu” (2, 9). Iarăsi vedem că se specifică aurul si mărgăritarele ca ceva negativ.

Fără îndoială, bijuteriile sunt izvor de răutate. Nu în zadar din ele s-a făcut si cel mai mare rău cu putintă, simbolul lepădării de Dumnezeu - vitelul de aur din Vechiul Testament. Atunci când poporul evreu s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu el si-a făcut idol din cerceii femeilor si fetelor israelite (Ies. 32, 1-4).

Dintotdeauna bijuteriile si podoabele au fost simboluri ale desfrânatelor. Iată cum descrie Sf. Ioan Teologul în Apocalipsă pe “desfrânata cea mare”. “Si a venit unul din cei sapte îngeri, care aveau cele sapte cupe, si a grăit către mine, zicând: Vino să-ti arăt judecata desfrânatei celei mari, care sade pe ape multe, cu care au desfrânat împăratii pămîntului si cei ce locuiesc pe pământ s-au îmbătat de vinul desfrânării ei. Si m-am dus, în duh, în pustie si am văzut o femeie sezînd pe o fiară rosie, plină de nume de hulă, având sapte capete si zece coarne. Si femeia era îmbrăcată în purpură si în stofă stacojie si împodobită cu aur si cu pietre scumpe si mărgăritare” (17, 1-4).

Iată că ceea ce o personalizează pe desfrânată sunt aurul, pietrele scumpe si mărgăritarele. Despre nici o femeie n-am vrea să se spună în ziua judecătii: “Si am văzut o femeie, beată de sângele sfintilor si de sângele mucenicilor lui Iisus, si văzând-o, m-am mirat cu mirare mare” (Apocalipsa 17, 6).

Să scoatem de pe noi, ca dovadă a pocăintei, podoabele si hainele înfrumusetate. Căci atunci când a voit să-i ierte pentru idolul pe care si l-au făcut, Dumnezeu le-a zis iudeilor, prin Moise: “Voi sunteti popor îndărătnic. De voi merge eu în mijlocul vostru într-o clipeală vă voi pierde. Dezbrăcati acum de pe voi hainele voastre cele frumoase si podoabele voastre si voi vedea ce voi face cu voi” (Ies. 33, 5-6).

Lepădarea podoabelor si a hainelor frumoase este un mod de a milostivi pe Dumnezeu, pentru care putem căpăta iertare de păcate: “Si iată noi am adus prinos Domnului, fiecare ce am putut dobândi din lucrurile de aur: lanturi, brătări, inele, cercei si salbe, pentru curătirea sufletelor noastre înaintea Domnului” (Num. 31, 50).

O estimare psihanalitică

Dar acum să dăm o explicatie mai exactă si mai ratională, folosindu-ne chiar de experienta psihologiei în acest sens, pentru a fi mai aproape de întelegerea si sensibilitatea omului contemporan. Ce determină pe o femeie să se machieze, să-si pună cercei si să poarte inele, fie că este tânără, bătrână, bogată, săracă, frumoasă sau urâtă? Pentru ce au fost inventate bijuteriile, machiajul, vălurile si toate celelalte? Au ele vreo legătură cu desfrânarea? În ce măsură?

Pentru cei care poate nu stiu (nu-i nici un rău în asta), trebuie să le spunem că a existat un medic învătat la sfârsitul secolului 19, pe nume Sigmund Freud, evreu, care a trăit în Austria, întemeietorul unei ramuri care îmbină medicina cu psihologia, numită “psihanaliză”. Această stiintă se ocupă de studiul comportamentului uman si încearcă să stabilească, pe cât îngăduie Dumnezeu, factorii sau motivele care determină anumite hotărâri ale oamenilor, în diferite situatii, mai ales în cazul bolilor si dereglărilor psiho-afective. Trebuie să stim că Sigmund Freud a aplicat si a fondat această metodă îndeosebi în cazul nevrozelor si al isteriei, cercetând mii de cazuri, ceea ce, se întelege, este un lucru special si nu poate fi aplicat la toti oamenii la fel de usor si cu garantia unui rezultat plauzibil. Acesta a si fost motivul pentru care Freud, dar mai ales urmasii lui, au dat nastere unor păreri despre sufletul omului foarte dăunătoare si potrivnice învătăturii Bisericii Ortodoxe, pentru care nici nu recomandăm să-l citească nimeni, pentru a nu-si pricinui răni mari si foarte-foarte greu de vindecat. Totusi, multe din ideile psihanalizei sunt bune si sunt folosite si astăzi cu succes în tratarea multor dereglări psiho-afective.

Pe scurt, psihanaliza sustine că fiecare om, pe lângă latura sa constientă mai are si alta mai putin cunoscută, tainică, adică “subconstientul”. Aici, în subconstient, este locul în care se depozitează toate gândurile si pornirile noastre rele, rusinoase: gândurile de ucidere si sinucidere, de desfrânare, de sete după bogătii, de care în mod normal ne rusinăm si nu ne place ca altcineva să ni le cunoască. Procesul de “ascundere” a gândurilor neplăcute se numeste “refulare” iar cel de descoperire, de “scoatere la iveală” a lor se numeste “defulare”. De fapt, aceasta si este cheia principală a vindecărilor prin metoda psihanalitică, adică descoperirea si “defularea” cauzelor anumitor nelinisti si suferinte, sondând memoria pacientului până la copilărie. Este evident împrumutul lui Freud din practica spovedaniei crestine. Totusi, ceea ce face ca dereglările persoanelor tratate prin metoda psihanalizei să se reînnoiască după o perioadă de timp, este faptul că, spre deosebire de mărturisirea ortodoxă, acestia, desi au dobândit o liniste vremelnică prin actul mărturisirii, ei nu au căpătat dezlegarea acelor păcate prin care se aduce linistea desăvârsită si statornicia, care se dă doar de Începătorul linistei si al statorniciei, Domnul nostru Iisus Hristos, prin mâna preotului.

