Despre iertare

theodor
Subscriu si sunt de acord cu ultimele tale postari.
Voi reveni cu comentarii in forta mai tarziu daca mai am la ce :p acum ma pregatesc sa plec la muncile mele :D
Deci,ne vedem sau ne auzim sau ne citim mai tarziu.;)

[dan73]

Nu caut sa-mi impun convingerile, vreau doar sa-mi intaresc aceste convingeri, sa dau nastere la altele sau dimpotriva, sa-mi pun semne de intrebare asupra celor pe care le impartasesc. Am inceput prin a spune "consider ca...", ceea ce nu implica o credinta deplina. Iar intrebarea: "Ma intreb, mai are valoare iertarea pe care noi o dam altora, daca ea nu este insotita si de cererea iertarii?", avea drept scop luarea aminte la noi insine. Avem un chip sau mai multe? Pentru ca atunci cand ni se cere iertare, avem uneori un aer de superioritate fata de cei care cer iertarea. Insa, cand cerem iertarea altora, implica coborarea de pe treapta aparentei noastre superioritati. Si iata cum deodata avem doua chipuri: unul cand dam iertare, altul cand cerem.

[theodor]

Un om care are puterea sa-si ceara iertare, chiar si atunci cand nu ar trebui, este superior celui fata de care isi cere iertare. Deci aerul de superioritate fata de cei care cer iertarea nu este justificat, este vorba tot de mandrie/orgoliu.

[mioara]

Mai exista si a treia categorie de iertare:a te ierta pe tine insuti, pentru tot ce ai gresit fata de altii sau fata de propria persoana.Numai nadejdea in bunatatea lui Dumnezeu ne ajuta sa ajungem la iertarea si impacarea cu noi insine.

În prealabil postat de mioara

Mai exista si a treia categorie de iertare:a te ierta pe tine insuti, pentru tot ce ai gresit fata de altii sau fata de propria persoana.Numai nadejdea in bunatatea lui Dumnezeu ne ajuta sa ajungem la iertarea si impacarea cu noi insine.

Ma!!!
Asa ceva inca nu am mai auzit si nici nu am gasit scris pe undeva...dar mi-ar conveni ca m-as ierta non-stop pt tampeniile pe care le gandesc si pt greselile pe care le fac...as fi extrem de linistita sa ma ier singura...hai ca asta a fost cea mai tare faza pe care am putut-o citi pe aici.

[gusti]

În prealabil postat de Clausemi

Ma!!!
Asa ceva inca nu am mai auzit si nici nu am gasit scris pe undeva...dar mi-ar conveni ca m-as ierta non-stop pt tampeniile pe care le gandesc si pt greselile pe care le fac...as fi extrem de linistita sa ma ier singura...hai ca asta a fost cea mai tare faza pe care am putut-o citi pe aici.

Are dreptate Mioara. Exista si aceasta a treia categorie. Despre ea vorbeste Maica Siluana in seminarul sau : Cum sa ne vindecam iertand. Il puteti gasi intrand pe www.sfintii-arhangheli.ro Gasiti acolo lucruri foarte interesante.

gusti draga
o cunosc personal pe maica Siluana,cu atat mai mult site-ul de care spui...dar eu imi mentin parerea,mi se pare o aberatie care tine tot de exagerare religioasa sa crezi ca te poti ierta singur.

[Va_iubesc]

În prealabil postat de Clausemi

Ma!!!
Asa ceva inca nu am mai auzit si nici nu am gasit scris pe undeva...dar mi-ar conveni ca m-as ierta non-stop pt tampeniile pe care le gandesc si pt greselile pe care le fac...as fi extrem de linistita sa ma ier singura...hai ca asta a fost cea mai tare faza pe care am putut-o citi pe aici.

Intr-adevar, exista mai multe tipuri de iertari. Steinhardt in "Daruind vei dobandi" spunea ca e de 4 feluri:
1. iertarea gresitilor nostri;
2. iertarea celor carora noi le-am gresit;
3. iertarea de sine (de care vorbea si Mioara);
4. iertarea pacatelor si greselilor de catre Dumnezeu.

Considera ca prima e simpla, elementara, ea implicand iertare si uitare.

A doua, desi pare un pradox, un sofism, e reala, desi normal e ca celui caruia i-am gresit sa-i incumbe a ne ierta pe noi. De fapt, e real, fiindca atunci cand gresim fata de cineva, ne dezvaluim nimicnicia si uratenia interioara, atunci ajungem sa-i uram spune Steinhardt, fiindca ei cunosc acest univers intunecat al nostru.

A treia iertare e considerata cea mai grea, fiindca desi ne-am facut canonul, ne-am cerut iertare lui Dumnezeu pt toate, ne-am impacat cu Dumnezeu, totusi nu ne impacam cu noi. Cum e situatia celor care cad in pacate grele, apoi se spovedesc, pun inceput de pocainta, se impartasesc, fac canonul, etc, dar in inima lor, din cand in cand, amintirea pacatului revine si aduce durere. Fiindca n-au reusit sa depaseasca situatia, fiindca detaliile legate de pacat le revin in gand, in imagine, in auz, etc. E bine, ca "sa tina mintea in iad", dar nu e deloc bine daca se transforma la unii in deznadejde.

Al patrulea aspect este al iertarii pe care ne-o da Dumnezeu. Mi-a placut ce spunea Steinhardt. Zicea ca noi, prin firea noastra cazuta, nu putem sa credem in bunatatea fara margini a lui Dumnezeu. Spune ca perspectiva talionului si a compensatiei inca mai dainuieste in cugetele noastre, impotriva invataturilor lui Hristos. Ni se pare greu sa concepem o iertare deplina, fiindca noi suntem incapabili sa iertam astfel.

Sa ne ajute Domnul sa intelegem iubirea Lui si, in lumina aceste intelegeri, sa ne dam seama ca El este primul Care sufera cand noi pacatuim sau suferim.
Elena

[sovidiu]

În prealabil postat de Clausemi

Ma!!!
Asa ceva inca nu am mai auzit si nici nu am gasit scris pe undeva...dar mi-ar conveni ca m-as ierta non-stop pt tampeniile pe care le gandesc si pt greselile pe care le fac...as fi extrem de linistita sa ma ier singura...hai ca asta a fost cea mai tare faza pe care am putut-o citi pe aici.

Ba te potzi ierta si singur, si chiar trebuie sa te mai iertzi din cand in cand, macar, ceva, dar asta nu inseamna ca aproapele te iarta si el sau .................... si sunt deacord cu tine ca e periculos dar nu cred ca este o faza ci o obligatzie, caci daca cel ce ti-a grsit esti chiar tu, in rugaciunea "Tatal Nostru" spune "... precum si noi iertam gresitzilor nostri ... " si de ce te-ar exclude de la gresitzi tocmai pe tine, cand de multe ori poate tu esti autorul... sau cum? nu asa? poi eu asa fac, dar daca nu e bine si n-am voie sa ma iert, atunci e bai... cum e Clausemi draga, ia spune...? ca m-ai incurcat de data asta, desi alta data m-ai scos...

sovidiu
Eu m-am pronuntat cu privire la acest subiect...mi se pare ilogic si anormal sa spun ca ma iert.Asta inseamna ca am gasit rezolvarea :gresesc si imediat ma iert,normal ca doar nu sunt cretin sa ma autoflagelez ca am gresit...parerea mea este ca acest tip de iertare este inventia unora mai subiectivi care cauta o scapare.
Da,ca ma caiesc pt o greseala,ca imi cer iertare...e ok...dar ca imi gresesc mie si tot eu ma iert...scuzati-ma dar sincer ma depaseste.