În limbajul ortodox, subconstientul este locul tuturor patimilor, dar si al îndemnurilor care vin de la diavol, care lucrează în ascunsul nostru.

Aceste patimi si porniri ascunse, pe care nu le dăm pe fată, totusi ne influentează foarte puternic latura noastră constientă, determinând si de multe ori chiar conducând din umbră faptele si actiunile noastre. Partea rea a psihanalizei este tocmai faptul că ea îl înfătisează pe om ca pe un rob condamnat al tuturor acestor patimi si porniri ascunse, care-i determină din umbră viata în chip fatal si oarecum împotriva voii lui.

Totusi, nu putem nega multe din concluziile psihanalizei despre “subconstientul” nostru, căci ele se adeveresc si de practica de două mii de ani a Ortodoxiei, fiind înregistrate în tratatele de ascetică ale Sfintilor Părinti. Desigur, stiinta psihanalizei despre modul în care subconstientul influentează si răbufneste în constient nici nu se poate compara cu amploarea si exactitatea asceticii ortodoxe, lucru care poate fi confirmat de orice psiholog, dacă va cerceta faptul.

Cu toate acestea, apelăm, fără nici un compromis din punct de vedere al învătăturii ortodoxe, la acesti termeni de “constient” si “subconstient” ai psihanalizei, si ne folosim de metoda ei, pentru că ea este mai usor de înteles pentru omul contemporan. Dar si pentru că astfel ne atragem argumente si din afara Ortodoxiei, cele ale stiintei si ale practicii medicinii si psihologiei, pentru cei care încă nu au credintă desăvârsită si nu au cunoscut că plinătatea adevărului este în Ortodoxie.

Tipuri de femei si motivele pentru care se împodobesc

Asadar, putem clasifica, cu aproximatie, tipurile de femei si motivele pentru care se împodobesc, în functie de vârstă, frumusete, situatie materială si origine socială.

Primul motiv si cel mai frecvent, pentru care o femeie se împodobeste este dorinta de a iesi în evidentă, fie pentru a-si arăta frumusetea fizică, fie pentru a-si arăta originea socială bună, adică bogătia. Există chiar cazul patologic al acestui gen de femei, adică istericele. În cazul isteriei femeile se machiază si se îmbracă foarte strident si de cele mai multe ori neconventional, numai pentru a atrage atentia. Aceste femei suferă foarte mult dacă nu li se acordă atentie si pot deveni chiar agresive. De obicei ele nu rabdă si te întreabă singure dacă le stă bine în cutare rochie sau îti dau să le mirosi gîtul ca să le spui dacă îti place parfumul cu care s-au dat. Nu trebuie să le judecăm aspru pentru că, repet, este vorba de o formă de boală.

Totusi, veti spune că majoritatea femeilor suferă mai mult sau mai putin de această boală! Aici nu trebuie să amestecăm si desfrânatele notorii, care de multe ori practică aceleasi metode. Asta nu înseamnă că istericele nu sunt si desfrânate, ci pur si simplu că, spre deosebire de altele, ele sunt si bolnave.

Desigur, machiajul are în primul rând menirea de a ascunde imperfectiunile. Asa este vopsitul genelor, al buzelor, fondul de ten s.a. De exemplu, dacă o femeie are buzele foarte subtiri si strâmbe si pe deasupra fără culoare, ea si le îngroasă cu ruj si cu creionul de contur. Sau dacă o femeie are o culoare urâtă a fetei sau zbârcituri, ea se va da cu fond de ten.

Asadar, sunt de înteles motivele pentru care se machiază femeile trecute de tinerete si cele, ca să ne exprimăm asa, mai urâtele. Dar oare nu-si scot ele de cele mai multe ori, tocmai prin aceasta, în evidentă toate defectele pe care ar fi vrut să le ascundă?

Atunci de ce se machiază femeile frumoase si tinere, care nici măcar nu au defecte, ci dimpotrivă? În cazul acestora machiajul are tocmai rolul invers, nu de a masca un oarecare defect, ci de a pune în evidentă o calitate, de exemplu frumusetea buzelor sau a ochilor. Acestea folosesc de obicei o cosmetică foarte scumpă si au cercetat tratatele de modă. Dar si din rândul acestora cele mai multe, în loc să se înfrumuseteze, după cum au vrut, strică si ce au avut frumos de la Dumnezeu.

Tot asa este si cu bijuteriile. Nu va purta inele o femeie care are degetele butucănoase si scurte, pentru a nu atrage atentia asupra lor. Sau nu-si va despleti părul una care are părul sârmos si gros, ci numai cea cu părul moale si mătăsos. La fel cum nu poartă fustă scurtă cea cu picioare scurte si strîmbe, mai ales dacă mai este si grăsută. Cu toate că foarte multe din aceste sărmane, pe care Dumnezeu prin pronia Sa a vrut să le ferească mai usor de moartea desfrâului, se împopotonează exact pe dos de cum ar trebui.

Asadar, trebuie să deosebim două categorii mari de femei care se împodobesc: prima, care face aceasta pentru a-si ascunde unele defecte, dintr-un complex de inferioritate, fie că este vorba de aspectul fizic, fie de originea si situatia socială. Cealaltă categorie sunt femeile frumoase, care se împodobesc pentru a-si scoate în evidentă calitătile fizice, adică pentru a părea si mai frumoase, dar de multe ori si pentru a-si etala buna situatie financiară.

Există si categoria celor care se machiază pentru că asa au văzut si cred că este un lucru care tine de bunele maniere. Cu toate acestea, orice om cu minte bună întelege că a căuta la spiritul vremii este un semn de slăbiciune si lipsă de personalitate. În spatele grijii pentru haine frumoase si podoabe se ascunde, totusi, complexul de infioritate si teama de a nu plăcea. Femeile întelepte nu-si pun nădejdea nici în vopsele, pe care le spală ploaia si le strică sudoarea, nici în hainele care se învechesc si se aruncă, ci în propriile virtuti.

De aceea, atunci când vom vedea în biserică o femeie machiată si împodobită, trebuie să o tratăm în functie de aceasta. Căci, într-un fel este cea care s-a machiat influentată de moda timpului, fără pricepere, folosind o cosmetică ieftină si nepotrivită, si altfel este cea care si-a făcut din machiaj o “meserie”. Acest fel de machiaj este bătător la ochi si chiar scandalos. Totusi, o astfel de femeie va renunta mai usor decât una machiată mai discret, dar cu o cosmetică scumpă si cu multă artă. Căci aceasta din urmă a cheltuit foarte multi bani si timp până a ajuns la discretia machiajului care pare mai “nevinovat” decât al celor dintâi, dar nu este.

De aceea, văzând sărăcia, stângăcia, într-un cuvânt complexul de inferioritate al celor dintâi, chiar dacă mascat de o nepotrivită îndrăzneală, să nu le bruscăm, că nu stiu ce fac. Cu atât mai mult lucrul acesta este valabil în cazul celor din a doua categorie, care din cauza orgoliului, s-ar putea să nu mai vină niciodată.

În ultimă instantă, bijuteriile au o menire strict erotică. Ele pun în evidentă “zonele erogene” ale corpului uman, adică zonele corpului care, prin atingere, duc cel mai repede la excitarea sexuală, de parcă n-ar fi tot trupul nostru “numai bube din tălpile picioarelor până în crestetul capului”, după cum s-a spus despre Iov (Iov 2, 7). Iov avea bube trupesti, lepră, iar noi avem bubele poftei de desfrânare, care supurează în chip nevăzut pe trupurile noastre, “din tălpi si până-n crestet”. Despre aceste zone erogene s-au scris sute de mii de cărti si reviste, pe care nu cred că este om să nu le fi văzut vreodată, fără să vrea, la tarabe sau pe garduri.

Această asa numită “artă a dragostei”, prin care omul este chemat să batjocorească asemănarea lui Dumnezeu si să întreacă în spurcăciuni pe dobitoace, a pătruns în tara noastră mai ales după căderea comunismului. Ea cunoaste o traditie de mii de ani în filosofiile si pseudo-religiile orientale, cum ar fi cele ale Indiei si Chinei, care învată că în timpul plăcerii sexuale (orgasm) omul se contopeste cu “absolutul”, de fapt cu diavolul. Există numeroase secte care propovăduiesc anume acest fel de “unire cu dumnezeu”, răspândite acum si în tara noastră. Cartea fundamentală care cuprinde aceste “învătături” se numeste “kama-sutra” si a fost tradusă si în limba română, aducând multă moarte în rândurile tinerilor, dar si al celor căsătoriti, spre rusinea lor.

Există părerea printre femei că bărbatilor le plac mai mult femeile machiate si împodobite si multe sunt geloase pe ele. Din această cauză, văzând că bărbatul lor trage cu ochiul după astfel de femei, “de ciudă” multe încep să se machieze. Părerea aceasta este falsă. Faptul că bărbatii trag cu ochiul după femeile machiate si împopotonate nu este deloc o dovadă a frumusetii acestora, ci pur si simplu, prin tinuta lor, acestea îsi exprimă predispozitia lor pentru curvie. De aceea si bărbatii se uită mai mult după ele, deoarece ei stiu că pentru a cuceri o femeie cuminte e nevoie de timp, răbdare si seriozitate, ceea ce nu li se cere în cazul unei paparude cu care poti să faci ce vrei fără nici o răspundere. Altfel cum s-ar explica faptul că atunci cînd vine vorba de căsătorie, toti caută “fete cuminti”? Astfel, cele care se machiază si se împopotonează chiar cred că sunt frumoase, nestiind că bărbatii care mai înainte le-au strâns în brate si le-au spus vorbe de alint, pe urmă, când rămân între ei, povestesc totul cu deamănuntul, le batjocoresc si râd de ele, numindu-le proaste.

Glasul inimii

Dar nu cred că avem nevoie de chiar atât de multe dovezi pentru a ajunge la un răspuns atît de simplu! Dovada cea mai bună este ca fiecare să se aplece cu grijă mare peste sufletul său si să privească în adâncuri cu sinceritate. Care este motivul pentru care o femeie se împodobeste?

Nouă ne place să citim în aproapele pornirile inimii si atât de usor judecăm despre fiecare că a făcut cutare sau cutare lucru din cutare motiv. Suspectăm atât de lesne si cu atâta fermitate lucrurile din inima aproapelui, chiar si după ce ni se spune că nu-i adevărat. Cum dar vom crede că numai “eu”, că numai tu, suntem feriti de ochiul aproapelui si că numai despre noi nu se stie adevărul? Toate cele tainice ale noastre sunt date pe fată! Si asa stiind, să ne aplecăm cu grijă mare peste sufletul nostru si să ne întrebăm: care este motivul pentru care ne împodobim?

Ce ne-au adus toate acestea?

Ce au adus prietenelor noastre inflamatiile si durerile pe care le-au suportat din cauza găurilor din urechi, timpul pierdut cu smulsul sprâncenelor, cu frunzele de varză, castravetii si gălbenusul de ou pe care si le întind pe fată? Epilările, pe care un bărbat, dacă ar fi, nu stiu dacă le-ar suporta fără lacrimi; si toate celelalte lucruri, pe cât de absurde, pe atât de jenante? Toate acestea, fără să urmărească nici un scop, ci “pur si simplu”?

Iată ziua în care timpul le va egala pe toate, atunci si cele blonde si cele brunete vor încărunti deopotrivă! Si nu vor mai fi plete pe spate, nici fuste scurte, nici tricouri transparente. Căci de toate cu care acum ne lăudăm atunci ne vom rusina. Atunci vom privi cu teamă si îngretosare la propriul trup sau. mai bine zis, la ceea ce va rămâne din el. Si atunci va fi mirosul cel greu, de bătrână, pe care nu-l vom înlătura cu nici un săpun, oricât l-am spăla. Lănticuri, cercei, coliere care acum ne înfrumusetează atunci ne vor sluti si vor arăta bătrânetea noastră si mai crudă, în timp ce iubitii din tineretea noastră vor juca table în parc sau se vor întoarce cu laptele de la alimentară, într-un oras străin, pentru nepotii de la altă femeie. Iar asta se va întâmpla negresit. De ce nu vrem să fim vesnici, ci ne ucidem singuri, fără nici un rost?

Uite cu câtă migală însiruieste proorocul armele mortii noastre! “Inele, sori, lunite, cercei, brătări, văluri, cununi, lăntisoare, cingători, miresme, talismane, inele, verigi de nas, vesminte de sărbătoare, mantii, saluri, pungi, oglinzi, pânzeturi subtiri, turbane si tunici”. Vrând de la noi parcă să-l oprim, să strigăm: “Ajunge! Nu mai vreau să le stiu!” Parcă ar astepta să-i zicem: “Nu-i adevărat! Nu despre mine se zic acestea!”

Dar glasul nostru întârzie să se audă. Nu mai avem nici inocenta să zicem: “Nu-i adevărat!” si nici puterea pentru: “Ajunge, nu mai vreau să le cunosc!” Căci setea noastră de plăceri nu ne dă voie. Inima noastră nu ne mai ascultă. Nu mai suntem stăpâni, ci robi.

Sf. Ioan Gură de Aur - Despre femeile care poartă podoabe de aur si se împodobesc

Domnul nostru Iisus Hristos, după învierea Sa, li S-a arătat mai întâi femeilor. Una dintre ele era si Maria Magdalena, desfrânata despre care se scrie în Evanghelii. Despre acest mare pogorământ al lui Dumnezeu către femei, Sf. Ioan Gură de Aur exclamă:

Uită-te cum si Domnul, prin femei, binevesteste ucenicilor! Domnul - lucru pe care l-am spus adeseori - ridică la cinste neamul cel mai dispretuit, neamul femeiesc, îi dă bune nădejdi si-i vindecă durerea.

Care dintre voi n-ar vrea să fie ca acelea si să cuprindă picioarele lui Iisus? Puteti si acum, toti câti vreti! Puteti să-I cuprindeti nu numai picioarele, ci si mâinile si capul acela sfânt, împărtăsindu-vă, cu cuget curat cu înfricosătoarele taine. Nu numai aici pe pământ; ci Îl veti vedea si în ziua aceea a judecătii, cu slava aceea nespusă, când va veni cu popor de îngeri, dacă veti vrea să fiti iubitori de oameni, dacă veti vrea să fiti milostivi si veti auzi nu numai aceste cuvinte: “Bucurati-vă!”, ci si cuvintele acelea: “Veniti, binecuvântatii Părintelui Meu, de mosteniti împărătia cea gătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34). Fiti, dar, milostivi, ca să auziti aceste cuvinte! Iar voi, femeilor, care purtati bijuterii de aur si ati văzut drumul acestor femei, lepădati, chiar târziu, boala poftei după aur! Deci, dacă doriti să fiti cu acele femei, schimbati podoaba cu care sunteti împodobite cu podoaba milosteniei. Spune-mi, ce folos ai de pe urma acestor podoabe pretioase, de pe urma hainelor tesute cu aur?

- Mi se bucură si mi se veseleste sufletul de ele!

- Eu te-am întrebat de folos, iar tu mi-ai vorbit de pagubă. Nimic nu este mai păgubitor ca a te interesa de bijuterii de aur, a te bucura de ele si a-ti lipi inima de ele. Robia aceasta cumplită ajunge si mai amară când îti face plăcută robia. De care faptă se va îngriji vreodată cum trebuie, când va nesocoti grijile lumesti cum se cuvine, o femeie care socoteste că merită să se bucure când e legată cu aur? Cel care se bucură că stă în închisoare nu va voi niciodată să scape de închisoare. Tot asa si femeia aceasta; ca un prizonier de război, robită de această poftă rea, nu va suferi să audă cu dorul si râvna cuvenită vorbindu-i-se de cele duhovnicesti si nici nu va face vreo faptă bună. Care, dar, îti este folosul de pe urma podoabei acesteia, de pe urma acestei moliciuni?

- Îmi fac plăcere bijuteriile!

- Iarăsi mi-ai vorbit de pagubă si de pierzare!

- Dar mă cinstesc mult cei ce mă văd.

- Si ce-i cu asta? O altă pricină de stricăciune, care te face când înfumurată, când obraznică. Haide, dară, îngăduie-mi să-ti arăt eu pagubele, odată ce tu nu mi-ai spus folosul.

Care sunt, dar, pagubele ce ti le aduc bijuteriile? Grija e mai mare decât plăcerea. Din pricina asta multi din cei ce te văd - negresit dintre cei legati de pământ - se bucură mai mult decât tine, care porti aurul si bijuteriile. Tu te împodobesti cu podoabe care-ti aduc griji; aceia îsi desfătează privirile fără să aibă vreo grijă. O altă grijă apoi. Esti umilită si invidiată de toti. Vecinele si prietenele, piscate de invidie, se înarmează împotriva bărbatilor lor si dezlăntuie împotriva ta războaie cumplite. Pe lângă aceste pagube, altele: îti cheltuiesti tot timpul liber si toată grija cu gătelile; nu te lipesti cu toată inima de faptele cele duhovnicesti; esti plină de înfumurare, de obrăznicie si slavă desartă; esti legată strâns de pămînt si se taie aripile si în loc de vultur, ajungi câine si porc. Încetând de a te mai uita si a zbura la cer, cauti în jos ca porcii; si, cotrobăind prin găurile pământului după aur, sufletul tău îsi pierde bărbătia si libertatea.

Spui că-si întorc oamenii privirile spre tine când te arăti în oras? Dar tocmai pentru asta n-ar trebui să porti aur, ca să nu ajungi spectacol de teatru, ca să nu intri în gura tuturor bârfitorilor. Nici unul din cei ce-si întorc privirile spre tine nu te admiră, ci-si bat joc de tine că-ti plac podoabele, că esti o înfumurată, că esti o femeie vanitoasă. Dacă te duci la biserică, nu pleci de acolo fără vreun folos sufletesc, ci cu mii si mii de cuvinte de batjocură, de ocări si de blesteme, nu numai de la cei care te văd, ci si de la profet. Isaia, cel cu mare glas, îndată ce te vede strigă: “Acestea zice Domnul către fetele cele îngâmfate ale Sionului: “Pentru că au umblat cu grumajii ridicati, pentru că au făcut cu ochiul, pentru că-si târăsc hainele cu păsitul picioarelor, pentru că joacă din picioare, Domnul va dezveli podoaba lor si în locul mirosului celui plăcut va fi praf si în loc de brâu se vor încinge cu funie” (Isaia 3,15. 23). De acestea vei avea parte si tu, în loc de podoabă. Că aceste cuvinte n-au fost spuse numai pentru fetele Sionului, ci oricărei femei care face ca ele. Împreună cu profetul Isaia stă acuzator si Pavel, spunând lui Timotei să poruncească femeilor “să nu se împodobească cu împletituri de păr sau cu aur sau cu mărgăritare sau cu haine scumpe” (1Timotei 2,9). Deci, în orice оmprejurare, îti este vătămătoare purtarea de bijuterii; dar mai cu seamă când te duci la biserică, când treci printre săraci. Dacă ai căuta să te învinuiesti amarnic pe tine însăti, n-ai putea-o face mai bine decât îmbrăcоndu-te cu astfel de haine si podoabe, semn de cruzime si neomenie.

Gândeste-te câte stomacuri flămânde lasi cu podoabele acestea, câte trupuri dezbrăcate, cu luxul acesta drăcesc! Cu mult mai bine ar fi să hrănesti sufletele celor flămânzi decât să-si găuresti lobul urechilor si să atârni de urechi, degeaba si fără de rost, hrana a mii si mii de săraci. Este oare o slavă să fii bogat? Este oare o laudă să porti pe tine bijuterii de aur? Chiar dacă podoabele acestea ar fi câstigate prin muncă cinstită, totusi vina ta este nespus de mare; gândeste-te însă cât de covоrsitoare este atunci când sunt câstigate cu necinste si nedreptate! Spui că-ti sunt dragi laudele si slava? Dezbracă această podoabă plină de batjocură si toti te vor admira si te vei bucura si de slavă si de plăcere curată; asa însă esti batjocorită si-ti pregătesti cu ele multe prilejuri de supărări. Dacă ierti vreuna din ele gândeste-te câte necazuri îti pricinuiesti! Câte slujnice nu-s bătute, câti oameni nu sunt necăjiti, câti nu sunt arestati, câti nu sunt întemnitati! Din pricina podoabelor acestora, judecăti, anchete, mii si mii de blesteme si învinuiri; femeia este blestemată si învinuită de bărbat, bărbatul de prieteni, iar sufletul de el însusi.

- Dar bijuteriile nu se pierd!

- Tocmai acest lucru nu este usor! Dar chiar dacă le-ai feri totdeauna e pierdere si asa păstrate dau multă bătaie de cap, multă grijă si scârbă si nici un câstig. Ce venit aduc ele în casă? Ce folos celei ce le poartă? Nici un folos, ci multă urâtenie si învinuiri din toate părtile. Cum vei putea săruta si cuprinde picioarele lui Hristos când esti împopotonată asa? Hristos Îsi întoarce fata de la această podoabă. De aceea a primit să Se nască în casa teslarului; dar, mai bine spus, nici în casa aceea, ci într-o colibă si într-o iesle. Cum vei putea să-L vezi pe El când nu ai frumusetea cea poftită de El, când nu porti podoaba plăcută Lui, ci una urâtă de El? Când te apropii de El nu trebuie să fii împodobită cu astfel de haine, ci îmbrăcată cu virtute. Gândeste-te ce este în definitiv aurul? Nimic altceva decât pământ si cenusă. Bagă-l în apă si s-a făcut glod! Gândeste-te si rusinează-te când faci din glod stăpân, când lasi toate si stai lângă aur, când îl porti si-l plimbi pretutindeni, chiar când te duci la biserică, atunci când mai cu seamă ar trebui să fugi de el. Nu s-a zidit biserica ca să-ti arăti în ea bogătia aceasta, ci bogătia cea duhovnicească. Tu însă, ca si cum te-ai duce la paradă, nu la biserică, asa te împodobesti din cap până în picioare; imiti pe cele de pe scenă si porti pe tine gunoiul acesta vrednic de batjocură. Din pricina asta sufletele multora se vatămă, iar după terminarea slujbei de la biserică, în case si la mese, ai să auzi pe cei mai multi vorbind tocmai de gătelile acestea. În loc să spună: “Profetul si apostolul au spus cutare si cutare”, vorbesc de luxul hainelor, de mărimea pietrelor scumpe si de toată împopotoneala celor ce se îmbracă asa. Aceste discutii vă fac si pe voi si pe casnicii vostri lenesi spre milostenie. Nici unul din voi n-ar dori să rupă repede ceva din aurăriile acestea si să hrănească un flămând. Cum ai putea hrăni pe un altul cu pretul uneia din aceste bijuterii, când tu însăti vrei mai degrabă să duci o viată amară decât să-ti vezi împutinate podoabele? Multe femei se uită la bijuteriile lor ca la niste fiinte si tin la ele mai mult decât la copiii lor.

- Doamne fereste! mi se răspunde.

- Arătati-mi asta! Arătati-mi-o prin fapte, pentru că eu văd că acum lucrurile stau cu totul astfel. Care femeie, stăpânită tare de dragostea de giuvaericale, si-a prefăcut în bani giuvaericalele ca să smulgă din ghearele mortii sufletul unui copil? Dar pentru ce vorbesc de sufletul unui copil? Care femeie si-a răscumpărat cu ele sufletul ei pierdut? Dimpotrivă, văd că multi îsi vând în fiecare zi sufletul de dragul bijuteriilor. Dacă li se оmbolnăveste trupul fac tot ce pot, dar dacă văd că li se strică sufletul, nu fac nimic, ci privesc cu nepăsare si sufletul lor si sufletul copiilor lor ca să le rămână giuvaericalele, care pier cu timpul si ele. Pui pe tine aurării în valoare de mii de talanti, iar mădularul lui Hristos nu are nici hrana cea de toată zilele. Stăpânul de obste al universului a dat deopotrivă tuturor si cerul si cele din ceruri si masa cea duhovnicească. Tu însă nu-i dai Lui nici pe cele pieritoare, ca să fii legat necontenit cu lanturile acestea cumplite. Din pricina aceasta miile si miile de păcate, din pricina aceasta bărbatii ajung niste desfrânati, pentru că voi, femeile, nu-i faceti să trăiască crestineste, nu-i faceti să filosofeze, ci-i învătati să le placă podoabele cu care se împodobesc femeile stricate; din pricina aceasta si cad repede în bratele desfrâului. Dar dacă i-ati învăta să dispretuiască astfel de podoabe si să le facă bucurie castitatea, evlavia si smerenia, n-ar fi prinsi cu atâta usurintă în ghearele desfrâului. Poate să se împodobească asa desfrânatele! Ba, chiar mai mult decât atоta, dar nu pentru bărbatii vostri!

Obisnuiti dar pe bărbatii vostri să le placă podoaba aceasta duhovnicească, pe care n-o pot vedea la desfrânate. Mă întrebi cum îl poti face pe bărbatul tău să capete acest obicei? Îndepărtează de la tine gătelile si giuvaericalele si pune-ti podoaba cea duhovnicească. Asa îti vei feri bărbatul de orice pericol, iar tu vei fi pretuită. Dumnezeu te va milui, toti oamenii te vor admira si vei avea parte si de bunătătile cele viitoare, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava si puterea în vecii vecilor, Amin.

[dillema]

ce imi place cand altii isi pun nasul unde nu le fierbe oala... in primul rand e un subiect care privesc strict femeile, in al doilea rand...oare care se casatoresc primele? Alea modeste care nu se machiaza sau alea care isi pun in evidenta frumusetea fizica... mi se pare misogin si ipocrit subiectul si nu reflecta realitatea :(

[Ioana_D]

În prealabil postat de dillema

ce imi place cand altii isi pun nasul unde nu le fierbe oala... in primul rand e un subiect care privesc strict femeile, in al doilea rand...oare care se casatoresc primele? Alea modeste care nu se machiaza sau alea care isi pun in evidenta frumusetea fizica... mi se pare misogin si ipocrit subiectul si nu reflecta realitatea :(

Salut!
In primul rand, acest subiect nu priveste doar femeile...parerea mea :) pentru ca in general cand o femeie se aranjeaza o face pentru un barbat. Da, poate o sa vii si o sa spui ca femeia se aranjeaza ca sa se simta ea bine in pielea ei, nu neaparat pentru un barbat, dar eu zic ca o femeie in cazul acesta se simte bine atunci cand e admirata...de un barbat sau de oamenii din jurul ei. Oricum, ideea e ca acest subiect priveste femeile si barbatii deopotriva, pentru ca si barbatii sunt nevoiti sa "admire" femeile zi de zi.

"oare care se casatoresc primele? Alea modeste care nu se machiaza sau alea care isi pun in evidenta frumusetea fizica..."
Vrei sa spui ca criteriul principal pentru care un barbat isi alege sotia este felul in care se aranjeaza, machiaza etc.? Pai atunci eu indraznesc sa spun VAI de acel barbat, pentru ca ce isi doreste o sa primeasca. Si ma indoiesc ca acel barbat e crestin. Parerea mea e ca un barbat crestin isi alege sotia dupa alte criterii. Da, conteaza sa-i placa si fizic viitoarea sotie, dar daca nu incearca sa cunoasca sufletul unei femei doar pentru ca are o infatisare mai modesta, apoi atunci nu stiu unde e problema, eu cred ca la barbat nu la femeie. Imi cer scuze, poate atitudinea mea e cam dura, dar nu pot sa fiu de acord cu afirmatia ta, pentru ca am vazut si cunosc fete modeste, care nu sunt nevoite sa isi "puna in evidenta" frumusetea fizica, pentru ca a fost deja pusa in evidenta de catre Dumnezeu care le-a creat, si crede-ma ca sunt frumoase, mult mai frumoase decat acele domnisoare machiate, care de multe ori sunt chiar uratite de machiaj. Da, acele fete "aranjate" se casatoresc mai repede, pentru ca baieti asta cauta la ele si e foarte usor sa gasesti o fata frumoasa in ziua de azi, cand majoritatea femeilor investesc multi bani si mult timp in a-si "evidentia" frumusetea, dar eu ma indoiesc ca acea casnicie are o temelie solida...te intreb ce se intampla cand femeia imbatraneste si nici un fard nu-i mai poate acoperi ridurile si "defectele"? Si da, intr-adevar o fata care nu se aranjeaza se casatoreste mai greu, pentru ca multi baieti nu cauta frumusetea interioara a unei fete, ci se multumesc cu cea exterioara, asta este alegerea fiecaruia. Sa nu uitam ca daca semanam in trup din trup vom culege desertaciune si cine seamana in Duh din Duh va culege Viata vesnica. Am scris din amintiri, nu-mi mai amintesc exact versetul din Biblie, dar ideea ramane aceeasi.
Eu totusi cred ca mai exista astfel de tineri, care isi cauta sufletul pereche dupa criterii crestine si isi doresc un partener de viata care sa ii ajute pe calea mantuirii, acesta fiind scopul real al casatoriei. In acest caz, daca un tanar descopera sufletul unei fete si e frumos, si infatisarea exterioara e deosebita, chiar si fara machiaj. Eu am intalnit oameni a caror frumusete a sufletului ii facea sa radieze si in exterior :)

Doamne ajuta!
Ioana :)

[Casiana]

De ce sa ne amagim? Eu nu cred ca te poti apropia de un om daca nu te atrage fizic. Sa nu uitam ca aspectul fizic este cel care creeaza primul impact. Nu sta nimeni sa zica hai sa iti cunosc sufletul sa vad cat e de frumos. Machiajul ajuta si ajuta foarte mult daca este de calitate si daca este aplicat in cantitati mici pt a nu arata ca un clovn.
Si sa nu uitam ca traim in secolul XXI si ca femeia mai si lucreaza si daca ai un seviciu in care nu te poti prezenta oricum adica asa cat se poate de naturala nu cred ca machiajul mai este un moft ci o necesitate. Caci daca mergi la banca si de dupa ghiseu se arata o domnisoara cu cearcane si cu un cos imens pe nas ti-a stricat toata ziua.
Doamne ajuta!

[moro.d]

defectele se pot trata pe cale naturala. ba chiar e mult mai indicat pe cale naturala.
Casiana, sincer acum, chiar te afecteaza cine e si cum arata femeia de dupa ghiseu? :dontgetit:

acum nu ma gandesc decat la maicile si parintii din manastiri kre abia au timp sa se ocupe de un cos de pe fata si... pe cuvant de nu-mi sunt cele mai dragi fiinte! stiu sa-si puna in evidenta ceea ce au... nu ceea ce nu au. isi arata adevaratele calitati si utile in acelasi timp... atat pt ei cat si pt cei din jur.

[dillema]

În prealabil postat de Ioana_D

Salut!
In primul rand, acest subiect nu priveste doar femeile...parerea mea :) pentru ca in general cand o femeie se aranjeaza o face pentru un barbat. Da, poate o sa vii si o sa spui ca femeia se aranjeaza ca sa se simta ea bine in pielea ei, nu neaparat pentru un barbat, dar eu zic ca o femeie in cazul acesta se simte bine atunci cand e admirata...de un barbat sau de oamenii din jurul ei. Oricum, ideea e ca acest subiect priveste femeile si barbatii deopotriva, pentru ca si barbatii sunt nevoiti sa "admire" femeile zi de zi.

"oare care se casatoresc primele? Alea modeste care nu se machiaza sau alea care isi pun in evidenta frumusetea fizica..."
Vrei sa spui ca criteriul principal pentru care un barbat isi alege sotia este felul in care se aranjeaza, machiaza etc.? Pai atunci eu indraznesc sa spun VAI de acel barbat, pentru ca ce isi doreste o sa primeasca. Si ma indoiesc ca acel barbat e crestin. Parerea mea e ca un barbat crestin isi alege sotia dupa alte criterii. Da, conteaza sa-i placa si fizic viitoarea sotie, dar daca nu incearca sa cunoasca sufletul unei femei doar pentru ca are o infatisare mai modesta, apoi atunci nu stiu unde e problema, eu cred ca la barbat nu la femeie. Imi cer scuze, poate atitudinea mea e cam dura, dar nu pot sa fiu de acord cu afirmatia ta, pentru ca am vazut si cunosc fete modeste, care nu sunt nevoite sa isi "puna in evidenta" frumusetea fizica, pentru ca a fost deja pusa in evidenta de catre Dumnezeu care le-a creat, si crede-ma ca sunt frumoase, mult mai frumoase decat acele domnisoare machiate, care de multe ori sunt chiar uratite de machiaj. Da, acele fete "aranjate" se casatoresc mai repede, pentru ca baieti asta cauta la ele si e foarte usor sa gasesti o fata frumoasa in ziua de azi, cand majoritatea femeilor investesc multi bani si mult timp in a-si "evidentia" frumusetea, dar eu ma indoiesc ca acea casnicie are o temelie solida...te intreb ce se intampla cand femeia imbatraneste si nici un fard nu-i mai poate acoperi ridurile si "defectele"? Si da, intr-adevar o fata care nu se aranjeaza se casatoreste mai greu, pentru ca multi baieti nu cauta frumusetea interioara a unei fete, ci se multumesc cu cea exterioara, asta este alegerea fiecaruia. Sa nu uitam ca daca semanam in trup din trup vom culege desertaciune si cine seamana in Duh din Duh va culege Viata vesnica. Am scris din amintiri, nu-mi mai amintesc exact versetul din Biblie, dar ideea ramane aceeasi.
Eu totusi cred ca mai exista astfel de tineri, care isi cauta sufletul pereche dupa criterii crestine si isi doresc un partener de viata care sa ii ajute pe calea mantuirii, acesta fiind scopul real al casatoriei. In acest caz, daca un tanar descopera sufletul unei fete si e frumos, si infatisarea exterioara e deosebita, chiar si fara machiaj. Eu am intalnit oameni a caror frumusete a sufletului ii facea sa radieze si in exterior :)

Doamne ajuta!
Ioana :)

Mi-ar parea atat de bine sa ai dreptate...sincer. Ma bucur sa aud ca sunt si credinciosi care nu isi oranduiesc viata doar dupa aspectele fizice si materiale ale vietii. Am trait intr-un anumit mediu si sincer iti spun, chiar si cei care se bateau cu pumnul in piept ca sunt credinciosi isi aleg sotia dupa criteriul frumusetii. Stiu mai multe cazuri de fete foarte credincioase, muncitoare, frumusele, modeste (ma refer la caracter) si mai toate calitatile placute la o femeie crestina...si pentru asta au fost evitate in schimbul celor care isi pierdeau timpul mai mult in oglinda. Si mi se pare ipocrit exact tin motivele expuse de tine. Ceea ce a fost postat mai sus probabil s-ar fi potrivit unui articol de la inceputul crestinismului...acum nu mai este de actualitate din pacate.

[dillema]

În prealabil postat de Casiana

De ce sa ne amagim? Eu nu cred ca te poti apropia de un om daca nu te atrage fizic. Sa nu uitam ca aspectul fizic este cel care creeaza primul impact. Nu sta nimeni sa zica hai sa iti cunosc sufletul sa vad cat e de frumos. Machiajul ajuta si ajuta foarte mult daca este de calitate si daca este aplicat in cantitati mici pt a nu arata ca un clovn.
Si sa nu uitam ca traim in secolul XXI si ca femeia mai si lucreaza si daca ai un seviciu in care nu te poti prezenta oricum adica asa cat se poate de naturala nu cred ca machiajul mai este un moft ci o necesitate. Caci daca mergi la banca si de dupa ghiseu se arata o domnisoara cu cearcane si cu un cos imens pe nas ti-a stricat toata ziua.
Doamne ajuta!

Chiar crezi ca aspectul fizic este atat de important? Am vazut persoane fizic urate dar frumusetea si pacea interioara le lumina chipul incat fardul ar fi fost de prisos. Sa vad o femeie sau un barbat frumos la ghiseu si sa imi vorbeasca de doi bani...sincer o prefer pe aia cu cosuri.

Ce stiu de la o prietena foarte buna care avea duhovnic un parinte calugar...parintele i-a spus ca sa nu mai umble ca o calugarita imbracata daca nu are de gand sa intre in manastire. Trebuie sa tinem pasul cu societatea (bineinteles in limitele bunului simt) incat sa nu aducem sminteala si chiar a incurajato sa se macheze discret, sa poarte ceva elegant sa nu atraga atentia etc.

[erzbet]

Frumusetea fizica o influenteaza pe cea interioara...nu imi spuneti ca persoanele ce nu au un aspect fizic placut, sunt supraponderale sau mai stiu eu, nu au o atitudine inchisa, nu se izoleaza. Cand nu te simti bine in pielea ta, se vede dupa atitudine. Eu de asta cred ca fiecare ar trebui sa faca ceea ce are nevoie pentru a fi multumit de aspectul sau. Daca pentru o femeie conteaza sa se machieze, sa se machieze. Daca pentru alta inseamna sa isi vopseasca unghiile, sa o faca.(evident, totul cu o limita, sa nu cada in ridicol).

In plus, fondul de ten protejeaza tenul de soarele puternic, de praf si impuritati. Unii dermatologi il recomanda chiar.

Si nu il ultimul rand, este neplacut sa vezi pe strada o persoana neingrijita: cu par pe picioare, cu sprancenele unindu-i-se pana in varful nasului, cu puncte de grasime pe fata, ciufulita si cu cearcane. Asta ii dezvaluie si caracterul.

[calator]

corect!

[danyel]

Parintele Ierodiacon Savatie condamna excesul de "infrumusetare" nu nicidecum ingrijirea trupului in limitele decentei, sa fim sinceri azi femeile (si au inceput si barbatii) exagereaza cu asa zisa ingrijire si infrumusetare, pana la urma dreapta chibzuinta..